DESPRE SPOVEDANIE!
A spus stareţul Antonie:
Când părintele duhovnic, prin puterea
dată lui de Dumnezeu, vă spune: ,,te iert şi te
dezleg de toate păcatele tale”, aceste cuvinte trebuie să le luaţi aşa ca
şi cum prin limba lui le rosteşte Însuşi Iisus Hristos şi chiar în acea clipă
dezlegarea făcută este confirmată în cer de Dumnezeu Tatăl şi de Sfântul
Duh. Vedeţi cât de milostiv este Dumnezeu faţă de
păcătoşii care se căiesc!… Prin acest cuvânt
al părintelui duhovnic se dezleagă nu numai păcatele spovedite verbal, ci şi
cele nespovedite din uitare sau din neştiinţă.
Părintele duhovnic nu
poate dezlega numai acele păcate pe care păcătosul cu intenţie le tăinuieşte, de
ruşine şi de frică, păcate pe care nici Dumnezeu Însuşi nu le iartă. Însă
păcatele dumneavoastră toate sunt iertate şi dezlegate şi, chiar dacă la vremea
sa şi moartea ar veni, cu deplină credinţă şi nădejde în mila lui Dumnezeu să
fiţi împăcat în duhul dumneavoastră, căci păcatele tinereţii -ale neştiinţei
dumneavoastră- nu vor fi pomenite înaintea lui Dumnezeu, lucru de care vă
încredinţez cu numele Lui cel sfânt. Iar îndoiala ce o aveţi cu privire la
dezlegarea păcatelor dumneavoastră, este lucrarea duhului potrivnic, foarte
primejdioasă, în care nicidecum nu trebuie să vă încredeţi. Chiar dacă noi prin păcatele noastre i-am întrece pe toţi
păcătoşii din veac, nici atunci nu ar trebui să deznădăjduim faţă de mila lui
Dumnezeu, căci El pentru aceasta L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut din cer
în lume, ca să-i mântuiască pe păcătoşi: pe noi,
prea mult păcătoşii, după mare mila Sa ne mântuieşte şi moştenitori ai
Împărăţiei Sale ne face.
A spus stareţul Nicon:
Spovedania
este judecata duhovnicească. Duhovnicul este judecătorul, iar cel ce-şi
spovedeşte păcatele sale este criminalul. Şi, ca un criminal căit, se cuvine să
aibă nu numai căinţă sufletească pentru răul săvârşit, ci şi trupeşte să-şi
exprime vinovăţia, căci sufletul şi trupul omului sunt
nedespărţite.
A spus stareţul Nicon:
Socotesc necesar să vă amintesc că eu
întotdeauna am acordat atenţie deosebită spovedaniei sincere. Sfinţii Părinţi şi episcopul
Ignatie Briancianinov arată că patimile şi
obiceiurile păcătoase nu se pot vindeca fără spovedanie. Nicio vindecare
nu va fi deplină sau suficientă fără spovedanie, dar, cu ajutorul spovedaniei, patimile se dezrădăcinează
uşor. De aceea vă rog să acordaţi întotdeauna o deosebită atenţie
spovedaniei, întotdeauna să vă pregătiţi cu grijă pentru ea şi să spovediţi cu
sinceritate toate greşelile voastre. Şi eu m-am străduit întotdeauna să
spovedesc fără grabă şi cu atenţie pe fiecare dintre voi şi am întrebat în
amănunt, ca să nu rămână nimic pe conştiinţă. Iar dacă cineva, din nesăbuinţă,
nu a spovedit totul cu sinceritate, să spovedească, să-i fie conştiinţa
curată.
De duhovnic nu are rost să ne temem şi nici să ne ruşinăm de el nu trebuie. Duhovnicul ştie tot, toate păcatele le ştie, deoarece la el nu numai unul, ci sute de suflete se spovedesc şi pe el nu-l uimeşti cu niciun păcat, oricât de mare ar fi păcatul şi oricât de greu. Dimpotrivă, fiecare păcat greu spovedit stârneşte în mine o deosebită grijă pentru suflet şi eu niciodată nu mi-am schimbat şi nu-mi pot schimba atitudinea faţă de suflet, oricare ar fi greşelile spovedite de el, ci, dimpotrivă, mai mult mă doare pentru el şi mă frământ şi mă îngrijesc de vindecarea şi mântuirea lui. De aceea, străduiţi-vă să nu ascundeţi nimic, străduiţi-vă să vă spovediţi curat.

A spus acelaşi stareţ Nicon:
Necesitatea spovedaniei amănunţite este
adeverită nu numai de trăirile lăuntrice ale omului, dar şi de însăşi rânduiala
spovedaniei, expusă în Molitfelnicul bisericesc.
Să fac o asemenea observaţie m-a îndemnat faptul că unii, ruşinându-se de duhovnic, din diferite motive caută mijloace de a nu spune la spovedanie totul în amănunt, vorbind în termeni generali sau aşa încât duhovnicul să nu poată înţelege clar ceea ce au făcut sau chiar tăinuind întru totul, crezând că-şi vor putea linişti conştiinţa prin diferirte păreri pe care şi le fac în sufletul lor. Atunci vrăjmaşul mântuirii noastre ştie să le amintească într-un chip pervertit cuvintele Sfinţilor Părinţi şi chiar ale Sfintei Scripturi, ca să nu-l lase pe om, la spovedania cea mântuitoare şi necesară dinaintea duhovnicului, să spună păcatele aşa cum au fost făcute. Dar, dacă conştiinţa omului nu s-a pierdut, ea nu îi dă pace până când acesta nu spune la spovedanie totul în amănunt. Nu trebuie să spună amănuntele de prisos, care nu lămuresc esenţa lucrurilor, ci doar să le schiţeze frumos. Descrierea amănunţită a păcatului nu este străină de desfătarea cu amintirea păcatului; mai ales când e vorba de faptele desfrânate, Părinţii nu ne sfătuiesc să îngăduim ca inima, care iubeşte încă păcatul, să zăbovească şi să se desfăteze cu el.

Mulţi caută, ca pe ceva necesar, un
duhovnic cu viaţă înaltă şi, negăsindu-l, se mâhnesc şi de aceea cât mai rar,
parcă fără chef, merg la spovedanie. Aceasta este o mare greşeală. Trebuie să credem în însăşi Taina Spovedaniei, în puterea
ei, nu în săvârşitorul tainei. Trebuie numai ca duhovnicul să fie ortodox
şi după lege. Nu trebuie să dăm mare importanţă calităţilor personale ale
duhovnicului, ci trebuie să credem şi să ştim că Domnul, Care lucrează în
fiecare taină prin harul Său, lucrează în atotputernicia Sa independent de
aceste calităţi.
Doamne ajuta..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc