“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

04.03.2012

CASIANA..ÎNVĂŢĂTURA DESPRE IUBIREA ÎN HRISTOS partea a treia...

Va redau urmarea la partea doua cu viata la iula gheboasa..



IV. CASIANA

Furtuna îl pune pe om la grea încercare. Iar când se iscă furtuna astfel încercarea e şi mai grea. Fără furtună însă, nici marea nu se limpezeşte, nici sufletul.

Într-o zi de vară, pe la începutul postului Adormirii Maicii Domnului, Iulana se afla împreună cu doica sa la mănăstirea Mileşeva. Sufletul îi era răscolit.
- Am venit să te vedem părinte, spuse doica. De când ai plecat, oraşul Saraievo e pustiu. Ai legat-o pe Iula. După Evanghelie, numai sfinţia ta poţi, dacă vrei, să o dezlegi.
Părintele Calistrat le primi cu dragostea unui tată. Le rândui să locuiască împreună cu închinătoarele care veneau la mormântul sfântului Sava. Dintre acestea multe erau suferinde sau aveau copii bolnavi şi nădăjduiau să se tămăduiască prin rugăciune. Altele, care se vindecaseră în acest fel, sau care primiseră în chip minunat împlinirea lucrului pentru care se rugaseră, aduceau acum drept recunoştinţă daruri pentru mânăstire. Mai erau şi fete logodite care făgăduiseră, potrivit unui obicei din vechime, să slujească lui Dumnezeu şi Sfântului Sava timp de câteva luni, înainte de căsătorie. Aceste tinere munceau prin mănăstire: dereticau în biserică, lucrau la grădină, vedeau de vaci şi de oi, coseau, spălau, făceau de mâncare. Urmându-le pilda, Iula şi doica începură să muncească şi ele, cot la cot cu dânsele. Părintele Calistrat le spuse cu bunătate:
- Nu, voi odihniţi-vă; nu trebuie să vă osteniţi. Ele sunt fete de la ţară, deprinse cu munca. Vouă vă este destul să ţineţi post şi să mergeţi la biserică. Seara însă, căutaţi să staţi de vorbă cu ele. Chiar şi cei cu ştiinţă de carte pot învăţa multe în tovărăşia lor. Căci au sufletele pline de sfinţenie si de evlavie.
Iula primi din toată inima acest îndemn, şi căuta să fie cât mai mult în preajma acestor femei simple, cu toate că, simţind că le stârnea milă cu cocoaşa sa, se sfia să se apropie de ele. Se perpelea ca pe jar. Dar se folosi mult de dânsele, mai ales văzând evlavia lor adâncă şi teama lor de Dumnezeu.
La început îi spunea doicii:
- Simt că nu sunt bună de nimic; nu-s făcută nici pentru lume, nici pentru mânăstire.
Dar încetul cu încetul, furtuna din inima sa începu să se potolească.
Iar după liturghia din ziua Adormirii, mărturisi:
- Doică, mi-ar plăcea mai mult să trăiesc aici decât în Saraievo.
Atât ea cât şi doica doriseră să se împărtăşească de Adormire. Părintele Calistrat însă le spuse:
- Tu, doică, te poţi împărtăşi. Tu însă, Iulana, trebuie mai întâi să posteşti şase săptămâni. E un canon uşor. Ştii doar de ce!
Iula se împurpura la faţă dar nu rosti nici un cuvânt.
Doica însă se grăbi să spună:
- O să postim amândouă, părinte, timp de şase săptămâni, şi o să ne împărtăşim împreună. Cum m-ar răbda inima s-o ştiu pe Iula mea că ţine post de una singură?
- N-ar fi ţinut post de una singură, surâse părintele cu blândeţe; mai e cineva care i-ar fi tinut tovărăşie.
Căci părintele Calistrat postea totdeauna.
Iula începu să plângă. Plângea mult, mai ales noaptea. După ce trecu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, oamenii se întoarseră pe la casele lor. Prin mănăstire nu mai rămaseră decât femeile bolnave şi cele care îşi aveau de împlinit făgăduinţa.
Într-o zi, Iula o chemă pe doică:
- Vino repede să-ţi arăt ceva. Şi îi arătă un mormânt mic, ascuns în iarbă.
- Uite ce scrie pe piatră: Monahia Pelaghia. Cum, doică? Se poate ca într-o mănăstire de călugări să trăiască şi o călugăriţă?
- Să-l întrebăm pe părintele Calistrat, copila mea.
Părintele Calistrat le lămuri că sub stăpânirea turcă dispăruseră mănăstirile de femei care înfloriseră odinioară în împărăţia sârbească. De aceea, puteai nu o dată găsi prin mănăstirile de călugări vieţuind vreo monahie mai în vârstă.
- Oare n-aş putea să mă fac şi eu călugăriţă? Cocoaşa doar îmi ţine loc de bătrâneţe!
- Nu, fata mea, acest lucru nu-i la îndemâna oricui, spuse părintele. Rar se ridică cineva la această stare. Şi doar dintre aceia care pentru dragostea lui Hristos, se urăsc pe sine.
- Păi, eu, părinte, tocmai: îmi urăsc trupul! Îl dispreţuiesc, mi-e silă de el!
- Nu acesta-i lucrul de căpetenie; nu ajunge. Trebuie să ne urâm şi sufletul, după cuvântul Mântuitorului: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul meu” (Luca 14,26).
- Cu ajutorul tău, părinte, am să încerc şi eu să-mi urăsc sufletul, şopti fata, plecându-şi capul.

În ajunul Înălţării Sfintei Cruci, doica Iulanei se îmbolnăvi. În ziua Sărbătorii, părintele Calistrat o împărtăşi pe Iula în biserică iar pe doică în patul ei de suferinţă. A doua zi, doica îşi dădu sufletul. Fu îngropată lângă biserică.
Iula se simţi ca înjumătăţită. Acum plângea şi mai mult. Ochii îi erau roşii de atâtea lacrimi. La patruzeci de zile, doica i se înfăţişă Iulei m vis spunându-i:
- Tu ai să rămâi aici pentru totdeauna. Să-l asculţi pe părintele Calistrat. Cât despre mine, acolo unde sunt, sunt bine.
Iula îi povesti părintelui visul. El îi spuse:
- Este voia lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să rămână în mănăstire până ce nu şi-a urât pe omul vechi din sine, până ce nu a pus în loc un suflet primenit, plin de dragostea lui Dumnezeu.
În ajunul Crăciunului, eu, Ioan de Saraievo, am primit împuternicire să-i vând toate bunurile, înafară de casa părintească, unde vieţuiseră toţi ai săi şi în care se născuse şi ea. Luase hotărârea să întemeieze în această casă un orfelinat pentru copiii sârbi.
Din preţul vânzărilor, o treime avea să meargă la orfelinat, o treime la mănăstirea Mileseva, şi o treime la biserica din Saraievo, acolo unde voise ea să facă ucidere de om.
M-a numit mandatar al său, dându-mi dreptul de a mai avea pe lângă mine o persoană sau două care să mă ajute. Am făcut totul după cum dorise.
In anul următor, după Paşte, Iula veni în Saraievo. Văzându-şi casa plină de copii, plânse de bucurie:
- Dumnezeu mi-a dat ceea ce mi-am dorit, mulţi copii!
Însă nu zăbovi în oraş, ci se întoarse cât putu de repede la mănăstire.
- Nu pot să mai rămân, îmi spuse ea. Aici totul îmi pare străin. Până acum am fost „Iula cea gheboasă”, acum sunt doar „gheboasă” – dar nu numai la trup, ci şi la suflet, înainte, nu ştiam că şi sufletul îmi e cocoşat. Însă părintele Calistrat are să mi-l îndrepte. Rămâi cu bine!
Iula petrecu în mănăstire trei ani ca novice. Adună copiii din sat şi alcătui cu ei un cor. Cerceta bolnavii din cătunele apropiate, aducându-le mângâiere şi ajutor. Acum oamenii veneau la mănăstire şi mai des; pe lângă părintele Calistrat, o aveau şi pe ea.
După împlinirea acestor trei ani de aşteptare, părintele Calistrat îi dădu straiul monahal, dinaintea mormântului Sfântului Sava.
O numi Casiana. Iula strălucea de bucurie.
- Îmi place mai mult acest veşmânt decât dacă aş fi mireasa unui rege!
-Dar eşti mireasa unui rege, îi spuse râzând părintele, şi nu a unui rege de rând; mirele tău este regele regilor!
Şi Iula a înţeles.
În ziua de Adormire, după liturghie, părintele Calistrat se aşeză în pat si o chemă la sine pe Casiana. Îi înmâna un manuscris, spunându-i:

- Nu am altceva să-ţi las. Am scris aici tot ce am spus de-a lungul anilor, până în clipa de faţă. Astăzi, îngerul Domnului mi-a dat de ştire că peste trei zile va lua sufletul meu. Tu, fata mea, să-ţi duci înainte lucrarea şi să sporeşti tot mai mult în dragostea lui Dumnezeu.
Şi într-adevăr după trei zile părintele Calistrat îşi dădu sufletul. Casiana îi ţinu lumânarea şi îi închise ochii.
Un mare duhovnic ca părintele Calistrat nu se întâlneşte decât o dată la o sută de ani.

Părinţii care i-au urmat în Mileşeva erau mai puţin încercaţi. De aceea oamenii o iubeau şi mai mult pe Casiana, pentru că ea era adevărata moştenitoare a iubirii şi a evlaviei atât de înalte, pe care le întrupase şi le dăruise părintele Calistrat.
Am să termin adăugând următoarele: în zilele noastre, dreptcredincioşii sârbi şi chiar şi unii musulmani vin la Mileşeva atraşi de trei lucruri. Acestea sunt: mormântul Sfântului Sava, amintirea părintelui Calistrat şi monahia Casiana.

Slăvit să fie Dumnezeu şi Sfântul Lui, Sava. Dumnezeu să odihnească sufletul părintelui Calistrat, iar maicii Casiana să-i dea sănătate şi viaţă lungă.
Ioan din Saraievo
…Aici se termină, domnilor, manuscrisul tatălui meu, Ioan din Saraievo.
Vă mulţumesc pentru atenţia cu care ni-aţi ascultat.
Şi acum să mergem să ne odihnim. Ne aşteaptă încă o zi întreagă de călătorie până la mănăstire.




ÎNTRE ZIDURILE MĂNĂSTIRII



Pelerinii noştri ajunseră cu bine la Mileşeva. Acolo ţinură un post mai aspru în vederea Sfintei Împărtăşanii din Joia Mare – ziua celei dintâi Împărtăşiri din lume. Se pregăteau astfel să întâmpine cu bucurie Sfintele Paşti. Luară parte la toate slujbele şi se închinară la mormântul Sfântului Sava. Aprinseră lumânări la mormântul părintelui Calistrat şi la mormântul monahiei Casiana. Pavel era m fruntea tuturor; el aprinse lumânări la toate mormintele din jurul bisericii.




Mormântul Casianei se afla în partea de miazăzi a bisericii. Nici un fel de semn nu ducea într-acolo; aceasta fusese dorinţa ei. Mormântul era aşternut cu plăci de marmură. Pe una din ele sta scris: „Monahia Casiana”. Marmura era înegrită de mulţimea lumânărilor pe care le aprindeau credincioşii.
Pe mormânt erau flori, unele uscate, altele abia aduse, precum şi o mulţime de lucruşoare, ofrande pe care oamenii le puneau acolo în semn de recunoştinţă.
Într-o zi, pe când călătorii noştri se aflau la mormântul Casianei împreună cu alţi închinători care aprindeau lumânări, împodobeau mormântul şi se rugau, un ţăran bătrân, privindu-i spuse:
- A ajuns la sfinţenie domnilor, a ajuns la sfinţenie! Îmi amintesc prea bine. Plângea de mila fiecăruia, şi plângea şi de bucurie. Nu s-a mai văzut pe la noi atâta frumuseţe.
- Aferim! strigă şi un musulman de prin partea locului. Aşa este. Dar tare mult a mai suferit! Şi turcii au chinuit-o, şi creştinii. O dată un guvernator otoman a aruncat-o în temniţă şi a poruncit să fie biciuită, pentru că, zicea el, turcii se fac creştini din pricina ei!
Iar nişte haiduci sârbi, dimpotrivă, au bătut-o pentru că obişnuia să se ducă pe la casele musulmane şi să ajute pe turcii nevoiaşi. Şi tot dădeau în cocoaşă! A purtat răni până la moarte.
Suflet sfânt, fie ca osemintele tale să răspândească mireasma Raiului!
Auzind toate acestea bătrânul Sumrak izbucni din nou în hohote de plâns. Şi din nou tovarăşii lui, privindu-l, gândiră ca şi la mănăstirea Banja când Pavel le citise însemnările tatălui său, că bătrânul plânge fiind prea din cale afară de simţitor.
Pavel ii rugă stăruitor pe călugări să caute manuscrisul despre care pomenea tatăl său -manuscrisul pe care părintele Calistrat i-l dăduse Casianei. Nu se găsi nimic. Scotociră prin toată biblioteca, prin tainiţe, printre veşmintele rămase de la călugării răposaţi, prin perne şi prin saltele.
Pierise fără urmă. Mai mult, toţi spuneau că nici nu auziseră vreodată vorbindu-se despre o astfel de scrisoare.

Într-o seară, doctorul se apropie de Pavel, şi îi şopti la ureche:
- Manuscrisul pe care îl căutaţi se află în biserică, sub altar.
- De unde ştii? întrebă uimit Pavel.
- Ştiu. Şi mai ştiu şi altele. Casiana ţinea scrisoarea ascunsă sub altar. În fiecare sâmbătă o lua în chilie la ea şi o citea noaptea, ca pe o cărticică de rugăciuni. Iar a doua zi, duminică, o punea la loc!
A făcut mereu acest lucru, de la moartea părintelui Calistrat şi până ce a închis ea însăşi ochii!
Dacă nu a luat manuscrisul cu ea în mormânt, acolo trebute să fie, în sfântul lăcaş.
Şi mai uimit, Pavel îl chemă pe stareţ şi merseră împreună în biserică. Acolo, într-adevăr, stareţul dădu la iveală de sub altar o teacă de piele în care se afla manuscrisul. Cuprins de o neţărmurită bucurie, Pavel îşi chemă cei doi prieteni şi, împreună cu stareţul, intrară într-o chilie să-l citească în linişte.
Spre marea surprindere a lui Pavel însă, doctorul Sumrak murmură că el n-avea să vină cu dânşii. Cunoştea, spuse el, prea bine cuprinsul scrierii părintelui Calistrat, deoarece Casiana i-l dădea şi lui să-l citească; îl citise de multe ori.
Pavel şi Marko Knez se închiseră aşadar într-o chilie împreună cu stareţul pe care îl rugară să dea citire manuscrisului, fiind, dintre toţi, cel mai obişnuit cu scriitura părintelui Calistrat.
Făcându-şi semnul crucii, stareţul începu să citească fără grabă, oprindu-se după fiecare frază. Şi cum ceilalţi doreau ca anumite părţi să fie citite din nou, îi prinseră zorii.



va urma...partea 4...manuscrisul...



Episcopul NICOLAE VELIMIROVICI..
cartea..CASIANA DESPRE IUBIREA IN HRISTOS..



Doamne ajuta..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..