PROHODUL DOMNULUI ..ORIGINAL NESCHIMBAT

PROHODUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Alcătuire a Fericitului Theodor Studitul (759-826), stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol, Prohodul există în traduceri româneşti începând din sec. al XVIII-lea (Triodul de la Râmnic, 1731), melodiile fiind însă cu mult anterioare. Versiunea care s-a impus (primind îmbunătăţiri succesive până azi) este cea din 1836, realizată de Macarie Ieromonahul şi de Episcopul Chesarie al Buzăului.
Aici am urmat textul atent revizuit după original al Prohodului editat în 2006 de E.I.B.M.B.O.R., dar am adăugat (marcându-le cu bold) strofele eliminate începând din 1948, referitoare la atitudinea evreilor faţă de Iisus Hristos (strofe în care am intervenit minimal, spre a le armoniza cu revizuirea generală). Am semnalat, în note de subsol, şi alte modificări pe care textul le-a suferit în acelaşi sens. Demersul nu ascunde nici o intenţie impură, ci doar dorinţa de a oferi celor interesaţi, pe al căror discernământ mizez, conţinutul integral al Prohodului de până la instaurarea regimului comunist. (R. C.)

Strofele cu rosu au fost excluse...

STAREA ÎNTÂI

(glasul al 5-lea)

1. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi oştirile-ngereşti

S-au spăimântat,

Plecăciunea Ta cea multă

Preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,

În mormânt cum şezi Tu?

Când al morţii negru văl

Îl ridici acum

Şi pe drepţii cei din veac îi

Scoţi din Iad?

3. Te mărim pe Tine,

I-isuse Doamne,

Şi-ngroparea Îţi cinstim

Şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai

Izbăvit.

4. Cel ce-ai pus Pământul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormânt,

Ziditorule,

Şi din groapă pe cei morţi îi

Înviezi.

5. Doamne I-isuse,

Împărat a toate,

De ce vii la cei din Iad,

O, Hristoase-al meu?

Vrei să dezrobeşti, deci, neamul

Omenesc.

6. Cel Stăpân a toate

Mort acum se vede;

Cela ce a ridicat

Morţii din mormânt

Se încuie-n groapă nouă

Ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Astăzi moartea ai zdrobit

Cu-ngroparea Ta

Şi viaţă lumii Tu ai

Izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător

Socotit ai fost de toţi,

Dar ne-ai îndreptat

Şi ne-ai scos din amăgirea

Celui rău.

9. Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,

Ca un om se vede mort

Şi fără de chip

Cel ce firii dăruit-a

Frumuseţi.

10. Iadul cum răbda-va

Doamne,-n el să intri

Şi cum nu se va zdrobi

În întunecimi,

De-al luminii Tale fulger

El orbind?

11. Blânda mea lumină

Şi mântuitoare,

Cum în bezna din mormânt,

Doamne, Te-ai ascuns

O, răbdare de nespus şi

Negrăit!

12. Lumea cea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,

Nici mulţimea făr’ de trup

Poate povesti

Taina îngropării Tale,

Neştiind.

13. O, minuni străine!

O, ce lucruri preanoi!

Cel ce-mi dă al vieţii duh

Este ca un mort,

Îngropat de fiind de mâna

Lui Iosif.

14. În mormânt apus-ai,

Dar de-al Tatălui sân

Nicicum nu Te-ai despărţit,

O, Hristoase-al meu,

Lucru acesta e străin şi

Nefiresc!

15. Întreaga făptură

Recunoaşte-n Tine:

Împărat adevărat,

Pe Pământ şi-n Cer,

Chiar de Te încui, Hristoase,

În mormânt.

16. Tu-n mormânt fiind pus,

Ziditor, Hristoase,

Temelia Iadului

S-a cutremurat

Şi-ale morţilor morminte

S-au deschis.

17. Cel ce ţii în palmă

Tot Pământul, Doamne,

Sub pământ acum cu trupul

Eşti pus ca un mort,

Slobozind pe morţi din lanţul

Iadului.

18. Din stricare, Doamne,

Tu înalţi Viaţa;

Căci murind, Te-ai pogorît

La cei morţi din veac

Şi-ale Iadului zăvoare

Le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic

Acum se ascunde

Sub pământ, ca sub obroc,

Trupul Domnului

Şi destramă bezna recea-a

Iadului.

20. De oştiri mulţimea

Cea duhovnicească,

Împreună cu Iosif

Şi cu Nicodim,

Merg să-ngroape pe Hristos, Cel

Necuprins.

21. Murind Tu, de voie,

În mormânt ai fost pus;

Şi pe mine, ce-am fost mort,

I-isuse-al meu,

De amara mea greşeală

M-ai scăpat.

22. Au schimbat făptura

Ale Tale patimi,

Căci cu Tine-au pătimit

Toate câte sunt,

Cunoscându-Te a toate

Ţiitor.

23. Când a luat în pântec

A vieţii piatră,

Cel a toate răpitor,

Iadul, scoase-afar’

Pe toţi morţii ce din veacuri

I-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin

Învierea Ta,

După cum se cade unui

Dumnezeu.

25. Pe Pământ venit-ai,

Pe Adam să-l mântui,

Dar pe-acesta negăsind,

Tu Te-ai pogorît

Căutându-l, I-isuse,

Pân’ la Iad.

26. Spăimântat, Pământul

S-a mişcat, Cuvinte,

Iar Luceafărul şi-a stins

Grabnic razele,

Apunând a Ta lumină

Sub pământ.

27. Ai murit, ca un om,

De-a Ta voie, Doamne,

Dar, ca Dumnezeu, ai scos

Pe cei morţi din gropi

Şi-a păcatelor povară-ai

Risipit.

28. Vărsând râu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,

Cea Curată-a glăsuit,

Ca o maică,-aşa:

„Oare cum am să Te-ngrop eu,

Fiul meu?”.

29. Ca grăuntul de grâu

Încolţit sub brazdă,

Spic aducător de rod

Nouă Te-ai făcut,

Înviind pe toţi urmaşii

Lui Adam.

30. Ca un soare, Doamne,

Ţi-ai ascuns lumina

Şi-n al nopţii negru văl

Moartea Te-a-nvelit;

Ci răsari, Hristoase-al meu, mai

Strălucit!

31. Cum şi-ascunde Luna

Faţa ei de Soare,

Astfel groapa Te-a ascuns

Şi pe Tine-acum

Cel ce prin trupească moarte

Ai apus.

32. I-isus, Viaţa,

Moartea-acum gustând-o,

De la moarte-a izbăvit

Neamul omenesc

Şi viaţă tuturor le-a

Dăruit.

33. Pe întâiul Adam,

Cu păcat de moarte,

La viaţă ridicând,

Chiar prin moartea Ta,

Nou Adam acum în trup Te-ai

Arătat.

34. Cetele din Ceruri,

Pe Pământ văzându-L

pe Stăpânul răstignit

S-au înspăimântat,

Cu-a lor aripi feţele

Acoperind.

35. Luând de pe Cruce

Trupul Tău, Cuvinte,

Iosif cel cu chip frumos

Te-a pus în mormânt;

Ci-nviază, Doamne, pe toţi

Mântuind!

36. Bucurie, Doamne,

Fiind pentru îngeri,

Întristare lor acum

Le-ai pricinuit,

Cu trup mort, ca pe un om, când

Te-au văzut.

37. Fiind Tu pe Cruce,

Ai suit cu Tine

Pe cei vii, dar muritori,

Ca să.i mântuieşti,

Iar din Iad i-ai scos pe toţi cei

Adormiţi.

38. Ca un leu, Tu, Doamne,

Adormind cu trupul,

Ca un pui de leu Te scoli,

Cel ce ai fost mort,

Lepădând şi bătrâneţea

Trupului.

39. Cel ce-ai plăsmuit-o

Pe strămoaşa Eva

Dintr-o coastă-a lui Adam

Eşti în coastă-mpuns

Şi izvor ce curăţeşte

Izvorăşti.

40. Se jertfea în taină

Mai-nainte mielul,

Iar acum Tu, pătimind

Fără să cârteşti,

Junghiat eşti Tu şi firea

Curăţeşti.

41. Cine, dar, va spune

Chipul groaznic şi nou?

Cum Cel Care e stăpân

Întregii făpturi

Pătimeşte azi şi moare

Pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,

Îngerii strigat-au:

„Cum Stăpânu-a tot ce-i viu

Mort se vede-acum?

Şi de ce-n mormânt se-ncuie

Dumnezeu?”.

43. Doamne, Tu din coasta

Cea însuliţată

Viaţă nouă izvorăşti

Din viaţa Ta,

Înnoiţi şi vii ne faci pe

Toţi prin ea.

44. Răstignit pe Cruce,

Ai chemat pe oameni,

Iar curată coasta Ta

Împungându-se,

I-isuse, dai iertare

Tuturor.

45. Om cu chip cucernic

Te-a gătit cu groază

Şi smerit Te-ngroapă-acum,

Tocmai ca pe-un mort,

La-ngroparea Ta de frică-i

Stăpânit.

46. Sub pământ, de voie,

Pogorât, ca un mort,

Azi de pe Pământ la Cer,

Hristoase, ridici

Pe cei ce-au căzut de-acolo

De demult.

47. Chiar de Te-au văzut mort,

Dumnezeu eşti, Cel viu,

Care îi ridici la Cer

Pe cei morţi din veac

Şi pe drepţii cei din Vechiul

Legământ.

48. Deşi Te-ai văzut mort,

Tu eşti Domn vieţii

Şi pe morţii de demult,

Doamne,-i înviezi,

Iar pe pierzătorul nostru

Îl zdrobeşti.

49. Câtă bucurie,

Răsădită-n inimi,

A cuprins atunci pe toţi

Robii Iadului,

Când lumina Ta în Iad a

Strălucit!.

50. Îngroparea-Ţi laud,

Şi-ale Tale patimi

Şi puterea Îţi măresc,

Milostivule,

Căci, prin ea, de multe patimi

M-ai scăpat.

51. Doamne, împotrivă-Ţi

Sabie-ascuţit-a

Cel de-a pururi răzvrătit,

Dar ea s-a tocit,

Biruindu-se şi-aceea

Din Eden.

52. Văzând Mieluşeaua

Pe-al ei Miel junghiat,

Îndemna cu jale-n glas,

De durere frânt,

Ca întreaga turma să se

Tânguie.

53. În mormânt Te-ngropi Tu,

Şi pogori pîn’ la Iad,

Iar Tu, Doamne, ai deschis

Azi mormintele

Şi întregul Iad, Hristoase,

L-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,

Sub pământ pogori Tu

Şi din moarte-i înviezi

Pe toţi oamenii,

Înălţîndu-i întru slava

Tatălui.

55. Unul din Treime,

Pentru noi, cu trupul,

Defăimată moarte-acum

Rabdă nesilit,

Tulburându-se şi Soare,

Şi Pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi

Demult, în pustiu,

În groapă-L pun pe-al lor

Hrănitor.

57. I-isus Cel Preadrept

Ca un vinovat stă

Înaintea lui Pilat,

Fiind osândit

Şi pe lemn Judecătoru-i

Răstignit.

58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor!

Pentru ce pe Varava,

Pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl

Răstigneşti?

59. Pe Adam zidindu-l

Din pământ, cu mâna,

Pentru dânsul Te-ai făcut

Om firesc la trup

Şi de bunăvoie-ai fost

Osândit.

60. Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte,

Pân’ la Iadu-ngrozitor

Pogorându-Te,

Pe tot neamul muritor l-ai

Înviat.

61. „Vai, Lumina lumii!

Vai, a mea Lumină!

I-isuse, Fiul meu

Cel mult preadorit!”,

Cu amar striga Fecioara

Şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat!

Ruşinează-te măcar,

Înviind Hristos,

De a Sa mahramă şi de

Giulgiul Lui.

63. Vino, necurate,

Vânzător apostol,

Şi arată un motiv

Răutăţilor:

Cum ajuns-ai să-L trădezi tu

Pe Hristos?

64. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne-mpăcat,

Vânzătorule,

Tu, ce Mirul vrut-ai să-l vinzi

Pentru bani!

65. Cu ce preţ vândut-ai

Sfântul Mir, cel din Cer?

Sau ce lucru-ai luat în schimb,

Vrednic pentru el?

Nebunie-aflaşi tu, diavol

Blestemat!

66. De iubeşti săracii,

Şi mâhnit de mirul

Ce se varsă, curăţind

Suflet păcătos,

Cum pe-a tuturor Lumină

Vinzi pe-arginţi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie,

Cum răbda-voi eu acum

Îngroparea Ta?

Frântă mi-e, ca la o maică,

Inima”.

68. „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,

Ca să-L plâng pe I-isus,

Dulcele meu Fiu?”,

a strigat Fecioara, Maica

Domnului.

69. Munţi, văi şi vâlcele

Şi mulţimi de oameni,

Tânguiţi-vă în plâns

Toţi cu mine-acum

Şi jeliţi cu Maica Celui

Răstignit!

70. „Când Te voi vedea iar,

Veşnică Lumină,

Viu izvor de bucurii

Sufletului meu?”,

Tânguindu-se, Fecioara

A strigat.

71. Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă,

Ai primit a Te tăia,

Dar ne-ai izvorât

Un izvor de viaţă vie,

Nesecat.

72. Ca şi din fântână,

Ne-adăpăm din râul

Ce-ndoit din coasta Ta,

Bunule, a curs,

Şi viaţa veşnică o

Moştenim.

73. Fiindcă-ai vrut, Cuvinte,

Te-ai văzut în groapă;

Dar eşti viu şi Te ridici

Din morţi, cum ai spus,

Şi cu Învierea Ta ne

Mântuieşti.

74. Te cântăm, Cuvinte,

Doamne şi Stăpâne,

La un loc cu Tatăl eşti

Şi cu Duhul Sfânt

Şi-ngroparea Ta cea sfântă

Preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,

Maica Domnului Sfânt!

Cea de trei zile cinstim

Îngroparea Lui,

Că e Fiul tău şi-al nostru

Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi oştirile-ngereşti

S-au înspăimântat,

Plecăciunea Ta cea multă

Preamărind.

STAREA A DOUA

(glasul al 5-lea)

1. Se cuvine, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Căci pe cruce Ţi-ai întins

Ale Tale mâini

Şi-ai zdrobit de tot puterea

Celui rău.

2. Se cuvine, dar,

Să-Ţi dăm slavă-a toate Ziditorul,

Căci din patimi ne-a scăpat

Pătimirea Ta

Şi pe toţi din stricăciune

Tu ne-ai scos.

3. Soarele-a apus,

Şi cutremur de pământ, Cuvinte,

Fost-a când Tu, ne-nserat

Soare-al meu, Hristos,

Ai apus şi Ţi-ai pus trupul

În mormânt.

4. Somn învietor

În mormânt dormind, Hristoase Doamne,

Din cel greu somn de păcat

Tu ai ridicat

Întreg neamul omenesc cel

Păcătos.

5. „Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere;

Sufăr însă-acum dureri,

Când Tu pătimeşti”,

Astfel zis-a Preacurata

Mult jelind.

6. Sus văzându-Te,

De Părinte stând alături, Doamne,

Iară jos cu trupul mort,

Sub pământ fiind,

S-au înfricoşat în Ceruri

Îngerii.

7. Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc,

Iar luminătorii-ascund

Ale lor lumini,

Ascunzându-Te-n pământ Tu,

Soare Sfânt.

8. Cel ce printr-un semn

A făcut la început Pământul

Azi apune sub pământ,

Ca un muritor;

Îngrozeşte-te de-aceasta,

Cerule!

9. Sub pământ apui

Cel ce ai făcut pe om cu mâna,

Ca pe oameni să-i înalţi

Din căderea lor,

Că Tu, Doamne,-Atotputernic

Eşti mereu.

10. Să cântăm, veniţi,

Lui Hristos, Cel mort şi plâns cu jale,

Ca femeile, ce mir

Au adus atunci –

„Bucuraţi-vă !”, cu ele

S-auzim.

11. Cu adevărat,

Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

De aceea mir Ţi-aduc

Blândele femei

Celui viu, ca unui mort şi

Îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta

Iadul l-ai zdrobit de tot, Hristoase,

Şi pe moarte cu a Ta

Moarte-ai omorât,

Şi din stricăciune lumea

Mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti

Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,

Iar în groapă apunând,

Viaţă dăruieşti

Celor din adâncurile

Iadului.

14. „Ca să înnoiesc

Firea oamenilor cea robită,

Eu cu moartea Mi-am rănit

Trupul Meu, voind;

Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul,

Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al Dreptăţii,

Şi pe morţi i-ai ridicat,

Ca dintr-un somn greu,

Întunericul din Iad, tot,

Alungând.

16. Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,

Printre lacrimi, în pământ,

Semănatu-s-a;

Răsărind El, lumea se va

Bucura.

17. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în Rai, atuncea,

Iar acum s-a bucurat

C-ai venit la Iad;

Căci căzând atunci, acum s-a

Ridicat.

18. Maica Ta, acum,

Varsă râu de lacrimi, Hristoase,

Şi-a strigat, când Ţi-a văzut

Trupul în mormânt:

„Înviază, Fiul meu, precum

Tu ai spus!”.

19. Iosif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;

Şi cântări dumnezeieşti,

De-ngroparea Ta,

Împletindu-le cu lacrimi,

Ţi-a cântat.

20. Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe Cruce,

De-ntristare-amară al ei

Suflet s-a pătruns

De-ale Crucii cuie şi de

Sabie.

21. Maica Ta, văzând

Adăparea Ta cu fiere, Doamne,

Cel ce eşti atât de drag

Lumii noastre-ntregi,

Faţa ei cu-amare lacrimi

A udat.

22. „Rău m-am întristat,

Mi se frânge inima, Cuvinte,

Junghierea Ta văzând

Prin nedrept judeţ”,

Preacurata zis-a, când se

Tânguia.

23. „Cum am să-Ţi închid

Ochii Tăi şi-a Tale buze, Doamne,

Şi cum eu ca pe un mort

Te voi îngropa?”,

Cu înfiorare Iosif

A strigat.

24. Jalnice cântări

Iosif şi cu Nicodim cântară

Lui Hristos, Ce s-a-ngropat

În mormânt acum,

Şi cu dânşii cântă cete

Îngereşti.

25. Sub pământ apui

Tu, Hristoase, Soare al Dreptăţii;

De aceea Maica Ta,

Care Te-a născut,

De durere şi de jale

Se stingea.

26. Iadul s-a-ngrozit,

Dătătorule de viaţă, Doamne,

Când prădată şi-a văzut

Bogăţia lui

Şi pe morţii cei din veacuri –

Înviaţi.

27. Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne,

Iar Tu, după moartea Ta,

Străluceşti mai mult,

Înviind din groapă ca un

Dumnezeu.

28. Ziditorule,

Când primitu-Te-a în sân pământul,

De-a Ta frică s-a clintit,

Preaputernice,

Şi pe morţi cutremurul i-a

Deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu!

Iosif şi Nicodim cu miruri,

Într-un chip deosebit,

Te gătesc acum –

Şi-au strigat: „Te-nfricoşează,

O, Pământ!”.

30. Doamne, ai apus,

Şi cu Tine-a Soarelui lumină;

Iar făptura pe Pământ

S-a cutremurat,

Arătând că eşti a toate

Făcător.

31. Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată

Şi pe Domnu-n groapă Îl

Pune-un muritor.

O, Pământule, de-acum să

Te-nfiori!

32. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit şi Maica,

Deci răspunde, Fiu iubit,

Cu-al Tău dulce glas!”,

A strigat, plângând, Curata,

Cu amar.

33. Tu, Cel Care eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis,

Fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi

Înviezi.

34. Nici chip ai avut,

Nici, în patimi, frumuseţe, Doamne;

Dar mai mult ai strălucit

Când ai înviat,

Şi în inimi ne-ai dat sfinte

Frumuseţi.

35. Ai apus în trup,

Sub pământ, nestinsule Luceafăr;

Şi aceasta nerăbdând,

Soarele din Cer

S-a întunecat pe boltă-n

Miez de zi.

36. Luna, Soarele

Se întunecă-mpreună, Doamne,

Şi robi binevoitori

Ţi s-au arătat,

Că văl negru peste feţe

Îşi aştern.

37. „Chiar de-ai şi murit,

Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;

Iar eu cum să Te ating,

Dumnezeul meu,

Mă cutremur!”, a strigat cel

Bun la chip.

38. A dormit Adam

Şi din coasta lui îşi scoase moarte;

Al lui Dumnezeu Cuvânt,

Tu adormi acum

Şi izvor de Viaţă-i lumii

Coasta Ta.

39. Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,

Şi-nviind, ai ridicat

Pe cei îngropaţi,

Ce-adormiseră din veacuri,

Bunule.

40. De ai şi murit,

Dar ai dat, de mântuire, vinul,

Viţă care izvorăşti

Viaţă tuturor!

Patima şi Crucea Ta noi

Le slăvim.

41. Cum pot suferi

Cetele din Ceruri îndrăzneala

Celor ce Te-au răstignit,

Dumnezeule,

Când Te văd însângerat şi

Osândit?

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!

Ridicarea Bisericii

Cunoscut-ai tu;

Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai

Osândit?

43. În batjocură,

Tu îmbraci pe-mpodobitorul,

Care Cerul a-ntărit

Şi-a-nfrumuseţat

Tot Pământul, într-un chip prea

Minunat.

44. Ca un pelican,

Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;

Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii,

Care au murit,

Vii izvoare peste dânşii

Răspândind.

45. Oarecând Navi

Opri soarele, zdrobind duşmanii;

Iar Tu, Soare, ascunzând

Strălucirea Ta,

Pe-al Iadului stăpân Tu

L-ai zdrobit.

46. Nu Te-ai despărţit

De-al Părintelui sân, Milostive,

Ai primit, binevoind,

Chip de muritor;

Şi în Iad, Hristoase-al meu, ai

pogorât.

47. Cel întins pe lemn

Aşeză pământul peste ape;

Fără suflu în pământ

Pogorînd acum,

S-a cutremurat Pământul,

Nerăbdând.

48. „Vai, o, Fiul meu!”,

Preacurata zice şi jeleşte,

Că „pe Care-L aşteptam

Ca pe-un Împărat,

Osândit acum pe Cruce

Îl privesc!”.

49. „Astfel mi-a vestit

Gavriil, venind din Cer la mine:

Că-mpărăţia cea

Dată Fiului

Este o Împărăţie

Veşnică”.

50. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocire

Că prin inimă-mi trecu

Sabie acum,

O, Emanuele, Cel ce

Eşti cu noi!”.

51. O, iudeilor!*

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Cel ce-a dat

Duh de viaţă lor,

Cel pe Care, plini de ură,

L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat

Şi lumina Soarele şi-a stins-o,

Când în groapă Te-a văzut

Neînsufleţit;

Nevăzuta mea lumină,

Bunule!

53. Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,

Când pe Tine Te-a văzut

în mormânt zăcând,

Ne-nceput şi negrăite

Dumnezeu!

54. Maica Precista

Răstignirea Ta văzând, Hristoase,

Cu amar ea suferind,

Ţie Îţi grăia:

„Să nu zăboveşti, Viaţă,

Între morţi!”.

55. Iadul cel cumplit

Tremura, văzându-Te pe Tine,

Pe Hristos, Cel Preamărit,

Veşnic Soare Sfânt,

Şi în grabă-a dat afară pe

Cei legaţi.

56. Iadul cel cumplit

Mare şi grozav acum se vede;

Căci al Vieţii Dătător

Moarte-a suferit,

Vrând să dăruiască Viaţă

Tuturor!

57. Coasta Ţi-au împuns,

Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne,

Şi cu rana coastei Tu

Vindecaşi deplin

Pofta mâinilor acelor

Primi strămoşi.

58. Oarecând jelea

Pe-al Rahilei fiu întreaga casă;

Iar acuma Îl jelesc

Pe al Fecioarei Fiu

Maica Lui şi ceata cea de

Ucenici.

59. Palme şi loviri

Lui Hristos I s-au dat peste faţă,

Celui ce cu mâna Sa

Pe om plăsmui,

Şi-a zdrobit cu totul ale

Fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,

O, Hristoase, Îţi cinstim,

Plini de laude,

Răstignirea şi-ngroparea

Ta acum.

61. Ceea ce-ai născut,

Tu, Fecioară Preacurată, Viaţa,

Curmă în Biserică

Orice dezbinări

Şi dă pace, ca o bună,

Tuturor.

62. Cel făr’ de-nceput,

Care eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,

Întăreşte-i pe creştini

În credinţa lor

Şi le dă izbândă-asupra,

Celor răi.

63. Se cuvine, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Căci pe Cruce Ţi-ai întins

Ale Tale mâini

Şi-ai zdrobit de tot puterea

Celui rău.

STAREA A TREIA

(glasul al 3-lea)

1. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateeanul

Jalnic Te pogoară

Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,

Mir Ţie, Hristoase,

Ţi-aduc acum cu râvnă.

4. Vino-întreagă fire,

Psalmi de îngropare

Noi lui Hristos s-aducem.

5. Pe Cel viu cu miruri,

Ca pe-un mort să-L ungem,

Cu voi, mironosiţe.

6. Fericitul losif

Trupul ce dă viaţă,

Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană,

Ţie-oţet şi fiere

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob făr’ de minte,

A trădat el, Iuda,

Pe-Adâncu-nţelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma

Iuda mult vicleanul,

Ce L-a vândut pe Domnul.

10. Zis-a înţeleptul:

„Groapă-adâncă este

Gâtlejul jidovilor”.

11. Iosif şi Nicodim

Pe Hristos îngroapă,

Cu toată cuviinţa.

12. Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai Viaţă

Şi-n Iad cobori puternic.

13. Maica Preacurată

Se jelea, Cuvinte,

Acum văzându-Te mort.

14. „Primăvară dulce,

Fiu preadulce, unde-Ţi

Apuse Frumuseţea?”.

15. Plângere pornit-a

Maica Preacurată,

Când ai murit, Cuvinte.

16. Vin, cu mir să-L ungă,

De mir purtătoare,

Pe Însuşi Mirul din Cer.

17. Moartea cu-a Ta moarte

O omori Tu, Doamne,

Cu sfânta Ta putere.

18. Piere-amăgitorul,

Scapă amăgitul

Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

19. Cade vânzătorul

În Gheena-adâncă,

În groapa stricăciunii.

20. Curse de ciulini sunt

Căile lui Iuda,

Cel cu urzeli nebune.

21. „Fiule din Tatăl,

Împărat a toate,

Cum ai primit Tu chinul?”

22. Tânguie-se astfel

Maica, Mieluşeaua,

Că-i Mielul ei pe Cruce.

23. Trupul ce dă viaţă

Iosif împreună

Cu Nicodim îngroapă.

24. Mult înlăcrimată

A strigat Fecioara,

Cu inima-n durere:

25. „O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapă?”

26. „Nu mai plânge Maică;

Pe Adam şi Eva

Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

27. „Fiul meu, slăvescu-Ţi

Multa îndurare

Prin care rabzi acestea”.

28. Cu oţet şi fiere

Stins-au setea-Ţi, Doamne,

Să strici gustarea veche.

29. La toţi fariseii,*

Vorbele viclene

Sunt curse-ntinse şi ghimpi.

30. Cei hrăniţi cu mană*

Îl lovesc pe Domnul

Şi Binefăcătorul.

31. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi**.

32. Te-ai suit pe Cruce,

Cel ce altădată

Umbreai poporul sub nor.

33. A pierzării groapă

Laolaltă-nghite,

Pe făcătorii de rău.

34. De mir purtătoare

Aduceau cu ele

La groapă miruri, Doamne.

35. Scoală-Te,-ndurate,

Şi pe noi ne scoate

Din a Gheenei groapă!

36. „Doamne, înviază!”,

Zis-a, printre lacrimi,

De Tine Născătoarea.

37. Înviază-n grabă,

Alungând durerea

Curatei Maicii Tale!

38. Prinse-au fost de frică

Cetele din Ceruri,

Când Te-au văzut mort, Doamne.

39. De greşeli îi iartă

Pe cei ce, cu frică,

Cinstesc ale Tale patimi.

40. Spaimă dă vederea

Cea de tot străină:

Pâmântul cum Te-ascunde?

41. Altădat’ un Iosif

Ţi-a slujit în fugă,

Şi-acum Te-ngroapă altul

42. Plânge, Te jeleşte,

Preacurata-Ţi Maică,

Fiind Tu mort, Cuvinte.

43. Spaimă ia pe îngeri

De grozava-Ţi moarte,

O, Făcător a toate!

44. Pier răstignitorii*,

Împărate Sfinte,

Dumnezeiescule Fiu.

45. Uită, Milostive,

Fă-le bine, Doamne,

Şi celor ce Te-au urât.

46. Până-n zori, cu miruri

Ţi-au stropit mormântul

Femeile-nţelepte.

47. Pace în Biserici,

Lumii mântuire,

Cu-a Ta-nviere dă-ne!

48. O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Duh Sfânt,

Pe toţi ne mântuieşte.

49. Robilor tăi, Maică,

Dă-le har să-L vadă

Pe al tău Fiu înviat!

50. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Doamne ajuta..