Foamea, in vremea Postului
Foamea nu sfinteste, dar, cu siguranta,
ajuta semnificativ la pasirea pe Calea cea stramta si cu chinuri, care
duce in Imparatia lui Dumnezeu. Deci, mai ales in vremea postului, este
vrednica de dorit invatatura ce ne vine din buna intrebuintare a foamei.
Alimentele nu intineaza, nici nu sfintesc !
Alimentele difera intre ele mai ales
prin gustul si energia lor. Din punct de vedere duhovnicesc, unele
alimente ne inrobesc, altele nu. Cele care ne inrobesc sunt tocmai cele
la care renuntam in vremea postului, adica cele care dau mai multa
putere trupului si cele care sunt mai gustoase.
Pentru a intelege valoarea si scopul postului, mai intai trebuie sa intelegem ca "nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 8, 8), nici nemancarea, ci curatia inimii, impreuna cu pocainta, smerenia, dragostea, blandetea si milostenia.
"Iisus, chemand la Sine multimile, le-a
zis: Ascultati si intelegeti: Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci
ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. Nu intelegeti ca tot ce intra
in gura se duce in pantece si se arunca afara? Iar cele ce ies din gura
pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri
rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase,
hule. Acestea sunt care spurca pe om" (Matei 15, 10-20).
Postul este cale, nu scop
Postul nu are un scop in sine insusi. Nu
postim de dragul postului, nici pentru a implini o porunca
bisericeasca. Postim pentru a dobandi o curatie a inimii. Cand nu
agonisim acest lucru, calea postului se dovedeste a fi fost stramba, iar
nu dreapta.
Scopul principal al postului este despatimirea.
Mai ales in post cautam sa ne vedem pacatele si sa dobandim harul
sfintitor. Iar pentru aceasta se dovedeste a fi de un mare folos foamea,
care trezeste sufletul si incordeaza mintea. Apoi, odata trezit
sufletul, incepe lucrarea mintii, prin cercetare de sine si rugaciune,
spre pocainta si smerenia.
Cum sa nu postim ?
Sa nu postim cu gandul ca, prin post,
prevenim anumite boli si avem un trup mai sanatos. Cand omul accentueaza
prea mult aspectul terapeutic al postului, el face din acest timp
sfintitor o simpla metoda de tratament la domiciul.
Sa nu postim umbland dupa "retete de
post". Aceasta ispita arata o neințelegere si mai mare a postului. In
post, aragazul ar trebui sa fie scos afara din bucatarie. Asa, sa nu mai
fie atat de la indemana. Mancare simpla, cu ingrediente putine. Timpul
modest alocat pregatirii mesei il sporeste pe cel alocat ingrijirii
sufletului si vietii practice.
Flamanzirea de bunavoie, rod al pocaintei
Cei din cetatea Ninive, cand si-au
inteles pacatele, ca manifestare a pocaintei, nu au mai mancat si nu au
mai baut nimic, vreme de cateva zile. Ei au lasat fara mancare pana si
animalele lor (Iona 3, 7). La randul sau, dupa ce L-a cunoscut pe
Dumnezeu si a inteles ratacirea in care se afla pana atunci, Sfantul
Apostol Pavel nu a mai mancat si nu a mai baut nimic vreme de trei zile
(Fapte 9, 9).
Cand este apasat de griji sau este
foarte suparat, omul nu are pofta de mancare, iar daca mananca, o face
cu mare greutate. Cand postim, daca nu simtim aceasta greutate in a
manca, inseamna ca nu ne-am vazut inca pacatele si nu strigam cu
pocainta adevarata catre Dumnezeu.
Flamanzirea
de bunavoie este o reactie fireasca a celui care isi vine in fire si se
pocaieste de faptele lui rele, asteptand mila lui Dumnezeu.
Foamea, in vremea Postului
Indiferent de durata lui, postul biblic,
asa cum au postit Dreptii Vechiului Testament si Mantuitorul Iisus
Hristos, insemna ajunare totala, adica ceea ce noi numim astazi "post
negru". Fara apa si fara mancare, o zi intreaga sau mai multe. Acest
post biblic ne-a invatat ca flamanzirea este cheia postului, iar nu
schimbarea alimentelor.
In vechime, Postul Mare era tinut cu
mare asprime de toti crestinii. Paine, fructe uscate si apa, luate cu
masura, dupa apusul soarelui. Doar duminica si la praznice, dezlegare la
ulei si vin. Din toate acestea razbate pana la noi chemarea la
flamanzire pe care o striga postul.
Postul, deci, inseamna flamanzire de bunavoie, iar nu mancare "de post". In acest sens, frumos zice un parinte: "Cum postești, daca zici ca nu ți-e foame?!"
Astfel, fructe si legume folosim nu pentru a ne satura, ci pentru a
mangaia nevoile firesti ale trupului, care si ele sunt mai restranse.
Postul inseamna acceptarea foamei,
intr-un soi de refuz al limitarii noastre la aceasta lume vazuta.
Infometarea de bunavoie ne reaminteste faptul ca "nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Cand flamanzim, ne lepadam de noi insine si ne incredintam purtarii de grija a lui Dumnezeu.
Postul cel adevarat este acela in care
omul flamanzeste, simultan, dupa paine si dupa dreptatea lui Dumnezeu.
Fiecare zi de post ne pune inainte flamanzirea, iar serile in care ne
culcam satui se arata a fi tot atatea zile in care nu am postit dupa
cuviinta.
Foamea trebuie asumata in mod liber
Fiecare crestin are libertatea de a-si
asuma sau nu propria infometare. Nimeni nu are dreptul de a impune cuiva
masura postirii sale. Ba, inca si mai mult, cu cat crestinul va
imbratisa flamanzirea, cu atat el ii va da celui de langa sine si portia
sa.
Fiecare om flamanzeste in mod diferit.
Astfel, se poate ca unul care mananca o paine intreaga sa fie mai
flamand decat unul care mananca o singura felie. Dumnezeu singur
cunoaste efortul fiecaruia de a se infrana de la bucate si a tanji dupa
Imparatia Sa.
"Nu stiti voi postul care Imi place?"
Zice Domnul: "In zi de post, voi va vedeti de treburile voastre si asupriti pe toti lucratorii vostri. Voi postiti ca sa va certati si sa va sfaditi si sa bateti furiosi cu pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se auda sus. Este
oare acesta un post care Imi place, o zi in care omul isi smereste
sufletul sau? Sa-si plece capul ca o trestie, sa se culce pe sac si in
cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?
Nu stiti voi postul care Imi place? Rupeti lanturile nedreptatii,
dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati
jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel
sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi.
Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga si Domnul te va auzi; la strigatul tau El va zice: Iata-ma!
Daca tu indepartezi din mijlocul tau
asuprirea, amenintarea cu mana si cuvantul de cartire, daca dai painea
ta celui flamand si tu saturi sufletul amarat, lumina ta va rasari in
intuneric si bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va calauzi
necontenit si in pustiu va satura sufletul tau. El va da tarie oaselor
tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu
seaca niciodata. (...)
Daca iti vei opri piciorul tau in ziua de odihna(Duminica) si nu-ti vei mai vedea de treburile tale in ziua Mea cea sfanta,
ci vei socoti ziua de odihna ca desfatare si vrednica de cinste, ca
sfintita de Domnul, si vei cinsti-o, fara sa mai umbli, fara sa te mai
indeletnicesti cu treburile tale si fara sa mai vorbesti desertaciuni, atunci vei afla desfatarea ta in Domnul" (Isaia 58, 3-14).
*
Impartasirea cu Trupul si Sangele
Domnului este hranirea cu "painea vietii" si cu "apa cea vie", despre
care ne-a vorbit Mantuitorul, zicand: "Eu sunt painea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi, iar cel ce va crede in Mine nu va inseta niciodata"
(Ioan 6, 35); "Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai
inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de
apa curgatoare, spre viata vesnica" (Ioan 4, 14).
Teodor Danalache
Doamne ajuta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
va rog sa lasati impresiile voastre in scris dupa cele citite pe acest blog..va multumesc