CASIANA..ÎNVĂŢĂTURA DESPRE IUBIREA ÎN HRISTOS ultima parte..

urmarea la partea a 4

VII. DEZVĂLUIREA

Timp de câteva  zile, Pavel şi Marko  Knez  se  îndeletniciră  cu  copierea  celor  două  manuscrise -cel al lui Ioan din Saraievo şi cel al părintelui Calistrat. Bucuros de descoperire, părintele stareţ nu lăsă ca acest din urmă manuscris să fie scos afară din mănăstire, însă le dădu blagoslovenie  să-şi   facă    fiecare   câte  o  copie.Cei doi îşi întocmiră copii, pe care le luară cu ei, iar originalele fură puse laolaltă şi înmânate stareţului, pentru ca  acesta să  le  pună   în siguranţă, unde  ar  fi  socotit  de  cuviinţă. La această lucrare doctorul Sumrak nu luă în nici un fel parte. El nici măcar nu mai ieşi din odaia lui. într-o noapte, plouă cu găleata, fără contenire, de seara şi până în zori. Iar dimineaţa, doctorul    Sumrak    fu    găsit    întins   lângă    mormântul   Casianei. Murise
.În chilia lui se aflau două scrisori; una către Pavel din Saraievo,
 iar cealaltă pentru stareţul mănăstirii. 

Iată cuprinsul   primei   scrisori:

Dragul meu prieten, Pavel, După atâţia şi atâţia ani de prietenie, iată că mă înfăţişez ţie ca un necunoscut. Eu sunt studentul în medicină pe care Iula Gheboasa l-a întreţinut la studii. Eu sunt făptura crudă care şi-a călcat  în picioare cuvântul dat. Eu sunt acel om plin de răutate. Am fugit în ajunul zilei hărăzite pentru cununia noastră la mănăstirea Savina. Mai târziu, m-am  căsătorit  cu o femeie cumplită care m-a înşelat, m-a batjocorit, m-a chinuit  şi  în cele din urmă a fugit  furându-mi  tot ce aveam. Iar aceasta a fost cea dintâi  pedeapsă de la Dumnezeu, care a fost urmată de o alta, cu mult mai grea: remuşcarea. Ros de această plagă, am venit şi m-am aşezat  în Saraievo; Casiana se călugărise şi numele ei  era  pe buzele tuturor. Am făcut acest lucru ca să fiu mai aproape de dânsa, ca să pot să-i dobândesc iertarea. M-am spovedit părintelui Calistrat. El m-a dezlegat de păcat, după o lungă pocăinţă.Casiana  m-a  iertat  şi  ea. Duhovnicul m-a iertat, ea m-a iertat, dar eu  nu  m-am  putut ierta pe mine însumi. Dumnezeu m-a iertat oare? Fiind tânăr, în nebunia mea am dispreţuit-o pentru urâţenia trupului; la amara-mi bătrâneţe am venerat-o mai presus decât orice făptură omenească. Mi-am dat seama că sufletul meu e mult mai hâd şi mai strâmb decât îi era ei trupul. O priveam ca pe un înger. Nici mâna nu îndrăzneam să i-o întind, nici marginea veşmântului nu îndrăzneam să i-o ating. Într-însa strălucea cerul. Prin ea l-am cunoscut pe Dumnezeu, prin ea m-am întors la credinţă şi la Biserică. De la ea am învăţat că nu există nici o punte  între  iubirea  trupească şi iubirea în Hristos.Plecând din Saraievo, ştiam că am să mor curând. Toate puterile sufletului  meu le-am strâns ca să ajung viu la mănăstire. Inima  îmi bătea tot mai  rar. N-am vrut să mor singur, în ultima mea clipă am coborât la mormântul ei, să-mi dau sufletul lângă ea. Ştiu că sunt nevrednic. Asta e tot. lartă-mă, prietene. Bucuria din această sfântă mănăstire să nu-ţi fie nici o clipă întunecată din pricina  morţii  mele!

Tot ce am las, prin mijlocirea ta, acestei sfinte mănăstiri a Sfântului Sava. Ştiu că toate bunurile mele sunt praf şi ţărână, la fel ca şi trupul meu. lartă-mă. Domnul să fie cu tine. Cu iubire până la moarte şi dincolo de moarte, prietenul tău,

În scrisoarea către egumen spunea:

Cuvioase părinte stareţ, Iartă-mă.
 În nici un chip să nu îngădui ca ticălosul meu trup să fie îngropat  în mănăstire! El m-a târât în păcat şi păcatul mi-a distrus viaţa. Porunceşte să fiu pus în pământ dincolo de zidurile mănăstirii, lângă râu. Când  apele or să se umfle, or să  mă  ia  cu ele şi or  să   mă ducă  mai departe, până la mare. Şi roagă-te pentru sufletul  meu  păcătos.

 Cu cinstire îti sărut dreapta. Să mă ierţi

 .Doctorul   Petru  Sumrak,păcătosul.

 

 Epilog

Uimire. Vorbe, fel de fel. Apoi lucrurile se aşează. O minune nu stăpâneşte mai mult de câteva   ceasuri   această   mânăstire, unde   se   întâmplă    de    la    Dumnezeu     atâtea.Pe când oamenii încă   mai   vorbeau  despre   moartea   doctorului   atenţia   le   fu   deodată   atrasă   de   un  tânăr musulman din Berane, cu mintea rătăcită. De dimineaţă până seara, acesta alerga împrejurul bisericii. La început lumea îl căina, mai apoi, tot văzându-l se obişnuiră cu el şi aproape   nimeni   nu-l   mai   băga   în  seamă. Într-o zi, pe  când   părinţii   mănăstirii   citeau   Psaltirea   la  mormântul   Sfântului   Sava, mai  dădu  o  roată   bisericii   şi, deodată, se  opri.- Unde  mă  aflu? făcu  el, nedumerit.Îşi venise în fire! Avea  mintea întreagă. Părinţii lui  plângeau de bucurie. Toţi cu mic cu mare,dădură slavă lui Dumnezeu, mulţumind Sfântului. Se vădise taina puterii plăcutului luiDumnezeu, Sfântul Sava, şi   a   tuturor   sfinţilor   din   Mileşeva.Pavel din Saraievo, stăpânit  până-n  acea clipă de durerea morţii neaşteptate a prietenului său,fu   copleşit   de   uimire   dinaintea   acestui    miracol.
 - Ce  mai   minune! strigă el.- Ei, domnule, să nu te miri, îi spuse un bătrânel de prin partea locului. Locul acesta e plin  tot  de foc din cer. Din vârful muntelui, unde-i cătunul nostru, vedem adesea ieşind lumină din morminte. Şi nici nu-i de mirare. Doar sunt îngropaţi acolo atâţia mucenici - călugări, femei, fete şi copii, ucişi de soldaţii otomani. Înalta Poartă, Stăpânirea, credea că din pricina mănăstirii Mileşeva şi a Sfântului Sava se abătuse nenorocirea asupra  împărăţiei otomane. Şi,ori de câte ori se adunau oamenii în număr mare la mânăstire, erau ucise făpturi nevinovate.Sunt şi musulmani care au plătit cu capul, numai şi numai pentru că se aflau aici în clipa măcelului.- Ţâşneşte flacără din morminte, domnule, şi lumină! Odată priveam de acolo de sus, şi am  crezut cu toţii că a luat foc mănăstirea! O flacără mare din mormântul părintelui Calistrat, o flacără mare din mormântul maicii Casiana! Locul acesta e sfânt, domnule, e sfânt! Slavă lui Dumnezeu şi Sf ântului! Călugării şi stareţul povestiră cum în fiecare luni (ziua îngerilor) din mormântul Casianei se răspândeşte o mireasmă preaminunată, ca dintr-un vas plin cu tămâie aprinsă. Şi această mireasmă, pe cât se pare, poate fi simţită până departe, în satele mai răzleţite de mănăstire.Murise  într-o  zi  de  luni. Pavel îşi mai însemnă încă multe mărturii din vremea vieţii ei: cum primea şi creştea în mănăstire copii din familiile sârbe şi musulmane, cum tăinăduia bolnavii doar cu o atingere a  mâinii, cum  la  rugăciune  se  ridica   în   văzduh, cum   uşa   bisericii   i se deschidea   singură   dinainte. Musulmanii o numeau Nena, creştinii îi spuneau Siiana (cea strălucitoare) pentru că faţa îi strălucea. Frumuseţea înnăscută a chipului ei crescuse odată cu frumuseţea duhovnicească α sufletului.  Nici   postul, nici  osteneala, nici   bătrâneţea   n-au   stins   strălucirea de  pe   faţa ei.Călătorii noştri rămaseră la Mileşeva până la înălţare, când era şi hramul mănăstirii. Regele Ştefan, întâiul încoronat, sfinţise Ziua la sărbătoarea Înălţării Domnului şi tot aşa şi fiul lui, regele Vladislav, rânduise pentru mănăstire Mileşeva.Ne aflam la doi ani de la eliberarea mormântului Sfântului Sava - nu numai de turci ci şi de mai răii vrăjmaşi ai sârbilor ortodocşi, din nefericire aceşti vrăjmaşi fiind din rândul celor botezaţi. Sărbătoarea hramului fu înălţătoare, ca odinioară pe vremea împărăţiei Sârbeşti. La rugămintea pelerinilor din Saraievo, preoţii pomeniră întreg şirul de generaţii care, de la tragica bătălie de la Kossovo şi până în zilele noastre, au plătit cu viaţa preţul credinţei celei  adevărate şi al libertăţii. După această pomenire înălţară cu toţii laude lui Dumnezeu.A treia zi după marea sărbătoare, luară din nou drumul spre Saraievo, de-a lungul  râului Lim, de astă dată numai unsprezece călători. Trei zile cât ţinu călătoria, vorbiră despre ceea ce văzuseră şi auziseră  la mănăstirea Mileşeva, de tot ceea ce le umpluse inimile. Ajunşi cu binela Saraievo, încă  nu   isprăviseră  de  depănat   tot   firul.


Episcopul NICOLAE VELIMIROVICI..
cartea..CASIANA  DESPRE  IUBIREA  IN  HRISTOS..



Doamne ajuta...