FARA VOIA LUI DUMNEZEU NICI NU NE IMBOLNAVIM NICI NU MURIM..GHERON IOSIF ISIHASTUL

" Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii " - spune inteleptul Solomon si cu el sunt de acord Parintii.

Iar eu spun: " Fericit, de trei ori fericit este barbatul care se teme de Domnul ".

" Din aceasta frica dumnezeiasca se naste credinta in Dumnezeu. Aceasta il face sa creada din tot sufletul ca daca el s-a dedicat intru totul lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu va avea grija de el intru toate.
Si in afara de hrana si acoperis - spre care iarasi Acesta il determina - alta grija nu are. Ci se supune in toata simplitatea voii Domnului, caruia Ii urmeaza.

Cand se va inradacina aceasta credinta in suflet se va desfiinta deplin cunoasterea aceea care da nastere la indoiala in toate si face sa se micsoreze credinta, iar uneori o face chiar sa dispara, intrucat are puterea firii din care se hraneste.
Daca insa va invinge credinta in urma multor incercari, atunci se naste - sau, mai curand, i se daruieste cunoasterea duhovniceasca, care nu sta impotriva credintei, ci cu aripile sale zboara si cerceteaza adancurile tainelor.

Si vor fi acestea doua, credinta si cunoasterea, cunoasterea si credinta, surori nedespartite.
Sa cercetam noi, cei care ne-am dedicat lui Dumnezeu, daca este credinta cea care ne stapaneste sau este cunoastere. Daca lasi totul in seama lui Dumnezeu, ai inteles ceea ce este credinta si vei afla fara indoiala ajutor la Acesta. Atunci, de mii de ori daca vei fi incercat si ispitit de Satana, pentru a-ti lua credinta, tu sa preferi de mii de ori sa mori decat sa dai ascultare cunoasterii.

Astfel ti se va dechide poarta tainelor. Si te vei minuna intelegand ca mai inainte erai legat cu lanturile cunoasterii iar acum zbori cu aripi dumnezeiesti deasupra pamantului. Si respiri alt aer, al libertatii, de care ceilalti sunt lipsiti.

Iar daca vezi cunoasterea ca te stapaneste si te pierzi la cel mai mic pericol si deznadajduiesti, atunci sa stii ca nu ai inca credinta, ca nu ai inca nadejde deplina in Dumnezeu, care poate sa te scape de la orice rau. Ingrijeste-te sa te indrepti ca sa nu fii lipsit de un astfel de lucru bun.

Ia aminte acum la ceea ce iti voi spune:
A venit la noi odata un calugar care fusese in Elvetia pentru ca suferea de trei boli groaznice nevindecabile. Cheltuise multi bani si multe medicamente. Era bogat. Cineva i-a spus sa vina la mine si sa-mi spuna gandurile sale. Mi-a fost mila de el.
I-am spus ca o sa se faca de indata bine, numai sa creada ca Dumnezeu poate sa-l vindece.
Daca ar fi sa va scriu toata istoria, cat m-am chinuit sa-l conving, ar trebui sa va scriu patru coli cel putin. Nici nu voia sa plece, nici nu se lasa convins. Pana cand Dumnezeu a lucrat si a auzit acela o voce in chip omenesc : " De ce nu asculti, ca sa te faci bine? "
Si asa s-a vindecat. Eu ii ceream sa manance ceea ce medicii spuneau ca daca mananca va muri si sa-si puna toata nadejdea in Dumnezeu. In felul acesta ii ceream sa paraseasca cunoasterea si sa urmeze credintei. In loc sa manance de zece ori pe zi,cum i se spunea, i-am spus sa manance o singura data si sa-si puna nadejdea in Dumnezeu. Numai trei zile l-a incercat Dumnezeu si a fost de ajuns. Iar eu ma rugam
pentru el cat puteam. Noaptea, am vazut in somn doi serpi infricosatori care il cuprisesera sa-l omoare.
Unul i se incolacise in jurul gatului iar el striga cu tipete salbatice sa-l scap. M-am luptat cu salbaticiunile si le-am omorat, apoi m-am trezit.

Atunci a venit la mine si mi-a zis: " M-am facut bine. Sunt ca un nou nascut !" Si intradevar,trupul lui se refacuse ca trupul unui prunc. Medicamentele, pastilele si injectiile le-a aruncat intr-o prapastie. Si a trait deplin sanatos, mancand numai o singura data pe zi.

Vedeti, dar, cate lucreaza credinta ? Sa nu credeti ca eu am facut ceva. Nu. Nu am o astfel de putere. Credinta este aceea care are putere sa savarseasca astfel de minuni.

Ascultati iarasi:

O calugarita mi-a scris ca este suferinda si ca daca nu va face operatie va muri. Eu ii scriu si ii spun contrariul. Aceea iarasi imi scrie ca doctorul i-a spus ca daca nu se va opera in nu stiu cate zile va muri. Eu iar ii scriu: " Ai credinta ! Lasa totul in grija lui Dumnezeu ! Prefera mai curand moartea ". Mi-a raspuns dupa un timp ca s-a facut bine.

Vedeti? De nenumarate ori am incercat acest lucru. Cand pui moartea in fata ta si o astepti in fiecare clipa, aceasta fuge departe de tine. Cand iti este frica de moarte,atunci aceasta te urmaraste continuu. Am inmormantat trei tuberculosi nadajduind ca se va lua boala si la mine. M-am imbracat cu haina unui muribund, dar moartea fugea la cei care se temeau de ea. Sunt bolnav de o viata intreaga. Nu am luat nici un medicament. Am mancat ceea ce era contraindicat insistent. Si unde-i moartea ?

Va scriu toate acestea pentru ca iubiti desavarsirea. Cei din lume nu pacatuiesc savarsind cele ce tin de cunoastere, pentru ca nu cauta alta cale. Vreau sa va spun,dupa toate acestea, ca fara voia Domnului nici nu ne imbolnavim nici nu murim. Sa fuga de la noi putina credinta.

Mai intai cunoastem pe Dumnezeu drept Creator al oricarui lucru bun, Tata si Proniator.
Trebuie sa credem in Acesta din toata inima noastra. Dupa aceea Il vom iubi simtind multele Lui binefaceri. Cand iubim pe Dumnezeu din toata inima noastra ca Ziditor,atunci vom iubi si pe aproapele nostru ca pe noi insine, intelegand ca suntem toti frati dupa fire lui Adam si dupa har lui Hristos.

Cu toate acestea, omul duhovnicesc nu trebuie sa tina seama de rudenia trupeasca, din moment ce s-a consacrat lui Dumnezeu, ci de rudenia duhovniceasca. Deoarece trupul, barbatesc si femeiesc, este
pentru inmultire, de care noi ne-am lepadat si am urcat mai sus. Prin urmare, ca oameni duhovnicesti ce suntem, trebuie sa vedem duhovniceste. Sufletul nu este barbatesc sau femeiesc, nici tanar sau batran, ci harul lui Hristos peste toate.

Lasati mintea voastra libera - nu o inchideti sub lege, din moment ce suntem sub har -ca sa vada cat de mare este taina care se ascunde in cuvintele pe care vi le spun. Sa guste din dragostea nevinovata si dumnezeiasca, si sa zburde in vederea singurului Dumnezeu, a bunului nostru Tata.

Daca toti suntem frati, suflare a lui Dumnezeu, suflare dumnezeiasca, si Datatorul de viata Parintele nostru este intru noi, toate faptele noastre, miscarile, gesturile sunt judecate de ochiul Lui. Si inainte de a te misca tu, inainte de a gandi tu ceva bun sau rau, aceasta suflare, sufletul ca insuflare a lui Dumnezeu, Il anunta pe Dumnezeu. A vazut, anticipand, ce vei face, si abia dupa aceea tu vei face miscarea sufletului sau a trupului.

Acum ia aminte la spusele profetului: " Am vazut pe Domnul meu inaintea mea pentru totdeauna ". Ochii sufletului tau sunt oare totdeauna deschisi, sau crezi ca, deoarece nu vezi tu aproape pe Dumnezeu, nu te vede nici Acela ? Sau crezi ca poti face ceva pe ascuns de Dumnezeu, intrucat mintea ta este inchisa ? Acela Se intristeaza si Se face ca nu vede, insa te vede, iti reproseaza putinatatea credintei si intunecimea mintii.

Nu stii oare ca Hristos devine in fiecare vindecarea oricarei nevoi? Adica hrana duhului,apa celui insetat, sanatate celui bolnav, imbracaminte celui gol, voce celor care canta,cercetare celui care se roaga, tuturor toate spre mantuire.

Crede, fiule, in toate cate patimim, in toate Hristos este cel mai bun doctor al sufletului si al trupului. Este suficient numai sa te lepezi deplin de tine insuti, sa ai credinta desavarsita si daruire fara nici o ezitare. Daca dulcele Iisus este atat de bun, milostiv,de ce sa deznadajduiesti ? Noi ii cerem atat de putin iar Acesta ne da atat de mult ! O raza de lumina numai daca cerem, Acesta ne daruieste Lumina intreaga, Adevarul,Iubirea.

Smereste-te si orice nadejde a ta sa o ai in Acesta. Crede-ma ca spun adevarul: de cand am devenit monah, ori de cate ori m-am imbolnavit nu m-am ingrijit in nici un fel de mine. Nici nu am lasat pe cineva sa se ingrijeasca de sanatatea mea trupeasca, ci toata nadejdea mea mi-am pus-o in doctorul cel fara de plata.

Si cat de mult am fost incercat la inceput ! Tot spatele meu pana jos se umpluse de bube cat lamaia. Ma luptam cu patima, fara sa-mi schimb nici camasa de piele, nici haina. Mi-am pus in spate un rucsac si am dat ocol intregului Munte Sfant. Toate acele bube s-au spart singure si supurau pana la picioare. Si nu m-am schimbat, cum am spus, luptandu-ma din rasputeri si indurand totul. Camasa mea de piele se imbibase de
materia care curgea. In gaurile ranilor puteai introduce degetul. Si nu am patit nimic.

Pana astazi orice boala vine asupra mea o primesc cu multa bucurie si cu speranta ca-mi poate aduce somnul cel vesnic, sa ma aflu alaturi de Domnul meu Iisus Hristos. Dar nu a venit inca ceasul. Va veni insa curand. Moartea, care pentru multi este un lucru mare si infricosator, pentru mine este odihna, este un lucru dulce care va pune capat necazurilor lumii. Si o astept clipa de clipa. Este mare moartea, cu adevarat.

Dar mare este si lupta de a ridica toate sarcinile lumii de astazi, cand toti cer de la celalalt sa implineasca toate poruncile.

Acestea sunt timpurile noastre. De aceea, se cere multa rabdare pana ne vom da sufletul in picioare. Ai curaj si pastreaza-ti sufletul, indiferent ce ti s-ar intampla. Pentru acestea si pentru toate celelalte am devenit ca un cadavru si rog pe Dumnezeu sa ma ia ca sa ma linistesc. Cer dragostei voastre sa va rugati pentru mine, pentru ca am multe suflete care cauta la mine ajutor. Si credeti-ma ca pentru fiecare suflet care
primeste ajutor de la mine sunt incercat si eu cu lupta pe care o are acela.

Iarasi va scriu sa nu va temeti de boli, chiar daca le veti purta viata intreaga. Daca Dumnezeu este in permanenta prezent, de ce sa ne nelinistim? In El traim si ne miscam. In bratele Lui suntem tinuti. Respiram intru Dumnezeu. Suntem inconjurati de Dumnezeu. Il simtim pe Dumnezeu. Ne hranim cu Dumnezeu in Sfintele Taine. Oriunde te intorci, oriunde privesti, peste tot este Dumnezeu: in cer, pe pamant, in adancuri, in pomi si in pietre, in mintea ta, in inima ta.

 Prin urmare, sa te vada oare Dumnezeu ca suferi ? Spune-i Lui durerile tale si vei vedea cata mangaiere o sa ai, vei vedea vindecare nu numai a trupului, ci si a patimilor sufletului. Imi scrii ca nu ai scapat inca
de omul cel vechi. Iar eu iti spun ca nici picatura nu ai din omul cel nou, esti in intregime cel vechi. Cand va incepe noul Adam sa ia chip in tine, atunci eu insumi iti voi scrie despre semnele formarii omului nou, daca voi mai fi in viata.

sursa..Marturii din viata Monahala..Gheron Iosif
Arhimandrit EFREM FILOTHEITUL
HRISTOS A INVIAT
Doamne ajuta...

CUM TREBUIE SA FIE VIATA IN HRISTOS..SFATURI DE LA PARINTELE EFREM FILOTHEITUL

OMILIA a IX a

Sfaturi practice in lupta de zi cu zi...

Iubitii mei fii,
Din adancul sufletului ma rog bunatatii lui Dumnezeu sa va daruiasca mantuirea. Asa cum iarna aduce zapada care acopera iarba,insa n-o usuca,ci mai mult,o pastreaza si o inviaza primavara,cand neaua piere si aceasta devine infloritoare,la fel se intampla si in lupta duhovniceasca.Iarna ispitelor si a grijilor vietii vine sa inghete zelul duhovnicesc.Fiecare fortare duhovniceasca,insa,care are drept scop ajutorul duhovnicesc,raspandirea samantei,a cuvantului lui Dumnezeu,pe care cu harul Lui ii slujim ca niste robi nevrednici,viaza iarba duhovniceasca,adica zelul nevoitor pentru marea mantuire,pentru dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu.
  Samanta se arunca si dupa pamantul care o va primi si care o va germina va fi si aparitia plantei,cantitatea si calitatea rodului.Asa este si cuvantul lui Dumnezeu,care se rosteste,in functie de inimile care-l vor primi si-l vor prelucra,va inapoia binecuvantarea cea mare,ca sa dobandim viata cealalta.
  Pentru a ne castiga mantuirea ,va trebui sa ne punem viata in ordine,pentru ca acolo unde este randuiala este pacea si Dumnezeu.Neoranduiala si confuzia sunt lucrarea diavolului.Ca sa intram insa in randuiala,trebuie sa urmam indrumarile parintelui duhovnicesc.Fiecare om pacatos care s-a bucurat de marea binecuvantare, ca sa vina doctorul fara de arginti care se numeste Sfanta Spovedanie,va trebui sa tina indrumarile si regulile impuse de duhovnic ca sa se indrepte,sa pastreze si sa-si intareasca sanatatea sufleteasca.Un doctor consulta bolnavul,pune diagnosticul, ii da medicamentele si indrumarile medicale,pe care acesta trebuie sa le pastreze cu sfintenie ca sa dobandeasca vindecarea.Si precum neglijarea cea mai mica a acestei prescriptii medicale aduce dupa sine lipsa rezultatului asteptat al vindecarii,tot asa medicul duhovnicesc da reteta duhovniceasca pentru vindecare,si credinciosul este dator sa tina regulile si randuielile.Acestea sunt rugaciunea,mataniile,studiul,in special ,al Noului Testament si al intregii Sfintei Scripturi.
  Noul Testament este harul cel nou al lui Hristos si binecuvantarea intregii Sfintei Treimi,in timp ce Vechiul Testament este doar o umbra.
In continuare,vorbim despre post si ganduri.

Pe acestea sa nu le primim,ci sa le alungam pe loc,de la nastere,pentru ca daca le lasam vor naste multe buruieni ,care,de cele mai multe ori,sunt adanc inradacinate,iar omul sangereaza si, de obicei,aduc cancerul.
  Dumnezeu ne-a invrednicit sa ne sculam unii de dimineata,altii in zori si altii mai tarziu.Primul lucru pe care il avem de facut,grija principala,izvorata din indatorirea crestineasca si nevoia sufleteasca pentru mantuire,este sa ingenunchem,sa inaltam mainile noastre catre Dumnezeu si sa ne rugam.Cat de frumoase sunt rugaciunile Bisericii noastre,atat de diferite de cele ale vietii!,,Sculandu-ne din somn,cadem catre Tine,Bunule,si cantare Iti aducem,Puternice,impreuna cu ingerii''.
Deci,dupa ce ne-am sculat si am cazut la bunatatea lui Hristos,trebuie sa-i multumim ca ne-a invrednicit sa trecem cu bine vremea noptii.
  Somnul este o imagine a mortii,pentru ca adormim si nu stim unde ne aflam timp de mai multe ore si iarasi ne ridicam si devenim oameni vii,cu constiinta.Dupa ce am multumit lui Dumnezeu din toata inima ca ne-a facut vrednici sa vedem lumina zilei,sa-l rugam sa ne ierte pacatele.
  Sa ne rugam pentru vrajmasii nostri,pentru cei care ne batjocoresc,ne osandesc,ne alunga si ne indeamna la pacat.Aceasta este primul lucru pe care trebuie sa-l facem,pentru ca daca nu iertam,nici Dumnezeu n-o va face cu noi.Aceasta este iubirea cea mai vie fata de aproapele,atunci cand cineva se roaga pentru altuldin toata inima,nu din obisnuinta,ca asa zice Dumnezeu ,ci din suflet.
  Sa iertam si sa iubim pe vrajmasi,care,in definitiv,sunt binefacatorii sufletului nostru. Cel care ne ispiteste,ne osandeste,ne produce o stare nefericita devine instrumentul diavolului,pe de o parte,si al lui Iisus,pe de alta parte.Sfintii Parinti spun ca el este instrumentul lui Iisus,cel care arde egoismul si mandria,ca sa primim vindecarea.
  Acesta o face din rautate,dar noi sa altoim ,insa,maslinul salbatic intr-unul roditor si vom produce roade folositoare pentru viata noastra.De aceea,este un mare folos sa-i acceptam pe oamenii potrivnici.
  Cei care ne lauda,desigur,daca o fac din iubire sunt vrednici de cinste pentru ca poarta iubirea lui Hristos.
  Acesta,insa,ne zice:,,Daca iubiti pe cei care va iubesc,ce folos veti avea?Aceasta fac si pacatosii si vamesii,si primii si ultimii.Eu insa va zic: sa iubiti pe vrajmasii vostri,pe cei care va fac rau,care va prigonesc si va pun la chinuri''.Pentru Dumnezeu,Parintele ceresc,asa face,rasare soarele si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti,peste cei rai si peste cei buni.El este Acelasi pentru toti si face acestea si fiilor Lui,care-l iubesc din tot ,sufletul si celor care-l blesteama si se arata necredinciosi fata de El.
  Nu face exceptie cu nici unul,ca nici un om sa n-aiba raspuns de aparare.Asa si noi,rugandu-ne pentru acei oameni,pe de o parte,ne indreptatim inaintea lui Dumnezeu,iar pe de alta parte,ii ajutam sa se lumineze,pentru ca este posibil ca ei sa nu-si aminteasca de Dumnezeu,sa nu faca rugaciune,nici chiar cruce.Cine ii va ajuta pe acestia?Asadar ,au nevoie absoluta de rugaciunile noastre,ca Dumnezeu sa-i ierte si sa-i sfinteasca si,in acelasi timp,ii vom ajuta sa vina la pocainta.
  Mare lucru este iubirea aceasta!Sfintii Parinti ne spun ca ,daca vrei sa-i faci rau vrajmasului tau,trebuie sa te rogi pentru el,pentru ca rugaciunea ta il va forta pe Dumnezeu sa intervina dupa dreptatea Lui,iar tu vei fi indreptatit prin iubirea ta.
  Femeile sa se roage pentru barbatii si copiii lor,barbatii pentru femei si copii,acestia pentru parinti si,asa,uniti in rugaciune,sa propasim in viata duhovniceasca.
  Rugaciunea sa o facem dimineata,impreuna cu mataniile pe care duhovnicul ni le-a randuit si,daca suntem sanatosi,sa facem chiar mai multe.Matania inseamna inchinarea lui Dumnezeu,lucru pe care vrajmasul nostru diavolul,nu-l face,nu-si pleaca capul,nu ingenuncheaza,nu se inchina.
  Toti oamenii lui Dumnezeu se inchina Lui si-l urasc pe diavol,de aceea mataniile au o mare importanta.Sa ne nevoim mai mult,ca sa primim plata de la Dumnezeu.Putinele matanii pe care le batem se aduna incet la Jertfelnicul din ceruri si,cand vom urca la cele de sus,le vom gasi inmultite.Aceasta ne va ajuta in raspunsul de aparare din ceasul infricosator cand vom fi judecati.Deci sa facem rugaciunea noastra dimineata,asa cum suntem datori,pentru ca ea ne va lumina ziua si vom pleca la munca,la scoala sau in calatorie altii.
  Nu trebuie sa-l uitam niciodata pe Dumnezeu si, rugandu-ne dimineata,primim harul Lui,puterea,binecuvantarea,pe ingerul nostru,si inaintam in truda zilei.
  Deci sa ne amintim mereu de El cu ,,Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ma''.Pomenindu-l si cerand iertare,Dumnezeu ne va invrednici sa ne intoarcem cu bine la casa noastra.Treburile noastre cer luare aminte.
  Acolo unde lucram,multi oameni spun ,,verzi si uscate'',cuvinte urate,pentru ca sunt patimasi si nu iau seama la nimic,decat la cele trecatoare,vremelnice,la placerile vietii.
  Omul care se roaga nu ia aminte la acestia,nu se face partas si nu-i urmeaza,ci simte mila si se roaga pentru ei,ca Dumnezeu sa-i lumineze si sa nu mai traiasca intr-o asemenea atmosfera inabusitoare duhovniceste,ci,odata,sa vina la curatie,la ziua si la aerul curat.

Si dupa amiaza,inainte de somnul de seara sa ingenunchem si sa oferim rugaciunile noastre lui Dumnezeu.In ceasurile zilei si ale noptii sa deschidem Noul Testament si sa citim cel putin un capitol pe zi.Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca diavolul fuge din casa in care exista Sfanta Scriptura.Zilele,anii si veacurile trec ca umbra si fiecare dintre noi mergem spre sfarsit.
  Viata fiecarui om este o carte si fiecare zi o pagina.Toate cartile au un sfarsit,ca si viata omului,si fiecare pagina consemneaza unele sau altele,faptele luminoase sau intunecate ale omului.Si cand viata se incheie,atunci se deschide aceasta carte inaintea lui Dumnezeu,si pe baza celor scrise acolo,omul va fi judecat.Sa ne rugam cat putem ca atunci cand plecam din aceasta viata sa nu avem pacate mari si grele,ci cat mai putine si neinsemnate.Mijloacele Bisericii,Liturghiile Dumnezeiesti,parastasele,rugaciunile de dezlegare,milosteniile si atatea altele ne vor ajuta foarte mult,astfel incat pacatele cele mici pe care le avem,pentru ca nimeni nu este fara de pacat,sa se bucure de iertarea lui Dumnezeu,fara primejdie.Cele care pun in pericol imediat mantuirea noastra sunt pacatele noastre in numar foarte mare.
  Cand ducem,insa,o viata cumpatata,pacatele acestea lipsesc din viata omului.Asa cum un bolnav,vizitat des de doctorul lui,care tine prescriptiile acestuia,isi pastreaza sanatatea,in timp ce daca le neglijeaza se pune in pericol.De aceea,vizitele dese la medicul duhovnicesc,sub orice forma,ne ajuta direct sa pastram sanatatea noastra sufleteasca,lucrul cel mai pretios din lume.Lumea intreaga nu are valoarea unui suflet nemuritor,pentru ca aceasta va trece,dar sufletul niciodata.

  Un tropar al Bisericii noastre vorbeste despre priveghere.Acesta se canta in fiecare zi la slujba miezonopticii,in Biserica si in special la manastiri.,,Iata Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind,iar nevrednica este aceea pe care o va afla lenevindu-se.''
  Privegherea este cea care-l tine pe om in stare de trezvie si doar cel care se afla in aceasta stare se pazeste pe sine,ia aminte la calea lui si are caderi mai putine.Cel care traieste fara luare aminte cade usor si sufera rani a caror cauza de cele mai multe ori este neglijenta fata de indatoriri.Neluarea aminte este un semn ca zelul s-a molesit.

Un parinte ne spune ca Dumnezeu n-are nevoie de rugaciunile noastre,de matanii,de postiri,de toate acestea,dar in lipsa lor noi suntem cei care permitem intrarea duhurilor rele in sufletul nostru.Cand omul nu-si ia medicamentele,ingaduie bolii sa revina mai cu putere.
  Noi,lipsindu-ne de indatoririle noastre,ingaduim diavolilor sa intre,sa se amestece din nou in viata noastra,sa ne deschida ranile,plagile,durerile,sa ne puna in primejdie.
  De aceea,n-avem voie sa fim neglijenti pentru ca nu stim daca maine va mai fi pentru noi o zi.
  Nici o clipa nu este in stapanirea noastra,toate sunt trecatoare,nesigure si viata si parintii si toate rudele,sanatatea,banii si tot ce avem,le pierdem intr-o clipa.
  Lucrul cel mai sigur este moartea care ne urmareste la tot pasul.Nici un om de pe pamant nu poate sa evite acest pod pe care ne trece dincolo,in viata cealalta,si trebuie sa ne preocupe foarte serios.Sanatatea,banii si copiii,alte lucruri ne preocupa foarte serios si le dam o importanta mare,ne ostenim pentru a le avea,dar ar trebui,cel putin in aceeasi masura,sa ne intereseze si lucrul cel mai sigur,MOARTEA,cea care ne duce direct la Dumnezeu.Domnul a zis:Am iesit de la Tatal Meu si am venit in lume,iar las lumea si Ma intorc la Tatal (Ioan 16,28).
  Aceeasi cale va urma sufletul omului.Este stiut faptul ca omul este un ipostas compus din suflet si trup.Sufletul omului,care a fost creat de Dumnezeu prin Fiul si Duhul Sfant,dupa moarte se va desparti vremelnic de trup si va merge la Dumnezeu.
  Dupa A Doua Venire,trupul va invia,sufletul se va uni cu el si omul se va arata intreg inaintea judecatii infricosatoare a lui Hristos,ca sa fie judecat.
  Sa ne nevoim cu toata puterea sufletului nostru,in lumina cereasca a Evangheliei,pentru Imparatia Cerurilor,ca sa fim aflati intr-o stare morala buna in acel ceas infricosator.Nu l-am trait si doar cine a facut-o,poate sa marturiseasca despre seriozitatea acestui lucru.Toti vom trece prin aceasta poarta stramta si pe aceasta punte a suspinelor,de aceea avem nevoie de curatenie.
  Sufletul nostru va trebui sa dobandeasca trasaturile de fiu al Tatalui ceresc,altfel,daca nu le are pe acestea,le va avea pe ale diavolului.Deci sa ne curatim pe noi insine cat putem de mult si sa ne punem in ordine gandurile ce pot deveni cauza caderii din harul lui Dumnezeu.
  Domnul ne-a spus ca un gand razlet al unei patimi rele ne arata vinovati,si multi oameni,prin cugetele lor,au pierdut Imparatia Cerurilor.Domnul cunoscand aceasta slabiciune,a sadit lumina si leacuri tamaduitoare la radacina raului.

  Aceasta radacina sunt cele cinci simturi care alimenteaza intelectul si inima.Ochii dezvolta imaginatia,iar diavolul misca ochii sufletului sa ia seama la ceea ce prezinta acest ,,fotograf'' rau.Astfel,inima devine atat de murdara,incat Hristos nu mai poate sa vina sa locuiasca in ea.Domnul a zis in predica de pe munte:Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu(Matei 5,8).Deci inima necurata nu poate sa-l vada pe Hristos,El nu apare ca ceva sensibil,ci Se face cunoscut prin iubirea,dragostea,intelepciunea Lui Divina,bunatatea,pacea care covarseste toata mintea.Oamenii cred ca pacea inseamna lipsa gandurilor.Este si aceasta o pace,dar Sfintii Parinti cand ne vorbesc de pacea duhovniceasca intelegem arvuna imparatiei cerurilor.
  Crestinul care a gustat din pacea divina isi iese afara din sine,caci ea inseamna,omeneste vorbind,pregustarea Imparatiei cerurilor.Pacea aceasta hraneste si sufletul si trupul omului.Cu mare grija in suflet,va sfatuiesc si va spun ca trebuie sa ne nevoim . Ceea ce ati primit sa nu risipiti,sa nu pierdeti,ci sa pastrati adanc in inima voastra ,sa transformati in viata,ca sa aflati folosul si sa gustati frumusetea Imparatiei lui Dumnezeu.
  Cand dobanditi sanatate sufleteasca,bucuria si multumirea voastra fata de Dumnezeu sa n-aiba limite.Ceea ce vreau sa va spun la sfarsit este sa va rog din nou sa pastrati aceste putine lucruri pe care harul lui Dumnezeu ni le-a dat sa le spunem aici.Sa le tineti spre folosul pe care l-ati primit prin taina sfintei pocainte,sa va luptati s-o cresteti si s-o raspanditi si celor din jur.Iar cand Dumnezeu ne va invrednici sa ne aflam din nou aici,sa va gasim intr-o stare sufleteasca mai buna.Samanta a fost foarte saraca si foarte smerita pentru ca noi,nefericitii,am fost saraci cand am spus-o spre folos.
  Ma rog sa inmultiti ceea ce ati primit si sa va rugati pentru noi pacatosii,ca harul Sfantului Duh sa ne tina pe noi smeriti sufleteste si trupeste si sa ne invredniceasca de mantuire spre slava Tatalui si a Fiului si Sfantului Duh,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.



sursa..cartea..Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul.. Mestesugul mantuirii..Omilii

Doamne ajuta.

PARINTELE EFREM FILOTHEITUL ...SE ROAGA CU RUGACIUNEA INIMII

   

Staretul Iosif Isihastul a format in jurul sau o familie de ucenici si ia invatat toate cele spre mantuire...

       
       printre noi inca se mai afla in viata ultim ucenic Parintele EFREM Filotheitul care este in Arizona

pe sfintia sa vom auzi in video de mai jos cum trebuie sa zicem rugaciunea

DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA si

PREA SFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU MILUIESTE-MA

Si ne recomanda si noua tuturor crestinilor sa zicem si noi indiferent cum..mai ales cu voce tare cand suntem singuri..ca sa deprindem incetul cu incetul din cantitate sa ajungem si la calitate..Doamne ajuta..

ADEVĂRURI PE CARE NU TREBUIE SA LE UITAM..PARINTELE EFREM FILOTHEITUL

* Naşterea lui Hristos a fost nezgomotoasă şi smerită. A venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca s-o mântuiască. A venit ca să-l miluiască, să-l ierte şi să-l mântuiască pe om. A dat poveţe mântuitoare, ne-a lăsat porunci, sfaturi şi pilda Sa sfântă pe care să o urmăm pentru a ne mântui sufletele noastre.

Toate aici pe pământ sunt trecătoare şi efemere, se duc ca un vis…

* Credem pe deplin în a Doua Venire a Domnului, care va fi măreaţă, înfricoşătoare şi slăvită…

Marii părinţi ai Bisericii noastre, asceţii care aveau minte curată şi lumina Sfântului Duh, au păstrat pururea în conştiinţa lor această înfricoşătoare a Doua Venire a lui Hristos. Au cugetat la ea încontinuu, şi asta i-a făcut să se îndurereze mereu şi ochii lor să nu înceteze a plânge…

* După moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Până la a Doua Venire, lucrurile vor fi deja lămurite şi rezolvate pentru fiecare suflet. Atunci se va face împărţirea finală, se va termina toată sărbătorirea.

* Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin primul tribunal şi apoi va merge la marea Judecată, marele adevăr care va fi spus la sfârşitul vieţii noastre trebuie să ne preocupe mai mult decât orice altă grijă. Lumea întreagă nu este vrednică şi nu preţuieşte cât un suflet. Sufletul este nemuritor, lumea este stricăcioasă şi se va sfârşi. Suntem aici pentru puţin timp… Să ne pregătim bine şi mântuitor pentru această mare Judecată prin care trebuie să trecem. Moartea ne pândeşte în fiecare clipă. Inima omului lucrează ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact aşa se va opri din funcţiune şi inima omului. Şi atunci va urma aşezarea sufletului nostru, ori în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, ori în iadul cel veşnic, împreună cu diavolii.

* Să fim atenţi să nu ne orbească lucrurile pământeşti, căci grija multă pentru cele trupeşti este amăgire. Grija pentru mântuirea sufletului nostru trebuie să fie neîntreruptă, la fel şi rugăciunea şi mulţumirea către Dumnezeu. Fie că avem necazuri, fie bucurie, mulţumirea să nu lipsească din sufletul nostru.

* Să nu credem că numai prin lucruri materiale îi putem fi de folos săracului. Trebuie să-i oferim şi hrană duhovnicească. De multe ori, chiar şi sufletul nostru este întemniţat, este sărac şi gol în fapte bune. De acesta să ne îngrijim mai întâi, să îl îmbrăcăm, să îl hrănim şi să îl scoatem din închisoarea osândei, vinovăţiei şi păcatului. Şi când ajutăm sufletul nostru, e uşor apoi să-l ajutăm şi pe aproapele nostru.

Priviţi cât de jos a coborât Hristos. A coborât şi a zis: “Primiţi-Mă şi pe Mine ca pe un sărac; orice oferiţi acestui sărac, Mie îmi oferiţi. Şi Eu voi lua ceea ce îmi oferiţi voi şi pentru aceasta vă voi da Împărăţia Mea“.

Legea Evangheliei şi poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neînfăptuit; înfăptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire şi nu nefericire. Omul suferă când simte ură, când simte gelozie, când simte răutate. Şi preferăm să suferim decât să iubim. Când îl miluieşti pe sărac, trebuie să simţi fericire, să simţi bucurie, pentru că l-ai făcut să-şi afle odihna. Era înfometat şi acum nu-i mai e foame, ori îi era frig şi acum s-a încălzit. Era la închisoare, tu ai plătit şi acum este liber. Aceste fapte nu sunt grele şi omul se simte foarte fericit. Iată calea lui Dumnezeu!

* Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte uşoare, odihnesc, răcoresc şi nasc fericire în sufletul omului. De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Şi la a Doua Venire nu va zice: “De ce nu aţi lucrat nevoinţa?“. Nu. Va zice: “De ce nu l-aţi îmbrăcat pe sărac, de ce nu l-aţi mângâiat pe cel întemniţat?“. Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos: “Cine este cel care Mă iubeşte? Cel ce ţine poruncile Mele. Cel ce nu Mă iubeşte pe Mine nu ţine poruncile Mele“. Prin cercetarea pe care a făcut-o celor de-a stânga, a vrut să le zică: “Voi nu aţi avut dragoste şi, pentru că nu aţi avut dragoste, nu puteţi intra în cămara dragostei“. Cămara dragostei se câştigă numai cu iubire şi jertfă. De aceea va trebui, cu dragoste şi smerenie, să intrăm în Împărăţia cerurilor.

Strâmtă şi dureroasă este calea ce duce la Viaţă. Drumul larg îi duce pe oameni în iad. Care este drumul larg? Viaţa lumească nepăsătoare şi zilele ce trec fără folos, goale…

Nu trebuie să ne amăgească diavolul, ci să ne străduim, cum se spune în Evanghelia Hristosului nostru, să curăţim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastră, mintea noastră. Dacă vei curăţi potirul pe dinăuntru va fi curat şi pe dinafară, omule. Prefăcutule, nu-l spăla pe dinafară şi înăuntru să-l laşi necurăţit. Ochii lui Dumnezeu le văd pe toate. Pe oameni îi vom păcăli, vom arăta altă faţă, dar cele dinăuntru sunt cunoscute de către Dumnezeu. Să ne străduim să devenim cum trebuie pe dinăuntru, să ne schimbăm. Să umplem timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu gânduri bune, cu simţăminte curate.

Să nu ne preocupăm cu vorbe deşarte, să nu ne ocupăm cu discuţii necuviincioase şi vătămătoare. Să ne ferim limba noastră de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, să nu facem asta! Să ne judecăm pe noi, să ne osândim pe noi. Dacă ne osândim, ne vom izbăvi de osânda lui Dumnezeu. Dacă osândim, vom fi osândiţi, şi dacă judecăm, vom fi judecaţi; şi cu măsura cu care vom măsura altora, ne va măsura şi nouă Dumnezeu.

Fiecare clipă care trece nu se mai întoarce. Diavolul câştigă timpul nostru, şi în acest scop ne preocupă cu lucruri pământeşti şi trecătoare, încât să nu oferim mai mult lui Dumnezeu şi sufletului nostru. Să fim cât mai atenţi să ne aflăm în stare de veghe, să priveghem cu mintea, cu inima, să nu lăsăm să intre gândurile urâte, să nu lăsăm inima să se molipsească.

Dacă nu suntem cu luare-aminte, chiar şi în biserică putem să păcătuim mult. Când venim la biserică şi nu ne îmbrăcăm decent, şi prin lipsa de cuviinţă a îmbrăcăminţii noastre îi provocăm sminteală vreunui om, Biserica devine pricină de sminteală. Şi venind omul să se curăţească pe sine, pleacă şi mai murdar. Pentru că privirea lui a căzut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca îndeosebi femeile să aibă foarte mare grijă ca atunci când vin la biserică să fie îmbrăcate cuviincios, atent. Răspunderea este foarte mare şi este un păcat pe care oamenii nu-l mărturisesc. Îşi spun păcatele, dar nu-i auzi spunând: “Ştii, părinte, în vremea necunoaşterii, când nu-l cunoşteam pe Dumnezeu, nu cunoşteam Evanghelia, pocăinţa, nu am fost învăţat şi poate prin neatenţia îmbrăcăminţii mele am smintit oameni. Fie cu hainele, fie cu locul în care şedeam, fie cu poziţia mea“.

Acestea sunt păcate pe care diavolii ni le pot reproşa, şi noi vom zice: “Dar cum s-au întâmplat acestea?“

“- Iată, când purtai haina aceea, când şedeai aşa, când nu ai avut grijă şi nu te-ai aşezat unde trebuia, l-ai smintit pe acel om.“

Atunci sufletul acela va fi ţintuit de vinovăţie şi astfel judecata va fi pe măsură. Vreau să spun, cu smerenie, că trebuie să fim atenţi la toate astea, căci vom pleca din lume şi vom merge la tribunal, vom merge la judecată… şi acolo vor fi spuse toate. Să avem grijă, deci, să fim cuviincioşi în toate. Să curăţim interiorul potirului nostru, sufletul nostru, inima noastră. Şi unde simţim vinovăţie, să ne pocăim.

Sfântul Vasile cel Mare a zis: “Nici femeie nu am cunoscut, dar nici feciorelnic nu sunt“. Când Sfântul Vasile cel Mare a zis că în viaţa feciorelnică pe care a trăit-o nu a cunoscut femeie, căci nu a fost căsătorit şi nici nu a păcătuit, dar nici cu vreo femeie nu este, s-a referit la gândire. Gândul păcătos trece şi dacă nu avem grijă, ne poate lăsa urme, ne poate lăsa pete şi murdării. Prin urmare, când ne pătăm, de ce avem nevoie? De spălare, de curăţire. Cum se face curăţirea? Curăţirea se face prin lacrimi, se face prin spovedanie şi pocăinţă.

De aceea trebuie să avem grijă să nu ne biruiască cele lumeşti sau cele care astăzi ni se oferă ca fiind foarte bogate. Mă refer la ceea ce iubeşte omul: îi place să se înfrumuseţeze şi să se gătească, îi plac podoabele scumpe…

Când eu nu am grijă, ca om, şi provoc ispită fratelui meu, surorii mele, prin împodobirea neatentă, atunci eu port vinovăţia în spate. Lucru ce trece neobservat. De câte ori, dacă ne cercetăm conştiinţa, vom vedea că în viaţa noastră lumească, poate chiar şi acum, nu suntem atenţi? Prin urmare producem sminteală. Pe aceste păcate nu le cunoaştem; să le mărturisim şi vor fi şterse.

De aceea să fim cu luare-aminte la aceste lucruri, ca să fim pregătiţi. Moartea este înfricoşătoare, nu este joacă. Dacă vreunul dintre noi a cunoscut câte ceva despre moarte, dacă a fost primejduit de boală, a văzut cât de înfricoşătoare este. Vedeţi cum lăcrimează omul sau chiar plânge, şi ochii îi sunt neliniştiţi în ceasul morţii? Deoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii să-i smulgă sufletul. Şi sufletul tremură cum tremură frunza de toamnă la cea mai uşoară adiere de vânt.

Troparul slujbei de înmormântare zice: “Ce luptă are sufletul când se desparte de trup, cât lăcrimează atunci, către îngeri îşi ridică ochii şi în zadar se roagă; către oameni îşi întinde mâinile şi nu are cine să-l ajute“. Spune că îşi întoarce ochii către îngeri şi nu primeşte nimic. Căci îngerii zic: “După faptele tale, aliluia. Te-am fi ajutat dar trebuia să ne ajuţi şi tu cu faptele tale“. Îşi ridică mâinile spre oameni şi le cere să-l ajute. Şi ei zic: “Cum să te ajutăm? Noi nu ne putem ajuta pe noi, cum să te ajutăm pe tine?“ Şi atunci omul îşi dă seama de adevăr. Dar ce mai poate face în ceasul acela, când îi iese sufletul?

Această cercetare, acest adevăr, această realitate pe care vedem că o trăieşte fiecare om apropiat nouă, când pleacă din viaţă, ar trebui să ne fie lecţie, pentru a ne pregăti pe noi acum, pentru ca atunci când va suna ceasul, să fim gata. Şi cu toate că ne vom amărî, căci moartea este din natura ei grea şi amară, dacă conştiinţa nu va mărturisi împotriva noastră, vom simţi un balsam în suflet. Sufletul nădăjduieşte, simte că ceva se va întâmpla. De aceea deci, înainte de a sosi acel ceas înfricoşător, înainte de a veni această primă judecată a sufletului, şi apoi marea Judecată de la a Doua Venire, să ne pregătim, să fim atenţi, să ne grăbim acum; nu mâine ori poimâine. De astăzi, din clipa aceasta, să punem în sufletul nostru pocăinţă şi să ne întoarcem la Dumnezeu. Şi când Dumnezeu va vedea această intenţie bună din partea noastră, ne va ajuta. Şi va spori această mică intenţie a noastră şi o va face mare, încât să ne putem învrednici de mântuirea sufletelor noastre.

* Hristos, Mântuitorul nostru, cunoscând toate câte se vor întâmpla, ni le prevesteşte în Sfânta Lui Evanghelie, pentru ca să luăm măsuri şi să ne pregătim. Să nu avem nici o justificare că nu ni le-a spus, că nu le-am citit, că nu le-am auzit şi că de aceea nu ne-am pregătit. Nu, Hristos ni le-a spus amănunţit. La fel Biserica şi Sfinţii Părinţi Propovăduitori şi toţi cuvioşii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie să le lucrăm. Adică despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrându-le, să scăpăm de toată această uriaşă primejdie.

Din nefericire, toate lucrurile, şi mai ales păcatul, ne arată, precum se vede, că se apropie sfârşitul. Auzim de războaie, şi se vor face. Vedem cutremure. Vedem păcatul, vedem satanismul, şi ce nu ne văd ochii? Tehnologia va ajunge până la a ne scoate din minţi, din credinţă. La ce să ne mai aşteptăm?

Cu toate că şi moartea fiecărui om este o a doua venire, totuşi o aşteptăm acum şi o vedem venind la modul general. De aceea să ne pregătim încontinuu, să ne curăţim, să fim neprihăniţi pe dinăuntru, să lucrăm faptele luminii, cele pe care ni le spune Hristosul nostru, faptele dragostei. Inima noastră să devină lipsită de răutate, precum a pruncilor. Aşa cum a zis Domnul: “Dacă nu ne vom face ca şi copiii în nerăutate şi în dragoste, nu vom putea intra în Împărăţia Cerurilor“. Nu zice să avem mintea copiilor şi judecata lor, ci nerăutatea inimii la care să ajungem în legătură cu aproapele nostru. Acesta poate să ne facă rău, să ne înjure, să ne batjocorească, să râdă de noi, să ne privească cu trufie, noi trebuie să ne păstrăm inima în nerăutate, precum pruncii, şi astfel ne vom mântui. Dar dacă începem să pretindem ce-i al nostru bătându-ne cu pumnii în piept şi să cerem dreptate, vom fi găsiţi vinovaţi. Căci Evanghelia nu ne spune să răspundem răului cu rău.

Mai mult decât toate să ne aducem aminte de ziua aceea înfricoşătoare a Judecăţii, şi desigur, cum a zis Sfântul Siluan Athonitul, să medităm la iad, încât noi să ne ferim a ajunge la această stare. Când această meditaţie va deveni pentru noi temelie şi viaţă, vom fi ajutaţi să ne ferim de faptele întunericului şi astfel vom scăpa de acest groaznic şi înfricoşător iad.

Să ne închinăm, să-I mulţumim şi să-L slăvim pe Hristosul nostru, care S-a făcut om pentru ca noi să devenim dumnezei.

Să-L cântăm şi să-L preamărim pentru că S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a arătat drumul luminii, ni l-a trasat şi ne-a ajutat să păşim pe el. Ne-a dat ca armă cu care să-i lovim pe vrăjmaşi în dreapta şi-n stânga, arma luminii, Evanghelia Lui, în care sunt scrise toate, pentru a ajunge biruitori la final, la poarta de aur pe care scrie Ierusalimul Ceresc. Ierusalimul Ceresc îşi aşteaptă copiii şi copiii lui sunt cei care urmează modelul, şi modelul este Hristos.

Amin.

Doamne ajuta...