“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

02.03.2012

CASIANA ... ÎNVĂŢĂTURA DESPRE IUBIREA ÎN HRISTOS

Va redau aici o poveste adevarata cu o fata foarte bogata dar cu un handicap (cocosata) care pe parcursul vietii sale devine si Maicuta..CASIANA..



Prolog..inceputul povestirii

Într-o zi de primăvară din preajma Paştelui, sosiră la Mănăstirea Mileşeva trei trăsuri venind de la Saraievo. Călătorii, toţi sârbi, erau oameni de vază din Saraievo şi făcuseră acest drum mânaţi de unul şi acelaşi ţel. În timpul primului război mondial, ei făcuseră următoarea făgăduinţă: dacă sârbii aveau să-i înfrângă pe austrieci, or să vină să se închine la mormântul Sfântului Sava aflat în această mănăstire, pentru a mulţumi lui Dumnezeu. Toţi aceşti oameni scăpaseră din captivitate mulţumită pătrunderii armatei sârbe în oraş; se numărau printre cei scăpaţi cu viaţă, câteva mii - în timp ce fraţii întru credinţă, ortodocşii din Bosnia, pieriseră în chinuri  îndurând  martiriul pentru  ţara şi  pentru  credinţa  lor.Erau doisprezece cu totul, dintre care patru femei. Aici însă am să-i pomenesc numai pe trei dintre dânşii, pe cei mai cunoscuţi. Unul era Pavel din Saraievo, fiul vestitului Ioan din Saraievo, negustorul de stofe şi  mătase; un  altul  Petru Sumrak, medic bătrân, tot din acest oraş şi, în sfârşit, Marko Knez, filantrop şi om  politic.Drumul fusese lung şi obositor; trebuiră să facă două popasuri de noapte ca să se odihnească şi  sosiră  la Mileşeva după  trei  zile de  mers.În cea de-a doua zi a călătoriei, pe seară, ajunseră în cantonul Priboi, se îndreptară către Mănăstirea Bania, aflată în vecinătate, pentru a înnopta acolo. Mănăstirea aceasta este o ctitorie din veacul al  treisprezecelea, a  regelui  Serbiei  Uroş. Se închinară, se spălară la izvorul făcător de minuni, apoi, plini de voie bună, prinseră să înnoade firul convorbirii pe care o întrerupseseră mai devreme. Cei trei pe care i-am numit se aflau împreună la aceeaşi masă.Pavel din Saraievo spuse:-
Domnilor, mai înainte de a ajunge la Mănăstirea Mileşeva, trebuie să vă dezvălui o taină.Făcând acest drum, avem cu toţii acelaşi gând: să împlinim legământul pe care l-am făcut înacest război cumplit, să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru că suntem liberi. Eu însă,pe lângă aceasta, mai am  încă o datorie, cu care m-a  însărcinat  răposatul  meu  părinte.Toată lumea din Saraievo a auzit de monahia Casiana; i se mai spunea şi „Iulana Cocoşata".Tatăl meu (care fusese foarte
apropiat de tatăl Iulanei) mi-a încredinţat un înscris în care este vorba despre dânsa. Înainte să moară, tata mi-a cerut ca, îndată ce se va putea, să merg la mănăstirea Mileşeva si acolo să pun acest manuscris cap la cap cu un altul, întocmit de părintele Calistrat, duhovnicul familiei noastre. Şi, pentru că e încă prea devreme pentru a merge la culcare, să vă citesc, cu voia dumneavoastră, manuscrisul pe care mi l-a încredinţat tata.
- Da, citeşte-ni-l! încuviinţară ceilalţi  într-un glas.
Pavel scoase atunci din sacul său de călătorie nişte foi îngălbenite de vreme şi începu :să citească.    
  Pe  prima  pagină  sta  scris:
„Însemnări despre fiica răposatului meu prieten din tinereţe Nichifor Milici, vechi proprietar din Saraievo, şi despre marele părinte duhovnicesc Calistrat, stareţul mănăstirii Mileşeva.Opresc cu străşnicie a se da pe faţă acestea înainte de moartea mea, sau înainte de sfârşitul ocupaţiei austriece din Bosnia, sfârşit care nădăjduiesc că va sosi cu ajutorul lui Dumnezeu,cât  mai curând. Las acest  testament  fiului  meu  Pavel  sau  moştenitorilor  săi".Citind  acest  înscris, Pavel  se opri  pentru  a  ne da câteva  lămuriri.- Trebuie să ştiţi, domnilor, că tatăl meu nu era lipsit de talent literar. Publicase în revista„Pagini din Bosnia" o mulţime de poezii şi de articole. El şi Nichifor Milici erau prieteni nedespărţiţi. Iar cât despre părintele Calistrat, acesta venea în casa noastră, ori de câte ori se afla în Saraievo. Din păcate, nu mi-l amintesc prea limpede, căci eram foarte mic pe atunci; ţin minte că îi sărutam mâna şi că el mă mângâia şi mă binecuvânta. Pe Iula cea cocoşată nu mi-o amintesc pe când era în lume, în schimb o ţin bine minte pe monahia Casiana. A tras la noi, în cele trei rânduri când a venit la Saraievo.Şi acum, ascultaţi   mai  departe  cele  istorisite de tata.

IULA GHEBOASA...(Maica Casiana  mai tarziu)nt.r.

 Privighetoarea îşi isprăvise cântarea-i de noapte întru slava Ziditorului; în Răsărit se înălţa soarele. Soarele uriaş, soarele-idol al închipuinţelor păgâne, se înfăţişa şi el acum,ca o tipsie mare de aramă din cele făurite de meşterii căldărari pe la iarmaroace, să ducă mai departe, înfelul                       lui, la      pacea                                                                                                duhovniceasca.Soare al  lui Dumnezeu, soare strălucitor, să nu crezi că tu eşti cel care-i deşteaptă pe locuitorii   din Saraievo! Mai harnic decât tine, părintele Calistrat e treaz şi stă dinaintea icoanei Mântuitorului, făcându-şi pravila sfintei Împărtăşanii. Nici n-a terminat bine, că cineva îi şi bate în uşă. După obiceiul mănăstiresc, părintele aşteaptă să audă rostindu-se, cum e datina în astfel de împrejurări „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi", ca răspundă  la  rândul  lui „Amin".Dar, cum cel aflat dincolo de uşă bătea mai departe fără să spună nimic, întrebă:- Cine-i acolo?- Eu sunt părinte, deschide-mi! rosti un glas de femeie.Părintele Calistrat îşi făcu semnul crucii şi deschise uşa. Dinainte-i stătea o făptură mică destat şi cocoşată; era o fată tânără, în straie bogate, cu o năframă pestriţă pe cap. Dar ceea ce sărea în ochi mai întâi de toate era cocoaşa. Părea că fata e cea purtată de cocoaşă, şi nu dimpotrivă.- iartă-mă  părinte, că vin să te supăr aşa de dimineaţă. Nevoia  m-a adus.Se apropie, sărută  cu  gândul   aiurea    mâna părintelui, apoi  spuse  mai  departe:- Astăzi după  liturghie  trebuie să cununi pe cineva, nu-i aşa?- Aşa este, răspunse  părintele. Am  fost chemat să cunun  nişte tineri pe care încă nu-i cunosc.Fata scoase de sub  veşminte un  pistol şi strigă:- Am venit să-ţi spun: cu pistolul ăsta am să-l ucid pe mire în faţa altarului, după cununie. Da!Iula cea urâtă, Iula cocoşată va face asta, chiar de-ar fi să piară de această armă. Pentru că mirele a  fost   logodnicul  meu, iar  el  astăzi  se căsătoreşte  cu  alta. - Dar, fata mea, începu părintele Calistrat... E o biserică aiceea! Cununia a fost hotărâtă, vestirile făcute în văzul tuturor, după rânduială, de trei ori. N-am auzit să fie vreo oprelişte la această căsătorie. De ce nu ţi-ai făcut întâmpinarea când preotul a întrebat în biserică: „Se  impotriveste cineva acestei                                căsătorii?"- Degeaba   m-aş  fi   împotrivit, răspunse  ea  cu  mânie. Doi  bărbaţi  au  rupt  până acum  legământul   făcut mie, şi toată împotrivirea mi-a fost în zadar. Acum, iată-l şi pe al treilea: de astă dată nu mai  pun  împotrivă   lacrimi  de  femeie, ci  pistolul  pe care-l  vezi!
Ochii  îi  străluceau ca ai  unei  leoaice.
 Stareţul din Mileşeva se găsi deodată în faţa unei situaţii neobişnuite, greu de dezlegat. Îşi adună   puterile  şi  spuse:- Aşează-te, copilă dragă. Stai      aici, pe  canapeaua  asta; povesteşte-mi   ce-i  cu tine.Tânăra   se  aşeză   iute, cu  nelinişte, începu  să   povestească.- Părinte, istoria mea e lungă, însă am să o înfăţişez pe scurt. Tatăl şi mama mea au murit, şi mi-au lăsat mie întreaga moştenire: turme, păduri, case felurite, negoţuri şi bani. Dar, la ce bun, când sunt cea mai slută de pe faţa lumii? Mai mult semăn cu o cămilă decât cu o făptură omenească.Copila  suspină, dar  urmă  stăpânindu-şi  lacrimile:- M-am împăcat cu soarta-mi amară, hotărând să nu mă mărit niciodată, chiar de mi-ar fi cerut careva mâna. Iată însă că apare un bărbat, un monstru mai bine zis; lucrase în negustoria tatălui meu şi fusese dat afară fiindcă era beţiv, îmi făcea curte; nu era zi să nu-mi laude,pasămite, frumuseţea: ce  faţă  de  înger! Ce ochi, precum  cerul! Ce mânuşiţe gingaşe şi albe ca zăpada! Ce minunăţie de păr! Şi o tot ţinea aşa, cu  linguşelile-i  neroade.Bătrânul se uită, atunci abia, pe furiş, la faţa fetei şi în sinea lui îşi spuse că nefericitul acela nu  minţea  cu  nimic. Cocoaşa   însă    rupea   vraja.- Ştiam bine că toate nu-s decât minciuni. Dar îmi plăceau; cui nu-i plac minciuni din astea?Sunt singură, n-am pe nimeni pe lume. Şi aşa, când m-a cerut în căsătorie, am spus da.Începând  din  acea clipă, avea  de  la  mine  bani, oricâţi  voia. Îi  dădeam  si  când  îmi cerea şi când  nu-mi cerea. Într-o zi a dispărut din Saraievo, fără un cuvânt. Am aflat târziu că s-a căsătorit în  Austria, cu  o  femeie divorţată.  Al doilea a fost un student în medicină, de pe la gurile Kotorului. Pe acesta l-am întreţinut până ce şi-a terminat studiile. I-am ajutat din banii mei până şi pe părinţii lui, erau oameni săraci. La isprăvirea şcolii, am hotărât să ne căsătorim la vestita mănăstire din Savina. Am venit la biserică, în ziua hărăzită cununiei, împreună cu doica mea, care mă crescuse de mică şi  pe care o  iubeam  ca  pe  o mamă. Am  venit; el însă, nu! Fugise ..cu o  noapte  înainte, nu se ştie unde.- În mănăstirea noastră nu s-a pomenit una ca asta! strigă bătrânul călugăr; şi izbucnind în hohote  de  plâns, îşi  ascunse   faţa   în   mâini.Trei zile am plâns în poala doicii mele, plâns până ce s-a vărsat şi ultima picătură de lacrimă din  inima  mea.... Când Pavel ajunse să citească acest episod al studentului în medicină, doctorul Sumrak îşi prinse capul în mâini şi începu a plânge. Toţi ceilalţi puseră înduioşarea lui pe seama unei inimi    simţitoare...
- Te  grăbeşti, părinte? întrebă   fata.
- Nicidecum, mai   avem   încă   două   ceasuri   până   la   liturghie, răspunse   părintele   Calistrat.
- Mulţumesc. Am să sfârşesc îndată. După aceste două dezamăgiri, am început să urăsc bărbaţii, socotindu-i pe toţi nişte prefăcuţi si nişte vicleni. Am făgăduit, de faţă fiind doica mea, că  nu  mă  voi  mai  gândi  niciodată  la  căsătorie.Din  nefericire  însă  am căzut  într-o  a  treia  ispită. Cel  de-al   treilea  pretendent  fu  un  vecin  bogat.Copilăriserăm  împreună, merseserăm  împreună la şcoala parohială. Îl cunoşteam ca pe un cal breaz. Dar cine nu-l cunoştea în Saraievo?! Ce-i drept, îi plăcea mai mult tovărăşia turcilor decât a sârbilor. Se şi legase, de altminteri, frate cu Ismail, fiul mezinului din Bey. Petreceau împreună, bând şi jucând cărţi. Pe ei nu-i unea nici Crucea, nici Semiluna, ci cafeneaua şi vânătoarea. lar eu, părinte, m-am împotrivit cu străşnicie cererii sale în căsătorie. Îmi dădeam.  seama că nu mă iubeşte. Dar, în pofida a toate, eram îndrăgostită nebuneşte. Într-o zi, pierzând la cărţi, a venit la mine cerându-mi să-i dau lui una din prăvăliile mele. I-am dat-o fără  să  stau   pe  gânduri. A  vândut-o  şi   şi-a   plătit   datoria. Oarbă   cum   eram, i-aş   fi  dat   tot   avutul  meu. În cele din urmă ne-am logodit. Iar acum, se căsătoreşte cu alta! Cunună-i, părinte! Dar îţi spun că nu-şi va scoate viu pirostriile de pe cap! Am să-l ucid chiar în biserică, pentru ca să tremure  întreg Saraievo şi  să se înspăimânte toţi amăgitorii, toţi  cei  care caută  să  înşele  femei.Dar şi pentru ca Dumnezeul vostru să fie mai cuminte, să nu mai învenineze lumea izvodind hoţi  şi   mincinoşi.- Fata     mea, strigă   părintele   Calistrat,   huleşti!
Cu    ce-i     vinovat     Dumnezeu    aici?- Nu! Nu mai cred că Dumnezeu este bun.
Credeam odinioară, credeam din tot sufletul. Mă rugam. Cântam în corul  bisericii. Dar răutatea oamenilor m-a îndepărtat şi de  Dumnezeu  şi  de  Biserică. Astăzi   voi   fi   eu   Dumnezeul    care   face   dreptate. Si   am   să   curăţ    lăcaşul    Lui    de sângele   necurat al celui care şi-a călcat în picioare cuvântul dat.
Singură am să-mi fac dreptate, am să fac dreptate   pentru   mine,
Iula   cea   gheboasă   şi   pentru   toate   gheboasele   de   a   căror   nenorocire   se   folosesc 
barbatii.- Nu mai huli! strigă părintele. Dumnezeul  dreptăţii există, şi bine făceai înainte crezând aşa cum au crezut şi strămoşii tăi, până ce te-ai lăsat amăgită de oameni îndrăciţi. Există Dumnezeu, dar există şi vrăjmaşul Său, Satana. Iar Dumnezeu i-a făcut pe oameni liberi, i-a lăsat să aleagă între El şi vrăjmaşul Lui. Dumnezeu este bun, Dumnezeu nu greşeşte, chiar dacă  logodnicii  tăi  au  căzut  în jugul diavolului, şi  chiar  dacă  tu  ai  primit cu uşurătate tovărăşia  lor  şi   te-ai   lăsat   prinsă   în   plasă. Astăzi, în zi de Duminică, în ziua Domnului, căieşte-te   pentru   hulele  tale, căieşte-te   în   faţa   mea, care sunt   slujitorul   lui   Dumnezeu!- Nu   mă căiesc! Nu   mă  răzgândesc! Astăzi   eu   voi   fi   Dumnezeu   şi   voi   fi deasupra   vieţii   acestui  ticălos şi deasupra vieţii   mele! lartă-mă   părinte că   te-am supărat.Se   înclină   şi   ieşi.Parintele Calistrat scrise în grabă un răvaş şi îl trimise celor  doi care urmau  să se căsătorească, dându-le  de ştire că   în  acea  zi  nu   putea să-i cunune.
 Iula  însă nu ştia nimic despre acest lucru.

Va urma...


Episcopul  NICOLAE VELIMIROVICI..
cartea..CASIANA DESPRE IUBIREA IN HRISTOS..


DOAMNE AJUTA...

2 comentarii:

  1. CASIAN, CASIANA – este la origine o formaţie adjectivală cu sufixul -anus (-ana), de la vechiul nume gentilic Cássius de origine prelatină, probabil orientală.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant,in tinerete multi ani am purtat dispret,poate chiar ura unui barbat pe care il iubisem nebuneste dar care era un golan,si in cele din urma am refuzat safac sex cu el...de asemenea eram pornita impotriva unui doctor care mi-a dat o injectie gresita intentionata ca sa imi pierd serviciul foarte bun pe care il aveam atunci in oras si intr-adevar a trebuit sa fact naveta greu dupa aceea ,mai tarziu m-am imbolnavit de spondiloza.II uram si pe doctor voiam sa il impusc in cap!Nu aveam arma desigur dar gandul nu imi dadea pace.Nutream ganduri de razbunare impotriva tuturor celor care ma umilisera in tinerete in loc sa ma compatimeasca si sa ma ajute cu adevarat,suferind de o grava boala psihica.Dupa atatia ani i-am iertat pe toti cei ce mi-au gresit si sper sa se faca voia Domnului cu mine.Astfel mi-am gasit fericirea dupa ani si ani de neagra suferinta.

    RăspundețiȘtergere

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..