“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

ANTIECUMENISM

Loading...
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

09.04.2013

OARE STIM CE MANCAM SI SUNTEM CONSTIENTI CA MANCAM CANCER IN FIECARE ZI DIN GALANTARE


 Profesorului Mencinicopschi porneste de la o teorie simpla, si anume corpul uman este creat de natura sa decodeze informatia din mancare si sa o transforme in substantele necesare pentru a ramane sanatos. In ultimii ani, oamenii au adus modificari alimentelor prin agricultura intensiva si puternic industrializata, cu scopul de a creste productia si profitul, ceea ce a dus la disparitia acelei informatii naturale in mancarea de zi cu zi, pe care organismul nu o mai recunoaste si are astfel probleme in a o decoda.


                            În ultimii ani, oamenii au adus modificări alimentelor prin agricultura intensivă și puternic industrializată, cu scopul de a crește producția și profitul, ceea ce a dus la dispariția acelei informații naturale în mâncarea de zi cu zi, pe care organismul nu o mai recunoaște și are astfel probleme în a o decoda.  Nu este vorba doar despre alimentele de tip junk food, ci și despre cele de bază, pe care le considerăm a fi sănătoase, le consumăm cu încredere și cu care ne otrăvim fără să avem habar!
                
          
                    



                        


                                            AICI va redau un film cu denumirea de TOXIC..


BANII? Distrug sanatatea tuturor oamenilor prin mijloace cele mai josnice si mai obscure in a distruge fiinta umana prin orice fel si natura..in ai obtine netinand cont de nici un principiu din viata de zi cu zi a celor sacrificati prin truda lor jertfelnica in a colabora cu, asa zis (a cumpara cele ce ne ofera pe tava galantarele mortii) pentru gurmanzi cat si fomisti din randul clasei de jos..fara sa intrebam ce sunt alea asa de viu colorate si bune la gust..amare mai apoi, dupa ce isi fac efectul , cat in buzunarele si asa goale dar cat si in sanatatea noastra si asa subreda de zi cu zi ..Sa luam aminte fratilor la Hristos care a zis..ca, nu numai cu paine va trai omul..ci cu tot cuvantul ce iese din gura Lui Dumnezeu..deci vrem nu vrem ne obliga societatea la Post cu forta..daca nu vrem de buna voie sa facem CANCER..

sa luam aminte..

2 comentarii:

  1. Doamne,am ajuns sa nu mai avem ce manca ! Carne ( si produsele din carne ),lapte,paine sau chiar legume,pana mai ieri se spunea in media ca si fructele sau salata,toate contin substante nesanatoase pentru om. Si atunci ce ne mai ramane sa mancam ? Nici maca iarba,pentru ca si aceea este poluata de cine stie ce agenti periculosi...grele vremuri am ajuns sa traim !!! Si din pacate noi nu avem nici o putere,pentru ca puterea este in mainile celor care nu se mai satura de bani...Doamne,intoarce-i la bunatate,la credinta si la rugaciune pe cei care distrug omenirea cu buna stiinta !

    RăspundețiȘtergere
  2. Prea multa preocupare pentru indoparea burtii ! De Craciun si de Sf. Pasti nu vedem decat oameni forfotind crispati prin super-marketuri si iesind cu cosuri debordande cu care umplu port-bagajele masinilor.
    Strabuinicii nostri mancau putin , alimente simple din gradina si munceau fizic ziua intreaga in gospodarie. Nu erau obezi si au trait intregi la minte pana la 90 de ani.
    Azi ne ispitesc rafturile pline cu alimente false si colorate iar noi cedam ispitelor .
    Nici alarmismul asta nu-i crestinesc.
    Dumnezeu vede ce posibilitati avem si cand nu mai putem singuri sa gasim alimente nechimicalizate, ne ajuta sa nu ne imbolnavim, pentru ravna noastra in credinta.
    In fond , ce ne dorim? Mantuirea , nu? Si atunci de ce panica asta, ca toate-s toxice si vai!?

    RăspundețiȘtergere

va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc

FISIERELE MELE TRILULILU..