“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

11.01.2014

Arhim. Ioil Konstantaros: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

Arhimandrit Ioil Konstantaros:



 Lectura apostolică din

Duminica de după Botezul Domnului

(Efeseni 4: 7-13)


Fraţii mei, lectura apostolică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici, este plină de importante şi înalte înţelesuri. De aceea, este nevoie să privim această lectură şi într-o scurtă traducere şi apoi să ne oprim asupra a două puncte foarte importante, pe care le subliniază Apostolul neamurilor:

Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: „Suindu-se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. Iar aceea că: „S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi i-a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

 a) Din atâtea înţelesuri revelatoare, să luăm aminte pentru început la acela pe care-l subliniază apostolul iniţial, că s-au împărţit diferite harisme duhovniceşti „după măsura darului lui Hristos”. Şi subliniază că s-au oferit „fiecăruia”. Adică fiecărui credincios. Nu există credincios care să nu fi primit măcar o harismă. Şi aceste harisme Domnul le-a împărţit potrivit Înţelepciunii şi Dreptăţii Lui, în asemenea mod, încât fiecărui om să i se potrivească harismele, analog cu puterea şi rezistenţa lui.

Aceasta înseamnă, pe de-o parte, că absolut nimeni nu are dreptul să se laude în mod egoist cu harismele sale, deoarece toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, nu trebuie niciodată să-i invidieze pe aceia care au primit harisme mai multe sau mai înalte.

Toate, dar toate, sunt darurile Domnului pe care în Atotînţelepciunea Sa a considerat că trebuia să le dăruiască.

Acum, care sunt aceste harisme şi daruri ale lui Dumnezeu? Deja apostolul le-a prezentat tuturor credincioşilor. Unul, de pildă, poate să dispună de credinţă, iar altul să formuleze şi să exprime cu acrivie dogmatică această „credinţă predată sfinţilor o dată” (Iuda 3). Unul poate că a primit harisma rugăciunii şi desigur a rugăciunii inimii. Altuia poate că i s-a dat rara harismă misionară şi râvna de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu la alte popoare, care nu L-au cunoscut încă pe Hristos. De asemenea, la altul poate că există harisma administrativă, de care atâta nevoie are Biserica noastră Luptătoare, iar altul poate că drept-învaţă Cuvântul Adevărului, fără a se teme de ameninţările mai marilor săi, şi aceasta, deoarece propovăduieşte Adevărul exact (cu acrivie) şi nu are a se teme de nimic, încât să i se găsească ceva şi pentru asta să fie „legat”. Şi, în general, există atât de multe harisme, încât ar fi necesar foarte mult spaţiu numai pentru a le enumera cineva.

b) După această constatare atât de importantă ajungem la al doilea punct principal. Care este scopul pentru care Dumnezeu ne dăruieşte aceste importante harisme? La această întrebare răspunde din închisoare marele Apostol şi ne subliniază: „12. spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, 13. până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”. 

Aşadar, scopul harismelor noastre este în mod deosebit vrednic de luare aminte. El este pentru a le folosi în înaintarea noastră duhovnicească şi la „desăvârşirea” noastră. Fireşte, nu numai a noastră, ci şi pentru folosul şi zidirea celorlalţi fraţi ai noştri. Adică fiecare din noi trebuie să valorifice talanţii şi harismele lui. Să le cultive pe cât mai mult posibil, pentru că în ultimă instanţă, acest dar al harurilor este cel care ne duce la ceea ce numim „după asemănare” şi ne deschide drumul către Biserica Triumfătoare, „împreună cu toţi sfinţii”. 

Într-adevăr, cât ar putea să ajute la „zidirea Trupului lui Hristos” cel care dispune de harisma de a învăţa-drept şi de a mărturisi astăzi, când toate arată că râvna pentru tradiţiile strămoşeşti se veştejeşte? Cât ar fi de întăriţi simpli credincioşi ai Bisericii noastre, când cei care sunt puşi să păzească Termopilele cel duhovnicesc s-ar ridica împreună împotriva„barbariilor” blestematului ecumenism şi a cancerigenului sincretism religios? Şi cât de mult ar ajuta apoi atâtea suflete, în multe altele nobile, însă aflate în înşelare şi erezie, suflete care însetează de adevăr, ca să afle harul lui Dumnezeu, care se află doar în Biserica noastră Ortodoxă? Şi, fireşte, în aceste condiţii putem să vorbim în continuare şi despre actele de binefacere şi de iubire, care sunt atât de necesare societăţii noastre, însă fapte care trebuie să fie întemeiate nu doar pe un simplu sentimentalism sau pe orice tip de umanism, ci pe unicul Adevăr pe care îl deţine, îl păstrează şi îl propovăduieşte Biserica noastră. Însă un singur lucru este sigur: În fiecare epocă, însuşi Conducătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, arată aceste diamante ale harului – adică pe sfinţii, care drept-învaţă cu orice preţ şi consecinţă  – şi continuă să călăuzească Trupul Bisericii la adevărata unitate a Sfinţeniei, departe de variatele „folcloruri religioase”, care pe toţi cei neştiutori îi lasă să persiste în înşelare, iar tuturor celor care cunosc teologia şi cunosc şi persoane şi lucruri, şi fapte, le creează o mare amărăciune, dar şi o dreaptă indignare.

  1. Fraţii mei, este vrednic de multă cinste şi răsplată creştinul care prin darurile harului aduce ca roadă virtutea spre slava sa, dar în acelaşi timp se interesează şi de desăvârşirea şi creşterea credincioşilor. Dimpotrivă, e vrednic de pedeapsă, iar dacă nu există pocăinţă o va primi numaidecât, cel care, deşi are harisme „spre zidire”, fie le lasă necultivate, sau – mai rău – le foloseşte spre scandalizarea credincioşilor şi spre necăjirea Bisericii noastre Luptătoare. 

Fie ca acest dar al Domnului nostru Iisus Hristos să ne desăvârşească, să ne încălzească şi să ne zidească, aşa încât viaţa noastră de fiecare zi să ne arate nu căldicei, ci mai degrabă creştini-ortodocşi râvnitori. Amin. 

sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..