MINUNEA CU ICOANA MAICII DOMNULUI PORTARITA SI MANASTIREA IVIRULUI..

Din vremea dreptcredinciosului şi pururea pomenitului împărat Constantin a început a înflori credinţa noastră, şi a creşte prin darul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar capiştile idolilor se dărâmau, cetele monahilor se înmulţeau şi se zideau biserici şi jertfelnice prin toate cetăţile şi oraşele.
Deci, trecând mulţi ani la mijloc, a fost un bărbat cinstitor de Dumnezeu şi cu fapte bune, Petru cu numele, care dorea să afle un loc liniştit şi pustiu, unde să se depărteze de lume, şi să petreacă viaţă liniştită.
Şi rugând pe Dumnezeu ca să-i descopere unde să se ducă, văzu în vedenie pe Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu, care îi zise: „Părinte, în Muntele Atonului  este odihna ta; acest loc l-am cerut ca moştenire de la
Fiul şi Dumnezeul meu, ca să-l aibă scăpare toţi câţi se depărtează de grijile şi tulburările lumii să se pregătească pentru fapta bună, petrecând o viaţă îmbunătăţită spre a dobândi fericirea cea veşnică. Eu foarte mult am dorit muntele acesta şi în puţină vreme are să se umple de călugări din toată ţara şi locul.
Iar mila mea şi ajutorul Fiului meu nu va lipsi de la dânşii, ci îi voi acoperi şi păzi rugand pe Fiul meu pentru mântuirea lor”.
Deci după ce s-a deşteptat sfinţitul Petru,mulţumind Domnului cu prisosinţă şi pururea Fecioarei
Maicii lui, s-a dus în muntele acela; şi asupra dracilor bărbăteşti nevoindu-se, de multe vedenii şi vederi de
îngeri s-a învrednicit a vedea prin mijlocirile Maicii lui Dumnezeu; şi făcându-se mare făcător de minuni, s-a dus către Domnul. Iar după vreo câţiva ani, a venit şi părintele nostru Atanasie, cel care a zidit Lavra cea
mare.

În acea vreme, trăia şi părintele nostru Ioan,lăcaşul cel prea curat — cu adevărat — al Preasfântului
Duh, Ivirean de neam, din sânge împărătesc şi bogat; care lăsând slava, bogăţia şi toate cele ce erau ale lui, s-a dus la o mănăstire şi dezbrăcându-se de hainele lui cele strălucite, s-a îmbrăcat în rasă proastă şi sărăcăcioasă.
Auzind el însă de vestea Sfântului Munte şi de Cuviosul Atanasie s-a dus la el, şi aflându-l, au început a se nevoi amândoi ca nişte fraţi, nevoinţa cea bună şi mântuitoare.
Iar după puţin timp, înştiinţîndu-se cum că fiul lui Eftimie a venit în Vizantia. pentru pace, s-a dus spre
căutarea lui şi, aflându-l, s-au întors amândoi la liniştea cea dorită către marele Atanasie; de la care învăţând toată filosofia, s-a făcut un nou Gură de Aur, tălmăcind toate Scripturile din greceşte în limba Ivirilor.

Iar după trecere de puţină vreme, a venit şi marele Tornichie de s-a făcut călugăr. Acesta era voievod al
împărăţiei Ivirilor, care făcuse multe vitejii şi purtase multe biruinţe în războaie asupra vrăjmaşilor; şi pentru
ale lui neobosite osteneli a dobândit multe semne de biruinţe.

În vremea aceea, neamurile cele fără de Dumnezeu ale Perşilor, auzind de moartea împăratului
Romano, s-au ridicat cu oaste asupra cetăţii Ţarigradului(Constantinopol). Şi având în frunte un voievod, cu
numele Siliar, au alergat către răsărit, robind cetăţile şi oraşele neaflând pe nimeni care să le stea împotrivă,
întrucât fiii împăratului erau mici şi nevârstnici.
Iar împărăteasa avea multă mâhnire şi necaz,auzind că s-au apropiat barbarii, şi neavând altă nădejde,
şi-a adus aminte de Tornichie, zicând: „De nu va veni la noi voievodul Ivirilor, nu avem pe nimenea care să ne stea în ajutor”. Deci a trimis la Sfântul Munte scrisori poruncitoare la Atanasie şi la Ioan, rugându-i să trimită pe Tornichie . Însă acesta n-a voit, dar de nevoie s-a supus, ca să nu se împotrivească sfinţilor, şi s-au dus la Vizantia.

Iar împărăteasa văzându-l pe el mult s-a bucurat şi arătându-i pe fiii săi, i-a zis lui: „De bunătatea ta,
cinstite părinte, atârnă viaţa sărmanilor acestora”. Deci Tornichie luând oastea şi ducându-se au tăiat toată oastea barbarilor, şi pe mulţi ostaşi luându-i robi, s-au întors cu biruinţă la împărăţie. Atunci tot singlitul l-au întâmpinat pe dânsul, şi foarte l-au cinstit şi mai ales împărăteasa,tare i-a mulţumit după cum se cădea şi i-a dat mulţi bani,dar el n-a vrut să-i ia, ci a zis: „Eu, stăpână, am lăsat pe aimei pentru Domnul, şi acum să adun bani străini?

Însă dacă binevoieşte stăpânirea, zideşte o mănăstire în Munte, ca să aibă neamul nostru al Ivirilor o mângâiere a străinătăţii lor”.

Iar împărăteasa cu bucurie a primit şi a trimis boieri cu mare mulţime de aur, poruncindu-le să săvârşească lucrul acesta cu aşa sârguinţă, încât să nu se afle altul mai frumos, şi aşa s-a şi făcut. Şi a împodobitbiserica cu vase de argint şi de aur dăruind acestei sfinte mănăstiri şi o cetăţuie, metoace şi sate spre sufleteasca ei
pomenire. Deci făcând închinarea cuvântului pentru mănăstire, să începem a spune pentru sfinţita icoană
Portăriţa.

Pe vremea când împărăţea împăratul Teofil, era multă prigonire asupra sfintelor icoane, din care cauză i s-a zis „luptătorul de icoane”. Căci acel urâtor de Hristos a surghiunit pe mulţi drept-credincioşi şi cu multe feluri
de munci i-a chinuit, poruncind să pogoare toate icoanele de prin biserici şi să le distrugă.

A trimis, încă, şi ostaşi prin toate cetăţile şi oraşele cu poruncă ca să cerceteze şi toate icoanele pe care le vor afla să le pogoare de prin biserici şi de princase şi să le ardă. În acel timp era o văduvă cu fapte bune
în părţile Niceei, care avea numai un singur fiu şi care a zidit o biserică aproape de casa ei şi avea o icoană a
Maicii lui Dumnezeu, pe care o cinstea foarte mult şi ca o a doua Ana cu adevărat o cinstea.

Deci căutând ostaşii împăratului în fiecare loc, au venit şi în casa acelei iubitoare de Dumnezeu femei,unde, căutând cu multă iscodire, de pe o fereastră a Bisericii au văzut înăuntru acea sfântă icoană, şi s-au bucurat nădăjduind că prin aceasta vor căpăta mulţi bani.
Şi au zis către femeie: „Ori ne dai nouă bani, ori îndeplinim porunca împăratului de a te omorî prin felurite munci”. Iar înţeleaptă văduvă cu smerit chip a răspuns: „Vă voi da mulţi bani însă nu azi, ci mâine, căci
nu-i am în casă”.

Acestea auzind ei, au plecat. Iar ea în noaptea aceea, s-a dus împreună cu fiul ei în biserică, unde plecând genunchii, au înălţat la cer mâinile şi ochii şi sau rugat mult timp udând pământul cu lacrimi; după care,
ridicându-se cu multă frică şi evlavie, au luat icoana. Şi ducând-o la malul mării, iarăşi s-au rugat, zicând:

„Stăpână şi Doamna lumii! darul Tău ca o Maică a lui Dumnezeu, având Stăpânire şi putere peste toate făpturile să ne izbăvească şi pe noi de urgia împăratului celui fără de lege şi pe icoana Ta din ape”.

Acestea zicind şi punând icoana-n mare, o!minune! nu a căzut de-a latul, ci de-a lungul stătea dreaptă, în sus, pe deasupra apei mergea, îndreptându-se către apusul soarelui

Deci văzând femeia această minune şi înspăimântându-se a mulţumit lui Dumnezeu şi Maicii lui, după cuviinţă. Şi întorcându-se către fiul său i-a zis acestea cu lacrimi: „Prea iubitul meu fiu! Acum se va
pune la încercare dragostea, credinţa către Dumnezeu şi evlavia cea către sfânta icoană a Maicii Lui. Eu, prea scumpul meu fiu, sunt femeie şi nu pot să fug în ţară depărtată; de aceea voi sta aici şi mă voi ascunde, iar dacă mă vor găsi, sunt gata să mor pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Tu însă, plecând, du-te în părţile Eladei ca să nu-ţi facă rău”.

Acestea zicând şi sărutându-se unul cu altul, s-au despărţit vărsând lacrimi. Şi s-a dus tânărul spre
Tesalonic, iar de-acolo în Sfântul Munte, unde mergând la cinstita mănăstire a Ivirilor, acolo s-a făcut călugăr, cu cuviosie petrecând până ce s-a dus către Domnul, pe Care l-a dorit.

A fost dumnezeiască rânduială ca să se ducă tânărul acolo, pentru ca să vestească de pricina icoanei,
care a istorisit şi cele ce am scris despre ea până acum.

Deci icoana pururea Fecioarei a stat în loc ascuns,neştiută de nimeni mulţi ani, pe uscat sau poate în mare,
lucru ştiut de unul singur. Acela ce ştie toate lucrurile slăvite şi înfricoşate. Şi după trecere de multă vreme,
oarecare sfinţi bătrâni din mănăstirea Ivirilor, pe când stăteau de vorbă despre mântuirea sufletului, văzură
deodată în mare aşa ca o flacără, ca şi cum ar fi fost un stâlp de foc, cu vârful ajungând până la cer.

Aceasta văzând ei s-au ridicat strigând: Doamne miluieşte-ne! Şi adunându-se toţi fraţii, se uitau la priveliştea aceea şi se minunau, însă care anume era nu puteau să înţeleagă nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arăta, ci şi noaptea când strălucea cu mult mai frumos decât soarele.

Şi toţi călugării cei din Sfântul Munte, văzând un lucru de mirare ca acesta, s-au adunat la Mănăstirea Ivirului cu luntrii din Lavra de la Vatoped şi de la alte mănăstiri, şi apropiindu-se au văzut sfânta icoană a Maicii lui
Dumnezeu. Şi pe cât ei se duceau mai aproape, pe atâta se depărta. Atunci, superiorul mănăstirii a poruncit de sau adunat toţi în biserică, unde rugând ei cu lacrimi pe Domnul ca să-i învrednicească să poată lua din mare icoana Maicii lui, ca să o aibă spre mângâiere a străinătăţii lor, le-a ascultat Domnul rugăciunea şi au
dobândit cererea lor. Iar aceasta s-a întâmplat în acest chip.

Era în acel timp, acolo în mănăstire, un oarecare călugăr, Gavril, ivirean de neam, din fire cam simplu,
iubind viaţa singuratică şi lui Dumnezeu îndeosebi neîncetat rugându-se. Vara şedea în părţile cele mai înalte
ale Muntelui pentru linişte, iar în vremea iernii, din cauza zăpezii prea mari, se pogora în părţile cele mai de jos.
Îmbrăcămintea lui era de păr, hrana lui buruieni sălbatice,iar ca băutură numai apă. Avea fericită simplitate ca şi toţi ai neamului lui şi în adevăr înger pământesc şi om ceresc.

Acest călugăr, rugându-se şi puţin dormitând,văzu pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, cu slavă
multă strălucind, care-i zise lui: „Du-te la mănăstire şi vesteşte superiorului şi monahilor, că voiesc să le dau
icoana mea, spre acoperământul şi ajutorul lor. Deci fără de îndoire tu să intri în mare, şi să umbli pe ape, ca să o primeşti pentru ca să cunoască toţi dragostea şi purtarea de grijă ce o am către mănăstire, căci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută, iar dumnezeiescul bărbat, sârguindu-se, s-a pogorât la mănăstire şi a vestit superiorului cele văzute.

Iar acela a poruncit să se adune toţi călugării la biserică,unde aprinzând făclii, au plecat cu tămâeri şi cu evlavie rugându-se. Şi ajungând la malul mării, a intrat Gavril în mare şi umbla (o minune!) pe deasupra apelor.

Atunci şi icoana apropiindu-se, a luat-o pe dânsa în braţe, şi a cântat bucurându-se. Deci superiorul alergând, l-a întâmpinat pe sfântul bătrân. Şi ieşind la uscat, s-au umplut de bucurie mare şi veselie toţi călugării, trei zile priveghind şi cântând. Apoi, zidind ei o bisericuţă lîngă malul mării, au slujit Liturghie, în cinstea Preasfintei.

După aceea, aducând sfânta icoană în biserica cea mare,au pus-o în partea cea mai dinăuntru a jertfelnicului, şi iarăşi priveghind toată noaptea şi dumnezeiasca Liturghie săvârsind s-au dus fiecare la mănăstirea lui.
Iar a doua zi, aprinzătorul de candele intrând în ceasul Utreniei ca să pregătească după rânduială, spre
citirea pravilei, n-a aflat icoana în locul unde ştia că a fost pusă; deci căutând pretutindenea a aflat-o tocmai
deasupra porţii mănăstirii, în zidul cetăţii, şi luând-o pe dânsa a dus-o la locul cel mai dinainte: Însă ea iarăşi s-a mutat în poartă şi tot asemenea s-a întâmplat nu numai de două-trei ori, ci chiar de mai multe ori. Iar călugării nedumerindu-se de aceasta nu ştiau ce să facă.
Atunci Stăpâna s-a arătat iarăşi monahului Gavril, zicându-i;
„Mergi la mănăstire şi spune călugărilor să nu mă mai supere, că eu n-am venit aici ca să mă păziţi voi, ci
pentru ca să fiu eu păzitoare vouă, nu numai acum, ci şi în veacul cel ce va să fie. Câţi călugări petrec aici în
muntele acesta cu frica lui Dumnezeu, cu evlavie, şi nu se lenevesc după putere la toată fapta bună, să aibă
îndrăzneală şi nădejde la milostivirea Fiului şi Stăpânului meu, de la care am cerut-o şi pe care am şi căpătat-o. Şi dau vouă semnul acesta, că până ce veţi vedea în mănăstire icoana mea, nu va lipsi de la voi darul Fiului Meu şi mila”:
 Acestea auzindu-le purtătorul de Dumnezeu Gavriil s-a pogorât la mănăstire şi a vestit superiorului, iar acela, de bucurie nemărginită umplânduse,a adunat toată frăţimea şi le-a spus lor cele auzite.

Apoi au zidit o biserică la poarta mănăstirii, în numele Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, a Portăriţei, şi au pus-o acolo, iar poarta s-a făcut în altă parte, după cum şi până astăzi se vede, spre nemincinoasă mărturie a pricinii.

De atunci dar, în mănăstirea aceasta, se fac nenumărate minuni, cei îndrăciţi se vindecă, şchiopii umblă, orbii văd şi toată boala fuge de la cel ce pătimeşte. Iar din cele multe câte a săvârşit cea Atotputernică să spunem puţine oarecare, pentru ca sa credeţi şi pe celelalte.

Într-o vreme, când s-au războit neamurile cele păgâne ale perşilor asupra Ţarigradului pe uscat şi pe
mare, mulţime nenumărată, Amira voievodul lor,înştiinţându-se cum că în muntele Atonului sunt multe
mănăstiri, a luat cincisprezece corăbii de război şi ducându-se la acel munte au stat în Mănăstirea Ivirilor. Şi
îndată au sărit înconjurând-o ca nişte fiare sălbatice şi neîmblânzite. Iar călugării văzând mulţimea barbarilor şi urgia aceea fără de rânduială intrând în dumnezeiasca biserică, au luat sfintele vase şi pe prea cinstita icoană a Născătoarei de Dumnezeu şi le-au ascuns pe dânsele în turnul unde erau aşezate spre păstrare şi păzire odoarele mănăstirii, în care s-au ascuns şi ei.

Iar barbarii, neavând pe nimeni să le stea împotrivă, au făcut oarecare meşteşugire şi au intrat înmănăstire. Şi după ce au făcut câte au voit, au pustiit-o desăvârşit şi au prăpădit-o. Au luat funiile corăbiilor şi legând stâlpii bisericii i-au tras ca să surpe sfânta biserică şi n-au putut. Iar călugării văzând acestea şi auzind,
ziceau din adâncul inimii graiurile cele prooroceşti:
„Pentru ce dormi, Doamne, scoală-te şi nu ne pierde până în sfârşit. Dumnezeule, venit-au neamurile în moştenirea ta, spurcat-au sfânta biserica ta. Degrabă ne întâmpină pe noi”, şi altele ca acestea. Şi cu lacrimi fierbinţi udând pământul şi pe sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu,pe aceasta înălţând-o ziceau: „O Stăpână! ce fel de făgăduinţe ne-ai făcut nouă? Au nu te-ai făgăduit ca să ne fii păzitoare şi ajutătoare? Ci să nu ne părăseşti pe noi până în sfârşit, deşi suntem păcătoşi şi nevrednici, pentru ca să nu zică vrăjmaşii noştri: unde este Dumnezeul lor?”.

Acestea călugării plângând le ziceau, iar Apărătoarea cea nebiruită, cea iute şi grabnică ajutătoare a celor ce o cheamă pe dânsa, pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, care da război înainte pentru a sa mănăstire, n-a trecut cu vederea rugăciunile lor, nici făgăduinţele nu le-a arătat mincinoase ci le-a împlinit, şi
la desăvârşită prăpădenie pe vrăjmaşi i-a dat.

Însă cine va fi în stare a spune minunile Fecioarei? Căci după ce a înnoptat, fără de veste s-a făcut înfricoşat vifor şi furtună pe mare, încât s-au sfărâmat toate corăbiile şi n-a rămas decât numai una, a lui Amira,şi aceasta, pentru ca să cunoască nebunul păcatul lui,după cum s-a şi întâmplat. Căci minunea urmă minunii.

Când s-a făcut ziuă, văzură călugării numai trupurile cele moarte ale barbarilor, ce zăceau grămadă la
malul mării şi toate corăbiile acelea sfărâmate. Atunci voievodul perşilor văzând şi el pierzarea corăbiilor, îşi
bătea faţa şi punând ţarină pe capul lui s-a apropiat cu chip smerit, făcându-se rugător binecunoscător, cel ce mai-nainte era fiară şi nu om, a zis către călugări:

„Rugaţi-vă robi ai adevăratului Dumnezeu, ca să nu pier şi eu”. Şi dându-le lor mulţime nenumărată de aur şi de argint, le-a zis: „Luaţi banii aceştia pentru ca să zidiţi zidurile mănăstirii voastre şi să le faceţi înalte pentru ca să nu mai poată vrăjmaşii ca să vă păgubească pe voi. Şi luând călugării banii, au făcut zidurile mănăstirii înalte,după cum şi până în ziua de astăzi se văd. Şi nu numai atunci mănăstirea lor a păzit-o fără de necazuri şi fără de primejdie Preacurata Stăpână, ci totdeauna, în toată vremea.

Aşa, odată, fiind lipsă mare de făină şi negăsinduse nicidecum, în supărare şi mare strâmtoare era stareţul.
Deci iar i s-a arătat Prealăudata în somn şi i-a zis lui :
„Ce te mâhneşti, fiule, pentru lipsa făinii? Du-te să vezi hambarul plin de făină până sus, pentru ca să cunoşti
milostivirea şi purtarea de grijă pe care o am pentru voi”.
Iar stareţul sculându-se s-a dus cu sârguinţă şi văzând hambarul plin de făină până sus, a adunat toată frăţimea şi le-a spus lor cele făcute. Iar ei, înspăimântându-se, au plâns de bucurie şi au slăvit pe Domnul şi pe pururea Fecioara.

Altă dată, iarăşi, având lipsă de vin, li s-a arătat Stăpâna şi le-a umplut toate vasele până sus încât se
vărsa pe deasupra, şi cu atâta dulceaţă şi gust încât fiecare cunoştea cum că era cu adevărat făcut cu minune,şi nu facere a firii.

Altă dată, iar li s-au umplut vasele de untdelemn,altă dată de legume şi altele multe faceri de bine şi
minuni s-au săvârşit şi se săvârsesc în fiecare zi în mănăstirea aceasta, prin cinstită Icoana aceasta. Şi în ziua
de astăzi, în chip nevăzut şi minunat acoperă şi păzeşte Stăpâna cea Atotputernică mănăstirea aceasta slăvită şi lăudată a Ivirilor, care este mai bogată decât toate mănăstirile Sfântului Munte.

Şi aceasta nu este din altă pricină, după cum socotesc, fără numai pentru multa milostenie care o dau
călugării la cei străini şi săraci. Căci deşi dau şi celelalte mănăstiri şi miluiesc pe mulţi, dar acelea fac numai un praznic în fiecare an. Ivirenii însă fac de trei ori pe an praznic: o dată la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, al doilea la Bobotează şi al treilea marţi în Săptămâna Luminată. La aceste praznice se adună mai mult de trei mii de suflete, şi îi ospătează pe străini până seara cum şi a doua zi. Şi nu numai în aceste zile ci şi în toate Duminicele de peste an nu lipsesc săraci în mare număr pentru că este în mijlocul muntelui şi aproape de târgul de la Careia şi toţi sunt îndestulaţi cu prisosinţa.

Fac milostenie şi mănăstirile lui Dionisie, Lavrioţii,Simon Petru, Vatopediţii cum şi celelalte mănăstiri, dar
la acestea nu se duce multă lume, că sunt aşezate cam de o parte, afară numai de cazul când se întâmplă să vină pe corăbii, la care toate dau milostenie pesmeţi şi îi ospătează. Cu toate că au şi mănăstirile lipsă din cauza grelelor datorii şi biruri pe care le plătesc în bani, totuşi fiecare dă milostenie după a lor putere. De asemenea, dau şi chinoviile precum şi chiliile cele mai mici şi nu se întorc niciodată dinspre săracul care vine, ca să-l lase să se ducă neajutat.

Şi acum, faţă de cele arătate până aici prin scurte cuvinte să aducem mulţumirea cu care suntem datori
împărătesei îngerilor celei prealăudate, purtătoarei noastre de grijă, mijlocitoarei celei neadormite şi
păzitoarei.

Deci, Tu, o! iubitoare de bine şi iubitoare de oameni, Stăpâna! Ceea ce ca o Maică iubitoare de fii şi
doritoare de noi, totdeauna ai purtare de grijă, mântuind,păzind şi chivernisind pe nevrednicii robii Tăi, noi în
locul acestora propovăduim darurile Tale, nu ascundemfacerile Tale de bine, cântăm cu mare glas minunile Tale,slăvim purtarea Ta de grijă, mărim pronia, lăudăm folosirea, preamărim milostivirea. Din vremile cele
trecute aducându-ne aminte de darurile Tale, din câte primejdii ne-am izbăvit prin Tine, mulţumirea aceasta
după datorie o aducem Ţie. Iar pentru cele din timpul de faţă care mult şi amar ne mâhnesc pe noi, ne rugăm
milostivirii Tale, să nu uiţi turma Ta aceasta, ci stai către Fiului Tău şi Stăpânul nostru rugătoare neadormită;
ajută-ne nouă, celor ce ne primejduim, izbăvindu-ne pe noi de nenorocirile cele neaşteptate.

Vezi, Stăpână, în câte primejdii am căzut. Ridică-ne pe noi, depărtând toate cele ce sunt pricinuitoare de
necazuri, risipeşte fricile cele ce ne cad asupră-ne,încetează smintelile, curmă războaiele, îmblânzeşte mînia
ce cu dreptate se porneşte asupra noastră, potoleşte tulburările şi sfezile şi pace tare şi temeinică ne dăruieşte nouă.

Aşa, mult Milostivă Stăpână, adaugă şi aceasta lângă celelalte faceri de bine ale Tale. Ca totdeauna şi
neîncetat propovăduind milele şi minunile Tale, să Te slăvim pe Tine, pe Dumnezeul cel ce s-a născut din Tine pe Cel fără de început al Lui Părinte, cum şi pe Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, în vecii
vecilor. Amin.

Doamne ajuta..

sursa..cartea MINUNILE MAICII DOMNULUI