“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

29.04.2013

PROHODUL DOMNULUI ..ORIGINAL NESCHIMBAT

PROHODUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS






Alcătuire a Fericitului Theodor Studitul (759-826), stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol, Prohodul există în traduceri româneşti începând din sec. al XVIII-lea (Triodul de la Râmnic, 1731), melodiile fiind însă cu mult anterioare. Versiunea care s-a impus (primind îmbunătăţiri succesive până azi) este cea din 1836, realizată de Macarie Ieromonahul şi de Episcopul Chesarie al Buzăului.
Aici am urmat textul atent revizuit după original al Prohodului editat în 2006 de E.I.B.M.B.O.R., dar am adăugat (marcându-le cu bold) strofele eliminate începând din 1948, referitoare la atitudinea evreilor faţă de Iisus Hristos (strofe în care am intervenit minimal, spre a le armoniza cu revizuirea generală). Am semnalat, în note de subsol, şi alte modificări pe care textul le-a suferit în acelaşi sens. Demersul nu ascunde nici o intenţie impură, ci doar dorinţa de a oferi celor interesaţi, pe al căror discernământ mizez, conţinutul integral al Prohodului de până la instaurarea regimului comunist. (R. C.)

Strofele cu rosu au fost excluse...

STAREA ÎNTÂI

(glasul al 5-lea)

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi oştirile-ngereşti
S-au spăimântat,
Plecăciunea Ta cea multă
Preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
În mormânt cum şezi Tu?
Când al morţii negru văl
Îl ridici acum
Şi pe drepţii cei din veac îi
Scoţi din Iad?

3. Te mărim pe Tine,
I-isuse Doamne,
Şi-ngroparea Îţi cinstim
Şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai
Izbăvit.

4. Cel ce-ai pus Pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt,
Ziditorule,
Şi din groapă pe cei morţi îi
Înviezi.

5. Doamne I-isuse,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din Iad,
O, Hristoase-al meu?
Vrei să dezrobeşti, deci, neamul
Omenesc.

6. Cel Stăpân a toate
Mort acum se vede;
Cela ce a ridicat
Morţii din mormânt
Se încuie-n groapă nouă
Ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Astăzi moartea ai zdrobit
Cu-ngroparea Ta
Şi viaţă lumii Tu ai
Izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost de toţi,
Dar ne-ai îndreptat
Şi ne-ai scos din amăgirea
Celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort
Şi fără de chip
Cel ce firii dăruit-a
Frumuseţi.

10. Iadul cum răbda-va
Doamne,-n el să intri
Şi cum nu se va zdrobi
În întunecimi,
De-al luminii Tale fulger
El orbind?

11. Blânda mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în bezna din mormânt,
Doamne, Te-ai ascuns
O, răbdare de nespus şi
Negrăit!

12. Lumea cea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup
Poate povesti
Taina îngropării Tale,
Neştiind.

13. O, minuni străine!
O, ce lucruri preanoi!
Cel ce-mi dă al vieţii duh
Este ca un mort,
Îngropat de fiind de mâna
Lui Iosif.

14. În mormânt apus-ai,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit,
O, Hristoase-al meu,
Lucru acesta e străin şi
Nefiresc!

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat,
Pe Pământ şi-n Cer,
Chiar de Te încui, Hristoase,
În mormânt.

16. Tu-n mormânt fiind pus,
Ziditor, Hristoase,
Temelia Iadului
S-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte
S-au deschis.

17. Cel ce ţii în palmă
Tot Pământul, Doamne,
Sub pământ acum cu trupul
Eşti pus ca un mort,
Slobozind pe morţi din lanţul
Iadului.

18. Din stricare, Doamne,
Tu înalţi Viaţa;
Căci murind, Te-ai pogorît
La cei morţi din veac
Şi-ale Iadului zăvoare
Le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic
Acum se ascunde
Sub pământ, ca sub obroc,
Trupul Domnului
Şi destramă bezna recea-a
Iadului.

20. De oştiri mulţimea
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif
Şi cu Nicodim,
Merg să-ngroape pe Hristos, Cel
Necuprins.

21. Murind Tu, de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine, ce-am fost mort,
I-isuse-al meu,
De amara mea greşeală
M-ai scăpat.

22. Au schimbat făptura
Ale Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit
Toate câte sunt,
Cunoscându-Te a toate
Ţiitor.

23. Când a luat în pântec
A vieţii piatră,
Cel a toate răpitor,
Iadul, scoase-afar’
Pe toţi morţii ce din veacuri
I-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin
Învierea Ta,
După cum se cade unui
Dumnezeu.

25. Pe Pământ venit-ai,
Pe Adam să-l mântui,
Dar pe-acesta negăsind,
Tu Te-ai pogorît
Căutându-l, I-isuse,
Pân’ la Iad.

26. Spăimântat, Pământul
S-a mişcat, Cuvinte,
Iar Luceafărul şi-a stins
Grabnic razele,
Apunând a Ta lumină
Sub pământ.

27. Ai murit, ca un om,
De-a Ta voie, Doamne,
Dar, ca Dumnezeu, ai scos
Pe cei morţi din gropi
Şi-a păcatelor povară-ai
Risipit.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată-a glăsuit,
Ca o maică,-aşa:
„Oare cum am să Te-ngrop eu,
Fiul meu?”.

29. Ca grăuntul de grâu
Încolţit sub brazdă,
Spic aducător de rod
Nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii
Lui Adam.

30. Ca un soare, Doamne,
Ţi-ai ascuns lumina
Şi-n al nopţii negru văl
Moartea Te-a-nvelit;
Ci răsari, Hristoase-al meu, mai
Strălucit!

31. Cum şi-ascunde Luna
Faţa ei de Soare,
Astfel groapa Te-a ascuns
Şi pe Tine-acum
Cel ce prin trupească moarte
Ai apus.

32. I-isus, Viaţa,
Moartea-acum gustând-o,
De la moarte-a izbăvit
Neamul omenesc
Şi viaţă tuturor le-a
Dăruit.

33. Pe întâiul Adam,
Cu păcat de moarte,
La viaţă ridicând,
Chiar prin moartea Ta,
Nou Adam acum în trup Te-ai
Arătat.

34. Cetele din Ceruri,
Pe Pământ văzându-L
pe Stăpânul răstignit
S-au înspăimântat,
Cu-a lor aripi feţele
Acoperind.

35. Luând de pe Cruce
Trupul Tău, Cuvinte,
Iosif cel cu chip frumos
Te-a pus în mormânt;
Ci-nviază, Doamne, pe toţi
Mântuind!

36. Bucurie, Doamne,
Fiind pentru îngeri,
Întristare lor acum
Le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, când
Te-au văzut.

37. Fiind Tu pe Cruce,
Ai suit cu Tine
Pe cei vii, dar muritori,
Ca să.i mântuieşti,
Iar din Iad i-ai scos pe toţi cei
Adormiţi.

38. Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli,
Cel ce ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea
Trupului.

39. Cel ce-ai plăsmuit-o
Pe strămoaşa Eva
Dintr-o coastă-a lui Adam
Eşti în coastă-mpuns
Şi izvor ce curăţeşte
Izvorăşti.

40. Se jertfea în taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind
Fără să cârteşti,
Junghiat eşti Tu şi firea
Curăţeşti.

41. Cine, dar, va spune
Chipul groaznic şi nou?
Cum Cel Care e stăpân
Întregii făpturi
Pătimeşte azi şi moare
Pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Îngerii strigat-au:
„Cum Stăpânu-a tot ce-i viu
Mort se vede-acum?
Şi de ce-n mormânt se-ncuie
Dumnezeu?”.

43. Doamne, Tu din coasta
Cea însuliţată
Viaţă nouă izvorăşti
Din viaţa Ta,
Înnoiţi şi vii ne faci pe
Toţi prin ea.

44. Răstignit pe Cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta
Împungându-se,
I-isuse, dai iertare
Tuturor.

45. Om cu chip cucernic
Te-a gătit cu groază
Şi smerit Te-ngroapă-acum,
Tocmai ca pe-un mort,
La-ngroparea Ta de frică-i
Stăpânit.

46. Sub pământ, de voie,
Pogorât, ca un mort,
Azi de pe Pământ la Cer,
Hristoase, ridici
Pe cei ce-au căzut de-acolo
De demult.



47. Chiar de Te-au văzut mort,
Dumnezeu eşti, Cel viu,
Care îi ridici la Cer
Pe cei morţi din veac
Şi pe drepţii cei din Vechiul
Legământ.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Tu eşti Domn vieţii
Şi pe morţii de demult,
Doamne,-i înviezi,
Iar pe pierzătorul nostru
Îl zdrobeşti.

49. Câtă bucurie,
Răsădită-n inimi,
A cuprins atunci pe toţi
Robii Iadului,
Când lumina Ta în Iad a
Strălucit!.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Şi-ale Tale patimi
Şi puterea Îţi măresc,
Milostivule,
Căci, prin ea, de multe patimi
M-ai scăpat.

51. Doamne, împotrivă-Ţi
Sabie-ascuţit-a
Cel de-a pururi răzvrătit,
Dar ea s-a tocit,
Biruindu-se şi-aceea
Din Eden.

52. Văzând Mieluşeaua
Pe-al ei Miel junghiat,
Îndemna cu jale-n glas,
De durere frânt,
Ca întreaga turma să se
Tânguie.

53. În mormânt Te-ngropi Tu,
Şi pogori pîn’ la Iad,
Iar Tu, Doamne, ai deschis
Azi mormintele
Şi întregul Iad, Hristoase,
L-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Sub pământ pogori Tu
Şi din moarte-i înviezi
Pe toţi oamenii,
Înălţîndu-i întru slava
Tatălui.

55. Unul din Treime,
Pentru noi, cu trupul,
Defăimată moarte-acum
Rabdă nesilit,
Tulburându-se şi Soare,
Şi Pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi
Demult, în pustiu,
În groapă-L pun pe-al lor
Hrănitor.

57. I-isus Cel Preadrept
Ca un vinovat stă
Înaintea lui Pilat,
Fiind osândit
Şi pe lemn Judecătoru-i
Răstignit.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor!
Pentru ce pe Varava,
Pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl
Răstigneşti?

59. Pe Adam zidindu-l
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut
Om firesc la trup
Şi de bunăvoie-ai fost
Osândit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la Iadu-ngrozitor
Pogorându-Te,
Pe tot neamul muritor l-ai
Înviat.

61. „Vai, Lumina lumii!
Vai, a mea Lumină!
I-isuse, Fiul meu
Cel mult preadorit!”,
Cu amar striga Fecioara
Şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat!
Ruşinează-te măcar,
Înviind Hristos,
De a Sa mahramă şi de
Giulgiul Lui.

63. Vino, necurate,
Vânzător apostol,
Şi arată un motiv
Răutăţilor:
Cum ajuns-ai să-L trădezi tu
Pe Hristos?

64. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat,
Vânzătorule,
Tu, ce Mirul vrut-ai să-l vinzi
Pentru bani!

65. Cu ce preţ vândut-ai
Sfântul Mir, cel din Cer?
Sau ce lucru-ai luat în schimb,
Vrednic pentru el?
Nebunie-aflaşi tu, diavol
Blestemat!

66. De iubeşti săracii,
Şi mâhnit de mirul
Ce se varsă, curăţind
Suflet păcătos,
Cum pe-a tuturor Lumină
Vinzi pe-arginţi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Cum răbda-voi eu acum
Îngroparea Ta?
Frântă mi-e, ca la o maică,
Inima”.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să-L plâng pe I-isus,
Dulcele meu Fiu?”,
a strigat Fecioara, Maica
Domnului.

69. Munţi, văi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă în plâns
Toţi cu mine-acum
Şi jeliţi cu Maica Celui
Răstignit!

70. „Când Te voi vedea iar,
Veşnică Lumină,
Viu izvor de bucurii
Sufletului meu?”,
Tânguindu-se, Fecioara
A strigat.

71. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia,
Dar ne-ai izvorât
Un izvor de viaţă vie,
Nesecat.

72. Ca şi din fântână,
Ne-adăpăm din râul
Ce-ndoit din coasta Ta,
Bunule, a curs,
Şi viaţa veşnică o
Moştenim.

73. Fiindcă-ai vrut, Cuvinte,
Te-ai văzut în groapă;
Dar eşti viu şi Te ridici
Din morţi, cum ai spus,
Şi cu Învierea Ta ne
Mântuieşti.

74. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne şi Stăpâne,
La un loc cu Tatăl eşti
Şi cu Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă
Preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,
Maica Domnului Sfânt!
Cea de trei zile cinstim
Îngroparea Lui,
Că e Fiul tău şi-al nostru
Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi oştirile-ngereşti
S-au înspăimântat,
Plecăciunea Ta cea multă
Preamărind.


STAREA A DOUA

(glasul al 5-lea)

1. Se cuvine, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Căci pe cruce Ţi-ai întins
Ale Tale mâini
Şi-ai zdrobit de tot puterea
Celui rău.

2. Se cuvine, dar,
Să-Ţi dăm slavă-a toate Ziditorul,
Căci din patimi ne-a scăpat
Pătimirea Ta
Şi pe toţi din stricăciune
Tu ne-ai scos.

3. Soarele-a apus,
Şi cutremur de pământ, Cuvinte,
Fost-a când Tu, ne-nserat
Soare-al meu, Hristos,
Ai apus şi Ţi-ai pus trupul
În mormânt.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn de păcat
Tu ai ridicat
Întreg neamul omenesc cel
Păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Sufăr însă-acum dureri,
Când Tu pătimeşti”,
Astfel zis-a Preacurata
Mult jelind.

6. Sus văzându-Te,
De Părinte stând alături, Doamne,
Iară jos cu trupul mort,
Sub pământ fiind,
S-au înfricoşat în Ceruri
Îngerii.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc,
Iar luminătorii-ascund
Ale lor lumini,
Ascunzându-Te-n pământ Tu,
Soare Sfânt.

8. Cel ce printr-un semn
A făcut la început Pământul
Azi apune sub pământ,
Ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta,
Cerule!

9. Sub pământ apui
Cel ce ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi
Din căderea lor,
Că Tu, Doamne,-Atotputernic
Eşti mereu.

10. Să cântăm, veniţi,
Lui Hristos, Cel mort şi plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir
Au adus atunci –
„Bucuraţi-vă !”, cu ele
S-auzim.

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
De aceea mir Ţi-aduc
Blândele femei
Celui viu, ca unui mort şi
Îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Iadul l-ai zdrobit de tot, Hristoase,
Şi pe moarte cu a Ta
Moarte-ai omorât,
Şi din stricăciune lumea
Mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând,
Viaţă dăruieşti
Celor din adâncurile
Iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea robită,
Eu cu moartea Mi-am rănit
Trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul,
Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al Dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat,
Ca dintr-un somn greu,
Întunericul din Iad, tot,
Alungând.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
Printre lacrimi, în pământ,
Semănatu-s-a;
Răsărind El, lumea se va
Bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în Rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat
C-ai venit la Iad;
Căci căzând atunci, acum s-a
Ridicat.

18. Maica Ta, acum,
Varsă râu de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Ţi-a văzut
Trupul în mormânt:
„Înviază, Fiul meu, precum
Tu ai spus!”.

19. Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti,
De-ngroparea Ta,
Împletindu-le cu lacrimi,
Ţi-a cântat.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe Cruce,
De-ntristare-amară al ei
Suflet s-a pătruns
De-ale Crucii cuie şi de
Sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti atât de drag
Lumii noastre-ntregi,
Faţa ei cu-amare lacrimi
A udat.

22. „Rău m-am întristat,
Mi se frânge inima, Cuvinte,
Junghierea Ta văzând
Prin nedrept judeţ”,
Preacurata zis-a, când se
Tânguia.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii Tăi şi-a Tale buze, Doamne,
Şi cum eu ca pe un mort
Te voi îngropa?”,
Cu înfiorare Iosif
A strigat.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântară
Lui Hristos, Ce s-a-ngropat
În mormânt acum,
Şi cu dânşii cântă cete
Îngereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al Dreptăţii;
De aceea Maica Ta,
Care Te-a născut,
De durere şi de jale
Se stingea.

26. Iadul s-a-ngrozit,
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut
Bogăţia lui
Şi pe morţii cei din veacuri –
Înviaţi.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne,
Iar Tu, după moartea Ta,
Străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un
Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Când primitu-Te-a în sân pământul,
De-a Ta frică s-a clintit,
Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a
Deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu!
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit,
Te gătesc acum –
Şi-au strigat: „Te-nfricoşează,
O, Pământ!”.

30. Doamne, ai apus,
Şi cu Tine-a Soarelui lumină;
Iar făptura pe Pământ
S-a cutremurat,
Arătând că eşti a toate
Făcător.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-n groapă Îl
Pune-un muritor.
O, Pământule, de-acum să
Te-nfiori!

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Deci răspunde, Fiu iubit,
Cu-al Tău dulce glas!”,
A strigat, plângând, Curata,
Cu amar.

33. Tu, Cel Care eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis,
Fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi
Înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici, în patimi, frumuseţe, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit
Când ai înviat,
Şi în inimi ne-ai dat sfinte
Frumuseţi.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta nerăbdând,
Soarele din Cer
S-a întunecat pe boltă-n
Miez de zi.

36. Luna, Soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori
Ţi s-au arătat,
Că văl negru peste feţe
Îşi aştern.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum să Te ating,
Dumnezeul meu,
Mă cutremur!”, a strigat cel
Bun la chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui îşi scoase moarte;
Al lui Dumnezeu Cuvânt,
Tu adormi acum
Şi izvor de Viaţă-i lumii
Coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind, ai ridicat
Pe cei îngropaţi,
Ce-adormiseră din veacuri,
Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat, de mântuire, vinul,
Viţă care izvorăşti
Viaţă tuturor!
Patima şi Crucea Ta noi
Le slăvim.

41. Cum pot suferi
Cetele din Ceruri îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit,
Dumnezeule,
Când Te văd însângerat şi
Osândit?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Ridicarea Bisericii
Cunoscut-ai tu;
Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai
Osândit?

43. În batjocură,
Tu îmbraci pe-mpodobitorul,
Care Cerul a-ntărit
Şi-a-nfrumuseţat
Tot Pământul, într-un chip prea
Minunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii,
Care au murit,
Vii izvoare peste dânşii
Răspândind.

45. Oarecând Navi
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzând
Strălucirea Ta,
Pe-al Iadului stăpân Tu
L-ai zdrobit.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Ai primit, binevoind,
Chip de muritor;
Şi în Iad, Hristoase-al meu, ai
pogorât.

47. Cel întins pe lemn
Aşeză pământul peste ape;
Fără suflu în pământ
Pogorînd acum,
S-a cutremurat Pământul,
Nerăbdând.

48. „Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata zice şi jeleşte,
Că „pe Care-L aşteptam
Ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe Cruce
Îl privesc!”.

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din Cer la mine:
Că-mpărăţia cea
Dată Fiului
Este o Împărăţie
Veşnică”.

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocire
Că prin inimă-mi trecu
Sabie acum,
O, Emanuele, Cel ce
Eşti cu noi!”.

51. O, iudeilor!*
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Cel ce-a dat
Duh de viaţă lor,
Cel pe Care, plini de ură,
L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina Soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut
Neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină,
Bunule!

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut
în mormânt zăcând,
Ne-nceput şi negrăite
Dumnezeu!

54. Maica Precista
Răstignirea Ta văzând, Hristoase,
Cu amar ea suferind,
Ţie Îţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă,
Între morţi!”.

55. Iadul cel cumplit
Tremura, văzându-Te pe Tine,
Pe Hristos, Cel Preamărit,
Veşnic Soare Sfânt,
Şi în grabă-a dat afară pe
Cei legaţi.

56. Iadul cel cumplit
Mare şi grozav acum se vede;
Căci al Vieţii Dătător
Moarte-a suferit,
Vrând să dăruiască Viaţă
Tuturor!

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne,
Şi cu rana coastei Tu
Vindecaşi deplin
Pofta mâinilor acelor
Primi strămoşi.

58. Oarecând jelea
Pe-al Rahilei fiu întreaga casă;
Iar acuma Îl jelesc
Pe al Fecioarei Fiu
Maica Lui şi ceata cea de
Ucenici.

59. Palme şi loviri
Lui Hristos I s-au dat peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa
Pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale
Fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
O, Hristoase, Îţi cinstim,
Plini de laude,
Răstignirea şi-ngroparea
Ta acum.

61. Ceea ce-ai născut,
Tu, Fecioară Preacurată, Viaţa,
Curmă în Biserică
Orice dezbinări
Şi dă pace, ca o bună,
Tuturor.

62. Cel făr’ de-nceput,
Care eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte-i pe creştini
În credinţa lor
Şi le dă izbândă-asupra,
Celor răi.

63. Se cuvine, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Căci pe Cruce Ţi-ai întins
Ale Tale mâini
Şi-ai zdrobit de tot puterea
Celui rău.

STAREA A TREIA

(glasul al 3-lea)

1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateeanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc acum cu râvnă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Noi lui Hristos s-aducem.

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu voi, mironosiţe.

6. Fericitul losif
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană,
Ţie-oţet şi fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob făr’ de minte,
A trădat el, Iuda,
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma
Iuda mult vicleanul,
Ce L-a vândut pe Domnul.

10. Zis-a înţeleptul:
„Groapă-adâncă este
Gâtlejul jidovilor”.

11. Iosif şi Nicodim
Pe Hristos îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

12. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai Viaţă
Şi-n Iad cobori puternic.

13. Maica Preacurată
Se jelea, Cuvinte,
Acum văzându-Te mort.

14. „Primăvară dulce,
Fiu preadulce, unde-Ţi
Apuse Frumuseţea?”.

15. Plângere pornit-a
Maica Preacurată,
Când ai murit, Cuvinte.

16. Vin, cu mir să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Însuşi Mirul din Cer.

17. Moartea cu-a Ta moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

18. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

19. Cade vânzătorul
În Gheena-adâncă,
În groapa stricăciunii.

20. Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Cel cu urzeli nebune.

21. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit Tu chinul?”

22. Tânguie-se astfel
Maica, Mieluşeaua,
Că-i Mielul ei pe Cruce.

23. Trupul ce dă viaţă
Iosif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

24. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Cu inima-n durere:

25. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă?”

26. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

27. „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Multa îndurare
Prin care rabzi acestea”.

28. Cu oţet şi fiere
Stins-au setea-Ţi, Doamne,
Să strici gustarea veche.

29. La toţi fariseii,*
Vorbele viclene
Sunt curse-ntinse şi ghimpi.

30. Cei hrăniţi cu mană*
Îl lovesc pe Domnul
Şi Binefăcătorul.

31. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi**.

32. Te-ai suit pe Cruce,
Cel ce altădată
Umbreai poporul sub nor.

33. A pierzării groapă
Laolaltă-nghite,
Pe făcătorii de rău.

34. De mir purtătoare
Aduceau cu ele
La groapă miruri, Doamne.

35. Scoală-Te,-ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a Gheenei groapă!

36. „Doamne, înviază!”,
Zis-a, printre lacrimi,
De Tine Născătoarea.

37. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Maicii Tale!

38. Prinse-au fost de frică
Cetele din Ceruri,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

39. De greşeli îi iartă
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

40. Spaimă dă vederea
Cea de tot străină:
Pâmântul cum Te-ascunde?

41. Altădat’ un Iosif
Ţi-a slujit în fugă,
Şi-acum Te-ngroapă altul

42. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

43. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi moarte,
O, Făcător a toate!

44. Pier răstignitorii*,
Împărate Sfinte,
Dumnezeiescule Fiu.

45. Uită, Milostive,
Fă-le bine, Doamne,
Şi celor ce Te-au urât.

46. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Femeile-nţelepte.

47. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Cu-a Ta-nviere dă-ne!

48. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Pe toţi ne mântuieşte.

49. Robilor tăi, Maică,
Dă-le har să-L vadă
Pe al tău Fiu înviat!

50. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.


Doamne ajuta..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..