VIATA SI MULT PATIMIRILE A SFINTILOR FRATI DE SANGE ..PAVEL SI IULIANA

Am citit viata mult chinuita a Sfintilor Frati de sange Pavel si Iuliana..de cata rabdare au dat dovada si cata ura arata diavolul prin imparat pagan Aurelian.. si cate chinuri l-ea pricinuit si nu ia putut invinge Credinta lor in Iisus Hristos adevaratul Dumnezeu..sa luam si noi aminte la cele ce vin peste noi de la paganii lumii acesteia in forma ecumenismului..care cat de curand vor face si in randul crestinilor de azi suferinte si marturisiri de credinta..sa stam bine si sa luam aminte..

Aurelian împăratul (270-275) dăduse poruncă în toată lumea contra creştinilor, ca toţi să aducă jertfă zeilor; iar cei care s-ar împotrivi, să fie lipsiţi de viaţa aceasta prin munci cumplite. Deci, chiar el trecând prin Asiria, a venit în Fenicia şi a intrat în cetatea Ptolemaida, ca pe toţi creştinii să-i silească la jertfa idolească.

    Într-acea vreme, fericitul Pavel cu sora sa Iuliana, văzând pe împăratul intrând în cetate, şi-a însemnat faţa cu semnul crucii, grăind către Iuliana: "Îndrăzneşte, sora mea, şi nu te teme, căci îţi zic ţie că mare ispită vine asupra creştinilor".

    Împăratul Aurelian, văzând pe Pavel făcându-şi cruce, a poruncit să-l răpească şi să-l ţină în legături până dimineaţa. Iar a doua zi, punându-şi scaunul său la loc de privelişte, înaintea a tot poporul şi şezând la judecată, a pus înainte la întrebare pe fericitul Pavel şi i-a zis: "Ticălosule, pentru ce ieri ai îndrăznit a face pe faţa ta semnul cel creştinesc, când m-ai văzut intrând în cetate? Au doar n-ai auzit poruncile noastre împărăteşti, care sunt date împotriva creştinilor?"

    Fericitul Pavel a răspuns: "Am auzit porunca ta, dar nimeni nu poate să aducă asupra noastră, a creştinilor, atâta frică, încât să fim nevoiţi a ne lepăda de adevăratul Dumnezeu şi să nu mărturisim pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru că muncile aduse de tine asupra noastră sunt de scurtă vreme, nici nu pot să înfricoşeze şi să vatăme pe cei ce se tem de Dumnezeu; iar muncile cele de la Dumnezeu sunt veşnice, ca şi slava pe care o dăruieşte Dumnezeu neamului creştinesc. Deci cine este atât de nebun, ca, părăsind pe Dumnezeul cel viu, să voiască a se închina idolilor celor surzi şi muţi? Când Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos grăieşte în Evanghelie: Tot cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Părintelui Meu, Cel ce este în cer.

    Aurelian a zis: "Vezi cât ţi-am răbdat ţie? Apropie-te acum şi jertfeşte zeilor, ca să nu te pierd cu moarte grea!" Fericitul Pavel a zis: "Eu alt Dumnezeu nu ştiu, ci numai pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia de la strămoşii mei îi slujesc cu inima curată". Atunci Aurelian a zis către chinuitori: "Spânzurându-l şi munciţi-l tare pe acesta, până ce va veni Hristos al lui şi-l va scoate din mâinile noastre".

    Şi îndată aceia au început să împlinească porunca, spânzurându-l pe lemn. Iar el se ruga lui Dumnezeu cu mare glas, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al adevăratului Dumnezeu şi Tatăl, a Cărui naştere nimeni nu poate să o înţeleagă, nici îngerii, nici arhanghelii, nici domniile, nici începătoriile, nici stăpâniile, nici puterile, nici heruvimii, nici serafimii, fără numai Însuşi Tatăl, ajută-mi mie smeritului şi lepădatului robul Tău, şi scoate-mă din mâinile lui Aurelian".

    Domnul nostru Iisus Hristos îndată i-a uşurat acele munci, încât nici nu simţea dureri în rănile ce i se puneau asupră-i. Iar mireasa lui Hristos, Iuliana, văzând pe fratele său muncit, a alergat la judecător, strigând cu mare glas: "Tiranule Aurelian, de ce munceşti aşa de cumplit pe fratele meu, fără vină?"

    Iar Aurelian a zis către slugi: "Descoperiţi degrabă capul acestei femei şi s-o bateţi tare peste faţă, ca să nu mai grăiască faţă de noi cu aşa îndrăzneală; iar pe acel necurat om să-l munciţi mai cumplit, deoarece zice că Hristos este apărător şi ajutător al său".

    FericitaIuliana cu bărbăţie a zis: "Mă mir că, fiind împărat, te înnebuneşti şi nu înţelegi puterea lui Hristos, prin care se uşurează muncile celor ce-L cheamă cu adevărat". Iar Aurelian a zis către cei ce stăteau împrejurul lui: "Femeia aceasta, văzându-mă vorbind cu blândeţe, mai mult se sălbăticeşte". Apoi iarăşi, uitându-se cu mânie spre dânsa, a zis: "Apropie-te de zei şi te închină lor, că nu vei scăpa din mâinile mele".

    Sfânta Iuliana a răspuns: "Eu de muncile tale nu mă tem, nici nu am grijă de certările tale, că în ceruri este Dumnezeu, Care poate să ne izbăvească din mâinile tale cele păgâne; deci câte munci ai, pune-le asupră-mi, ca dintru acele singure să cunoşti că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine".

    Aurelian a zis: "Văd frumuseţea ta şi de aceea te cruţ, nevrând să te pierd. Te rog, pleacă-te şi jertfeşte zeilor, ca să pot să te iau pe tine femeie după lege, şi, împreună cu mine, vei împărăţi în toată vremea vieţii noastre; iar fratele tău, pentru chinuirea lui, va fi mult răsplătit, căci cu mare cinste şi boierie mai mult decât pe toţi îl voi cinsti". Iar Sfânta Iuliana, ridicându-şi ochii la cer, şi cu semnul crucii însemnându-şi faţa sa, cu bucurie a râs. Iar Aurelian a zis: "Pentru ce râzi de blândeţea mea?"

    Sfântă a răspuns: "Nu fac strâmbătate blândeţii tale, ci, bucurându-mă, râd, căci Mirele meu ceresc, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, şade pe scaunul cel sfânt al Său, pe a Cărui frumuseţe dumnezeiască cu ochii cei sufleteşti o văd. Acela mă învaţă că nevoinţa cea mucenicească de bună voie s-o primesc; iar pe tine, ca pe un om hulitor, să te trec cu vederea, de vreme ce, deşi eşti împărat, totuşi te închini lemnului şi pietrei".

    Acestea auzindu-le Aurelian, s-a pornit spre mânie şi a zis muncitorilor: "Spânzuraţi pe femeia aceea şi munciţi-o tare, ca să cunoască cum că stă înaintea împăratului". Începând muncitorii a munci pe Sfânta, Sfântul Pavel, fratele ei, s-a uitat spre dânsa şi i-a zis: "Nu te teme, sora mea, de muncile ce ţi se pun asupra ta de către tiran, nici nu te înspăimânta de îngrozirile lui, căci puţin răbdând aici, ne vom odihni la Împăratul nostru Hristos, în veci".

    A zis Aurelian către muncitori: "Munciţi-o şi mai tare şi-i spuneţi să nu fie mândră şi nebună". Iar Sfânta Iuliana fiind muncită cu nemilostivire şi auzind cuvintele împăratului, iarăşi a zis: "Tiranule Aurelian, ţie ţi se pare că mă munceşti pe mine, dar eu nu simt muncile, cu ajutorul Hristosului meu". Zis-a Aurelian: "Măcar că minţi şi te faci cum că nu le simţi, dar eu te voi birui muncindu-te mult". Sfântă a zis: "Nu mă va lăsa Domnul meu Iisus Hristos, nici va voi că să fiu biruită de tine. Căci Acela este Cel ce-mi ajută acum şi întotdeauna, până la sfârşit, ca puterea şi creştineasca Lui răbdare s-o cunoşti; iar pe tine, va porunci Dumnezeul meu ca să te muncească cu focul cel veşnic şi nestins; şi va cere de la tine sufletele oamenilor, pe care le-ai pierdut cu viclenele tale înşelăciuni".

    De aceste cuvinte ale sfintei mai mult mâniindu-se Aurelian, a poruncit să aducă o căldare cu smoală şi, punând foc dedesubt, s-o fiarbă. Fierbând smoala în căldare mult, încât nici nu era cu putinţă cuiva a se apropia, a poruncit să arunce într-însa pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana. Deci, aruncaţi fiind, şi-au ridicat ochii lor la cer şi într-un glas se rugau, zicând: "Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, Isaac şi Iacov, Cel ce Te-ai pogorât în cuptorul cel de foc la Sedrah, Mesah şi Avdenago, în ţara Babilonului, nici nu i-ai lăsat pe dânşii să se vatăme de foc; Tu, Stăpâne Iisuse Hristoase, Cel ce eşti lumină neajunsă, taină şi slavă a Tatălui, dreapta Dumnezeului Cel Preaînalt, Cel ce Te-ai întrupat pentru păcatele noastre şi cu oamenii ai vieţuit, vrând să mântuieşti sufletele cele înşelate şi stricate, pe care vrăjmaşul diavol cu ticăloşie le-a pogorât până la cel mai de jos tartar şi prăpastie, precum şi ucenicul lui Aurelian acum face; izbăveşte-ne pe noi din aceste dureroase munci".

    Astfel rugându-se ei, smoala ce clocotea s-a schimbat în apă rece, încât toţi cei ce erau de faţă se minunau de puterea lui Dumnezeu şi Îl preamăreau; iar Aurelian, îndrăcindu-se de mânie, n-a preamărit pe Dumnezeu, ci i se părea că este meşteşug vrăjitoresc.

    Apoi a poruncit să scoată pe sfinţi din căldare, în care nici urmă, nici miros de smoală n-a aflat, fără numai apă rece. Atunci le-a zis Aurelian: "Vi se pare că pe oamenii cei ce sunt aici şi privesc la voi i-aţi înşelat, ca să socotească cum că a sosit la voi ajutorul Dumnezeului vostru, iar nu cu meşteşug vrăjitoresc s-a răcit căldarea? Mă jur pe zeii mei că voi face ca să nu vă ajute vrăjitoria voastră şi voi, slăbind de muncile cele grozave şi de arderea focului, veţi jertfi zeilor, chiar nevrând".

    La acestea Sfântul Pavel a răspuns: "Nicidecum nu vom lăsa pe Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul şi ne-a răpit pe noi din întuneric şi ne izbăveşte din mâinile tale. Niciodată, tiranule Aurelian, nu ne vei putea birui pe noi, ca să ne închinăm idolilor voştri cei fără de glas, fără de suflet şi nesimţitori. Deci, munceşte-ne pe noi cu muncile care ştii şi atunci vei cunoaşte puterea Dumnezeului nostru".

    Atunci a poruncit Aurelian ca să aducă două paturi de fier, şi, aducând mulţime de cărbuni de la baia poporului, să le ardă foarte tare şi pe sfinţii mucenici să-i pună pe aceste paturi arse şi cu untură de porc topită să le ungă.

    Făcându-se aceasta, Aurelian a zis: "Acum am biruit meşteşugul vostru cel vrăjitoresc şi aveţi să cunoaşteţi cine este Aurelian; să vie acum Hristos al vostru şi să vă ajute vouă". Sfânta Iuliana a răspuns: "Aici cu noi este Hristos al nostru, Care ne ajută şi nu lasă focul să ne vatăme; iar tu nu-L vezi, de vreme ce nu eşti vrednic a-l vedea; însă te sfătuiesc ca, lepădând nebunia ta, să te apropii de Hristos. Căci dacă vei voi să crezi în El, căindu-te, te va primi, căci este iubitor de oameni şi milostiv, iertând cu lesnire păcatele oamenilor; iar de nu te vei întoarce către El, vei fi dat focului celui veşnic". Şi fiind arşi sfinţii pe paturile acelea, au rămas nevătămaţi de foc.

    Văzând aceasta, doi din muncitori au strigat: "Nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul Cel ceresc, Care ajută lui Pavel şi Iulianei". Iar împăratul, mâniindu-se asupra chinuitorilor acelora, a poruncit să-i ucidă cu sabia pe amândoi ca pe nişte înşelaţi şi ca pe cei ce ar fi luat aur de la creştini, ca să nu muncească cumplit pe mucenici.

    Apoi, ducându-i la tăiere, îi învăţa Sfântul Pavel, zicând: "Nu vă temeţi, căci nu veţi muri în veci, ci veţi fi părtaşi sfinţilor şi împreună moştenitori ai cereştii Împărăţii". Iar ei, auzind aceea, au stat şi se rugau, zicând: "Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul Dumnezeu, pe care Pavel şi Iuliana Te propovăduiesc, fii Tu împreună şi cu noi, căci murim, nefăcând nici un rău". Ei zicând aceasta, au fost tăiaţi, iar numele lor sunt Cvadrat şi Acachie.

    După sfârşitul acelora, alţi muncitori au fost puşi ca să ardă pe sfinţi pe paturile cele înfocate şi turnau sare pe foc, ca mai tare să se aprindă. Însă sfinţii nu aveau grijă de chinuire, ci mai vârtos ocărau pe tiranul. Iar el, ruşinîndu-se că nu i-a biruit, a poruncit să-i arunce în temniţă, punându-le nişte lemne grele pe grumazul lor şi obezi la picioare. Apoi cu lanţuri legându-le mâinile, încă şi piroane ascuţite făcute în chipul scaiului celui ascuţit cu ghimpi, care creşte pe câmp, a poruncit să le aştearnă pe sub ei în temniţă, şi să-i pună pe acelea ca să nu aibă cât de mică uşurare în dureri, ci mai mult să se muncească pe piroanele care împungeau coastele lor. Apoi a poruncit să-i păzească cu dinadinsul, ca să nu vină vreun creştin la dânşii şi să le dea mâncare sau băutură.

    Fiind miezul nopţii şi sfinţii zăcând pe acele piroane ascuţite şi rugându-se, deodată a strălucit o lumină în temniţă şi îngerul Domnului, stând înaintea lor, le-a zis: "Pavele şi Iuliano, slugile Dumnezeului Cel de sus, sculaţi-vă şi preamăriţi pe Dumnezeu".

    Acestea zicând îngerul, s-a apropiat şi s-a atins de lanţuri şi de obezile lor şi îndată toate s-au sfărâmat şi au căzut de pe trupurile lor. Atunci rănile lor s-au vindecat şi sfinţii s-au făcut sănătoşi. Şi iată două paturi aşternute s-au văzut şi masă pregătită înaintea lor plină de toate bunătăţile. Îngerul a zis către sfinţi: "Odihniţi-vă pe paturi şi primiţi hrana pe care v-a trimis-o vouă Iisus Hristos". Iar Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana, şezând pe paturi şi luând pâine în mâini, şi-au ridicat ochii în sus şi au mulţumit lui Dumnezeu; apoi au mâncat şi au băut cele primite de la Dumnezeu şi s-au întărit.

    Văzând cei care erau acolo legaţi lumina care strălucise în temniţă şi pe sfinţi dezlegaţi, paturile şi masa dinaintea lor, iar pe dânşii văzându-i mâncând şi veselindu-se, au alergat la dânşii şi se minunau foarte. Apoi se făcură părtaşi de aceeaşi masă care era pregătită cu mână nevăzută şi au preamărit pe Dumnezeu Cel ce a arătat un dar ca acesta robilor Săi şi, crezând în El, s-au făcut creştini.

    A treia zi împăratul, şezând la judecată, a pus dinainte pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana şi le-a zis: "Oare încă nu v-au învăţat muncile ce vi s-au făcut ca, depărtându-vă de nebunia voastră, să vă apropiaţi de zei şi să le aduceţi jertfă?" Sfântul Pavel a răspuns: "Această nebunie de a nu mă lepăda de Hristos să-mi fie în veci şi tuturor celor ce iubesc pe Dumnezeu. Căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înţelept decât oamenii, iar înţelepciunea lumească este nebunie la Dumnezeu. Cu adevărat aş fi fost nebun, dacă m-aş fi depărtat de Dumnezeul Cel adevărat şi m-aş fi închinat diavolilor voştri".

    Aurelian, mâniindu-se, a poruncit să-i spânzure goi pe lemnul cel de muncă şi să le strujească coastele cu unghii de fier. Iar ei, fiind în munci, se rugau lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Cela ce eşti lumină nestricată creştinilor, arată-ne faţa Ta şi ajută-ne; nu ne lăsa pentru numele Tău cel sfânt!"

    Astfel rugându-se ei, Mântuitorul le-a uşurat chiar acolo durerile lor, fiind înaintea lor nevăzut, şi sfinţii nu simţeau muncile. Iar unul din chinuitori, anume Stratonic, fiind pus să strujească coastele Sfintei Iuliana, văzând frumuseţea trupului ei, s-a rănit de ea şi, cruţând-o de strujire, îşi oprea mâinile lui.

    Sfânta, înţelegându-i gândul, cu piciorul stâng l-a împins, zicându-i: "Stratonice, fă porunca tiranului şi nu mă cruţa, căci am pe Împăratul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul Cel veşnic ce se îngrijeşte de sufletul meu şi de durerile cele trupeşti mă uşurează".

    Stratonic, aruncând unealta de chinuire pe care o avea în mâini, alergă spre judecata împăratului, strigând: "Aureliane, tiranule şi păgânule, pentru ce ai ridicat o muncire nedreaptă ca aceasta asupra creştinilor? Ce rău ţi-au făcut oamenii care slujesc adevăratului Dumnezeu, ca să pătimească chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea că cinstesc pe Hristos, Stăpânul tuturor?"

    Acestea auzind, împăratul s-a înspăimântat şi a tăcut ca la un ceas. După aceea, a zis: "Au şi tu, Stratonice, te-ai făcut părtaş nebuniei acelora? Au frumuseţea Iulianei te-a amăgit? Sau te-a vinat cu cuvintele ei femeieşti?" Iar Stratonic, ridicându-şi ochii la cer, a văzut feţele sfinţilor mucenici celor spânzuraţi la mucenicie, ca nişte feţe de îngeri ai lui Dumnezeu. Apoi îndată îngrădindu-se cu semnul Crucii, s-a repezit spre necuratul altar idolesc ce era făcut acolo, pe care l-a răsturnat şi l-a călcat cu picioarele, strigând: "Iată şi eu sunt creştin! Fă cu mine ce voieşti, o, tiranule!"

    Aurelian, mâniindu-se, a poruncit să-i taie capul. După ce îl duseră la locul cel de tăiere, s-a rugat lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, pe Care Pavel şi Iuliana propovăduindu-Te şi păzindu-se cu dumnezeirea Ta petrec nebiruiţi şi ruşinează pe tiranul, Ţie mă rog, primeşte şi sufletul meu întru împărăţia Ta cerească şi nu mă lepăda pe mine, care, în acest ceas, am mărturisit numele Tău cel Sfânt înaintea tiranului Aurelian". Aceasta zicând, îi tăiară capul; iar creştinii, luându-i trupul, l-au ascuns.

    Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana toată ziua aceea au fost munciţi şi n-au slăbit în chinuri. Deci a zis Aurelian către Sfânta Iuliana: "O, necurată femeie! cum, în munci fiind, ai putut să înşeli pe chinuitor şi morţii lui te-ai făcut pricină?" A răspuns sfânta: "Eu nu l-am înşelat pe el, nici pricinuitoare a morţii lui nu m-am făcut, ci Hristos, Cel ce m-a ales pe mine mireasă Lui, Acela şi pe dânsul l-a chemat la Sine, ca pe un vrednic. Pentru că, de nu ar fi fost vrednic, n-ar fi putut veni la cunună mucenicească niciodată. Ci îl vei vedea întru Împărăţia cerurilor odihnindu-se, iar pe tine muncindu-te în văpaia gheenei. Atunci vei începe a-ţi bate ticălosul tău piept, văzând un om care a fost oarecând sub tine, simplu şi de lepădat, iar dincolo, mai sus de tine, fiind lângă Hristos, încununat cu slava Împărăţiei cerurilor. Atunci te vei umple de jale şi vei striga cerând milă, dar niciodată pe aceea n-o vei câştiga".

    După aceasta, Aurelian a poruncit să-i dezlege pe mucenici de la muncire şi să-i arunce în temniţă. Apoi iarăşi, într-aceeaşi seară, scoţându-i din temniţă, a poruncit să-i închidă în feredeul (baie) cel de adunare şi, chemând descântători şi fermecători şi pe cei ce ştiu a fermeca vietăţile, le-a poruncit să le aducă pe toate câte le-ar avea mai cumplite: vipere, aspide şi şerpi cu coarne şi să le închidă pe acelea în feredeu, împreună cu mucenicii.

    Deci s-a făcut aşa, şi mulţime fără de număr de jivine le-au adunat fermecătorii în feredeul acela la sfinţi şi le-au închis. Dar se târau jivinele acelea pe lângă picioarele sfinţilor mucenici şi nu-i vătămau pe dânşii. Iar sfinţii şezând fără de frică, cântau şi slăveau pe Dumnezeu. Şi au petrecut sfinţii închişi împreună cu jivinele în feredeu trei zile şi trei nopţi, iar în a patra noapte a trimis Aurelian ca să se înştiinţeze, dacă Pavel şi Iuliana sunt mâncaţi de jivine.

    Venind trimişii, când s-au apropiat de uşă, au auzit pe sfinţi cântând psalmi şi preamărind pe Dumnezeu. Apoi voind să se înştiinţeze mai cu dinadinsul despre ceea ce se face înăuntru, s-au suit pe zidul feredeului şi, printr-o ferestruică pe deasupra uitându-se, au văzut înăuntru lumină strălucind şi pe Sfântul Pavel împreună şezând cu sora sa, Sfânta Iuliana; iar pe îngerul lui Dumnezeu stând lângă dânşii şi nelăsând jivinele să se apropie de sfinţi. Aceasta văzând-o, au alergat şi au spus împăratului Aurelian.

    Sculându-se dimineaţa, împăratul a şezut la judecată şi a poruncit judecătorilor şi fermecătorilor să-şi ia jivinele din feredeu, iar pe mucenici să-i aducă la judecată. Venind aceia la uşile feredeului, au început a chema la ei jivinele cu meşteşug fermecătoresc, însă jivinele nu-i ascultau. Iar după ce s-au deschis uşile feredeului, îndată toate jivinele alergând asupra vrăjitorilor şi asupra altor oameni care veniseră cu dânşii acolo, i-au muşcat, vătămându-i de moarte şi au fugit la locurile lor.

    După ce s-au risipit jivinele, au venit trimişi de la tiranul şi luând pe sfinţii mucenici la judecată, i-au adus la dânsul. Iar tiranul, căutând spre dânşii şi zâmbind, le-a zis: "Fericit mi se pare că sunt eu acum, că stau de vorbă cu voi, fiindcă nădăjduiesc a dobândi lucru mare de la voi. Aşa mă jur pe zei că, de-mi veţi spune mie adevărul, multe şi mari daruri veţi lua de la mine şi veţi fi stăpânitori ai împărăţiei mele; dacă îmi veţi spune că este adevărat ceea ce am auzit de la cei ce au privit prin ferestruică la voi în feredeu, cum că stăpânul nostru, zeul Apolon, a venit la voi şi v-a ajutat, apărându-vă de jivine, pe care l-aţi văzut de faţă cu ochii voştri".

    A răspuns Sfântul Pavel: "Noi pe Apolon nu-l ştim şi nici nu l-am văzut vreodată; căci suntem din numărul celor ce slujesc adevăratului Dumnezeu, Cel ce a gătit mântuire robilor Săi. Dar sufletul tău va pieri de moarte, căci nu voieşti să cunoşti adevărul şi să vii la pocăinţă. Ci mai ales multă îndărătnicie a tiraniei tale te-a adus să huleşti pe slujitorul lui Dumnezeu cel fără de trup, adică pe îngerul cel sfânt, pe care Domnul nostru Iisus Hristos l-a trimis la noi ca să astupe gurile jivinelor, tu cu hulă îl numeşti Apolon al tău". Mâniindu-se Aurelian, a poruncit ca să-l bată peste obraz cu vergi de plumb pe Sfântul Pavel, zicându-i: "Nu răspunde astfel cu mândrie şi nebuneşte, când ştii că stai înaintea împăratului".

    După bătaia aceea, poruncind tiranul ca pe Sfântul Pavel să-l ducă de la divan, a pus înaintea sa mai aproape pe Sfânta Iuliana şi i-a zis ei: "Stăpâna a sufletului meu, Iuliano, mă rog ţie şi te sfătuiesc să nu urmezi nebuniei fratelui tău, că te văd pe tine că eşti fecioară cuminte şi cu mare înţelegere. Drept aceea, ascultă-mă pe mine şi-mi fii mie stăpână şi împărăteasă; căci te voi lua pe ţine mie însumi spre însoţire şi voi pune stâlpi de aur ca închipuire asemănării tale, prin toate cetăţile lumii".

    Dar sfânta a răspuns: "Nicidecum nu mă înşeli pe mine, Aureliane, tiranule şi păgânule! Nu vei putea vâna cu vicleşugul tău pe roaba Dumnezeului Cel de sus, nici mă vei duce pe mine la moartea cea veşnică. Poate voieşti să mă lipseşti pe mine de slava lui Hristos şi de cereasca Împărăţie? Dar nu vei putea". Deci a poruncit Aurelian să ducă pe sfânta de la divan şi să aducă iarăşi pe Sfântul Pavel şi i-a zis lui: "Iată, Pavele, sora ta Iuliana s-a făgăduit înaintea noastră să aducă jertfe zeilor; pentru aceasta am s-o iau pe ea de soţie şi va fi stăpână peste toată împărăţia mea. Deci şi tu, încredinţându-te, îndeplineşte porunca şi, apropiindu-te, jertfeşte zeilor, ca să-mi fii mie prieten şi te voi cinsti cu cea mai dintii boierie".

    Sfântul Pavel a răspuns: "Cu adevărat ai minţit că sora mea ar fi voit să se depărteze de la Hristos, Mirele său Cel preacurat şi fără de moarte, şi cu tine necuratul şi cu diavolii tăi ar fi voit să se însoţească. Dar nu este lucru de mirare că ai minţit, căci ai tată pe diavolul, care este tată al minciunii, şi de dânsul învăţându-te a minţi, aceeaşi o faci pe care şi el o face; şi nu poţi, într-alt chip, pe cineva a-l vâna, decât numai cu minciuna. Dar în zadar te osteneşti, că pe noi nu ne vei putea vâna cu mincinoasa ta amăgire, chiar de ne-ai făgădui împărăţia a toată lumea".

    A zis Aurelian: "Până când cu neruşinare ne vei dosădi pe noi bârfitorule şi nebunule? Astfel mă jur pe zei că în toate chinurile de muncă vă voi munci şi nimeni nu vă va scoate din mâinile mele". Şi a poruncit să aprindă foc şi să aducă paisprezece beţe de fier şi în foc să le pună. Apoi să-i lege dinainte mâinile şi picioarele şi un păr de fier să pună printre mâini şi printre picioare şi să-l înfigă în pământ; şi cu beţele cele înfocate să-l bată câte doi ostaşi, schimbându-se. Ostaşii care se schimbau îşi schimbau şi toiegele, luând pe cele arse din foc. Iar pe Sfânta Iuliana a poruncit s-o ducă la desfrânare şi s-o batjocorească. Şi mulţi din popor care erau de faţă, alergau întrecându-se unul pe altul, ca să intre mai întâi la dânsa, că erau ca nişte dobitoace în faţa frumuseţii ei.

    Dar când era dusă la locul de desfrânare, îndată îngerul Domnului a venit înaintea ei, zicându-i: "Nu te teme, Iuliano, că Domnul tău Iisus Hristos, Căruia îi slujeşti, m-a trimis să te apăr, ca să se preamărească numele cel Sfânt al Lui, în toţi cei ce se tem de Dânsul". Şi lovea îngerul cu orbire pe acei desfrânaţi care voiau să îndrăznească spre sfânta, scuturându-i ca pe nişte praf de la picioarele miresei lui Hristos, încât nu se puteau apropia de dânsa. Deci, pipăind pereţii, nu ştiau unde merg.

    Văzând poporul acel lucru, striga ca şi cu o gură, grăind cu mare glas: "Mare este Dumnezeul lui Pavel şi al Iulianei, Care pretutindeni mântuieşte şi acoperă pe cei ce se tem de El". Iar cei ce erau orbiţi, plecându-şi genunchii, strigau către sfânta: "Iuliano, roaba Dumnezeului de sus, am greşit înaintea ta nebuneşte, poftind a îndrăzni spre tine, ci ne iartă ca o slujitoare a Dumnezeului Cel bun şi te roagă pentru noi Hristosului tău, să ne dăruiască vederea". Sfânta Iuliana, milostivindu-se spre dânşii, a luat puţină apă şi, ridicându-şi ochii spre cer, a chemat pe Domnul, grăind: "Dumnezeule adevărat, Iisuse Hristoase, Mântuitorule al tuturor oamenilor, auzi-mă pe mine roaba Ta şi arată acum semnele şi minunile pe care le faci fiilor oamenilor şi dăruieşte acestora vedere, ca să se preamărească numele Tău cel sfânt".

    Zicând aceasta, a stropit cu apă pe toţi cei orbiţi şi îndată au văzut; şi căzând la pământ, mulţumeau lui Dumnezeu şi alergând la biserica creştinească, îşi mărturiseau greşelile cu pocăinţă şi s-au făcut creştini, învrednicindu-se de Sfântul Botez.

    Sfântul Pavel, fiind chinuit de muncitori din porunca împăratului şi bătut fără cruţare cu beţe de fier arse în foc, schimbându-se slugile şi beţele, striga către împăratul, grăind: "Aureliane, tiranule păgân, ce rău am făcut ca să mă munceşti aşa de cumplit şi fără de Dumnezeu; căci cu adevărat Stăpânul meu Iisus Hristos îmi uşurează durerile, iar pe tine te aşteaptă moştenirea veşnicului foc, care este gătită ţie şi diavolului care te-a ridicat asupra noastră".

    Aurelian a zis: "Pavele, unde este Iuliana, sora ta? Zici că este fecioară şi iată că acum este batjocorită prin desfrânare. Oare, o mai socoteşti a fi mireasa lui Hristos?" Sfântul răspunse: "Cred Dumnezeului meu, Cel ce-mi uşurează durerile şi mă izbăveşte din izvodirile tale cele viclene, că şi pe sora mea o va apăra şi o va păzi fără de prihană de toată spurcăciunea, fiindcă a trimis din cer pe îngerul Său, s-o păzească".

    După un ceas, a grăit iarăşi: "Iată se întoarce sora mea fără de prihană, având curăţia nevătămată şi vine să-mi vadă legăturile şi rănile". Aceasta o grăia Sfântul, văzând cu ochii prooroceşti toate cele ce se făcuseră cu Sfânta Iuliana, căci tiranul trimisese să aducă pe sfânta de la desfrânare. După ce a adus pe sfânta la judecată, văzând-o Sfântul Pavel, s-a umplut de mare bucurie şi se veselea, luminându-se la faţă. Apoi Aurelian a zis către Sfânta: "Iuliano, s-au săturat desfrânaţii de frumuseţea ta?"

    Sfântă a răspuns: "Frumuseţea, cuviinţa şi toată podoaba mea este Hristos al meu, Care a trimis pe îngerul Său şi m-a păzit curată pe mine, smerita roaba Sa; căci am nădăjduit spre El şi slăvesc preasfânt numele Lui, că numai El este Dumnezeu, Care face minuni şi nu este alt Dumnezeu afară de El". Tiranul a poruncit apoi să-l dezlege pe Pavel.

    După aceasta, din poruncă împărătească, a fost săpată o groapă adâncă, ca de trei stânjeni, au aprins foc într-însa şi au umplut-o cu lemne; apoi, după ce au ars lemnele desăvârşit şi s-au făcut mulţi cărbuni de foc în groapa aceea, tiranul a poruncit să arunce în ea pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana. Iar ei bucuroşi mergeau spre groapă cea înfocată, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi chemând pe Mântuitorul Hristos în ajutorul lor, s-au însemnat cu semnul Crucii şi s-au aruncat în foc. Deci stăteau în foc cântând şi lăudând pe Domnul, pentru că îngerul Domnului pogorându-se din cer, a izgonit puterea focului din groapă, aruncând cărbunii afară, iar pe mucenici i-a păzit întregi şi nevătămaţi. Şi stăteau sfinţii în groapă, cântând şi grăind: "Bine eşti cuvântat, Dumnezeule, Împăratul veacurilor, că Ţi-ai adus aminte de smerenia noastră şi ai stins văpaia focului, trecând ca un bun greşelile noastre; Tu ne-ai păzit întregi şi sănătoşi pe noi nevrednicii, de mânia tiranului Aurelian". Şi se auzeau în popor toate cuvintele lor şi mulţi din elini, văzând puterea lui Dumnezeu, s-au umplut de bucurie cu inima şi, lepădându-se de idoli, au crezut în Hristos.

    Apoi împăratul a poruncit să astupe cu pietre pe sfinţii care erau în groapă; dar îndată s-a făcut tunet înfricoşat şi fulgere, arătându-se un nor de foc vărsându-se pe pământ şi s-a auzit glas din cer, zicând: "Aureliane, te vei duce în focul gheenei, care ţi s-a gătit ţie şi tatălui tău, diavolul". Atunci s-a înfricoşat Aurelian cu tot poporul elinesc. Apoi tiranul a poruncit să scoată pe sfinţi din groapă şi să-i închidă în temniţă. Iar ei slăveau pe Dumnezeu de toate minunile, pe care le-a făcut pentru dânşii.

    A şaptea zi, şezând Aurelian la judecată, a poruncit slujitorilor să aducă pe toţi idolii de aur şi de argint pe care îi avea, împodobiţi cu pietre de mare preţ şi a aşternut sub picioarele lor porfira sa împărătească. Apoi, aducând pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana, a zis către dânşii cu mânie: "Apropiaţi-vă şi vă închinaţi zeilor, că nu veţi scăpa din mâinile mele".

    Iar Sfântul Pavel cu îndrăzneală a răspuns: "Niciodată, tiranule, nu vom lăsa pe Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul. Deci nu nădăjdui că ne vei pleca vreodată spre închinarea idolilor". Aurelian zise: "Vrednicule de cumplită moarte, oare ţi se pare că aceştia sunt idoli? Nu cunoşti puterea care este într-înşii?" Grăit-a Sfântul Pavel: "Acest Zeus, care zici tu că este zeu, a fost om, care învăţase meşteşugul vrăjitoresc şi, fiind mai mult decât toţi oamenii pătimaş şi prea neînfrânat, oricâte femei şi fete le vedea frumoase, vrând să fie cu ele, le înşela în multe feluri cu vrăjile; căci se prefăcea uneori în taur, alteori în chip de pasări, în vulturi şi în lebădă iar alteori în aur şi aşa, amăgind şi prihănind mulţi oameni, se socotea de dânşii ca Dumnezeu şi se cinstea. Şi, ca să nu mai grăiesc pe rând toate ale lui fapte fără de ruşine şi fără de lege, căci ştiu că te mânii auzind, însă nu de mânia ta mă tem, ci, ca să nu se vatăme urechile celor ce aud, voi tăcea celelalte.

    Dar celălalt care este lângă Zeus şi care se numeşte Apolon, au nu din desfrânare este născut, dintr-o femeie ce se numea Latona, care l-a născut între doi copaci? Şi acela multe fapte urâte a făcut, urmând tatălui său Zeus? Asemenea şi Dionisos, numitul vostru zeu, au doară nu este născut din desfrânare, din Semele, fata lui Kadmos?" Iar Aurelian a zis către sfânt: "Minţi, ticălosule! Au nu din Hera, maica zeilor, este născut Dionisos?" Sfântul Pavel a râs şi a zis: "Au este vreun Dumnezeu născut din femeie şi care a început a fi Dumnezeu, nefiind mai înainte Dumnezeu şi oare are Dumnezeu femeie şi naşte din femeie fii?"

    Atunci Aurelian a zis: "Necuratule şi bârfitorule, până când cu mincinoase vorbe şi cu dosădiri huleşti şi ocărăşti pe zeii noştri? Au doar Iisus Hristos al vostru, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeu ceresc, nu este născut din femeie?" Răspuns-a Sfântul Pavel: "Nu eşti tu vrednic să povesteşti tainele lui Dumnezeu; însă ca să nu se vatăme cu cuvintele tale cei ce stau împrejur, de trebuinţă este a spune pe scurt, despre aceea ce întrebi: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul şi toate cele de pe dânsele, mările şi toate cele ce sunt într-însele.

    După aceea a zidit pe om după chip şi asemănare, fiind curat şi fără nici o răutate, drept şi binecredincios şi l-a pus în Raiul cel plin de bunătăţi, făcându-i şi soţie din coasta lui. Iar tatăl vostru, diavolul, nesuferind să vadă pe om într-o fericire că aceea, a amăgit pe Eva şi printr-însa pe Adam, spre călcarea poruncii lui Dumnezeu. Şi a fost izgonit Adam împreună cu Eva din Rai şi a născut fii şi fete, din care s-a umplut lumea; şi tot neamul omenesc era supus sub moartea păcatului, ce intrase în lume prin călcarea de poruncă. Şi toţi strămoşii noştri cei drepţi se pogorau în iad, ca şi cei nedrepţi; că împărăţise moartea, precum Apostolul lui Hristos grăieşte, de la Adam şi peste cei ce nu greşiseră, după asemănarea călcării de poruncă a lui Adam.

    De aceea, Tatăl Cel ceresc, Atotputernicul Dumnezeu, milostivindu-Se spre neamul omenesc şi voind a-l ajuta, a trimis pe Fiul Său, ca să ia asupra Sa trup omenesc şi să mântuiască pe Adam şi pe cei ce erau împreună cu dânsul fiind ţinuţi în legăturile iadului. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de toţi vecii născut dintr-Însul. El este înţelepciunea Lui, puterea şi dreapta Lui, pentru a Cărui întrupare, Arhanghelul Gavriil bine a vestit Sfintei Fecioare cea preacurată şi preacinstită, născută din proorocească şi împărătească seminţie, întru al cărei preacurat şi sfinţit pântece Însuşi Dumnezeu, adică Cuvântul Tatălui Cel nevăzut, sălăşluindu-Se, a luat asupra Sa trup, când a zis către dânsa îngerul: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine. Şi iarăşi: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

    Deci, S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, din Fecioara cea fără de prihană, cu trup, cu care S-a îmbrăcat ca şi cu o haină, pentru mântuirea oamenilor. Pentru că nimeni nu putea să-L vadă pe Dumnezeul Cel adevărat, aşa precum este El, deoarece Dumnezeu este foc care mistuieşte; nici nu poate omul vieţuind pe pământ, să vadă faţa lui Dumnezeu şi să fie viu. De aceea, întrupându-Se, Dumnezeul nostru, S-a născut şi ca un prunc cu lapte a fost hrănit, desăvârşit fiind cu Dumnezeirea.

    După aceea a fost prunc tânăr, crescând cu trupul ca om desăvârşit şi împreună a locuit cu oamenii treizeci şi trei de ani, umblând prin cetăţi, prin lături şi prin sate, bine făcând tuturor şi izbăvind pe cei asupriţi de diavol. Apoi S-a răstignit de voie pe lemnul Crucii, ca să dea mântuire lumii celei pierdute prin înşelăciunea diavolească. Şi, murind cu trupul, S-a pogorât în iad cu sufletul Său cel Sfânt şi a sfărâmat porţile cele de aramă şi a frânt zăvoarele cele de fier. Apoi a scos din întuneric şi din legăturile diavoleşti sufletele sfinţilor şi în părţile cele de sus le-a ridicat, iar a treia zi a înviat din morţi cu trupul Său.

    După înviere S-a arătat ucenicilor şi la mulţi alţii, care au crezut într-Însul cu adevărat; şi a stat pe pământ, mâncând şi bând cu Apostolii, încă patruzeci de zile. După aceea S-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cu trupul Său. Iar acum diavolul se vaietă de durere, deoarece Hristos Dumnezeu L-a surpat sub picioarele creştinilor, ca să se calce de cei ce intră întru Împărăţia cerului, de care tu eşti străin, căci ai parte de veşnicul foc al gheenei, care este moştenirea tatălui tău, diavolul".

    Acestea auzindu-le Aurelian, s-a tulburat la faţă de mânie şi scrâşnind din dinţi, a zis: "Bârfitorule şi necuratule, multe cuvinte mincinoase te-am lăsat pe tine să grăieşti cu îndelungată răbdare. Dar până când te voi lăsa a mă ocărî pe mine şi a huli pe zei? Acum vă grăiesc vouă cuvântul cel mai de pe urmă: de nu jertfiţi zeilor, cu cumplite morţi vă voi pierde".

    Iar Sfântul Pavel şi Iuliana cu mare glas au strigat, zicând: "Creştini suntem şi spre Hristos avem nădejde! Zeilor tăi nu ne vom închina şi diavolilor tăi nu vom sluji şi nici de muncile tale nu ne temem. Scorneşte asupra noastră munci câte voieşti, căci credem în Dumnezeu. Iar tu vei fi biruit de Hristos, Cel ce ne întăreşte pe noi şi biruieşte ale tale înrăutăţite şi tirane meşteşugiri".

    Atunci Aurelian a poruncit ca pe Sfântul Pavel să-l lege de un lemn şi cu foc aprins să-i ardă faţa. Iar propovăduitorul lui Hristos a strigat: "Nu ocărî pe Împăratul şi Stăpânul a toată lumea şi nu-L huli pe El". Sfânta Iuliana a strigat şi ea: "Tiranule necurat, ce rău a făcut fratele meu, ca aşa de cumplit să-l munceşti?" Iar Aurelian a poruncit ca tot astfel să lege şi pe Sfânta Iuliana, s-o muncească şi cu foc să-i ardă faţa ei, căreia îi şi zicea: "Femeie, fără de ruşine, ruşinează-te, precum se cuvine femeilor".

    Sfântă a răspuns: "Cu adevărat, Aureliane, te voi asculta pe tine, cel ce-mi porunceşti să mă ruşinez, fiind eu femeie. Însă mă ruşinez de Hristos Dumnezeu, Care este viu înaintea ochilor mei şi nu pot a-L lăsa şi a mă închina diavolilor, căci cred cu tărie în Dumnezeul meu". Aurelian, văzându-se ocărit de sfinţii mucenici, se mânia şi totodată se ruşina şi a poruncit ca tot trupul lor să-l ardă. Iar poporul care privea la chinuirea sfinţilor, striga cu mare glas: "Împărate Aureliane, judeci cu nedreptate şi tot cu nedreptate îi munceşti pe aceia; dacă nu voiesc să aducă jertfe zeilor, dă asupra lor răspuns de moarte".

    Atunci Aurelian, temându-se ca să nu se scoale cineva din popor împotrivă, a dat răspuns că să li se taie capetele, iar trupurile lor să se arunce spre mâncarea câinilor, a fiarelor şi a păsărilor. Astfel au fost duşi sfinţii la moarte, bucurându-se, veselindu-se şi cântând cuvintele psalmului: Mântuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne supără şi pe cei ce ne urăsc i-ai ruşinat!

    Fiind scoşi afară din cetate la locul cel de tăiere, Sfântul Pavel a rugat pe gealat, ca mai întâi să taie pe Sfânta Iuliana, căci se temea, că nu cumva ea să se înfricoşeze văzând tăierea lui. Iar Sfânta Iuliana, însemnându-se cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, veselindu-se, şi i l-au tăiat. Sfântul Pavel, văzând pe sora sa săvârşita prin mucenicie, şi-a ridicat ochii la cer şi a mulţumit lui Dumnezeu. După aceea, îngrădindu-se însuşi cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, şi i l-au tăiat.

    Deci sfintele lor trupuri zăceau afară din cetate, neîngropate, căci erau puşi ostaşi de împărat să pândească de departe, ca să nu le fure creştinii. Şi veneau la locul acela câini şi nu se atingeau de trupurile mucenicilor. Asemenea şi lupii venind, nu numai că nu se atingeau, dar chiar le străjuiau, şezând lângă ele nedepărtaţi. Apoi şi păsările mâncătoare de trupuri zburau pe deasupra, însă nici una n-a şezut pe ele, ci numai zburau peste ele ca şi cum le-ar fi păzit şi nici muşte nu lăsau să cadă pe ele. Şi aceasta a fost şapte zile şi şapte nopţi.

    Ostaşii au vestit aceasta lui Aurelian, iar el auzind, a zis: "O, ce farmece de rea credinţă au creştinii, căci nici morţi n-am putut să-i biruim!" Şi a poruncit ostaşilor ca noaptea să se ducă de la strajă, căci nu voia să-i mute ziua, ca să nu fie batjocoriţi de creştini. Făcându-se ziuă, creştinii văzând că ostaşi de strajă nu sunt, mergând, au luat mult chinuitele trupuri ale Sfinţilor Mucenici Pavel şi Iuliana şi le-au îngropat la ei cu cinste, astfel împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos.

    Pentru toate se cuvine Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, slavă, cinste şi închinare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa,, http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintilor-mucenici-pavel-iuliana-sora-lui-0

Doamne ajuta...