PREDICA LA HRAMUL SFANTULUI IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA..IPS TEODOSIE

Troparul sfântului

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, patimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane, pururea  .

Citirea Evangheliilor

 

Predica audio cu IPS TEODOSIE

Doamne ajuta...

VIATA SI ACATISTUL SFANTULUI IOAN RUSU DIN EVIA GRECIA..AUDIO

Pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni

                                                                            (+ 1730)

Aici va redau un video cu pelerinaj la Sfantul Ioan Rusu la Evia in noul Procopie unde este si biserica sa

27 MAI

Sf. Ioan Rusul / Saint John the Russian / ΑΓΙΟΣ ΙΩΑΝΝΗΣ Ο ΡΩΣΟΣ

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: “Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.”

Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.

De dimineaţa până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputinţele.

Blândeţea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.

Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: “Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!” Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere.

Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin.

După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispreţuiască.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.

În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.

ACATIST AUDIO

Troparul Sfantului Ioan Rusu

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pamant la lumea cea cereasca, tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte. Caci tu in Asia ai fost dus prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roaga-l sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul 1

Veniti, credinciosilor, sa-l laudam pe cel care, rob fiind, a stapanit peste patimi! Veniti sa-l laudam pe cel in care s-a oglindit Rasaritul Rasariturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca sa imparta lumii intregi bincuvantarile lui Dumnezeu, sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Icosul 1

Hranitu-te-ai din tinerete cu lumina adevarului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceata invataturilor dumnezeiesti. Ai urmat cuvantul Celui Ce a zis: “Cine crede in Mine, sa-si ia cruce si sa-Mi urmeze Mie”, si pentru aceasta noi te laudam:

Bucura-te, podoaba a Bisericii sobornicesti, Mireasa lui Hristos;

Bucura-te, masa duhovniceasca a celor doritori de curatenie;

Bucura-te, odrasla sfanta a pamantului rusesc trimisa la tainic apostolat;

Bucura-te, mostenitor al infranarii Cuviosilor Antonie si Teodosie de la Pecerska;

Bucura-te, ca ai crescut intr-o familie binecredincioasa;

Bucura-te, ca ai luptat impotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;

Bucura-te, ca nu te-ai biruit de deznadejde cand ai primit crucea robiei;

Bucura-te, ca intarit fiind de Dumnezeu ai rabdat batai nenumarate;

Bucura-te, ca scuiparile nu au intinat frumusetea ta launtrica;

Bucura-te, piatra de care s-au sfaramat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;

Bucura-te, ca desi ti-au ars parul si pielea capului, nu te-ai plecat lor;

Bucura-te, ca ai fost vrednic urmas al cetelor de mucenici si mucenite;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 2

“Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar in credinta mea in Domnul Hristos nu imi esti tu stapan. Imi amintesc patimirile Sale si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu ma lepad”, i-ai spus stapanului turc, cantand in inima ta: Aliluia!

Icosul 2

Au parasit dreapta credinta cei care s-au temut de suferinta si cei iubitori de desfatari, primind invataturile ratacite ale lui Mahomed, dar tu te-ai aratat ca un nou Ilie, neplecandu-ti genunchii la dumnezeu strain. Rugandu-te sa pazesti turma lui Hristos de orice inselare, te cinstim ca pe un parinte al nostru:

Bucura-te, ca nu ai cartit impotriva lui Dumnezeu pentru patimirile tale;

Bucura-te, ca ai primit rastignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;

Bucura-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemanat lui;

Bucura-te, ca desi ai fost pus sa traiesti intre animale, ai vietuit ingereste;

Bucura-te, ca prin nevointele tale grajdul se umplea de buna-mireasma;

Bucura-te, ca sfintindu-l prin rugaciune, nu ai primit sa te muti din el;

Bucura-te, ca te impartasesti in fiecare saptamana cu Sfintele Taine;

Bucura-te, ca ai purtat cu sfiala si smerenie numele Botezatorului;

Bucura-te, ca ai purtat in minte si in inima pilda sa jertfelnica;

Bucura-te, ca fara tulburare din furtuna incercarilor ai iesit;

Bucura-te, ca prin statornicia in credinta esti pilda tuturor;

Bucura-te, candela care ai ars cu undelemnul rabdarii;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 3

Nu numai credinciosii au priceput sfintenia vietuirii tale, ci si inchinatorii lui Allah, caci prin rugaciune ai trimis stapanului tau o farfurie cu mancare, din Procopie pana la Mecca, pe care lucru neputand sa-l inteleaga, toti au strigat: Aliluia!

Icosul 3

Nimic nu este cu neputinta celor ce cred cu tarie ca Facatorul cerului si al pamantului degraba plineste rugaciunile lor. Chiar de nu am vazut cu ochii trupesti, dar cu inima credem ca ai facut si ceea ce parea cu neputinta, numai pentru a arata stapanului tau si celor dimpreuna cu el puterea Domnului tau. Pentru care iti cantam:

Bucura-te, ca nu te-ai indoit in credinta ta, avand nadejde neclintita in Dumnezeu;

Bucura-te, ca de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mancare;

Bucura-te, ca desi turcii au ras de tine, ai simtit binecuvantarea cereasca;

Bucura-te, ca sapanul tau intorcandu-se acasa a inceput sa te cinsteasca;

Bucura-te, ca pana si cei intunecati la minte au priceput sfintenia ta;

Bucura-te, ca la inmormantarea ta au venit chiar si musulmani si armeni;

Bucura-te, din randuiala cereasca farfuria aceea este si astazi semn al minunii savarsite de tine;

Bucura-te, ca dupa multe veacuri aratandu-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut sa o aduca la biserica;

Bucura-te, ca cei care cereau semne si minuni au primit cu prisosinta;

Bucura-te, ca te-ai asemanat proorocilor din legea cea veche;

Bucura-te, stavila care opresti ratacirile si izgonesti lupii de la turma cea cuvantatoare;

Bucura-te, ca pe toti i-ai coplesit prin virtutile si minunile tale;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 4

Nu a tinut Dumnezeu lumina ascunsa sub obroc, ci a randuit ca moastele tale intregi si bine mirositoare sa fie primite de credinciosi ca o pecete a binecuvantarii tale. Pentru care si noi, bucurindu-ne cu cei care s-au atins de ele, Ii cantam celui care da adevarata viata celor care cred in El: Aliluia!

Icosul 4

Degeaba a incercat vrajmasui mintuirii, diavolul, sa nimiceasca prin foc moastele tale, caci trupul tau s-a miscat in mijlocul flacarilor ca si cum nu s-ar fi cunoscut moartea. Turcii care au vazut aceasta s-au infricosat si au fugit, lasand in urma odoarele bisericii pe care vroiau sa le fure, iar crestinii s-au umplut de mirare, cantandu-ti:

Bucura-te, nou Ilie prin ravna catre cele ceresti;

Bucura-te, ca la fel ca acela te-ai lasat mistuit de dragostea Sfanta;

Bucura-te, ca nu imbracamintea, ci trupul tau ne-ai lasat noua ca acoperamant;

Bucura-te, ca deasupra mormantului tau a stralucit o lumina cereasca;

Bucura-te, ca gasind moastele tale, credinciosii au tresaltat cu duhul;

Bucura-te, ca toti cei ce le saruta, iau binecuvantare;

Bucura-te, ca inchinandu-se lor, gasesc scapare din framantarile lor;

Bucura-te, ca ele sunt marturie ca Domnul pe care L-ai slujit este adevaratul Dumnezeu;

Bucura-te, ca El a dat viata mostelor tale cand au fost aruncate in foc;

Bucura-te, ca trupul tau s-a miscat in mijlocul flacarilor;

Bucura-te, ca a ramas nevatamat, aratand sfintenia ta;

Bucura-te, ca a fost adus in Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 5

Cine stie multimea minunilor tale? Cine cunoaste cata multime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului parintilor nostri? Doar o mica parte din lucrarile tale afland noi, Ii multumim Celui Ce te-a proslavit intre cei iubiti ai Sai, si Ii cantam: Aliluia!

Icosul 5

Nou Doctor fara-de-arginti fiind, urmand Doctorului sufletelor si al trupurilor, nu ai pregetat sa sari in ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinta, ci le-ai adus grabnica tamaduire. Iar noi, auzind acestea, te laudam asa:

Bucura-te, impreuna cu Cosma si Damian, cu Chi si Ioan;

Bucura-te, cu toti doctorii fara-de-plata;

Bucura-te, ca nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbavire din dureri;

Bucura-te, vistierie nesfarsita de tamaduiri;

Bucura-te, ca celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;

Bucura-te, ca el nu a sovait a merge la biserica ta sa iti multumeasca;

Bucura-te, ca prin mir ai dat sanatate unei femei bolnave;

Bucura-te, de laudele celor cinci copii ai ei;

Bucura-te, ca asculti rugaciunile copiilor pentru parintii lor;

Bucura-te, ca Atanasia a adus barbatului ei aghiasma si ulei din candela ta;

Bucura-te, ca ungandu-se cu credinta, acestuia i s-a tamaduit pieptul;

Bucura-te, alinatorul durerilor celor in suferinta;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 6

Un bolnav din Atena a refuzat sa primeasca ajutorul doctorului, temandu-se ca isi va pierde viata, dar tu te-ai aratat in vis nepoatei sale, indemnand-o sa-l trimita la acela pentru tamaduire. Auzind ca nu i se va intampla nimic rau si ca vei tine chiar tu mana celui care il va opera, el a primit cu incredere sfatul tau si a aflat tamaduirea, pentru care a cantat Domnului cu multumire: Aliluia!

Icosul 6

Vindecand prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, desi nu ai invatat de la oameni mestesugul doctoricesc, te-ai aratat mai iscusit decat cei ce si l-au insusit pe acesta prin stiinta lumeasca. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tau iti canta:

Bucura-te, vas de mir neimputinat si de sanatate izvorator;

Bucura-te, venind in sprijinul celor neputinciosi pe care ii bantuiesc deznadejdea;

Bucura-te, cel ce prin suferintele tale ai primit darul de a alina suferintele celor aflati in nevoi;

Bucura-te, ca ai indepartat chiagurile de sange din capul Vasulei;

Bucura-te, ca unui copil i-ai tamaduit picioarele paralizate;

Bucura-te, ca mama caruia i-ai vindecat copiii a venit sa iti multumeasca;

Bucura-te, cel ce vindeci copiii incercati de boala;

Bucura-te, ca parintii lor alearga la tine cu nadejde;

Bucura-te, ca unei batrane garbove i-ai indreptat spatele;

Bucura-te, ca in chip de doctor te-ai aratat unui medic necredincios;

Bucura-te, ca vindecandu-se de cancer, aceasta a crezut in Dumnezeu;

Bucura-te, ca ai izbavit de o veche suferinta pe preotul care slujea in biserica ta;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 7

“Sfinte Ioane, ma urasti?” – a intrebat cuprinsa de deznadejde Arhondula, parandu-i-se ca rugaciunile ei pentru a avea urmasi nu au avut nici un folos. Tu insa i-ai aparut nu dupa multa vreme si i-ai spus ca sfintii nu urasc pe nimeni, si ca voia Domnului era ca sa se bucure de copii abia dupa doi ani. Iar ea, dupa ce a vazut implinirea cuvintelor tale, i-a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

De multe ori am crezut ca rugaciunile noastre sunt zadarnice, ca pentru pacatele noastre fata Domnului s-a intors de la noi si ne asteapta pierzania, dar la vremea cuvenita El a plinit toate cererile noastre cele bune: Sfinte Ioane, ajuta-ne sa simtim in toate zilele vietii noastre ocrotirea cereasca, ca sa iti putem canta:

Bucura-te, reazem al celor impovarati de greutatile vietii;

Bucura-te, ca auzi suspinurile si stergi lacrimile oamenilor;

Bucura-te, cel ce nu te-ai maniat pe Arhondula care a cartit impotriva ta;

Bucura-te, cel ce i-ai spus ca sfintii nu urasc pe nimeni;

Bucura-te, ca deznadejdea care o bantuia i-ai schimbat-o in nadejde;

Bucura-te, ca la vremea randuita de Domnul, ea s-a invrednicit sa aiba copii;

Bucura-te, ca pentru rabdarea ei a fost rasplatita nu doar cu un copil, ci cu mai multi;

Bucura-te, ca ne-ai intarit evlavia fata de cei proslaviti de Dumnezeu;

Bucura-te, podoaba cereasca care nu cruti osteneala pentru a-i sprijini pe oameni;

Bucura-te, folositorul cel prea cald al credinciosilor care cred minunilor tale;

Bucura-te, ca familia ta este Biserica Mantuitorului;

Bucura-te, ca celor ce nu fug de greutatile vietii le dai curajul sa iasa intariti din ele;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 8

Ca o fiara urla Caterina, cand era chinuita de diavol, inspaimantandu-i pe cei care o vedeau, dar a alergat fara sa se indoiasca la ajutorul tau, si aparandu-i in vis i-ai vestit izbavirea. Si noi cadem, sfinte, inaintea ta rugandu-te sa ii eliberezi pe toti cei care sunt robiti de ingerii cazuti, ca sa cante impreuna cu noi Celui Ce a infrant puterile intunericului: Aliluia!

Icosul 8

Cazi inaintea tronului Dumnezeirii, Sfinte Ioane, si mijloceste pentru toti cei care suntem ispititi de vrajmasul diavol ca sa primim ajutor in lupta duhovniceasca si sa dobandim tarie in credinta noi, cei ce te laudam:

Bucura-te, ca ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;

Bucura-te, ca dupa aceasta, multi demonizati au fost adusi la racla ta;

Bucura-te, purtatorule de Duh Sfant care ai mijlocit tamaduirea lor;

Bucura-te, ca prin lacrimi si nevointe i-ai infricosat pe diavoli;

Bucura-te, caderea nelegiuitilor vrajmasi si ridicarea celor ce lupta cu acestia;

Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele;

Bucura-te, ca pe cei care sufera de tulburarile mintii ii izbavesti;

Bucura-te, cel ce avand harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;

Bucura-te, ca ne povatuiesti cum sa scapam din cursele lui viclene;

Bucura-te, ca si in vremurile de pe urma vei fi calauza pentru credinciosi;

Bucura-te, ca impreuna cu tot soborul sfintilor vei veghea asupra lor;

Bucura-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavaza pentru crestinii prigoniti;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 9

Precum s-a intors fiul cel risipitor la tatal sau, asa si tanarul Tanasia care dupa multe rautati a ajuns sa isi loveasca mama, prin tainica ta mijlocire s-a intors cuprins de pocainta inapoi la dragostea cea fireasca. La fel i-ai cantat Dumnezeului indurarilor: Aliluia!

Icosul 9

Multi sunt cei care apuca pe drumuri gresite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino si intoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au cazut in pacat, fiind prinsi in cursele vrajmasilor si biruiti de patimile ucigatoare de suflet, ca sa iti cante alaturi de noi:

Bucura-te, ruda duhovniceasca a Sfantului Stelian;

Bucura-te, cel ce ocrotitor al tinerilor fiind, te intristezi de caderile lor;

Bucura-te, mangaiere prea-dulce pentru parintii fiilor risipitori;

Bucura-te, ca mama lui Tanasis si-a vazut dorinta implinita;

Bucura-te, ca vazandu-si fiul acasa s-a bucurat impreuna cu cetele ingeresti;

Bucura-te, ca te ingrijesti ca cei ce s-au pocait sa nu se intoarca la cele rele;

Bucura-te, ca ii linistesti pe cei care sufera amar pentru caderile celor apropiati lor;

Bucura-te, ca dai nadejde in mila Celui Ce a venit pentru cei pacatosi;

Bucura-te, ca nici o cadere nu poate stavili randuiala lui Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce ne inveti sa uram pacatul, fara a-i judeca pe cei care cad in el;

Bucura-te, cel ce ne ajuti sa ne vindecam de slabiciunile noastre ascunse;

Bucura-te, ca ne indemni sa ne rugam unii pentru altii;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 10

Desi vaduva care fusese lipsita de casa nu ti-a cerut niciodata ajutorul, plangerea a ajuns si la urechile tale, si tu nu ai sovait sa o linistesti, incurajand-o sa se duca la judecata pentru a dobandi ce i se cuvenea. Stiind ca mijlocirea ta este mai tare decat cerbicia judecatorilor iubitori de arginti, te chemam si noi in ajutorul celor nedreptatiti, al celor ce Ii canta Dreptului Judecator: Aliluia!

Icosul 10

Arzatoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tau ii ajuti, ci si pe multi din cei greu incercati de nevoi. Sa nu ramana departe de mila ta cei pe care ii poti ajuta, ca vazand puterea ta sa iti cante impreuna cu noi:

Bucura-te, ca ai ajutat-o pe vaduva pe care rudele vroiau sa o insele;

Bucura-te, ca ai asezat-o in casa care i-a ramas mostenire;

Bucura-te, ca s-au rusinat cei care cugetau viclesuguri cu nerusinare;

Bucura-te, ca ai sarit in ajutorul celei ramase fara ajutor de la oameni;

Bucura-te, ca pe multi altii i-ai izbavit din cursele vrajmasilor;

Bucura-te, ca traiesti fericirea celor insetati de dreptate;

Bucura-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;

Bucura-te, luptator destoinic impotriva inselatoriei, furtisagului si nedreptatii;

Bucura-te, cel care rastorni urzelile judecatorilor nevrednici;

Bucura-te, ca esti iscusit judecator si nu te pot insela cei ce ti se roaga cu fatarnicie;

Bucura-te, balanta a Dreptului Judecator spre care alergam in necazuri;

Bucura-te, cel care ii imbraci pe cei saraci si ii hranesti pe cei flamanzi;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 11

De multe ori uitam sa ii praznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednica, pe sfintii care au stralucit printr-o vietuire aleasa luminand pamantul. Tu, dar, Sfinte Ioane, te bucuri impreuna cu ei cand cinstim pomenirea voastra si pentru ca v-a randuit ca aparatori ai nostri Ii multumim Domnului prin cantarea: Aliluia!

Icosul 11

“Asa sunt uitati prietenii?”, l-ai intrebat pe batranul Nicolae care nu si-a adus aminte ca este praznicul tau, iar el auzind blanda ta mustrare a lasat toate ca sa vina si sa se inchine tie, si sa-ti cante impreuna cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:

Bucura-te, ca prin pomenirea ta poti ajuta credinciosilor;

Bucura-te, ca prin tine ni s-a aratat ca sfintii nu trec cu vederea praznuirea lor;

Bucura-te, ca prin aceasta am fost indemnati sa-i cinstim cu si mai multa evlavie;

Bucura-te, ca nu te-ai sfiit sa-l mustri fara de rautate pe batranul Nicolae;

Bucura-te, ca auzindu-te el a venit grabnic la moastele tale;

Bucura-te, ca s-au inaltat catre tine rugaciunile sale smerite;

Bucura-te, cel ce astepti sa avem si noi credinta curata ca a sa;

Bucura-te, ca nu te indepartezi nici de cei care nu stiu sa se roage tie;

Bucura-te, prietenule al celor ce vor sa fii aproape;

Bucura-te, cel ce nevazut calatoresti alaturi de ei pe marea vietii;

Bucura-te, ca ne chemi sa cinstim si noi cum se cuvine pomenirea ta;

Bucura-te, ca le dai credinciosilor cele de trebuinta pentru a veni la biserica ta;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 12

Nu te vom uita, Sfinte. Nu vom uita multimea minunilor tale prin care a stralucit puterea adevaratului tau Stapan. Ajuta-ne ca pana la sfarsitul vietii noastre sa ramanem fii credinciosi ai Sfintei Biserici, ca sa nu incetam lauda: Aliluia!

Icosul 12

Slava lui Dumnezeu pentru toate! Slava lui Dumnezeu pentru multimea de Sfinti care au crescut in Biserica Sa, unde a inflorit si Sfantul Ioan Rusul! Nespusa este tresaltarea inimilor noastre cand iti aducem cantari de lauda, Sfinte Ioane, facatorule de minuni:

Bucura-te, icoana zugravita de Imparatul Ceresc spre intarirea credinciosilor;

Bucura-te, temei de impacare al celor biruiti de manie si rautate;

Bucura-te, bucurie a celor ce afla de minunile tale;

Bucura-te, dar dumnezeiesc in vietile noastre greu incercate de felurite necazuri;

Bucura-te, cel ce cu negraita dulceata ii indreptezi pe cei nepriceputi;

Bucura-te, dascalul si indrumatorul nostru pe calea virtutii;

Bucura-te, indreptatorul celor fara de socoteala;

Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor care te cheama in primejdii;

Bucura-te, cel ce nu ai crutat osteneala pentru a face bunatate;

Bucura-te, ca ne dai ajutor cu imbelsugare in toata vremea;

Bucura-te, ca ne arati noua milele lui Dumnezeu;

Bucura-te, si pregateste-ne sa ne bucuram impreuna cu tine in Rai;

Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 13

O, Sfinte, Ioane, vlastar al Rusiei si faclie a Bisericii lui Hristos, primeste acum putina noastra rugaciune si nu ne lasa fara raspuns. Desi nu avem credinta celor ce au cerut ajutorul tau si l-au primit cu indestulare, credem ca ne poti ajuta si pe noi, ca sa slavim cu multumire Numele lui Dumnezeu prin laude si cantari: Aliluia!(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusu

O, Sfinte Ioane, intru tot laudate si de minuni facatorule, primeste aceasta umila rugaciune de la noi, nevrednicii tai robi, caci catre tine ca la un grabnic folositor alergam noi, chemandu-te cu evlavie: vino, Sfinte, si vezi ranile si durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, ca stim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca desi ai patimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vietuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta la viata cea vesnica cine a nazuit la ajutorul tau si ti s-a rugat cu credinta, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat tie si nu l-ai auzit?
Minunile si ajutorul tau, Sfinte, ne-au facut si pe noi, pacatosii, sa alergam la ajutorul tau. Am auzit de minunea pe care ai facut-o trimitand prin rugaciune o farfurie de mancare din Procopie pana la Mecca. Am aflat de vindecarile tale minunate, de multimea de bolnavi care au aflat izbavire din suferintele lor. Credem ca Dumnezeu te-a proslavit prin minuni fara de numar. Oare pe noi ne vei lasa fara ajutor? Sa nu fim noi lepadati de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vietile noastre sunt pline de faradelegi.
Aducandu-ne aminte de mijlocirile tale binecuvantate, credem ca tu acelasi esti, Sfinte, astazi ca si atunci, si ca nimeni din cei ce se roaga tie nu ramane fara ajutor. Pentru aceea si noi, fiind scarbiti si in pagube, alergam la tine cu credinta si lacrimi, ingenunchind, si ne rugam tie, Sfinte Ioane, sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea jertfelnica, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri, Roaga-L sa departeze de la noi dreapta Sa manie, sa apere orasele, satele si toata tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi.
Mijloceste, Sfinte Ioane, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, iar supusilor indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor, ca astfel, in pace si cu cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne invrednicim de impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune care se citeste la vreme de boala !

Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.
De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasiei care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.
Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mintuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!

Doamne ajuta...

ACATISTUL SFANTULUI LUCA AL CRIMEEI..PSALMODIAT DE PR. LEONTIE FUSA...

Acatistul Sfântului Luca al Crimeei, făcătorul de minuni

Troparul Sf. Ierarh Luca,

 glasul al 3-lea

„Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.”

Condacul 1

Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolei şi doctorul preaales: că în Rusia vieţuind ca un înger numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Icosul 1

Înger te-ai arătat, Părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;

Bucură-te, vas al cucerniciei;

Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;

Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte ai mărturisit;

Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;

Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;

Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;

Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;

Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;

Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 2

Moaştele sfinţilor din Kiev văzând, desfătările lumeşti ai urât şi către stadia credinţei îndreptându-te, Sfinte Luca, neabătut, cu bucurie strigai, prealăudate, cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul 2

Amândouă cunoaşterile având, pe cea lumească şi pe cea dumnezeiască, întunericul celor fără de Dumnezai risipit, şi cu meşteşugul doctorilor îndeletnicindu-te, Sfinte Luca, cu ajutorul harului în nenumărate rânduri ai vindecat neputinţele muritorilor, drept care strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, scularea celor ce pătimesc;
Bucură-te, îmbărbătarea celor ce se tânguiesc;

Bucură-te, încetarea durerilor anevoie de vindecat;

Bucură-te, ridicarea oamenilor bolnavi;

Bucură-te, întărirea neclintită a celor cu frică de Dumnezeu;

Bucură-te, turn neclătinat al binecredincioşilor creştini;

Bucură-te, al doctorilor călăuzitor;

Bucură-te, cel ce înaripezi inimile celor nedreptăţiţi;

Bucură-te, cel ce rosteşti cuvintele înţelepciunii;

Bucură-te, cel ce închizi gurile celor fără de Dumnezeu;

Bucură-te, lăudător al Maicii Domnului;

Bucură-te, cela ce dobori pe vrăjmaşii ei;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 3

Slava celor trecătoare şi nestatornice urând, ai îndrăgit nectarul înţelepciunii şi ca o albină iubitoare de osteneală ai cules, Sfinte Părinte Luca, mierea cunoştinţei dumnezeieşti, preacinsitite, lui Hristos Domnului tău, cântând: Aliluia!

Icosul 3

Dumnezeiască râvnă câştigând în sineţi, cele mai bune ai voit să cunoşti: că pe Hristos îndrăgind din toată inima, Sfinte Luca de Dumnezeu cinstite, har de sus ai primit, care insuflă pe toţi să strige ţie:
Bucură-te, prietenul adevărului;

Bucură-te, sfeşnicul cunoştinţei dumnezeieşti;

Bucură-te, dreptarul cel întocmai al ştiinţei tămăduirii;

Bucură-te, următor al doctorilor fără de arginţi;

Bucură-te, viţă cu multă roadă a viei lui Hristos;

Bucură-te, carte cu multe foi a înţelepciunii;

Bucură-te, că străluceşti ca o nouă stea;

Bucură-te, că vas al harului eşti;

Bucură-te, îndreptător precinstit al celor căsătoriţi;

Bucură-te, vas al uşurării celor bolnavi;

Bucură-te, întăritor al celor pe nedrept învinuiţi;

Bucură-te, cădere a potrivnicilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 4

Cu dumnezeiască râvnă haina preoţiei ai îmbrăcat ca un înger, Sfinte Luca, şi în mijlocul unui neam stricat ai lucrat, de Dumnezeu înţelepţite, poruncile Domnului tău, îndemnând pe cei dimpreună cu tine să cânte pururea cântarea: Aliluia!

Icosul 4

Auzit-ai glasul Domnului poruncind să ne ducem crucea cu bucurie: pentru aceasta toate necazurile, temniţele şi chinurile ai răbdat, Sfinte Luca, întărind turma ta, care cântă ţie cu veselie:
Bucură-te, urmaş al Apostolilor;

Bucură-te, slujitor al suferinzilor;

Bucură-te, chirurg al bolilor trupului;

Bucură-te, tămăduitor al bolilor duhului;

Bucură-te, dimineaţă prealuminată a vieţii slobode;

Bucură-te, certare neînduplecată a nedumnezeirii cumplite;

Bucură-te, că fără teamă necazurile ai îndurat;

Bucură-te, că te-ai depărtat cu bună îndrăznire de răutate;

Bucură-te, podoabă a poporului Rusiei;

Bucură-te, cel ce baţi pe amarii demoni;

Bucură-te, cel ce bagi cutremur în făcătorii de rele;

Bucură-te, spaima multor nelegiuiţi;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 5

Nesuferind să fie scoasă icoana Născătoarei de Dumnezeu, ocară ai primit de la cei fără de Dumnezeu: că ai vrut să ai, Sfinte Luca, ajutătoare în meşteşugul tău puterea ei cea curată şi lui Hristos ai cântat, înţelepte, lauda: Aliluia!

Icosul 5

Ierarh al Domnului te-ai arătat, cu dumnezeiască chemare, ca să paşti cetele credincioşilor şi la tunderea în monahism numele Sfântului Apostol Luca în chip minunat ai luat, pentru care, veselindu-ne, strigăm ţie din inimă:
Bucură-te, veselia episcopilor;

Bucură-te, cinstea monahilor;

Bucură-te, pildă pentru cei feciorelnici;

Bucură-te, întărire a celor căsătoriţi;

Bucură-te, că ai îmbrăcat haina sfântă;

Bucură-te, că împotrivirile casnicilor tăi nu le-ai luat în seamă;

Bucură-te, cela ce ai săvârşit Jertfa înfricoşătoare;

Bucură-te, cela ce ai dorit împărăţia cerurilor;

Bucură-te, turn înalt al credincioşilor din Taşkent;

Bucură-te, fulger care loveşti nebunia necredincioşilor;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare !

Condacul 6

Ca un leu de puternic, uneltirile necredincioşilor desăvârşit le-ai surpat, preafericite, şi în trupul tău, ca un rob al lui Dumnezeu, ai purtat rănile lui Hristos şi ai plinit lipsurile necazurilor Lui, strigând: Aliluia!

Icosul 6

Neabătut te-ai luptat să păzeşti Biserica nestricată de vătămarea fraţilor mincinoşi; că tu, ca un episcop al lui Hristos, schismele clericilor ai înlăturat. Pentru aceasta ortodocşii te cinstesc, Sfinte, strigând:
Bucură-te, limbă a adevărului;

Bucură-te, stricare a necredinţei;

Bucură-te, a clericilor fără de rânduială mustrare;

Bucură-te, îndreptător al sfinţitei preoţimi;

Bucură-te, că înlături fără cruţare necurăţia eresurilor;

Bucură-te, că grabnic ai dat în vileag schisma cea urâtă de Dumnezeu;

Bucură-te, gură a acriviei dogmelor;

Bucură-te, băutură prea dulce a iconomiei;

Bucură-te, că prin tine au fost biruiţi demonii;

Bucură-te, că de tine s-au veselit îngerii;

Bucură-te, luminător al întregii Biserici;

Bucură-te, izbăvitor al Rusiei din rătăcire;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 7

Singur rămânând în surghiunuri, Sfinte, înălţai lui Hristos cântare şi sămânţa vieţii, Părinte, ca un înţelept plugar aruncai în suflete, iar secerând belşug de spice, strigai: Aliluia!

Icosul 7

Ca pe un nou ierarh şi doctor dumnezeiesc, vistierie a harului lui Hristos, mărturisitor al dogmelor şi păstor al Crimeei prealăudat, te cinstim cu toţii, Sfinte Luca, strigând întru veselie:
Bucură-te, călăuzitor al Taşkentului;

Bucură-te, hrănitor al celor flămânzi;

Bucură-te, că prin tine a primit sfinţire Siberia;

Bucură-te, că prin tine bărbaţii închişi au primit izbăvire;

Bucură-te, că prin multe locuri ale Rusiei ai pribegit;

Bucură-te, că în lanţuri, ca un răufăcător, multe ai pătimit;

Bucură-te, că de tine s-au înspăimântat cugetătorii de rele trimişi în taină;

Bucură-te, dumnezeiască linişte a celor osândiţi împreună cun tine;

Bucură-te, că prin tine şi-au căpătat vederea cei orbi;

Bucură-te, că prin tine au fost păziţi pruncii;

Bucură-te, lauda preoţilor cinstiţi;

Bucură-te, cutremur al celor nelegiuiţi;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 8

Ca un străin între străini ai fost socotit, Părinte, viaţă străină petrecând: căci ca un venetic mutându-te dintr-o cetate a Rusiei în alta, Fericite, numele cel mare al lui Hristos l-ai propovăduit cu tărie, strigând: Aliluia!

Icosul 8

Socotit-ai sfânta credinţă a lui Hristos, Părinte, bogăţie mai presus de toate bogăţiile şi ca pe un mărgăritar ai arătat-o credincioşilor, Sfinte. Pentru aceasta cu dragoste cântăm ţie cântare de mulţumire:
Bucură-te, arhiereu fără de arginţi;

Bucură-te, împreună-cetăţean al cetelor de sus;

Bucură-te, tovarăş bun în surghiunul amar;

Bucură-te, priceput doctor al bolilor de ochi;

Bucură-te, că ai alungat pe ispititorii cei nevăzuţi;

Bucură-te, vindecarea orbilor;

Bucură-te, că necredincioşii nu te puteau suferi;

Bucură-te, îndreptătorul preotului Martin;

Bucură-te, că ai adus la credinţă ţinuturile din miazănoapte;

Bucură-te, laudă a răbdării întru credinţă;

Bucură-te, cântare de bucurie întru necazuri;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 9

Toată cetatea Turuhanskului s-a ridicat pentru tine, de Dumnezeu purtătorule, şi te-a cerut: că, aflând de mulţimea faptelor bune şi a vindecărilor săvârşite de tine, slăveau pe Domnul, Cel ce te-a proslăvit pe tine, strigând: Aliluia!

Icosul 9

Cuvinte ale cunoştinţei de Dumnezeu, învăţături ale bunei credinţe şi dogme ortodoxe vărsa gura ta, Părinte, şi curgerea neştiinţei, Sfinte Luca, o ai oprit, luminând pe cei dimpreună cu tine, care strigă unele ca acestea:
Bucură-te, luminătorul celor învăţaţi;

Bucură-te, nimicitorul vrăjmaşilor întunecaţi;

Bucură-te, veselia celor ajutaţi de tine;

Bucură-te, mângâierea slujitorilor lui Hristos;

Bucură-te, pom cu roade multe şi frumoase;

Bucură-te, floarea preabineînmiresmată a sfinţilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, că peste puterile vrăjmaşe călcat-ai cu îndrăzneală;

Bucură-te, că pe cugetătorii de rele în vileag i-ai dat fără teamă;

Bucură-te, semn de biruinţă al învăţăturii dumnezeieşti;

Bucură-te, că prin tine află odihnă cei suferinzi;

Bucură-te, că în surghiun cu bucurie te-ai nevoit;

Bucură-te, că ai împodobit locaşurile sfinte;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 10

Cugetare sănătoasă având, cu bucurie ai suferit tânguirile trupului, Sfinte Ierarhe. Că în focul multor ispite ca aurul te-ai luminat, Sfinte Luca slăvite, şi cu adevărat pildă te-ai făcut nouă, celor care strigăm: Aliluia!

Icosul 10

Îngrădit fiind cu lucrările lui Hristos cele sfinte, nebunia necredincioşilor cea te multe feluri o ai surpat, Sfinte Luca slăvite, şi pe culmile harului ai suit, minunate lucruri săvârşind pentru poporul ce cântă ţie:
Bucură-te, că ai fost legat pentru Domnul;

Bucură-te, propovăduitorule al mântuirii;

Bucură-te, că ai îmbrăcat haina celor întemniţaţi;

Bucură-te, că în cumplitele închisori ai sălăşluit;

Bucură-te, că ai risipit uneltirile zbirilor;

Bucură-te, că ai nimicit cursele dracilor;

Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai întors spre cele mai bune;

Bucură-te, că ai însufleţit pe cei osândiţi împrueună cu tine;

Bucură-te, al rasei fierbinte apărător;

Bucură-te, al multor minuni mijlocitor;

Bucură-te, iubitor al rugăciunii către Hristos;

Bucură-te, al semnelor rele nimicitor;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 11

Către cele de sus înălţându-ţi ochii, mintea şi inima, Sfinte Ierarhe, iar dimpreună cu ele şi mâinile, mila lui Hristos căutai în rătăcirile din surghiun, fericite, strigând: Aliluia!

Icosul 11

Foc ce a luminat cu razele sale cetatea Simferopole şi toate ţinuturile din jur te-ai arătat la bătrâneţe, Sfinte Luca, şi ai sfinţit poporul de Dumnezeu iubitor, cela ce a rămas nestrămutat în credinţă şi aduce ţie laude ca acestea:
Bucură-te, dreptar al purtătorilor de rasă;

Bucură-te, că ai fost de un obicei cu Apostolii;

Bucură-te, părtaş al tainelor lui Hristos;

Bucură-te, că ai certat pe clericii nesupuşi;

Bucură-te, pildă însufleţită a cinului sfinţit;

Bucură-te, icoană preaaleasă a episcopilor binecinstitori;

Bucură-te, că de săraci ca un iubitor de oameni ţi-ai amintit;

Bucură-te, că pe credincioşi i-ai învăţat cele plăcute lui Dumnezeu;

Bucură-te, că eşti vrednic de bune laude;

Bucură-te, că mijloceşti noi semne;

Bucură-te, pildă de arhipăstor bun;

Bucură-te, păstor al poporului iubitor de Hristos;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 12

Har de sus având, la bătrâneţe ai fot luat de pe pământ la cele de sus şi alergarea bine ai săvârşit, cu cetele puterilor înţelegătoare fiind, slăvite Luca, socotit şi dimpreună cu acestea cântând: Aliluia!

Icosul 12

Laudă cântând ţie, cu credinţă ne închinăm sfintelor tale moaşte, de Dumnezeu purtătorule, că precum un izvor de har tămăduieşti bolile celor ce cinstim vieţuirea ta, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, bărbat purtător de semne;

Bucură-te, vindecător al rănilor aducătoare de moarte;

Bucură-te, lance nefrântă a doctorilor;

Bucură-te, lăcaş preafrumos al episcopilor;

Bucură-te, sălaş neprihănit al dragostei lui Hristos;

Bucură-te, nume preadulce casnicilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, ca ai primit cununa ce nu se ofileşte;
Bucură-te, că ai gonit taberele drăceşti;

Bucură-te, alungare a toată răutatea;

Bucură-te, dulce cântare a toată Rusia;

Bucură-te, mângâietor al sfintelor mănăstiri;

Bucură-te, cel ce ne întăreşti şi pe noi, sărmanii;

Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 13

O, prealăudate părinte, culme a episcopilor şi rugător pentru toată lumea, nu înceta a mijloci pe lângă Hristos ca să ne dăruiască iertare de păcate, încât să strigăm fierbinte: Aliluia ! (de 3 ori)

Rugăciune pentru bolnavi

Sfinte Ierarhe mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi, Sfinte Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi, căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte, pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu toţi sfinţii. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care i-ai iubit pe fraţii tăi, când vieţuiai în această lume.
Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire.
Pentru aceasta ne rugăm ţie cu căldură, care ai primit harul tămăduirilor: pe fraţii noştri (N) cei bolnavi şi cumplit înfivoraţi de suferinţă cercetează-i şi vindecă-i de neputinţele care îi stăpânesc.
Cu totul cinstite şi preasfinte părinte Luca, nădejdea celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita pe fraţii noştri (N) şi dăruieşte-le vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne ajuta...

IZVORUL TAMADUIRII SI ACATISTUL

Ioan 2, 12-22

După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile. Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: "Râvna casei Tale mă mistuie". Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne arăţi că faci acestea? Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus.


Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul "Izvorul Tamaduirii".

La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului.

In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica), dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Hristos Cel inviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, sa fie pururi in mijlocul nostru. Amin.

ACATISTUL Izvorului Tamaduirilor Nascatoarei de Dumnezeu

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.



Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Icosul 1

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni peste toată lumea;

Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revărsarea darului;

Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iordanului lucrare ai primit;

Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;

Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;

Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;

Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 2

Stăpânul cerului şi al pământului, lucruri minunate şi prea slăvite a săvârşit întru tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pentru că de sus a picurat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!

Icosul 2

Dumnezeiesc izvor ai raiului, Fecioară şi Maică cerească, pe tine te numim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului tău au străbătut în cele patru părţi ale pământului, care se acoperă pururea cu străine minuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toţi creştinii, cu credinţă alergăm la izvorul tău, scoţând totdeauna apă, cu sfinţenie şi cu dulceată zicând:
Bucură-te, izvorul curgător de tămăduiri;

Bucură-te, că în dar reverşi din destul, bogate vindecări celor bolnavi;

Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;

Bucură-te, că pe mulţi şchiopi i-ai îndreptat;

Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;

Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;

Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.

Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;

Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând, adăpi sufletele cele însetate de viaţă;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 3

Puterile tale cele mari şi pline de minuni nedeşertate şi mai presus de fire pe care tuturor le reverşi, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că goneşti bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci şi patimile cele sufleteşti le speli, curăţindu-le la toţi cei ce-ţi cântă ţie: Aliluia!

Icosul 3

Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioşii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viaţă, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască şi vie, cea săltătoare şi izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă, credincioşilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeieşti, Ceea ce după băutură niciodată nu se deşartă;

Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topeşte sufletele;

Bucură-te, că din pântecele minţii cei ce beau înţelepţeşte, revarsă râuri dumnezeieşti;

Bucură-te, că tuturor le izvorăşti darul din destul;

Bucură-te, izvor de viaţă primitor care pururea izvorăşte daruri;

Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă şi neputincioasă;

Bucură-te, vedere orbilor;

Bucură-te, dumnezeiască curăţie a celor leproşi;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 4

Izvorăşte-mi mie, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi dar credincioşilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă, şi izvor de tămăduire, de obşte, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!

Icosul 4

Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioşii cei ce aleargă la dânsa şi tuturor izvorăşte dulceaţă din destul. Pentru care şi noi nevrednicii cu cântări duhovniceşti, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viaţă;

Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;

Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;

Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;

Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;

Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;

Bucură-te, auzirea celor surzi;

Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;

Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;

Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 5

Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăşti apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioşilor celor însetaţi de viaţă şi goneşti arşiţa păcatelor celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 5

Neamul omenesc te laudă pe tine, Preacinstită, că tuturor le izvorăşti din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ţi aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;

Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;

Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;

Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;

Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;

Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;

Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;

Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;

Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 6

Lucru cu adevărat necuprins şi mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care şi noi cu umilinţă ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguieşte, ajutătoarea noastră grabnică şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşilor ca să te lăudăm zicând aşa: Aliluia!

Icosul 6

Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna şi mana şi Siloamul şi piatra Ceea ce a izvorât şi pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai presus de cuvânt şi de gând; drept aceea şi noi într-o unire de gânduri şi glasuri, cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară, că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;

Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;

Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;

Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;

Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;

Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;

Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;

Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;

Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;

Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 7

Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire si cu ea să stingă cărbunii înşelăciunii şi ai necurăţiei; drept aceea şi noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: "că în veci nu vor înseta cei ce cu credinţă vor bea din ea" zicând: Aliluia!

Icosul 7

Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că şi naşteri dăruieşti, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care şi noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înţelepciunii care curăţeşte necunoştinţa;

Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;

Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;

Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;

Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;

Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;

Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 8

Minunile tale cele neauzite, Stăpână, fac pe toţi credincioşii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muţi şi surzi ca şi cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit îi vindecă, şi tămăduieşte desăvârşit pe cei ce cântă cu credinţă: Aliluia!

Icosul 8

Pe toate apele le covârşeşte, Fecioară Curată, apa izvorului tău, care dăruieşte arătat izbăvirea de boli cumplite şi dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoţi din cuptorul necazurilor;

Bucură-te, uşa prin care străbat razele luminii şi luminează ochii trupeşti şi sufleteşti;

Bucură-te, Ceea ce singura eşti mângâierea pământenilor;

Bucură-te, izvor prea cinstit;

Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoşat;

Bucu'ră-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neştiutor spre al tău izvor;

Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredinţat;

Bucură-te, că el spre mulţumire Biserică în numele tău a ridicat;

Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;

Bucură-te, că pătimaşii ce cu credinţă năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;

Bucură-te, vas de apă neîmpuţinată şi de boli vindecătoare;

Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 9

Lumină şi tămăduire tuturor mădularelor omeneşti făcându-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul şi Ziditorul tuturor, din amestecarea tinei şi a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb şi care nicicum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea şi văzând lumina şi marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!

Icosul 9

Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an şi nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţă şi cu dragoste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;

Bucură-te, vas cu care primim bucuria şi mântuirea;

Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;

Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti.

Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viaţă;

Bucură-te, Ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;

Bucură-te, apa care curăteşti spurcăciunea păcatului;

Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;

Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 10

Vrând să vădeşti minunile cele de la izvorul tău, ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii şi să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecaţi pentru ca să cunoască puterea ta şi să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta şi noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi, robii Tăi, ci cu mulţumire proslăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Viaţa noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte, către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: spală tina păcatelor, vindecă sufletele îmbolnăvite şi trupurile chinuite le îndreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufleteşti;

Bucură-te, izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti;

Bucură-te, voinţa cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;

Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;

Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;

Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăţă fărădelegile noastre;

Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei se dau vindecări;

Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 11

S-a înălţat apa izvorului tău, Curată, mai presus de ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră şi dăruire de mană, slobozitoare de boli şi mântuitoare, pentru aceasta mulţimea credincioşilor veselindu-se, saltă cântând: Aliluia!

Icosul 11

Fântână izvorâtoare de viaţă plină de daruri dumnezeieşti s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfinţirea şi mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l şi cu credinţă îngenunchind înaintea lui, strigăm ţie:
Bucură-te, chezăşuitoarea mântuirii păcătoşilor;

Bucură-te, vindecarea a toate neputinţele;

Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;

Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi cele pământeşti;

Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulţmile îndurărilor;

Bucură-te, Ceea ce ne povătuieşti pe noi către patria cerească;

Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 12

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale şi te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu credinţă se apropie de izvorul tău şi cer binecuvântare şi iertare de păcate cântând: Aliluia!

Icosul 12

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit şi ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvorul tău şi au dobândit cele de folos, aşa te milostiveşte deci şi spre noi cei ce suntem cuprinşi de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moarte;

Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credinţă şi se luptă împotriva ispitelor;

Bucură-te, Ceea ce dai veşnică mântuire celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;

Bucură-te, Ceea ce izbăveşti omenirea din foametea sufletească şi trupească;

Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;

Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti pe noi de năvălirea altor neamuri;

Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă şi prin aer;

Bucură-te, comoara legii noastre creştineşti;

Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;

Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;

Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creştinesc;

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 13

O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia (Acest Condac se zice de trei ori).


Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, ...) si Condacul 1 ( Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, ...).



HRISTOS A INVIAT
Doamne ajuta

CUM SA FIM MARTURISITORI AUTENTICI AI LUI HRISTOS?

În viața noastră de creștini există perioade în care suntem foarte râvnitori pentru cele bune și momente în care ne jenăm să-L mărturisim pe Hristos. Adevărata înțelepciune ne spune ca tot ceea ce lucrăm, din dragoste pentru Domnul, să fie și să rămână în taina inimii noastre.

Despre habotnicie, fundamentalism, „nebunia pentru Hristos”, despre râvna cea bună și râvna cea greșită, despre jena de a ne mărturisi credința și despre cum, cu discernământ, să fim mărturisitori autentici ai lui Hristos, am discutat cu Părintele Arhim. Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.


„Nebunii pentru Hristos înțeleg primejdia celui mai mic gând de mândrie”

Există anumite gesturi prin care Îl mărturisim pe Hristos. În societate, comportamentul creștinului ortodox este asociat în mod greșit uneori cu anumite cuvinte: fundamentalist, pietist, habotnic, ritualist, iar uneori se vorbește și despre sintagma „nebun pentru Hristos”. Prea Cuvioase Părinte, ce precizări trebuie făcute?

Înțelesul acestor cuvinte este total diferit. Una e când vorbim de habotnicie, alta este când vorbim despre o nebunie pentru Hristos. Nebunia pentru Hristos este ea însăși o experiență pozitivă în sensul că, dintr-o adâncă înțelepciune, sfinții (pentru că sfinților și oamenilor duhovnicești aflați pe culmi ale vieții spirituale li se dă aceasta) înțeleg primejdia celui mai mic gând de mândrie, celui mai mic gând de părere de sine și atunci aleg cu bună știință a se arăta pe ei înșiși controversați, ascunși în lucrarea lor lăuntrică, ferindu-se de aprecieri care îi pot răni sufletește. În Pateric avem un chip al Sfintei Isidora ce viețuia într-o mănăstire de maici care se prefăcea pe ea însăși bețivă, de lepădat. Iar maicile, deși o obște organizată și duhovnicească, nu se sfiau să-i arate disprețul cu prisosință pe cât îl cerea și ea în păruta ei nebunie. I s-a descoperit unui mare avvă, Avva Pitirun, că de fapt nebunia Isidorei era o nebunie pentru Hristos, izvorâtă din adevărata înțelepciune, aceea ca tot ceea ce lucrezi, din dragoste pentru Domnul, să fie în taina inimii tale. Așa cum cel ce iubește cu adevărat, în iubirea acestei lumi, iubire fie în căsătorie, iubire poate într-o prietenie frumoasă pentru Hristos, vrea ca aceasta să rămână în taina inimii lui. Ceea ce fac tinerii pe stradă când se sărută voluptos e de fapt un fel de a sfida pe cel din jurul lor, un fel de a nu-și înțelege cu adevărat dragostea. Însă dragostea adevărată are un caracter de taină. Legătura sufletească și dragostea noastră față de Dumnezeu, la fel.

„Prigoana și necinstea aceastei lumi, de am purta-o noi pe cât ne-o dă Dumnezeu”

Din dorința de a le rămâne tainică această slujire, nebunii pentru Hristos, cum îi numim, o lucrează în chip nevăzut. Este cazul celebrului Vasile Blajenii, rusul care devenise adevărat prooroc și mulți alții. Însă, părintele Nicolae Steinhardt are un cuvânt adânc prin care își manifesta rezerva lui față de nebunia pentru Hristos, pentru că aici pot apărea multe rătăciri.

Unii se cred nebuni pentru Hristos, dar nu știu că în această nebunie pentru Hristos poate fi o înșelare. Numai când în chip vădit duhovnicul ți-a dat o binecuvântare pentru acest lucru, numai când într-adevăr Dumnezeu te cheamă la aceasta, precum pe Andrei cel nebun pentru Hristos, putem acționa pe o asemenea muchie foarte, foarte subțire. Dar, în general, ea are un pericol.

Nu știu cât în vremurile noastre putem să lucrăm o asemenea nebunie pentru Hristos. De fapt, în orice timp ea are un risc și nu poate fi decât o chemare cu totul specială. Însă, în fiecare clipă, noi trebuie să ne lucrăm nevăzut smerenia inimii precum și-a lucrat-o Sfântul Siluan în Mănăstirea Panteleimon, și iată, prigoana și necinstea aceastei lumi de am purta-o noi pe cât ne-o dă Dumnezeu. Nu e nevoie să o căutăm și cu lumânarea.

„Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”

În ceea ce privește habotnicia, fundamentalismul, pietismul, aș adăuga și zelotismul, iată, și aici, tot atâtea nuanțe și distincții, toate cu înțelesul propriu. Într-o vizită pe care a făcut-o acum aproximativ doi ani Părintele Zaharia Zaharou s-a confruntat la un moment dat cu acest aspect zelotist când a fost abordat de cineva cu întrebări foarte rigide privind ecumenismul și deschiderea față de alte religii. Părintele a răspuns atunci că și în mănăstirea dânșilor, bunăoară, sunt primiți cei de alte credințe cu adevărată și dreaptă cinstire, așa cum trebuie să primim pe orice om, dar în același timp fără să ne deschidem spre o împreună rugăciune, nici nu se pune vorba de o împărtășire. Dar iată, cu o cinstire a omului, nu cu o încrâncenare, nu cu o respingere a lui, pe care zelotistul sau fundamentalistul o poartă ca o sămânță rea în gândul inimii lui. Sfântul Tadei de la Vitovnița spunea: Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața. Și acest gând lucrează. Eu degeaba îi spun unui prieten „bine ai venit!”, dacă în inima mea spun: „nenorocitul ăsta, nu l-aș mai vedea”. În momentul în care eu mă apropii de cel aflat într-o rătăcire sau într-o altă privință cu gând de necinstire și de respingere, acest lucru se comunică.

„Părinte, iartă-mă, dar nu faci bine ceea ce faci”

La Părintele Siluan venea un arhimandrit care lucra el însuși cu eterodocșii. Și-i povestea acestuia cu zbucium lăuntric, cu dispreț, cum își trăia această lucrare, și se vădea din predica lui demonstrativă și ostentativă o iritare, o încordare. Și Părintele Siluan îl întreabă:

- „Cred oamenii aceștia în Dumnezeu?

- Da, cred, dar credința lor este desfrânare pentru că așa și așa fac…!

- Dar merg la biserică?

- Merg, dar ce, aia e biserică?

- Dar cred ei că e bine ce a spus Scriptura?

- Da, dar o citesc total rătăcit.

- Dar cred ei că e bine să postești, bunăoară?

- Da, dar ce valoare are postul lor?”

În toate acestea, calmul lui lăuntric, dragostea pentru toată zidirea, Părintelui Siluan îi era în oglindă iritarea, nervozitatea, vrăjmășia pe care o purta acel arhimandrit. La care Sfântul Siluan, deloc contrariat, deșatat, îi spune: „Părinte, iartă-mă, dar nu faci bine ceea ce faci. Căci dacă le spui oamenilor că credința lor e desfrânare, că aceea și cealaltă sunt rele, n-or să te creadă, pentru că ei știu că e bine să crezi în Hristos, e bine să mergi la biserică, e bine să faci aceea și cealaltă. Și atunci, adevărata lucrare în Duhul Sfânt este să le spui că e bine să meargă la biserică, e bine să citească Scriptura, dar greșesc în punctul cutare, cutare și cutare. Abia așa poți construi ceva”.

„Duhul acesta zelotist este mai periculos în Biserică decât liberalismul”

Sigur că de multe ori nu încurajăm dialogul cu ereziarhii, cu cei care greșesc, pentru că nu oricine poate să poarte o asemenea luptă grea. Dar acest dialog nu poate porni de pe o sămânță a vrăjmășiei, a respingerii demonstrative și ostentative, ci numai într-un adevărat duh al dragostei care nu face compromisuri în ceea ce privește adevărul de credință.

De aceea, Părintele Zaharia, după experiența pe care a avut-o, spunea: „duhul acesta zelotist este mai periculos în Biserică decât liberalismul pentru că poate naște în omul respectiv înțepeniri fariseice care resping la modul absolut pe vameș, pe desfrânată, pe samarinean, pe toți ceilalți, oameni cu care Domnul a venit să aibă un dialog și a primit mai multă deschidere de la aceștia decât de la cei care erau încremeniți în dreptatea lor, în adevărul lor de credință”.

Așadar, trebuie să înțelegem că adevărul de credință este o moștenire pe care trebuie să o mărturisim cu prețul vieții, dar nu cu bădărănie, nu cu ostentație, nu cu fundamentalism, nu cu zelotism, ci să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze și noi să avem grijă să facem totul în duhul iubirii, pe care Dumnezeu ni-l poruncește. Iubire care, repet, nu face compromisuri în ceea ce privește adevărul de credință, dar nici nu rămâne țeapănă, grosolonă și nesimțitoare la celălalt.

„Când lipsește discernământul, toate se crispează în jurul nostru”

Habotnicia se poate manifesta în multe feluri. Ne povestea părintele Sofian Boghiu, Dumnezeu să-l odihnească, cât de mirat a fost, în sensul rău al cuvântului când, în săptămâna brânzei, îl întreabă pe un credincios la spovedanie dacă a mâncat brânză. El i-a răspuns: „Nu, Părinte, cum să mănânc brânză?” Părintele: „Dar de ce frate, că-i săptămâna brânzei?” Credinciosul: „Nu, părinte. Brânza se face cu cheag, cheagul acela poate conține o urmă, o picătură de sânge. Dar ce, să mă spurc în săptămâna brânzei?”

Iată, în aceasta se manifestă habotnicia, când suntem atenți, spre mirarea și a Domnului, cred, la tot felul de amănunte de acestea. Dacă am fi atât de atenți să nu rănim pe aproapele, să nu bădărănim față de el… Sigur, ar fi de lăudat să fim atenți și la lucrurile acelea, dar toate își au o dreaptă înțelegere. Când lipsește discernământul, toate se crispează în jurul nostru, toate devin țepene și lipsite de bucurie, de viață și de sens.

„Domnul nu ne poruncește să fim proști, înțepeniți în Lege, ci descurcăreți!”

Odată, fiind la Mănăstirea Sihăstria, am fosr surprins să văd un fapt. Părintele Cleopa a dat un cuvânt unor credincioși să citească acatistul Buneivestiri, lucru frumos și drept. Mai apoi, câteva credincioase s-au oprit la poarta Sihăstriei să aștepte autobuzul. În timpul acesta, una dintre ele are gândul să citească acatistul Buneivestiri, cum a spus Părintele Cleopa, lucru înțelept și frumos. De ce să stăm să bârfim dacă putem citi acastistul? Nenorocirea este că mai aveau vreo două icose și două condace când tocmai vine autobuzul și cea care a avut inițiativa nu voia să urce, că dracul a adus autobuzul atunci, că ele trebuie să termine acatistul, dacă l-au început, că este o ispită. Aici vedem rigiditatea și habotnicia. Ce le oprea să-și continuie fiecare în autobuz acatistul, dacă era chiar atât de mare crispare? Era mai bine să-l fi citit jos în acel caz, deși acatistul se citește stând în picioare.

Domnul are acest cuvânt la un moment dat: Să fiți înțelepți precum șerpii. Cuvântul, în greacă, are un înțeles mai nuanțat, adică să fiți descurcăreți, precum oamenii lumii acesteia, precum iconomul cel nedrept, care e descurcăreț. Știe să se folosească de orice pentru un interes, o necesitate imediată, la limită cu viclenia în lumea aceasta. Tot la fel, tu, omule, să fii descurcăreț! Domnul nu ne poruncește să fim proști, să fim înțepeniți, să luăm Legea ca o vedere absolută; nu să ne acoperim cu Legea, ci să intrăm în duhul acesteia.

„Să fim tot timpul atenți la ce se întâmplă în jurul nostru”

Altfel spus, eu cer unui frate, ca stareț, să-mi facă curat în cameră. Dar îi cer cu un anume înțeles. El stă și-mi
întoarce masa cu picioarele în sus, să vadă dacă nu-i vreun fir de praf, și altele, iar acest lucru arată o neînțelegere. Omul pătruns de adevăratul duh știe să facă ascultarea cu pace, cu rugăciune, pentru că e ceea ce vreau de la el ca stareț. Eu nu doresc să-mi curețe praful de pe piciorul mesei, ci s-o facă cu răbdare, cu ascultare, cu înțelegere. Dacă un frate lângă el cade pe scaun, să vadă ce are acela, să vină și să mă anunțe, să aibă grijă de fratele, nu să spună: „eu trebuie să fac curat în cameră, nu mă interesează altceva!”

Aici sunt aspecte ale habotniciei. Noi trebuie să fim tot timpul atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și să avem această libertate, această subțirime a duhului. Nu întâmplător, atunci când în pustia Egiptului, mai mulți părinți voiau să vadă care este cea mai importantă virtute la care poate ajunge omul, Sfântul Antonie cel Mare descoperă cădiacrisis este aceasta – discernământul, dreapta socoteală care poate distinge între aceste nuanțe. Fără aceasta, mânați de intenții bune, putem avea tot felul de rigidități și s-o luăm hoarța pe câmp demult și să fi pierdut direcția.

E necesar să înțelegem că fără acest discenământ putem pica în habotnicie, fundamentalism, zelotism, iar omul se îndreptățește în ele: „Păi, dar eu vreau să împlinesc Legea, eu nu vreau să fiu cu ecumeniștii, e un lucru foarte bun și uite, oamenii mă prigonesc”. Și să nu pricepem că, de fapt, Duhul Sfânt vrea să-mi descopere prin starețul meu, prin episcopul meu, că eu nu-s pe-o cale bună.

„Starețul este totul; nici Scriptura, nici Duhul Sfânt”

Părintele Emilianos de la Simonopetra are un cuvânt aproape smintitor:„Starețul este totul;nici Scriptura, nici Duhul Sfânt”. Și aici te poți poticni. Ce a vrut să spună? Iar un părinte mi-a tâlcuit foarte bine. Îți vine începătorul în mănăstire, nu interpretează cuvântul Scripturii după capul lui, căci se poate rătăci, precum protestantul. Starețul este cel care îl va limpezi cum să trăiască în condițiile specifice monahismului cuvântul Scripturii, lucrarea Duhului în inima lui. Iar starețul atunci, nu că este neapărat măsura tuturor lucrurilor, parafrazând pe Protagoras, ci este cel care experimentând adevărata trăire poate să lămurească ucenicului când e cuprins de o râvnă înșelătoare sau de o delăsare paralizantă. Și lucrurile acestea sunt importante.

La fel și în viața fiecărui credincios: trebuie să știe cum interpretează mișcarea Duhului sau duhurilor înșelătoare în inima lui în inima lui și cum se poate înțepeni într-un pretext al Legii, precum o făceau fariseii: Să nu lucrăm sâmbăta?/ Da./ Spune omul acesta că se lucrează sâmbăta?/ Da./ Omoară-l! Aici ajungem cu habotnicia, cu fariseismul, cu așa-zisul zelotism.

„Să pot să iau aminte la modul în care îmi grăiește Domnul”

Prea Cuvioase Părinte, dar dacă omul respectiv nu-și dă seama că este în starea aceasta, cum pot interveni ceilalți, din afară: părintele duhovnicesc, cei apropiați? De exemplu, cineva care a descoperit Ortodoxia mai târziu, poate fi foarte zelos și crede că toți ceilalți sunt împotriva lui.

Eu cred că sunt stadii prin care trecem fiecare și în fiecare moment al vieții noastre va trebui să ne rugăm, să cerem Domnului să nu ne lase să ne înșelăm, să ne înțepenim într-o poziție și să fim deschiși. De multe ori, Domnul ne vorbește. Nu-l ascult pe duhovnicul meu, îmi vorbește printr-un părinte, printr-un om de pe stradă. Să am urechile deschise, să nu mă înțepenesc în argumentația mea liniară. Să pot să iau aminte la cum îmi grăiește Domnul,aceasta ar fi o soluție.

O râvnă de început este specifică fiecăruia și este o râvnă bună pe care nu trebuie să o înăbușim. Dar trebuie să o punem pe direcția cea bună. Omul trebuie să înțeleagă că, dacă disprețuiește pe celălalt, dacă-l vede cu duh de superioritate, dacă-l judecă tot timpul, dacă începe să se ivească o mândrie în inima lui, deja e pe o poziție greșită. Și râvna lui merge spre moarte. Zelul lui pentru Domnul deja începe să fie înșelător și atunci el trebuie să și-l orienteze ținând cont de rugăciunea particulară, de asceza și de nevoința lui în sincronizare, în rezonanță cu porunca iubirii, care nu înseamnă un sentimentalism sau emoții lăuntrice, ci jertfelnicie pentru celălalt și înțelegerea că și celălalt este chip al lui Dumnezeu pe care Dumnezeu îl iubește. Dacă nu avem aceasta, direcția noastră este greșită. Și ce faci cu o mașină care nu mai are direcție? Poate să aibă motorul bun, roți bune, totul bun; mai merge cineva cu ea?

„Să fim atenți să nu judecăm pe celălalt”

Oamenii mai puțin înduhovniciți asociază comportamentul celorlalți în biserică cu trăirea respectivilor. Ce ar trebui nuanțat aici? Măsurăm evlavia omului după câte închinăciuni face înaintea icoanelor ?

Suntem diferiți, și eu cred că Domnul primește și pe cel care face închinăciuni, și pe cel care nu face. Să spunem că a intrat în biserică un sportiv de performanță și are în el așa o energie; pentru el, metaniile respective sunt o lucrare. Altul a fost șoarece de bibliotecă toată viața lui. Lucrarea acestuia este legată de înțelegerea unui cuvânt patristic, filocalic. Își face metanii și el, dar altfel se raportează la asta. Și eu cred că Domnul, și de la unul, și de la altul primește mica osteneală. Într-un fel lucrează cu acela, în alt fel lucrează cu celălalt.

Noi trebuie să fim atenți să nu judecăm pe celălalt mărunt și de multe ori insidios, să nu ne lăsăm cuprinși de părerea de sine: „Aaa, păi uite ce fac eu. Grăsuțul acela nici metanii nu poate să facă.”

Cât timp ne luptăm cu orgoliile fine care ne sfâșie, eu cred că ne putem face lucrarea în continuare, așa cum putem, să o punem înaintea Domnului. Până la urmă Domnul, în Sfânta Scriptură, nu mi-a poruncit nici să fac metanii, nici rugăciuni de dimineață, nici rugăciuni de seară, nici toate catismele de la Psaltire sau ce mai cred eu că e de mare preț înaintea Domnului și sunt de mare preț, ci mi-a poruncit să rămân în dreapta credință, în adevărata raportare la El și în iubire a aproapelui.

„Omul care nu vrea să-și calce pe orgoliu s-a închis și față de Dumnezeu”

Să citim mai des Epistola Sfântului Ioan Evanghelistul și imnul dragostei de la Corinteni, fiindcă de multe ori îl uităm și de multe ori ne înțepenim în felul nostru de a privi lumea fără dragoste, fără prețuire a celuilalt și uităm iubirea vrăjmașului. Ne purtăm adeseori, creștini fiind, de parcă am fi primit porunca: Să urâți pe vrăjmașii voștri. Să stați departe de ei. Din păcate, mulți așa o trăim. Vedem soacră care aproape își urăște nora și-i spune: „să nu mai calci la mine în casă!” Și se împărtășește, e râvnitoare, își face metaniile, își ține postul, nu se culcă fără rugăciune, dar să n-o vadă pe noră-sa în față. Sau se ceartă cu vecina. Să n-o audă! Și i se pare că e perfect în regulă.

Aici e mult mai mult decât lipsa dragostei. Omul se blochează în relație cu celălalt pentru că nu vrea să sufere, pentru că nu vrea să-și calce peste orgoliul lui, peste dreptatea lui, și nu înțelege că în această blocare s-a închis față de Dumnezeu și e ca o plantă care nu mai primește ploaie. El se încăpățânează să crească, face tot felul de nevoințe, dar nu primește nimic.

„Scopul tău e să crești în Dumnezeu, în dragoste, în înțelegere”

Eu pot să mă nevoiesc dând cu târnăcopul în beton trei zile și jumătate, să transpir cumplit. Și se uită Domnul la mine și-mi spune: „Du-te, frate, un pas mai încolo că e pământ. Scopul tău e să faci groapă, nu să dai cu târnăcopul”. Scopul tău e să crești în Dumnezeu, în dragoste și în înțelegere, nu să faci metanii, nu să postești până la a te istovi. Acestea sunt căi prin care trecem către Domnul. Așadar, dacă eu mă înțepenesc în necinstirea omului, în lipsa dragostei, toate celelalte nevoințe sunt ca și cum torn cu avânt apă într-un butoi ciuruit. Nu se va umple butoiul. Repară mai întâi butoiul, apoi poți să torni apă și cu cana, nu-i necesar să te nevoiești chiar atât de mult, că ceva, ceva tot se va cunoaște.

Așa este. Pe de altă parte sunt oamenii caracterizați de alții ca „neduși la biserică” sau cei care manifestă o jenă în a-și manifesta credința lor.

Și aici sunt multe distincții. Din păcate, ne e greu să trăim într-o lume în care, într-adevăr, sunt oameni și frați ai noștri neduși la biserică, stăpâniți de multe alte duhuri. Cei care-i cataloghează așa, o fac de multe ori dintr-o suferință. Fiindcă ar vrea și ei să-și împărtășească bucuria lor față de alții, dar sunt primiți cu priviri stângace sau cu dispreț.

„Dacă Domnul îmi dă această cruce, nu-mi dă altele mai mari”

Sigur că da, nu putem împărtăși cu tot omul dragostea și râvna noastră curată. Iar aici purtăm într-un fel durerea Domnului, care ar fi vrut ca toți să primească puterea și cuvântul lui. Și n-au putut. Și nu putem. Va trebui să avem răbdare cu asemenea oameni și înțelegerea că oricât am dori noi, nu toți ne pot împărtăși cuvântul și trăirea. Să avem răbdarea pe care Domnul o are și ne-o poate da, fiindcă noi n-o avem, de multe ori. Eu n-am răbdare să suport zi de zi o mamă, o soție sau un copil tot timpul potrivnic la dorința mea de bine sau să privească cu dispreț: „Iar te duci, măi, la biserică? Parcă te-ai căsătorit cu biserica. Mai lasă-mă în pace, că m-am săturat de biserica ta”. Sigur că e o greutate aici. Aș vrea să fiu și în pace cu soția, aș vrea să-i împărtășesc dragostea mea și atunci aceasta este o cruce a răbdării pe care o am de dus, dacă e singura, dacă nu-s și altele mai grave; cruce care se manifestă și la servici, pe stradă și peste tot. Dar Domnul nu-i nedrept. Dacă-mi dă asta, nu-mi dă altele mai mari.

„Eu nu mănânc pentru că postesc, nu pentru că sunt bolnav”

Prea Cuvioase Părinte, care ar fi cauzele acestei jene de a-ți manifesta credința?

Și aici sunt cauze diferite. De pildă, trec pe lângă o biserică. Într-adevăr, dacă merg cu tramvaiul în Iași, pot fi zece biserici foarte aproape una de alta. Nu cred că este necesar, în chip mecanicist, să fac cruce de fiecare dată pentru, că pot fi privit ciudat. Nu e neapărat o lipsă de curaj a mărturisirii, ci și faptul de a nu irita neapărat în jurul meu. Dar poate fi o lipsă de curaj a mărturisirii atunci când, de pildă, în Postul Mare vine un coleg de-al meu și-mi aduce brânză și cașcaval. Și mă îndeamnă să mănânc. Și mă gândesc să fac un compromis - să nu zică că eu sunt altfel, nimeni de aici nu postește, mă fac de rușine. Acesta e un gând periculos, ca o lepădare de Hristos pentru că de fapt e rușinea de om, e rușinea că sunt privit altfel, că prea par eu credincios. Atunci, într-adevăr, este timpul pentru mărturisire.„Eu nu mănânc pentru că postesc. Nu pentru că țin dietă, nu pentru că sunt bolnav, nu pentru altceva.”

„Mărturia aceasta o cere și o primește Domnul”

Ce vreau să spun? Nu mă duc în fața colegilor de servici să scot alunele pe masă, să mă laud că postesc. Dar când sunt pus în fața acestui fapt, pentru mine aceasta devine mărturisire. Și mărturisesc lucrul acesta pentru că sunt fiu al Bisericii. Mărturia aceasta o cere și o primește Domnul. „Oricine se va lepăda de Mine, și Eu mă voi lepăda de el. Oricine va mărturisi pentru Mine, și Eu voi mărturisi pentru el.” Iar a nu mărturisi atunci, a mânca, deși n-aș mânca, sau a mă face că sunt bolnav, aceasta este o lipsă de evlavie de a-mi mărturisi credința.

O situație asemănătoare este atunci când sunt, de pildă, într-un grup de prieteni, și unul începe să facă bancuri cu popi. Și eu tac cuminte, să nu stric atmosfera. Aceasta e ca o lepădare.

„Oare nu cumva fratele acesta are dreptate?”

Prea Cuvioase Părinte, cum să fim mărturisitori autentici ai lui Hristos astfel încât să fim cu dreaptă socoteală, să fim pe calea cea dreaptă?

Fiind atenți tot timpul și rugându-ne, oricine am fi, și Părintele Nichifor, și tanti Aneta din biserică. Și să avem tot timpul gândul: „Oare nu greșesc? Oare nu-l rănesc pe celălalt?”

Vine la mine un frate, ultimul frate din mănăstire și-mi spune: „Părinte Nichifor, vreau să vă spun, să vă explic și eu un lucru.” Iar eu să-i răspund: „Hai, mai lasă-mă frate în pace, vii tu acum să mă înveți pe mine?” Eu tot timpul trebuie să fiu atent: „Oare nu cumva fratele acesta are dreptate?” Dacă eu pornesc cu gândul că fratele n-are cum să știe ce știu eu, n-are cum să mă învețe pe mine, deja sunt pe o poziție greșită și înțepenită. Și părinții să fie atenți: „Cum, poate Dumnezeu să-mi vorbească și prin Andrei al meu cel mic?/ Da, El poate.”



Maria Burlă
Sursa: doxologia.ro