“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

23.07.2012

DESPRE NEVREDNICIA UNUI PREOT IN A SLUJI CELE SFINTE CARE A TRAIT 370 ANI CATERISIT DE UN INGER


In vremea cand l-a marturisit pe Hristos Sfantul Mare Mucenic Mercurie (secolul al IV-lea), era un preot intr-o cetate mica, betiv, care mai intotdeauna sedea la carciuma cu betivii.
Intr-o zi, o slujnica trimisa de un boier al cetatii aceleia, a venit la casa preotului si, afland numai pe preoteasa, i-a zis:
  -Unde este Parintele?
  - Nu stii ca este la carciuma? a raspuns preoteasa.
Stapanul meu m-a trimis sa-i spun ca maine vrea sa faca Liturghie spre pomenirea parintilor lui,zise slujnica si apoi pleca.
Insa in acea noapte,fiind cufundat in betie, preotul a cazut si in pacate trupesti.Aceste pacate,dupa canoanele Bisericii Dreptmaritoare,opresc preotul de a mai sluji Sfintele Taine si randuielile bisericesti.
Dimineata,venindu-si in simtire preotul,a priceput lucrul ce-l savarsise.Preoteasa,auzind unele ca acestea,s-a mahnit mult si a plans.Dar preotul i-a zis:
  -Taci,ca nu cumva sa ajunga la urechile stapanitorilor unele ca acestea,pentru ca ne vor pedepsi.Iar pe Dumnezeu o sa-l imblanzesc prin marturisire,ca este Indurat si Multmilostiv.
Atunci si-a citit putina lui pravila si rusinandu-se de boierul acela,s-a dus sa slujeasca.Si la sfarsitul proscomidiei,cand a zis rugaciunea:,,Dumnezeule,Dumnezeul nostru,Cel ce Painea cea cereasca...'',a venit un Inger ca sa savarseasca Tainele si ,vazand pe preot,i-a zis:
-O, afurisitule de Dumnezeu!Cum ai indraznit sa intri si sa slujesti Sfintele Taine?Nu sti ca esti intinat si spurcat pentru pacatul ce l-ai facut in noaptea aceasta?Noi, fiind netrupesti si fara de materie,ne sfiim sa privim fata Fericitei Dumnezeiri,ci, acoperindu-ne fetele cu aripile,stam cu frica inspaimantati,iar tu,defaimand,ai indraznit sa savarsesti Sfintele Sfintilor si cu gura voiesti sa le mananci?
Atunci preotul a zis catre inger;
 -Fiindca asa ma infricosezi sa fii si tu afurisit!Si, o, minune! Indata i-au cazut aripile Ingerului si a ramas ca un om, in biserica.Iar preotul,nestiind aceasta,dupa Dumnezeiasca Liturghie a venit in casa boierului si, ospatandu-se in ziua aceea,s-a intors la casa sa.Dupa cateva zile a murit un om in acea cetate mica si au fost chemati mai multi preoti la inmormantarea lui,printre care si acest preot,despre care ne este cuvantul.
Dar cand a venit randul preotului cel betiv sa zica ecfonisul:,,Ca Tu esti invierea si viata si odihna...''
o,minune!, mortul s-a sculat si a zis catre el:
 Desi ai inviat morti,insa a pune epitrahilul sau a lucra ceva din cele sfinte nu vei putea,caci nu esti vrednic.
Zicand mortul aceste cuvinte,a adormit iarasi.Iar poporul si preotii,vazand aceasta minune proslavita,s-au spaimantat si au zis catre preot:
-Ce este aceasta minune mare si infricosata?
Atunci preotul cel vinovat si-a marturisit pacatul inaintea tuturor.Iar ceilalti preoti,auzind de acestea,i-au zis:
 -De acum,nu ne mai insotim cu tine.Fa ceea ce voiesti!Ducandu-se acasa,a zis catre preoteasa lui:
-Ce sa fac acum?Altceva afara de cele preotesti nu stiu sa fac.Cum sa va hranesc?
Decat numai sa mergem in alt loc,departe ,unde nu ne cunoaste nimeni si acolo sa petrecem cealalta ramasita a vietii noastre.
Sculandu-se,au mers in alt loc,unde nu-l cunostea nimeni si slujea acolo.Si,o, minune!,dupa ce l-a afurisit Ingerul pe el,asa a ramas,numai fata lui s-a schimbat,inegrindu-se.Si murindu-i preoteasa si copii,el a trait 370 ani.
In acel timp,se afla in orasul acela un mitropolit vrednic in cuvant si foarte drept.Si venind pomenirea Marelui Mucenic Mercurie,unul din boierii orasului aceluia a facut praznuire la pomenirea Sfantului si a chemat si pe mitropolit.Si printre cei de fata se afla si preotul cel afurisit.La masa,arhiereul a inceput sa spuna cu amanuntime viata si patimirile Mucenicului celor ce ascultau,iar acest preot,taind vorba arhiereului,a zis:
 -Preasfintite Stapane,tu din carte stii viata si mucenicia Sfantului Mercurie,dar eu o stiu mai bine,ca eram de fata si am vazut bine pe Mucenicul care se nevoia si patimea.El era vecin cu mine si de multe ori am mancat impreuna cu el.
Iar arhiereul,auzind s-a mirat si, privindu-l,a zis:
-Tu abia ai 40 ani si acum zici ca ai vazut pe Sfantul?Ca de cand a marturisit el, sunt mai bine de 300 de ani.Nici nascut nu erai si zici ca l-ai vazut pe el?
Iar preotul a raspuns:
-Adevarul zic si nu mint!
Atunci arhiereul a inteles ca este ceva cu el si, luandu-l la o parte,i-a zis:
-Spune-mi toate cele despre tine,marturisind curat.
Atunci preotul i-a spus toate cate a facut,cum a cazut in pacat si cum a fost afurisit de Inger si a ramas nedezlegat.Apoi arhiereul i-a spus:


-Sa stii ca esti legat de Inger si de aceea ai trait pana acum si vei trai asa mereu,pana ce vei fi dezlegat de Inger.Mergi,dar ,la biserica aceea unde te-a afurisit Ingerul,care si acum se afla acolo,fiindca unul pe altul v-ati legat.
Preotul a zis: Preasfintite Stapane,nu pot sa fac aceasta,pentru ca drumul pana acolo este lung si bani cheltuiala nu am si nici cal de incalecat.
Atunci arhiereul ia zis:
-De nu vei merge acolo,nici nu te vei sfarsi,nici Ingerul nu se inaripa,ca sa zboare la Ceruri.Apoi ,milostivindu-se de el,arhiereul ii zise iarasi:
-Fiindca zici ca nu ai bani de cheltuiala,eu voi face mila cu tine si-ti voi da cele de trebuinta si cal de incalecat si voi merge si eu impreuna cu tine.
Gatindu-se indata,au purces la drum.Si ajungand la asezarea unde locuise preotul,n-au aflat nimic acolo,nici casa,nici altceva,fiindca cetatea cea mica se pustiise.Si a intrebat arhiereul:
-Acesta este locul de unde vii?
-Acesta este,dar s-a pustiit,Preasfintite Stapane,a raspuns preotul.
-Nu cunosti unde a fost biserica? a intrebat arhiereul.Iar preotul,privind printre copacii care crescusera din pricina lungimii vremii, a zis:
-Socotesc ca acolo,unde sunt copacii aceia.Mergand acolo,au aflat locasul daramat,fara numai putina parte din Sfantul Altar,care ramasese.Dupa ce au descalecat de pe cai,a zis arhiereul:
-Mergi in Altar!
Si intrand preotul in locasul Altarului,a aflat pe Inger sezand acolo.Si i-a zis Ingerul:
-Inca traiesti,sarmane preot?
-Da, traiesc.Dar tu,tot aici stai?a zis preotul.
-Bine ai venit!Hai sa ne iertam amandoi.zise Ingerul.
Atunci preotul a zis Ingerului; Binecuvinteaza,sfinte Ingere al lui Dumnezeu si ma iarta!
Dar Ingerul a zis:
-Iarta-ma tu mai intai pe mine si apoi eu pe tine.Ca de te voi ierta eu intai,tu te risipesti deindata,si eu voi ramane legat.
Atunci preotul a zis:
-Dar daca te voi dezlega eu mai intai,tu iti vei lua aripile tale si vei zbura la Cer,iar eu voi ramane legat.
Ingerul a raspuns:
Ma jur pe Scaunul lui Dumnezeu cel nemiscat,ca nu te voi lasa legat!
Iar arhiereul,stand afara auzea toate.Atunci,preotul a zis catre Inger:
-In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,sa fii iertat de mine.pacatosul.
Si indata,o minune!Ingerul s-a inaripat si zbura catre Cer.Si a zis si el catre preot:
-Sa fii si tu iertat,preotule!
Si mai inainte de a ispravi cuvantul,oasele preotului s-au facut gramada,in locul in care statea.Atunci arhiereul a zis catre Inger:
-O sfinte Ingere,implineste-mi o dorinta a mea,rogu-te.Canta-mi o lauda ingereasca,pentru ca sa aud si eu.
Dar Ingerul a zis:
-Aceasta nu este cu putinta,caci in clipa in care vei auzi glasul ingeresc,te vei topi deindata.
Ca nu poate trup stricacios sa auda glas ingeresc si sa fie viu!
Insa,fiindca ne-ai facut acest bine la amandoi,mie si preotului,asteapta putin,pana ce mai voi sui la al treilea cer,ca de acolo cantand,sa poti suferi.
Si suindu-se Ingerul pana la al treilea cer,a cantat un ,,Aliluia''.
Iar arhiereul,din pricina dulcetii acelui glas,a cazut la pamant ca un mort,vreme de trei ceasuri.Si abia venindu-si in sine,s-a intors in eparhia lui.Si s-a scris istorisirea aceasta a preotului spre folosul multora,ca auzind si noi, cei lenesi,sa ne indreptam si sa ne facem mai cu luare-aminte si mai osardnici spre toata fapta buna.
Sa pricepem,dar de aici,ca nu este altceva mai mare ca preotia.Dar, cel ce este nevrednic de Dumnezeiasca lucrare a Sfintelor Taine si nu se lasa de a sluji,de-l va afla moartea nepocait,se va osandi cu vanzatorul iuda iscarioteanul in muncile cele nesfarsite.
Iar noi,cei care citim acestea si le auzim,sa ne ferim de tot pacatul,si mai ales de judecare a preotilor,facand voia lui Dumnezeu,ca sa ne invrednicim partii celei de-a dreapta,impreuna cu toti alesii Lui,la a doua Venire a Sa.Amin.


sursa. Fapte minunate de la Parintii Atoniti,pp.(90-96)

Doamne ajuta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..