“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

01.10.2011

CAND NE ASCULTA DUMNEZEU SI CAND NU NE ASCULTA RUGACIUNILE..




Motto: „Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” 
(Marcu 11, 24)

          Sfânta Biserică ne învaţă că există rugăciuni de laudă, rugăciuni de cerere şi rugăciuni de mulţumire. Rugăciunea de căpătâi, cea mai simplă dar şi cea mai importantă, pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi cu propriile Sale cuvinte este rugăciunea „Tatăl nostru”. În cuprinsul ei găsim esenţa trăirii creştine a vieţii pământeşti: să iertăm-pentru ca şi noi să fim iertaţi, să ne ferim de ispită pentru ca să nu fim ispitiţi. Şi tot din rugăciunea aceasta aflăm şi ţelul vieţii creştine: să vină împărăţia Lui Dumnezeu la noi şi toate cele ale noastre să se facă după voia Lui iar între cele de sus şi cele de jos să fie armonie - „precum în cer aşa şi pe pământ” (Matei 6, 10). Această din urmă precizare ne ajută să înţelegem că, dacă noi creştinii nu ne vom strădui să armonizăm legătura cu semenii şi legătura cu Dumnezeu, nu vom putea comunica sau conlucra sufleteşte cu Cerul. Scrie Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne va intra în împărăţia cerurilor” (Matei 7, 21). Ceea ce contează însă este faptul că, deşi toată creştinătatea înalţă rugăciuni, totuşi nu ştim câte dintre acestea reuşesc să fie bine-plăcute Lui Dumnezeu. Nu degeaba a spus Hristos: „Nu stiţi ce cereţi !” (Matei 20, 22), altfel zis-nu ştiţi să vă rugaţi ! Sunt destui cei care renunţă la rugăciune, resemnându-se că Dumnezeu oricum nu-i ascultă: „Da, m-am rugat, dar fără rost !” - este expresia cea mai des auzită. Aceasta nu înseamnă altceva decât că gândurile omului se abat spre alte feluri sau moduri de rugăciune: cele de laudă să le facă Biserica (pentru că cele de cerere le fac credincioşii); dar cele de mulţumire trebuie făcute de Biserică şi de credincioşi totodată ! În cuprinsul Sfintei Liturghii mulţumim de fiecare dată pentru toate binefacerile făcute de Dumnezeu nouă. Însă nu vom reuşi niciodată să ştim cât de plăcută este glăsuirea noastră către Dumnezeu.  Trebuie să fim cu toată fiinţa concentraţi sufleteşte pentru a putea deschide bunăvoinţa Lui Dumnezeu. Spune Profetul David: „Când Te-am strigat m-ai auzit Dumnezeule” (Psalmi 4, 1) - ceea ce înseamnă că trebuie să fii şi să rămâi în legătură de taină cu Dumnezeu,  pentru că rugăciunea nu se împlineşte trâmbiţată în pieţe sau în văzul lumii. Dumnezeu are motiv să Se bucure doar atunci când ne rugăm sincer, smerit şi curat : „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta !” (Psalmi 140, 2) şi, în acelaşi timp, smerenia este ceea ce-L face pe Dumnzeu să-Şi plece ochii către noi: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” (Psalmi 2, 11). Trebuie să ai fiorul sfinţeniei atunci când te rogi, altfel rugăciunea este doar o vorbă deşartă: să nu se facă rugăciunea voastră întru păcat !  Aşa cere Sfânta Scriptură: „Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva...” (Matei 11, 25); „Lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi mergi întâi şi te împacă cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.” (Matei 5, 24) Alt motiv este şi acela care cere ca atunci când facem rugăciuni să nu ispitim pe Dumnezeu, să cerem în limita bunului simţ. Începem rugăciunea cu evlavie numai că, pe parcurs reuşim o schimbare dogmatică a sensului rugăciunii: „Doamne, fie voia mea nu facă-se voia Ta !”... Şi atunci Dumnezeu ridică harul de la noi şi ne lasă pe seama minţii noastre. Iar dacă lucrurile nu decurg după voia noastră, atunci  trecem la acţiuni aşa-zis „tipiconale” - individualiste: canoane peste canoane, acatiste peste acatiste, mulţime de rugăciuni şi pravile după mintea celor care uită că Sfânta Scriptură spune: „Ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.” (Matei 6, 8) căci „Nu vei cere păine şi vei primi piatră, sau peşte sau vei primi şarpe” (cf. Matei 7, 8-9). Tot Sfânta Evanghelie mărturiseşte: „dacă voi, răi fiind, ştiţi să  daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult  Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El ?” (Matei 7, 11).
Atunci când mergem la biserică şi ne adresăm preotului, obişnuim să cerem în rugăciunile noastre tot felul de dorinţe, citim, catisme,  acatiste,  împlinim tot felul de practici cu lumânări aprinse, cu fitile în candele (tot atâtea soiuri de obiceiuri omeneşti)- în care, de fapt, punem dorinţa voii noastre deasupra voii Lui Dumnezeu. Modelul de urmat îl aflăm doar în smerita cugetare a minţii la propria noastră nimicnicie. Cu câtă frumuseţe sufletească ne relatează Sfânta Evanghelie : „A căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1, 48) ! Iar răspunsul curat al „Celei pline de har” (Luca 1, 28) e pe măsură: „Să-mi fie mie după cuvântul Tău, iată roaba Domnului” (Luca 1, 38).
          Ca o concluzie: atunci când ne rugăm nu trebuie să spunem „multe ca neamurile” (Matei 6, 7) pentru tot ceea ce ne este de folos; un „Doamne miluieşte !” rostit din inimă face mai mult decât toate pravilele noastre de chilie şi decât toate psaltirile cu care pretindem să Îl convingem pe Dumnezeu. Pentru că de aici decurg toate acele dezechilibre din care mulţi pierd legătura cu Biserica sau părăsesc Legea Lui Dumnezeu pe motiv că rugăciunea nu le-a rezolvat problemele. Mai înainte de a face asemenea lucruri meschine poate ar fi bine să ne punem întrebarea : ne-a cerut El vreodată jertfe inutile sau eforturi peste măsură ? -nu, niciodată: „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi .” (Psalmi 50, 18) Iar ca încurajare - de două milenii şi mai bine ne-a lăsat cuvântul care să mângâie toate sufletele chinuite de tristeţe: „Milă voiesc, iar nu jertfă !”(Matei 9, 13). La rândul său, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă (pe lângă îndemnul „ rugaţi-vă neîncetat !” (I Tesaloniceni 5, 17) şi rugăciunea de taină a inimii, - cele „cinci cuvinte cu inima” (I Corinteni 14, 19): „Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul !”
                                        
Părintele Calistrat
Doamne ajuta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..