“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

26.07.2012

CRESTINI DESTEPTAREA..SFARSITUL ESTE APROAPE

ROMANI ...CRESTINI...TREZITI-VA..

Pe langa faptul ca suntem crestini ortodocsi mai avem si ceva in comun si anume ca vorbim pe fata impotriva comunismului, masoneriei, etc. Totusi mie imi place sa merg direct la SURSA, in varful piramidei,acolo unde sunt adevaratii CAPI ai rautatii care conduc din umbra prin intermediul francmasoneriei si altelor organizatii oculte. Sa vorbim mai intai despre masoni care nu sunt decat niste pioni teleghidati ai elitelor sioniste.

Turma de prosti a Arhitectului mason

Francmasoneria cuprinde în ordinele ei în primul rând o multime imensa de prosti, pe care îi maguleste faptul de a apartine unei societati secrete, care sunt fericiti ca se pot recunoaste între ei cu ajutorul unor gâdâlituri usoare (n.n. aluzie la semnele cu mâinile ale fracmasonilor), mândri ca poarta insigne copilaresti si ca se folosesc de cuvinte stranii (n.n. aluzie la parolele francmasonilor) pentru a exprima lucrurile cele mai simple.

Aceasta masa de ignoranti constituie astazi una din fortele cele mai puternice ale francmasoneriei, pentru ca în veacul nostru „binecuvântat” de asa-zisul vot universal, ei voteaza cu ochii închisi pentru cutare sau cutare candidat, pe care li-l indica membri ai „filantropicei” lor loji. Aceasta turma a Arhitectului Universului(Lucifer) este cât se poate de bine dresata pentru supunerea pasiva, si credinta acestor prostanaci fara pereche ca asculta de un superior necunoscut, care îi calauzeste din umbra, are pentru ei ceva nespus de atragator. Ei îsi închipuie ca joaca un rol într-o epopee.

Dar „Marele Necunoscut” cârmuieste lucrurile catre un tel misterios si îngrozitor.

Deasupra acestei turme de indivizi simpli, dar creduli, stau superiorii, care îsi închipuie numai ca poruncesc. Acestia sunt oamenii de paie, ei poarta sorturi foarte frumoase, tricornuri si tot felul de insigne, unele mai misterioase decât altele. Ei constituie fatada templului, care are menirea sa înmarmureasca marea multime si sa ascunda structura interioara a Ordinului.

Dar tocmai valoarea spirituala redusa a acestor oameni, a conducatorilor si a condusilor, constituie forta Ordinului. Este nespus de greu sa determini oameni inteligenti la supunerea pasiva, pentru ca acestia nu se multumesc cu vorbe, ei vor sa stie „de ce „ si „pentru ce” trebuie sa creada asa si nu altfel, pe câta vreme oamenii naivi si prosti se lasa condusi cu cea mai mare usurinta( aici e vorba despre masonii cu grade inferioare care nu stiu de cine sunt condusi in schimb cei cu grade superioare 30-33 pot intra in comuniune cu demonii si chiar pot fi posedati de acestia: Albert Pike, Anton LaVey,Adam Weishaupt, etc).

Adevaratii superiori ai francmasoneriei nu se deosebesc prin nici un grad vizibil de ceilalti membri; unii sunt simpli masoni, altii se disting prin anumite grade fara însemnatate, în timp ce superiorii cei mari nici nu apartin în mod fatis Ordinului.

Adevaratii superiori sunt in mare parte evrei talmudisti.Pe plan financiar familiile Rothschild si Rockefeller conduc lumea, mai putin Rusia si China pe care le vor domina dupa cel de-al treilea razboi mondial. Se spune ca Bill Gates este unul dintre cei mai bogati oameni si ca ar avea in jur de 50 de miliarde de dolari. Pare mult? Dinastia Rockefeller au in jur de 11 trilioane iar dinastia Rothschild, peste 500 de trilioane,mai mult de o treime din finantele globului pamantesc.

De aceea se doreste ciparea populatiei pentru ca averea fiecarui om sa apartina familiilor de evrei, un fel de sclavie moderna digitala. Aici numarul 666 are un rol important deoarece acest numar era dobanda pe care o luau evreii de la alte popoare pe care le indatorau, pe timpul lui Solomon, astazi se numeste FMI iar dobanzile sunt evident mai mari decat 666 de talanti. De aceea 666 este semnul Antihristlui pentru ca la un moment dat oamenii vor fi siliti sa aleaga intre BANI si Domnul Iisus Hristos. Parintele Arsenie Papacioc parca spunea ca fiecare 6 inseamna ceva adica: iubire de arginti, desfrau si necredinta, intr-un cuvant UMANISM.

Deci conducerea adevarata a francmasoneriei este în mare parte în mâinile unor oameni a caror scop final este distrugerea crestinismului si instaurarea unei noii religii luciferice care isi are bazele sale in talmudul iudaic babilonian. Promotorii talmudului sunt astazi rabinii din miscarea Chabad-Lubavitch al carui lider spiritual a fost rabinul Menachem Mendel Schneerson(1902- 1994) care era considerat de evreii talmudici drept “Mesia”.La ora actuala sunt in jur de 3300 de centre Chabad in 75 de tari, unde se predau invataturile talmudului babilonian care au ca scop distrugerea in masa a crestinismului si instaurarea guvernului antihristic mondial: Noua Ordine Mondiala.

Printre studentii renumiti ai talmudului se numara presedintele Bush, Obama, Regan, senatorul Mc Cain, Clinton si altii mai vechi ca Hitler, Lenin, etc. Pentru cei care nu stiu trebuie precizat ca acesti rabini sunt succesorii celor care faceau parte din consiliul Sanhedrinului(rabinii care l-au judecat,batjocorit,torturat si rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos).

Istoria acestor rabini este de pe timpul lui Moise. Cand Moise a dat evreilor legamantul cu poruncile Domnului de pe muntele Sinai a numit 70 de rabini peste poporul lui Israel. Cand i-a ales Moise i-a avertizat sa nu cumva sa se abata de la legile Domnului. Mai tarziu ei nu au mai ascultat si au inceput sa se creada pe sine dumnezei. Ba mai mult au inceput sa modifice Vechiul Testament si sa adauge invataturi imprumutate de la babilonieni pe care le-au imprumutat de cand erau in robia acestora. Unul dintre cei mai renumiti rabini a fost Maimonides(1135 -1204) care a scirs un set de legi impotriva crestinilor care au fost de asemnea introduse in talmudul babilonian.

In cadrul legilor Noahide din talmudul babilonian,se spune ca Hristos ar fi fost un vrajitor care a ratacit pe poporul lui Izrael si ca toti crestinii care se inchina Lui sunt inchinatori la idoli si trebuiesc omorati cu pietre, adica ei considera ca Hristos nu este Dumnezeu, de aceea toti care se inchina Lui trebuiesc omorati. Ne putem astepta la o persecutie cum nu a mai fost niciodata pana acum impotriva crestinilor ortodocsi, asta odata ce guvernul Noii Ordini Mondiale ajunge la putere, care evident este condus de evrei.

Ideea e ca acum se pregateste din nou infiintarea Sanhedrinului cu cei 70 de rabini alesi din Chabad Lubavitch, care vor fi condusi de catre noul Caifa, care va fi falsul profet-asistentul antihristului. De asemenea se fac pregatiri pentru zidirea templului lui Solomon din Ierusalim pe care il vor zidi dupa cel de al treilea razboi mondial.Va invit sa vedeti cum conduc din umbra rabini miscarii Chabad Lubavitch(evident cu sprijinul financiar al elitelor banchere sioniste ca Rothshild si Rockeffeler si altii ca ei):

VA ROG SA ACCESATI SI LINKURILE DE MAI JOS CA DOVEZI SIGURE SI REALE...

Portretul lui Menachem Mendel Schneerson:

http://www.michael-arts.com/images/judaica-art...

As vrea sa urmariti cum americanii il prezinta pe acest slujitor al satanei ca sfant considerat “Mesia” de catre evreii talmudisti. Priviti cum ofera bani oamenilor in semn de “prietenie”. De fapt el arata simbolic prin gestul sau ca cu bani poti cumpara sufletele oamenilor, cum au facut si fac astazi evreii bancheri la o scara mondiala:

http://www.youtube.com/watch?v=HtE34e3nDd0&amp...

Bush cu rabinii din Chabad Lubavitch:

http://cabrera51.files.wordpress.com/2008/04/2...

Bush cu Talmudul in mana:

http://media.photobucket.com/image/talmudic%20...

Obama:

http://www.thezimbabwetimes.com/wp-content/upl...

Din nou Obama:

http://watch.pair.com/yad-obama.jpg

Mc. Cain,fostul contra canditat al lui Obama la presidentia SUA, ce conincidenta:

http://www.mujahideenryder.net/wp-content/uplo...

http://www.ynetnews.com/PicServer2/20122005/96...

http://www.crownheights.info/media/2/20090511-...

Ministrul de Interne al Berlinului:

http://cache.daylife.com/imageserve/03yX0MJ8eI...

Prim ministrul Canadei Stephen Harper:

http://macleans.files.wordpress.com/2009/03/ha...

http://pikewashere.files.wordpress.com/2009/03...

Chabad Lubavitch, poza de grup :

http://www.lexpress.fr/medias/149/1-rabbis-fro...

Rabinul Schneur Zalman Oirechman si sclavii sai parlametari din Florida:

http://www.chabadtallahassee.com/media/images/...

Fostul presedinte al SUA, Ronald Regan:

http://southeastasianews.org/may_images/400-re...

In afara de China si Rusia toate tarile sunt sub controlul lor. De aceea au spus Sfintii Parinti ca atunci cand vom vedea la TV reclama cu sarpele care isi musca coada, atunci inseamna ca evreii au pus stapanire pe intregul glob. Sa ne pregatim inca de pe acum pt. mucenicie caci dupa cum spun Sfintii Parinti, timpul este aproape. 

Doamne ajuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..