“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

23.09.2011

BUCURIILE IN VIATA VIITOARE



FERICIREA RAIULUI

Dacă ai fi chemat să te faci împărat şi, pentru a ajunge în oraşul în care s-ar săvârşi încoronarea ta, ai fi nevoit să-ţi petreci o noapte într-un han mizerabil, plin de fum, murdărie, gălăgie, zgomote, o mie şi una de greutăţi şi deranjuri, n-ai face asta cu bunăvoinţă, având în minte tronul împărătesc?
Este drept, aşadar, ca cel sortit a deveni împărat să rabde fără murmur toate greutăţile, luând putere din aşteptarea nădăjduitoare a stemei împărăteşti, iar cel ce urmează să intre în împărăţia cerească şi veşnică să se teamă şi să se tulbure din pricina necazurilor care îl cuprind aici, în adăpostul nostru trecător?
Da, adăpost trecător şi casă de oaspeţi şi han este viaţa noastră pământească. Sfinţii lui Dumnezeu, ca să arate acest adevăr, spuneau că sunt străini şi trecători pe pământ. Voiau în felul acesta să ne înveţe că trebuie să nesocotim, şi chiar să batjocorim atât bucuriile cât şi necazurile vieţii acesteia, că trebuie să urcăm mai sus de pământ şi să ne agăţăm sufletul de cer.
„Voi v-aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului-Celui-Viu”, scrie apostolul Pavel, „de Ierusalimul ceresc şi de zeci de mii de îngeri în sărbătorească adunare, şi de adunarea întâi-născuţilor care sunt scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu Judecător al tuturor, şi de duhurile drepţilor celor ajunşi la desăvârşire, şi de Iisus, Mijlocitorul unui nou testament, şi de un sânge de stropire care grăieşte mai bine decât acela al lui Abel” (Evrei 12, 22-24).
Priviţi prin câte elemente se arată superior Noul Testament faţă de cel Vechi. În locul Ierusalimului pământesc a pus: „cetatea Dumnezeului-Celui-Viu, Ierusalimul ceresc”. În locul lui Moise l-a pus pe Iisus: „V-aţi apropiat… de Iisus, Mijlocitorul unui nou testament”. În locul poporului i-a pus pe îngeri: „V-aţi apropiat… de zeci de mii de îngeri”. Ce vrea să spună, însă, prin cuvintele: „v-aţi apropiat… de adunarea întâi-născuţilor care sunt scrişi în ceruri?” Care sunt întâi-născuţii scrişi în ceruri? Sunt toţi credincioşii. Pe aceştia, pe credincioşi, îi caracterizează şi ca „duhurile drepţilor celor ajunşi la desăvârşire”. Dar nu vă neliniştiţi, vă veţi învrednici şi voi să ajungeţi lângă ei.
„Înconjuraţi Sionul şi-l cuprindeţi”, scrie psalmistul David, „puneţi-vă inimile voastre întru puterea lui şi străbateţi palatele lui, ca sa povestiţi neamului ce vine, că Acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru în veac şi în veacul veacului; El ne paşte pe noi pe veci.” (Psalmi 47, 12-13).
Din ce motiv oare ne îndeamnă să înconjurăm cetatea, să socotim turnurile, să fim atenţi la clădiri, să-i vedem puterea şi frumuseţea? Explicaţia ne este dată chiar de psalmist, prin ultima lui propoziţie: „ca să puteţi povesti neamului de după voi”.
Aşadar e ca şi când ne-ar spune: „umpleţi-vă de desfătare, bucurie, entuziasm! Îngrijiţi-vă să învăţaţi nu numai provizoriu, ci în de-amănunt, puterea ei”.
Întrucât Ierusalimul fusese pustiit, întrucât fusese distrus în întregime (în anul 587) de către împăratul babilonian Nabucodonosor (al II-lea, 605-562 î.H), care i-a făcut robi pe iudeii din Babilon, întrucât omeneşte nu exista nici o nădejde de reconstrucţie a lui, şi în ciuda tuturor acestora, când împăratul perşilor, Cirus (al II-lea, 558-529), care a cucerit statul babilonian, le-a îngăduit iudeilor să se întoarcă în patria lor, au reconstruit-o, şi desigur mai mare, mai strălucitoare, mai slăvită, psalmistul vrea să spună poporului: „Iată, această cetate, pustiită şi deznădăjduită, şi-a regăsit vechea ei slavă. Priviţi, aşadar, uitaţi-vă bine la clădirile ei, la strălucirea, la măreţia sa, ca să aflaţi astfel puterea lui Dumnezeu şi să povestiţi urmaşilor voştri nesfârşita bunătate şi neadormita pronie a Lui”. Povestirea aceasta îi va face şi pe urmaşi să filozofeze în jurul dumnezeirii, să-L cunoască pe Dumnezeu, să se nevoiască pentru păzirea poruncilor Lui. De aceea deci îi îndeamnă să umble prin cetate, ca să poată povesti măreţia ei generaţiilor următoare.
Dar avem şi noi un Ierusalim.
Este împărăţia cerurilor, raiul. Să avem gândurile întoarse totdeauna spre acesta, cetatea noastră. S-o purtăm mereu în mintea noastră. Să cugetăm pururea cu dor la frumuseţile ei. Este marea cetate, capitala împărăţiei veacurilor. Acolo se găsesc sufletele drepţilor, cetele patriarhilor, ale apostolilor, ale mucenicilor şi ale tuturor sfinţilor. Acolo toate sunt liniştite şi netulburate, neclintite şi continue, netrecătoare şi nedescrise, veşnice şi nestricăcioase.
Cine o va moşteni, cine se va desfăta în toate acestea? Doar aceia care au nesocotit şi s-au lepădat de bogăţia stricăcioasă, de desfătările trecătoare şi de plăcerile vătămătoare de suflet ale lumii acesteia. Doar aceia care se nevoiesc zilnic pentru virtute, dragoste, iubire de fraţi, de străini şi de săraci. Doar aceia care iartă din toată inima lor pe cei care i-au nedreptăţit.
Un vis este viaţa de aici, cu bucuriile şi desfătările ei trecătoare, dacă o comparăm cu viaţa viitoare şi cu odihna ei nesfârşită. Ceea ce este un vis în comparaţie cu un veac, aşa este viaţa de acum în comparaţie cu cea de dincolo. Sau poate şi mai mult. Ceea ce este o picătură de apă în comparaţie cu oceanul infinit, aşa este o mie de ani din lumea noastră în comparaţie cu slava şi veselia netrecătoare a împărăţiei cereşti.
Ce altceva am putea spune? Starea viitoare a fericirii nu are sfârşit. De aceea oamenii virtuoşi, chiar dacă suferă mult aici, ascund în ei nădejdea bună a mântuirii, năzuinţa raiului, care le dăruieşte plăcere nevinovată şi mulţumire neschimbătoare. Şi plecând din viaţa aceasta învolburată, merg în cea liniştită şi netulburată, unde nu există tristeţe, nici durere, nici suferinţă.
Apostolul Pavel, scriind către noi, cei care ne aflăm încă pe pământ, zice: „Bucuraţi-vă întotdeauna” (I Tesaloniceni 5, 16). Dacă aici, unde există boli, răni, morţi timpurii, calomnii, invidie, tristeţe, ură, dorinţe viclene, atacuri nenumărate, griji neîncetate şi răutăţi repetate, care ne provoacă mii de necazuri, Apostolul a spus că putem să ne bucurăm întotdeauna, gândiţi-vă, care va fi bucuria celui ce a plecat pregătit, cum vrea Dumnezeu, spre viaţa de dincolo, acolo unde toate relele au fost desfiinţate, la fel ca şi bolile, patimile, păcatele, întristările, „al meu” şi „al tău”, pricinile atâtor nenorociri şi atâtor războaie.
De aceea îl fericesc pe omul care lasă cetatea aceasta şi merge în cealaltă, cetatea lui Dumnezeu. Lasă această Biserică, dar merge în cea a întâi-născuţilor copii ai lui Dumnezeu, ale căror nume au fost scrise în ceruri. Lasă aceste sărbători, dar merge la praznicele îngerilor.
Când este sărbătoare aici pe pământ, se adună mulţime de oameni, care aduc nenumărate mărfuri – grâu, orz şi tot felul de roade, turme de oi şi cirezi de vite, haine, veşminte şi altele asemenea. Unii vând şi alţii cumpără. Există asemenea lucruri în ceruri? Nu, există însă unele mai importante.
Nu găsim acolo grâu, orz sau alte roade ale pământului, prisosesc însă roadele Duhului, iubirea, bucuria, pacea, fericirea, bunătatea, blândeţea. Nu se găsesc acolo turme de oi şi cirezi de vite, ci duhurile drepţilor, care au ajuns la desăvârşire, şi suflete împodobite cu virtuţi. Nu se află acolo haine frumoase şi bijuterii strălucitoare, ci cununi mai preţioase ca aurul şi decoraţii şi daruri nenumărate, care sunt hărăzite biruitorilor luptelor duhovniceşti.
Dar şi mulţimea celor care participă la praznic este mai importantă şi mai vrednică. Nu este alcătuită din oameni simpli ai oraşelor şi satelor, ci din îngeri, prooroci, mucenici, apostoli, drepţi, toţi cei care s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu. Iar între ei se va afla Acela, Împăratul tuturor. Îl vor vedea şi se vor lumina şi se vor înfrumuseţa de strălucirea Lui.
Sărbătorile pământului uneori nu durează nici măcar o zi. La amiază se destramă. Însă sărbătoarea aceea va fi diferită. Nu se va sfârşi niciodată. Iar bunătăţile ei nu vor seca, nu se vor învechi, nu se vor ofili, ci se vor păstra pururea nestricăcioase şi nepieritoare.
La sărbătorile pământului există gălăgie, zgomote, tulburare, dezordine. La acea sărbătoare însă, va împărăţi buna-cuviinţă, ordinea şi cuminţenia. Îngeri şi oameni Îi aduc neîncetat Domnului cântări de slavă şi imnuri minunate, care întrec orice muzică şi parcă ies dintr-un instrument plin de armonie.
David psalmodiază: „În veac nu se va clinti cel ce locuieşte în Ierusalim” (Psalmi 124, 1). Tâlcuind alegoric această frază, să privim spre Ierusalimul ceresc, acolo unde vor ajunge pentru a trăi veşnic creştinii evlavioşi. Aceştia nu vor cunoaşte stricăciune în vecii vecilor. Nu vor întâmpina greutăţi şi probleme, scandaluri şi primejdii. Nu vor simţi regrete şi nelinişti, ispite păcătoase şi pofte viclene. Toate acestea vor dispărea acolo. Sufletele, ca în nişte sanctuare sfinte, în cereasca sfântă a sfintelor, vor participa la taine negrăite şi la dumnezeiasca jertfă.
Israeliţii, după Legea lui Moise, la praznicul Paştilor mâncau încinşi, cu toiagul în mână şi sandalele în picioare, gata de plecare, la fel ca atunci când au ieşit din Egipt şi au pornit spre pământul făgăduinţei.
La praznicul de astăzi al Paştilor, care constă în faptul că Hristos S-a jertfit pentru noi, dar şi de fiecare dată când ne împărtăşim, mâncând Trupul şi Sângele Său – când iarăşi prăznuim Paştile – trebuie ca şi noi să fim încinşi şi încălţaţi. De ce? Ca să fim pregătiţi, pregătiţi de ieşire, pregătiţi pentru a pleca dintr-un alt Egipt: viaţa de aici.
Nu privi spre Egipt, ci spre Ierusalimul ceresc. Ai în faţa ta un drum lung şi greu. Mănâncă deci Paştile încins şi încălţat. Aici se ascund două înţelesuri tainice. Primul, că trebuie să ieşi din Egiptul închipuit al patimilor şi păcatelor. Şi al doilea, că, oriunde ai locui, trebuie să te simţi ca un străin, pentru că noi suntem locuitori ai cerului. În toată viaţa noastră suntem datori să ne pregătim încât, îndată ce vom fi chemaţi de Dumnezeu, să rostim împreună cu psalmistul: „Gata este inima mea!” (Psalmi 107, 2).
Ce înseamnă să fie cineva încins? Înseamnă că sufletul lui este mereu pregătit şi treaz, după cum se arată în cuvintele pe cere Dumnezeu i le-a adresat dreptului Iov: „Încinge-ţi bărbăteşte mijlocu-n cingătoare” (Iov 38, 3). Cel ce este încins poate sta bine şi poate ieşi biruitor din luptă. De aceea şi noi trebuie să ne încingem, căci după ieşirea noastră din viaţa aceasta vom întâlni vrăjmaşi. Îl vom întâlni pe diavol şi puterile lui, care ameninţă şi lovesc şi vor să-i omoare pe cei care s-au izbăvit din Egiptul închipuit şi au trecut Marea Roşie a vieţii.
Să nu ne temem însă. Călăuză pe calea noastră şi căpetenie în lupta pe care o ducem nu-l avem pe Moise, ci pe Hristos. Să avem grijă însă să nu păţim ce-au păţit israeliţii care au căzut în cârtire şi nemulţumire şi care au nesocotit pământul mult-dorit al făgăduinţei (Psalmi 105, 24). Dar cum l-au nesocotit, de vreme ce îl admirau şi-l doreau? L-au nesocotit pentru că au arătat moliciune şi trândăvie în luptă, pentru că nu voiau să trudească. Să avem grijă şi noi, ca nu cumva din acelaşi motiv să nesocotim patria noastră cerească.
Aceia au găsit în pământul făgăduinţei struguri uriaşi, dar nouă ne-a fost oferită roadă cerească, Duhul Sfânt. Roada aceasta n-a adus-o Caleb, fiul lui Iefon, nici Isus, fiul lui Navi, ci Iisus, Fiul Dumnezeului adevărat, Fiul Tatălui milelor. Acesta ne-a adus nouă din ceruri roade duhovniceşti. Acesta a adus pe pământ cântări îngereşti. Ne-a poruncit să cântăm aici jos, ceea ce cântă heruvimii acolo sus: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot…” (Isaia 6, 3). Ne-a învăţat viaţa îngerilor; căci aşa cum îngerii nu se căsătoresc, la fel fac şi creştinii care îmbrăţişează viaţa feciorească, pe care a stabilit-o Hristos; şi aşa cum îngerii nu mor, la fel şi noi nu cunoaştem moarte, de vreme ce Hristos a desfiinţat-o.
Vezi roadele Ierusalimului ceresc? Şi cel mai minunat lucru este că toate acestea ni s-au oferit înainte de împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, căci războiul încă n-a izbucnit. Israeliţii se osteneau şi în pământul făgăduinţei, sau mai bine-zis se osteneau când nu făceau ascultare de poruncile Domnului. Când Îl ascultau pe Dumnezeu, ieşeau biruitori fără efort. Stăpâneau peste cetăţile Palestinei fără arme şi lupte, cum s-a întâmplat de pildă cu Ierihonul, pe care l-au cucerit nu luptân-   du-se, ci… dansând! Şi noi, când vom ajunge în pământul ceresc al făgăduinţei, nu ne vom mai război. Lupta noastră durează doar cât ne aflăm în această pustie, în această viaţă. Fiindcă, după cum spune Apostolul, „cel ce a intrat întru odihna lui Dumnezeu  s-a odihnit şi el de lucrurile lui, aşa precum Dumnezeu de ale sale (după facerea lumii)” (Evrei 4, 10).
Aici, oricum, trebuie să fim gata de război şi treji, pentru a-i învinge pe vrăjmaşi. Şi măcar de i-am învinge! Astfel, când Dumnezeu va împărţi cununile biruinţei, ne vom învrednici să dobândim cetatea cerească, unde lumina nu este stinsă niciodată de întuneric, unde ziua nu este sugrumată nicicând de noapte, unde lumina izvorăşte pentru totdeauna şi ziua împărăţeşte pururea.AMIN


Doamne ajuta.. 


http://www.ioanguradeaur.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..