MINUNEA ARATARII SFINTEI MARIA MAGDALENA...

„Nu te teme Elena. Sunt Sfânta Maria Magdalena. Și eu locuiesc aici cu tine“.

Pe locul unde se află astăzi Biserica Sfintei Maria Magdalena, precum și în împrejurimi, se aflau odinioară case ce aveau grădinile în față lor, o caracteristică des întâlnită la casele din satul Gera din preajma insulei Skopelos. Printre acestea se număra și cea a lui Anton și Elena Tsantarlioti.

Evenimentele miraculoase din această zonă au început a-și face apariția, conform Elenei Karakonti-Mageira, din seara Joii celei Mari, între anii 1898-1900.

Elena Tsantarlioti era o femeie foarte credincioasă și evlavioasă, care pe când se întorcea acasă împreună cu familia de la slujba săvârșită la biserica Sf. Gheorghe din seara Joii celei Mari, a văzut o femeie necunoscută îmbrăcată în negru, precum o călugăriță, stând in fața casei ei așteptând-o parcă să se întoarcă. Elena s-a speriat, căci lăsase toate ușile încuiate și dădu să plece. Femeia necunoscută i-a spus: „Nu te teme Elena. Sunt Sfânta Maria Magdalena. Și eu locuiesc aici cu tine“. Și îi arătă curtea casei sale, în care se afla un măslin sălbatic. „Locuiesc chiar aici“, spuse Sfânta, „și vreau ca începând de astăzi să ții zi și noapte o candelă aprinsă pentru mine.“ Și spuse mai departe: „De acum înainte mă vei vedea adesea, pentru că te-am ales să-mi slujești.“

Elena rămase uimită, își făcu repede semnul Sfintei Cruci și îngenunche înaintea sa, dar Sfânta dispăru imediat. În vreme ce aceasta se înduioșă până la lacrimi, soțul și copii Elenei venind de la biserică o ajunseseră din urmă.

Anton Tsantarlioti, soțul Elenei, era un om sărac, foarte simplu și credincios. La auzirea veștii despre apariția Sfintei Maria Magdalena, și-a făcut semnul Sfintei Cruci de mai multe ori și cu lacrimi în ochi i-a mulțumit Domnului și Sf. Marii pentru că Și-a revărsat Harul asupra familiei sale.

În această perioadă, insula Mytilene se afla încă sub ocupația turcilor și deși creștinii din Skopelos se bucurau de o oarecare libertate, au decis să păstreze secretul pentru a evita ca turcii să afle despre aceasta. Însă în dimineața zilei următoare, deși era Vinerea Mare, întreaga familie s-a strâns în curtea casei arătate de Sf. Maria pentru a o amenaja. Au făcut curățenie în curte, au pregătit-o și au aprins o candelă în jurul căreia au pus pietre pentru ca oamenii să nu o poată vedea în timpul nopții.

După ce a terminat, Elena s-a dus la Biserica Sf. Gheorghe și i-a mărturisit părintelui Eustratios Mageiras tot ce a văzut și a auzit de la Sf. Maria Magdalena. Acesta a fost impresionat și a sfătuit-o astfel: „Elena, gândește-te bine la ceea ce vei face. Nu știm cum vor reacționa oamenii la auzul veștii. Eu te cred și te binecuvântez pentru cinstea pe care ți-a făcut-o Sfânta. Dar ceilalți? Dacă află turcii despre asta? Ei caută orice motiv să ne facă rău“.

Cum au început minunile

Puțin mai încolo de casa Elenei se afla cea a femeii numită Amersoudas Karagiorgainas. Amersoudas văzând de acasă candela aprinsă în fiecare seară, a mers la Elena și a întrebat-o: „Ce e cu candela aia pe care o ții aprinsă în curtea casei tale?“ Elena, neputând să îi ascundă în totalitate secretul, îi spuse: „Ei bine, ceva mi se tot arată. Nu pot să-ți spun mai multe acum“.
Amersoudas nu a mai insistat. I-a respectat tăcerea. Și-a făcut cruce întorcându-se către locul unde ardea candela și a plecat. Conform unei vechi tradiții se spune că aceasta, o dată când a avut ocazia s-a apropiat de candelă, și având grijă ca nimeni să nu o vadă a luat niște pământ și l-a pus într-un pahar. L-a adus acasă în fața icoanelor sale, a spus o rugăciune și a frământat pământul cu făina pe care o pregătise. L-a lăsat deoparte la dospit și în scurt timp a văzut cu surprindere că aluatul crescuse atât de mult încât nici cea mai bună drojdie nu ar fi reușit să-l facă să crească într-atât. Amestecul îl făcuse doar cu o singură farfurie de făină, căci era săracă, iar covata s-a umplut cu aluat. Când a văzut miracolul, a mers la casa Elenei, a îngenunchiat în fața măslinului, i-a mulțumit Domnului și tuturor sfinților, căci nu știa cine a făcut minunea. Le-a povestit întâmplarea lui Anton și Elenei, iar Elena i-a spus adevărul.

De atunci cei din Scopelos, neîncrezători înainte, au început a afla despre minunile ce se petreceau. Oamenii au început să viziteze locul cu pricina și să aprindă candele pentru Sfântă. Mulți luau pământ și îl frământau împreună cu făină, iar bolnavii îl puneau în apa ce devenea curată și se vindecau. Minunile se petreceau una după alta.

În cartierul Elenei locuia o femeie pe nume Vitsani Koukouli. Într-o dimineață aceasta a mers sa-i aprindă o candelă Sfintei, după care s-a întors acasă. Când a intrat, a simțit miros de tămâie. Mirosul se simțea în toată casa și aceasta bănui că venea din ulciorul său, care conținea apă de la fântâna din apropiere și din care tocmai băuse. Mirosea ca și cum cineva turnase parfumuri scumpe în apă. Parfumul se răspândise peste tot.

Fântâna cu apă sfințită

Trecuseră șapte ani. În tot acest timp candela Sfintei Maria Magdalena se păstrase în permanent aprinsă. Lângă casa lui Anton și Elena se afla o altă casă de-a lui Vitsani Koukouli, locuită de Kantzourda Mageiras. În curtea acesteia era o fantână veche, adâncă de aproximativ 30 de metri. Din această fântână își umpluse Vitsani ulciorul cu apă frumos mirositoare.
Într-o zi, o femeie ridicând capacul de lemn ce proteja fântâna de praf și aruncând găleata ca să scoată apă, a văzut apa ce era de obicei puțină, mișcându-se. Vedea cu surprindere cum apa se ridica rapid, într-atât încât ajunsese să se scurgă peste marginea fântânii. Femeia începu să se închine și să strige către vecini să vină. Aceștia s-au adunat cu toții în jurul fântânii și au început să cânte mulțumind Domnului și Sf. Maria Magdalena pentru acest nou miracol. Clopotul Bisericii Sf. Gheorghe a început să bată și toți sătenii s-au adunat. Din apă se răspândea o mireasmă minunată ca de tămâie și de fiecare dată când cineva bea din ea, aceasta avea gust de apă de trandafiri. Până și turcii s-au adunat, au băut din apă și chiar s-au spălat cu ea.

Cei doi preoți, Pr. Eustratios Mageiras și Pr. Anthony Papantonis, au îngenunchiat și au început să aducă cu lacrimi în ochi rugăciuni de cerere către Născătoarea de Dumnezeu.

Apariția unei icoane și a unei cruci în apă

Nivelul apei continua să se ridice și să scadă, dar nu permanent. Într-o zi, preotul se ruga din nou Maicii Domnului, când deodată a auzit un zgomot puternic venind din fântână pe când citea Sfânta Evanghelie. Nivelul apei continua să se ridice și să scadă. Atunci când s-a ridicat, a adus la suprafață o icoană și o cruce. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori. De fiecare dată când preotul se ruga, crucea și icoana apăreau, dar nimeni nu le putea atinge (bunica mea a fost și ea martoră, și a văzut acest lucru petrecându-se de mai multe ori).

Ridicarea primei biserici

După toate aceste întâmplări și cu multe eforturi, s-a obținut în cele din urmă permisiunea turcilor de a construi o biserică temporară, asemeni unei colibe, din bârne și plăci de lemn, întrucât înălțarea bisericilor era interzisă. În această biserică a început să se săvârșească Sf. Liturghie și alte slujbe. Familia lui Anton și a Elenei s-a mutat la părinții acesteia și în ciuda sărăciei cu care se confrunta, a donat proprietatea Bisericii.

Noile apariții și cerințele Sfintei Maria Magdalena

Pe când se petreceau toate acestea, Sfânta Maria Magdalena s-a arătat unui alt sătean, pe nume Haralambos Rallis. I-a cerut acestuia să găsească oameni credincioși și cucernici, care sub supravegherea lui și sub îndrumarea ei, să caute catacombele cunoscute în Skopelos (adăposturi subterane) începând cu împrejurimile bisericii construite provizoriu. Și astfel au început căutările. Toată lumea postea și ajuta la săpat, fără să ceară răsplată.

După o vreme, Haralambos a oprit săpăturile. Se confrunta cu multe probleme, în special de natură financiară. Conducerea Bisericii Sf. Gheorghe văzând că în ciuda săpăturilor nu au găsit nimic, au decis că nu vor să mai sponsorizeze căutările. Soția lui Haralambos Rallis, Regina, deși credea în Sf. Maria Magdalena, văzând că soțul său nu se mai ocupa cu altceva în afară de săpături iar familia sa era una nevoiașă, a început să se opună și să îi pună piedici soțului său.

Toate aceste probleme l-au facut pe Haralambos Rallis să părăsească Skopelo și să plece să lucreze în Polychnitos, locul său natal, dar mai ales, să scape de sentimentul de indignare pe care i-l provocau cei ce uitaseră de minunile Sf. Mariei Magdalena și care acum ironic, nu mai găseau nimic în săpăturile lor.

Însă nu a rămas prea mult în Polychnitos. Sf. Magdalena i s-a arătat din nou și i-a spus să se întoarcă în Skopelo și să continue săpăturile. Acesta însă a început să se plângă: „De ce, Sfântă Maria Magdalena, mă însărcinezi pe mine cu această misiune și nu pe altcineva, ori doar nu știi cât de mult am suferit in Skopelos?“ Aceasta i-a răspuns: „Ți-o încredințez ție pentru că în tot satul nu se găsește un om mai curat ca tine. Întoarce-te în Skopelos iar eu te voi alina și te voi ajuta“. Acesta a răspuns: „Chiar dacă toată lumea îți aduce atât de mult ulei la biserică, oamenii bisericii îl irosesc, iar noi adesea suntem nevoiți să săpăm fără să mâncăm, pe noi nu ne ajută nimeni“. Aceasta a răspuns: „Fii fără grijă Haralambos, te voi ajuta eu. Cât despre cei ce întrebuințează greșit banii și untdelemnul bisericii, își vor primi și ei răsplata. Sunt mulți cei pe care trebuie să îi vindec, dar numeroși sunt și cei pe care trebuie să îi pedepsesc ca un exemplu pentru lipsa de credință și neascultare.“

Haralambos Rallis s-a întors imediat în Skopelos, și cu ajutorul material al unor credincioși, precum și cu sprijinul moral al copiilor și al soției sale, care în urma miracolului Sfintei începuse să-l sprijine și să-l încurajeze. Săpăturile au continuat în ciuda îndoielilor avute de oamenii bisericii sau a altor săteni, până când într-o zi, din pământ a apărut o icoană veche, înnegrită și roasă de umezeală. Icoana a fost găsită în jurul anilor 1910-1911. Atunci au bătut clopotele iar mulțimea a plâns și a înălțat rugăciuni. Pentru o clipă au crezut că aceea era icoana pe care o căutau, însă Sf. Magdalena i-a apărut iarăși în acea seară lui Haralambos și i-a spus: „Haralambos, păstrează în biserică icoana pe care ai găsit-o, astfel încât creștinii să o poată vedea și închina dar continuă săpăturile. Încă nu ai ajuns acolo unde trebuie. Îți voi spune eu când să te oprești“.

Ascultând de noua poruncă a Sfintei, Haralambos a continuat căutările ajungând la stadiul în care se află astăzi. Atunci Sfânta le-a spus să se oprească din săpat: „Gata, strădania voastră a luat sfârșit. Aici vă veți opri cu toții “. Haralambos i-a spus: „Dar Sfânta Magdalena, încă nu am găsit lucrurile despre care ne-ați vorbit.“ Aceasta i-a răspuns: „Este de ajuns cât ați săpat. Mai sunt acoperită de un strat de doar câțiva centimetri de pământ și nu este nevoie decât de două săpături ca să mă găsiți. Dar nu încă. Nu a sosit momentul. De aceea va mai dura până oamenii mă vor găsi. Voi fi descoperită într-o vineri și multe minuni se vor petrece aici în acea zi“.

Traducerea şi adaptarea Lucian Filip





Sursa:  DOXOLOGIA.ro

Doamne ajuta..

SFANTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA,PREDICA AUDIO PR.GHEORGHE ANITULESEI

predica audio..

Poate o sa va placa si astea..

http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/predica-ips-teofan-la-hramul-sf-ioan-de.html?utm_source=BP_recent

http://paisiee.blogspot.ro/2013/05/pe-toate-sa-le-infruntaticu-iubirecu.html?utm_source=BP_recent

Doamne ajuta...

LUPTA PENTRU MANTUIRE..ACUM, SI NU MAINE

Fraţii mei, nu există oameni mai fericiţi decât cei care moştenesc Împărăţia cerurilor. Şi nu există oameni mai nefericiţi decât cei care o pierd. Dacă cel care este surghiunit de pe pământul ţării sale are parte de compasiunea tuturor, iar cel care pierde moştenirea pământească este considerat vrednic de milă de toţi, cu cât mai amar ar trebui să plângem pentru cel care este alungat din ţara cerească, pentru cel care pierde bunătăţile nestricăcioase ale Raiului, pentru cel care se duce în gheena fără de sfârşit. Cu adevărat, nu există om mai vrednic de plâns decât acesta. Nu numai din cauză că va fi dat iadului pentru totdeauna, dar mai ales pentru că va fi dat iadului fiindcă aşa a voit el. Omul păcătos merge de bunăvoie pe drumul păcatului, iar necredinciosul se desparte de bunăvoie de Dumnezeu şi îl urmează pe diavol fără să fie silit de nimeni. Vai de cei care au soarta unui asemenea om! Este sau nu este acesta vrednic de plâns? Şi Domnul nostru Iisus Hristos a plâns pentru Ierusalimul care era acoperit de necredinţă (Luca 13, 31-35).
Din nenorocire, astăzi necredinţa este stăpână pretutindeni, fiind mai mare decât pe vremea lui Iisus în
Ierusalim.

Cu toţii suntem vrednici de plâns, pentru că am căzut din fericire, din bucurie, din slavă, din strălucire, din bunătate, sau aşa cum spune Apostolul Pavel, din cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Cor. 2, 9).
Cercetaţi cu atenţie ce spune Apostolul. El nu afirmă simplu că bunătăţile cereşti sunt mai mari decât cele pământeşti, ci că mintea omenească nu le poate cuprinde în înţelegerea ei. Şi cu adevărat: cum ar putea încăpea în creierul mic al omului tainele nesfârşite ale lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne-a creat din nimic, ne-a aşezat în Paradis, ne-a învrednicit să comunicăm cu El şi ne-a făgăduit o viaţă fericită, cu toate că noi nu I-am dat nimic în schimb. Aşadar, ce nu va dărui celor care cu bună ştiinţă se nevoiesc şi se jertfesc la tot pasul pentru numele Său? L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu pentru mântuirea noastră, chiar dacă noi eram vrăşmaşii Săi. Atunci ce nu va face pentru noi dacă Îi vom fi prieteni? Dar în mod straniu, în vreme ce El caută în orice chip să ne câştige prietenia, noi nu ne îngrijim cu râvnă să o dobândim. În vreme ce El ne cheamă să moştenim bunătăţile Sale, noi suntem leneşi şi indiferenţi.

Să răspundem, fraţii mei, la chemarea lui Dumnezeu, ca să ne bucurăm de roadele iubirii Sale. În ce fel? El însuşi ne spune: Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (Ioan 15, 14). O, Doamne! Pe noi, neînsemnaţii, neputincioşii şi păcătoşii ne numeşti prietenii Tăi? Tu, Care eşti mare, atotputernic şi Dumnezeu fără de păcat, Creatorul şi Domnul universului? Ce nu se cade, deci, să facem şi să îndurăm pentru Dumnezeu, dacă de multe ori, pentru prietenia omenească, ne punem viaţa în primejdie?
Şi cu toate acestea, nimic nu vrem să suferim pentru Dumnezeu, nu ne luptăm deloc şi nici o poruncă a lui Hristos nu punem în lucrare. Cu adevărat, trebuie să plângem şi să jelim pentru starea în care am ajuns.
Ne-am lipsit de bunăvoie de nădejdea mântuirii. Dumnezeu ne-a chemat la cer, dar noi rămânem în iad. Ne-am arătat nevrednici de cinstirea pe care ne-a făcut-o. După toate binefacerile pe care le-am primit de la El, suntem nemulţumitori şi fără minte. L-am lăsat pe diavol să ne despoaie de toate bunătăţile cereşti.
 Şi astfel, noi, care ne-am învrednicit să fim copii, fraţi şi moştenitori ai lui Dumnezeu, nu ne deosebim cu nimic de vrăşmaşii Săi, care îşi bat joc de măreţia Sa şi Îi nesocotesc legile. Vai mie, strig împreună cu proorocul Miheia. Om cucernic nu mai este în ţară şi nici un om drept pe pământ (Mih. 7, 1-2).

Ştiu că mulţi vor socoti cuvintele mele exagerate. Alţii poate că vor râde. Atât de nebuni suntem, încât râdem de ceea ce ar trebui să plângem. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr (Romani 1, 18). Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor mare (Ps. 49, 3-4). Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui (Ps. 96, 3).
Nimeni nu dă importanţă acestor proorocii din Scripturi. Cuvintele înfricoşătoare ale proorocilor sunt socotite a fi poveşti. Cum credeţi că ne vom mântui? Cum vom scăpa de dreapta osândă? Am ajuns de râsul şi de batjocora necredincioşilor, a idolatrilor şi a demonilor. Diavolul se mândreşte şi se bucură. Îngerii noştri păzitori sunt ruşinaţi şi mâhniţi. Preoţii care ne cheamă zadarnic, în fiecare zi, la pocăinţă sunt dezamăgiţi de indiferenţa noastră şi ajung să strige, ca proorocii lui Israel, lucrurilor fără viaţă, care cu toate că nu au suflet, se supun fără greş legilor firii: Ascultă,cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: „Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea” (Isaia 1, 2).

Aceste cuvinte sunt despre noi. Noi ne-am răzvrătit împotriva Creatorului şi Binefăcătorului nostru. Noi ne-am făcut mai fără suflet decât lucrurile neînsufleţite, încălcând legile fireşti şi sfinte. Este, dar, vremea să ne pocăim! Este vremea să ne venim în fire. Cei sănătoşi să-i ajute pe cei bolnavi. Cei care sunt în picioare, să le întindă mâna celor căzuţi. Cei care păşesc cu stăruinţă pe drumul mântuirii să-i tragă şi pe cei care rătăcesc prin prăpăstii şi prin locuri de pierzanie. Să nu ne pese numai de noi, ci şi de fraţii noştri. Cu toţii ne îngrijim să sporim câştigul nostru şi nimeni nu se gândeşte să-i ajute pe cei care sunt în nevoie. Cu toţii întindem mâna să luăm, şi nimeni ca să dea. Cu toţii ne gândim cum să prelungim viaţa noastră pământească, dar nimeni nu se gândeşte să-şi mântuiască sufletul. Cu toţii ne temem de nefericirea de pe pământ, dar nimeni nu tremură gândindu-se la chinurile iadului. Nespusă este durerea sufletului meu pentru nepăsarea noastră. O, cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua şi noaptea pe cei loviţi ai fiicei poporului meu? (Ier. 9, 1).
Poate că unii dintre voi vor spune cu nemulţumire: „Ăsta vorbeşte numai despre lacrimi şi suferinţă; pe toate le vede negre şi murdare”. Nu aş vrea una ca asta, credeţi-mă. Aş vrea să simt numai bucurie şi desfătare şi să pot aduce numai cuvinte de laudă. Dar nu este vremea cuvintelor frumoase. Cum să nu plâng, dacă suntem vrednici de plâns? Cum să nu jelesc, dacă faptele noastre sunt înfricoşătoare? Va supără plânsul meu? Dar de ce nu vă supără păcatele voastre? 

Cuvintele mele sunt dureroase? Dar dureroasă nu este şi viaţa voastră lipsită de Dumnezeu? Dacă vreţi să nu plâng, nu vă mai îndreptaţi spre iad. Dacă vreţi să nu jelesc, nu vă mai distrugeţi sufleteşte. Dar văzând cum vă pierdeţi, nu pot să nu jelesc. Sunt părintele vostru duhovnicesc, care vă iubeşte. Iată ce spune Pavel: O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! (Gal. 4, 19). Nici o femeie aflată în durerile naşterii nu strigă cuvinte mai pline de durere ca ale Apostolului.
O, dacă aţi putea înţelege durerea mea, dacă aţi vedea focul care-mi arde inima, v-aţi da seama că sufăr mai mult decât femeia proaspăt căsătorită, care îşi pierde bărbatul, şi decât tatăl care îşi pierde fiul. Sufăr pentru că nu sporiţi duhovniceşte. Sufăr pentru că viaţa voastră este plină de minciună şi răutate, de neînţelegeri şi de ură, de nedreptăţi şi furturi, de preacurvie şi desfrânare, de răutăţi şi de omoruri. Sufăr pentru că şi cei care nu fac asemenea păcate îşi judecă în fiecare zi aproapele şi îl vorbesc de rău. Cred despre ei înşişi că sunt creştini, dar nu se îngrijesc să fie bine-plăcuţi lui Hristos şi nu fac nimic să-şi tămăduiască sufletul de patimi. Se preocupă de alţii, pe care îi osândesc ca nişte judecători neînduplecaţi. „Cutare este nevrednic de preoţie”, zic ei. „Acesta nu se poartă cuviincios”. „Cutare este prefăcut”. „Acela este hoţ”. „Celălalt îşi urmăreşte interesul”. În loc să ne pară rău şi să ne pocăim pentru propriile noastre păcate, îi judecăm pe semenii noştri. Şi chiar dacă nu am face păcate şi am avea toate virtuţile şi dacă am fi mai presus de toţi oamenii, tot nu am avea dreptul să judecăm pe nimeni.

Sfântul Apostol Pavel întreabă în prima Epistolă a sa către Corinteni: Cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? (1 Cor. 4, 7). Cu atât mai mult, de vreme ce săvârşim păcate în fiecare zi şi în orice chip, nu avem dreptul să scoatem din gura noastră nici un cuvânt rău la adresa fratelui nostru. Iată ce mai spune înţeleptul Pavel: Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci. Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea. Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Rom. 2, 1-3).
Ai atâtea neajunsuri sufleteşti. Atunci de ce te ocupi cu neajunsurile fratelui tău? De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul meu? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău (Matei 7, 3-5).

Înainte să spui: „Cutare este viclean şi înşelător”, vezi cum eşti tu însuţi. Gândeşte-te la patimile tale. Astfel, te vei căi pentru ceea ce voiai să spui despre fratele tău. Dacă cineva ar vrea să cântărească vorbele noastre de fiecare zi, pornind de la blândeţea lor, între vorbe goale de zece mii de talanţi, cu greu ar găsi o frază duhovnicească de o sută de dinari, ca să folosesc banii din parabola evanghelică a slugii celei rele. Vă aduceţi aminte ce a făcut sluga aceea? L-a rugat pe domnul său, căruia îi datora zece mii de talanţi – o sumă foarte mare – să îl păsuiască până anul următor, ca să-i dea înapoi banii. Dar stăpânului i s-a făcut milă de el şi l-a iertat de toată datoria. Puţin mai târziu, sluga aceea s-a purtat neomeneşte cu o altă slugă care îi datora o sută de dinari – o sumă foarte mică. L-a prins pe acela de gât şi i-a strigat: Plăteşte-mi ce eşti dator. Atunci, datornicul său i-a căzut la picioare şi l-a rugat: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Dar sluga aceea fără inimă nu l-a iertat, ci l-a băgat în închisoare, până când avea să-i dea înapoi cei o sută de dinari. Când a aflat stăpânul său, l-a chemat la el şi i-a spus: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? (Mat. 18, 23-34). Şi mâniat, l-a pedepsit pe el cu asprime.

Aşa ne va pedepsi şi pe noi Tatăl ceresc, dacă va vrea să ne judece după dreptate. De aceea, să fim miloşi faţă de semenii noştri, să nu-i judecăm pe cei care păcătuiesc şi să-i iertăm pe cei care ne greşesc. Relele pe care ceilalţi le îndreaptă asupra noastră fac o sută de dinari, pe când păcatele pe care le săvârşim noi dinaintea lui Dumnezeu fac zece mii de talanţi.
Ştim, cu siguranţă, că gravitatea păcatelor noastre depinde de valoarea persoanelor împotriva cărora le săvârşim. Ce înseamnă aceasta? Cel care înjură un om simplu, păcătuieşte, dar nu atât cât păcătuieşte cel care înjură un om cu funcţie mare în stat. Cel care înjură un om cu funcţie mare în stat nu păcătuieşte atât de mult cât cel care îl înjură pe omul care se află în fruntea ţării. Fapta este aceeaşi în toate cazurile, dar nedreptatea este mai mică sau mai mare, după persoana împotriva căreia este săvârşită. Aşadar, dacă cel care îl înjură stăpânitorul pământesc, muritor, este pedepsit, câtă pedeapsă se cuvine celui care Îl înjură pe Împăratul ceresc?

Aşadar, păcatul îndreptat împotriva oamenilor nu este la fel de mare ca acelaşi păcat îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Cu cât este Dumnezeu mai presus faţă de oameni, cu atât mai mare este şi păcatul pe care îl săvârşim împotriva lui Dumnezeu. Şi cu toate acestea, ne temem, respectăm şi ne este ruşine mai mult de oameni decât de Dumnezeu. Îţi voi demonstra acest lucru prin exemple.
Cel care se hotărăşte să săvârşească păcatul preacurviei, cu toate că ştie că este văzut de Dumnezeu, Îl dispreţuieşte pe Creatorul său. Dar dacă ştie că îl vede un om, nu mai săvârşeşte păcatul. La fel şi hoţul – el ştie că răpind lucruri ce sunt ale altuia, este văzut de Dumnezeu. Cu toate acestea, nu îi pasă. Face însă tot ce poate ca fapta sa să nu fie văzută de oameni. La fel face şi cel care vorbeşte de rău, ucigaşul sau orice alt om fără de lege. Vedeţi că îi cinstim mai mult pe oameni decât pe Dumnezeu? Vedeţi că ne temem mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Vedeţi că ne e ruşine mai mult de oameni decât de Dumnezeu?
Vă spun des toate aceste lucruri. Şi ştiu că vă oboseşte faptul că le tot repet. „Iar cu din astea?”, spuneţi voi pe la spate. Iar vin cu din astea, pentru că nu încetaţi să păcătuiţi. Obosiţi să-mi tot ascultaţi îndemnurile, dar nu obosiţi să spuneţi toate răutăţile. Cuvintele mele vă amărăsc, dar nu vă pasă că Îl amărâţi pe Dumnezeu cu faptele voastre.

Bine ar fi să fie minciuni spusele mele. Aş vrea din toată inima ca în ziua Judecăţii să se dovedească că v-am mustrat pe nedrept. Aş vrea mai degrabă să mă osândească pe mine Domnul ca vorbitor de rău, decât să vă osândească pe voi pentru faptele voastre. De aceea tot timpul vă îndemn şi vă rog să vă pocăiţi şi să vă luptaţi pentru mântuirea voastră. Să aveţi dragoste şi bunătate în suflete. Să-i iertaţi pe cei care vă fac rău sau vă vorbesc de rău. Să-i ajutaţi pe cei care au nevoie. Să fiţi smeriţi. Să vă curăţaţi des de murdăria păcatelor, prin spovedanie. În felul acesta, vă veţi mântui sufletele. În felul acesta veţi câştiga Împărăţia cerurilor, cu harul Domnului Care s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus (Tit 2, 11-13).

Sfantul Ioan Gura de Aur
Problemele vietii...

Doamne ajuta...

ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE NAȘTERE, BOTEZ ȘI DESPRE COPIII MICI ȘI MAMELE LOR

De la cate zile se poate boteza copilul?

Botezul copilului ar fi bine sa se facă la 40 de zile. Daca pruncul este in primejdie de moarte se poate chiar din prima zi.


Ce este cristelniţa?
Cristelniţa este vasul din metal in care se face Sfantul Botez.


La botez se pun bani in cristelnita?
Nu se pun bani in cristelnita si nici altceva in afara de untdelemn sfintit, pe care-l pune preotul.


Taierea motului este o datina sau o rânduială bisericească; daca se face si ce reprezinta?
Aceasta nu este ceva legat de credința ortodoxă, ci o datina batraneasca si un prilej de veselie intre neamuri. Deci nu are nici o legatura cu credinta.

In cazul in care a pierdut sarcina, mama trebuie sa respecte toate randuielile de lauzie?
In acest caz lauza trebuie sa respecte toate rânduielile lauziei, dar sa spuna preotului ca a pierdut sarcina, pentru a i se citi o rugaciune speciala.

Exista in unele locuri obiceiul, dat de unii preoti drept canon, pentru ispasirea pacatului avortului, anume de a boteza copii, iar la botez sa aprinda atatea lumanari si sa foloseasca atatea crâsme, cate avorturi are. Este bun acest obicei?

A increstina copii este bine si se poate face aceasta milostenie. Aprinderea mai multor lumanari si folosirea mai multor crasme este un obicei pe care nu-l gasim nicaieri in cartile sfinte. Este o inventie. Dar, ca la orice pacat, pentru a fi iertati de Dumnezeu in primul rand trebuie pocainta si hotararea de a nu mai face astfel de pacate.

Este corect a se repeta botezul?

Dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel care zice „un Domn, o credinta, un botez” (Efeseni 1;5) nu, pentru ca pacatul stramosesc nu se poate repeta si atunci savarsirea unei alte Taine a Botezului in numele Sfintei Treimi ar fi inutila. Pacatele personale savarsite dupa Botez se iarta printr-o alta Sfanta Taina, cea a Spovedaniei, care se mai numeste si „al doilea Botez”. Botezul se poate repeta si este strict necesara repetarea lui daca nu a fost savarsit in numele Sfintei Treimi. Orice Botez este considerat valabil doar daca a fost savarsit in numele Sfintei Treimi. In acest caz, daca un credincios apartinand Bisericilor Romano-Catolica, Calvina sau Lutherana, ori altor culte neoprotestante care savarsesc Botezul in numele Sfintei Treimi, trece la ortodoxie, acestuia i se administreaza doar Taina Mirungerii. Precum este imposibil ca un om sa primeasca de doua ori preotia, asa este imposibil ca acelasi om sa fie din nou botezat (acela care a fost corect botezat ).

Este corect botezul prin stropire?

Nu. Pentru cei botezati la varsta maturitatii, se pot folosi vase mari. Exceptional, oamenilor batrani si bolnavi li se poate face Botezul stand in pat si turnand apa peste ei de trei ori, ca si cum s-ar afunda in apa, pentru ca Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre „baia nasterii celei de-a doua” (Tit

Copiii morți se botează? Dar cei lepădați sau avortați?

Sfintele Taine, acele lucrari sfinte si sfintitoare, se administreaza doar persoanelor vii pentru ca acestea sa-si poata exprima vointa lor in raport cu lucrarea Tainei. Chiar daca la botez credinta e marturisita de nasi, vointa copilului nefiind capabila atunci pentru un asemenea act, botezul nu se poate administra copiilor morti. „S-a hotarat sa nu se dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: <> (Matei 26;26), dar trupurile mortilor nu pot lua si nici manca” (canonul 83 al sinodului al VI-lea ecumenic). „Presbiterii sa nu boteze din nestiinta pe cei care au murit deja...” (canonul 18 al sinodului de la Cartagina). „Daca copilul moare nebotezat din neglijenta parintilor sai, parintii se inlatura de la Impartasanie pe trei ani, mancand in acesti trei ani mancare uscata si sa se roage, ca sa capete milostivire” (canonul 37 al Sfantului Ioan Postitorul). Asa expun canoanele aceasta problema. Deci parintii unui prunc mort nebotezat trebuie sa marturiseasca in scaunul Spovedaniei, tinand cont de sfatul preotului duhovnic. Referitor la copiii avortati, in Moldova exista chiar un obicei de a boteza acesti copii in ziua Sfantului Ioan Botezatorul (7 ianuarie). Este chiar o bataie de joc fata de Taina Sfantului Botez! Aceasta inseamna de fapt o Taina savarsita fara prezenta primitorului, adica a celui asupra caruia actioneaza harul celor 7 Sfinte Taine. Un slujitor care face o astfel de slujba nu este decat un fur de cele sfinte. Daca Biserica ar fi gasit necesara o asa practica, ar fi existat o slujba sau un ritual care sa faca exceptie de la slujba obisnuita a Botezului. Ori, asa ceva nu exista. Exista insa o „randuiala” foarte ciudata: stropirea unui mormant cu apa sfintita si rostirea formulei botezului. Insa niciodata botezul unui mormant nu poate fi unul si acelasi cu botezul unui prunc viu! Iar referitor la pruncii avortati botezul lor e chiar un paradox: incercarea de a sfinti o crima. Avortul este de fapt ucidere, caci stiinta a dovedit existenta unei fiinte vii imediat dupa momentul fecundatiei, iar Sfantul Vasile cel Mare a spus: „Femeile care-si omoara copilul in pantece prin mestesugire se supun canonisirii ucigasilor” (canonul 2). Deci se cuvine ca atat femeia care a savarsit pacatul, cat si sotul sau sa-si marturiseasca pacatele, ascultand sfaturile duhovnicului.


Copiii epileptici sunt cei carora nu li s-au citit la botez rugaciunile de exorcizare (lepadarile)?

Bineinteles ca nu, deoarece efectul Botezului nu este conditionat de citirea sau necitirea exorcismelor. Se stie ca un botez savarsit in graba, prin rostirea doar a formulei botezului, este valabil la fel ca un botez la care s-a oficiat toata slujba. Insa si citirea exorcismelor isi are rostul ei : inlaturarea celui rau. Din acest motiv recitirea exorcismelor pentru copilul epileptic mai poate fi ingaduita; repetarea Botezului insa nu. Insa si aceasta repetare a exorcismelor pune multe semne de intrebare, deoarece impotriva celui rau avem alte slujbe (exemplu Molitvele Sfantului Vasile cel Mare ).


Daca se boteaza mai multi prunci la aceeasi slujba a botezului, doar primul este cel botezat deplin?

Categoric nu. Puterea sfintitoare a apei ramane aceeasi pentru toate persoanele care s-ar cufunda in ea. Ea ramane apa sfintita chiar si dupa savarsirea Botezului, dar pentru ca in ea s-au cufundat pruncii, nu se consuma, ci se varsa intr-un loc curat, special amenajat numit umivalnita. Validitatea Botezului mai multor copii in aceeasi apa este atestata si de practica veche a Bisericii, de a boteza multimi de catehumeni in bazine special amenajate. Ce s-ar face oare un preot care boteaza, spre exemplu, un orfelinat intreg?


Botezul se face cu apă caldă sau rece?

In toata istoria crestinismului nu este mentionat nici un caz in care s-a folosit apa calda. Crestinii de azi insa, mai ales pe timpul iernii, dintr-o slabiciune a credintei lor si necunoasterea lucrarii Botezului, obisnuiesc sa ceara apa calda. Desi grija lor este oarecum justificata, totusi ea devine exagerata. Nu se cunosc cazuri de copii care sa se fi imbolnavit in urma Botezului.



Este bine ca mama și tatăl să participe la botezul propriului său copil?

In toate canoanele Bisericii Ortodoxe nu se gaseste nicaieri interdictie asupra parintilor de a participa la Botezul propriului prunc. Raspunsul este insa urmatorul, si vom vedea si de ce: daca botezul se face pana la a 40-a zi de la nastere, mama nu poate intra in biserica; daca Botezul se face dupa cele 40 de zile de la nastere, mama poate participa la slujba, insa cu conditia ca mai inainte sa i se fi citit „Rugaciunile care se citesc dupa 40 de zile femeii care a nascut”. In ceea ce-l priveste pe tată, el nu are nici o restrictie de a nu participa la botezul propriului copil. In zilele noastre se neglijeaza foarte mult randuiala femeii dupa nastere in cele legate de biserica. Exista astfel „Randuiala in ziua intai la femeia lauza”, apoi in a 8-a zi de la nastere „Rugaciunile la femeia lauza” si „Rugaciune la insemnarea pruncului”, iar in ziua a 40-a slujba mai sus mentionata. De asemenea dupa randuielile canonice, in conditii normale pruncul trebuia botezat in ziua a 7-a de la nastere (canonul 37 al Sfantului Ioan Postitorul), sau mai tarziu (secolul al XI-lea), cel mult in a 40-a zi. Se interzicea depasirea acestui termen. Acest obicei, ca mama sa nu participe la Botezul pruncului sau s-a pastrat din aceste vremuri. In vremurile actuale ele insa nu se mai respecta si, cum am aratat mai sus, mama poate sa participe la slujba dupa ce i s-a oficiat randuiala la 40 de zile, dar si celelalte randuieli, nu toate deodata, ci fiecare la timpul ei.


Ce este „Rânduiala în ziua întâi la femeia lăuză”?

Este o sfintire mica si speciala a apei, legata direct de aceasta zi. Cineva din membrii familiei sau moasa (nu doar moasa, cum se obisnuieste in unele locuri) vine la preot cu putina apa intr-un vas. Preotul o sfinteste si din ea gusta lauza si se stropeste ea si pruncul. Se mai obisnuieste ca din aceasta apa sa se toarne in baia (scaldatoarea) pruncului. La ziua intai se face deci sfintirea apei de catre preot, pe care o poate folosi lauza in loc de alte sfintenii pentru ea si pentru copil. Este o slujbă specială, care durează foarte putin, 3-4 minute doar.


Care este rânduiala în ziua a 8-a de la naștere?

„Rugaciunile la femeia lauza” sunt molitfe de curatire pentru mama si celelalte femei care s-au atins de ea, rugaciuni care se citesc la 8 zile dupa nastere. Cu acest prilej preotul stropeste casa cu apa sfintita si insemneaza pe prunc la frunte, la gura si la inima, binecuvantandu-l. „Rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele” este pentru punerea numelui copilului si incheie molitfa la 8 zile dupa nastere. Din nefericire aceasta randuiala nu se pastreaza dect pe alocuri, mama si pruncul rezumandu-se, in cel mai fericit caz, sa vina la biserica sa i se citeasca aceasta randuiala, ceea ce este partial bine deoarece nu se stropeste casa cu apa sfintita si mama nu are voie sa intre in biserica. Pe de alta parte, mama poate fi inca slabita si acest efort ii poate dauna. La 8 zile, i se citesc mamei de catre preot rugaciunile speciale. In cartea de slujbe numita Molitfenic, este scris ca preotul trebuie sa mearga la casa lauzei si sa citeasca aceste rugaciuni. Nu am vazut nicaieri sa se respecte aceasta randuiala. Majoritatea femeilor care au nascut fie sar peste aceasta molitfa de 8 zile, fie vin la biserica la 20 de zile dupa nastere cerand sa li se citeasca „jumatate de molitfa”. Cel mai bine este sa respectam ceea ce se spune in Molitfelnic, adica la 8 zile dupa nastere, sa chemam preotul acasa pentru a ne citi respectivele rugaciuni.


Cum se procedează în ziua a 40-a de la naștere?

Pruncul e adus la biserica chiar de mama lui, care trebuie sa fie insotita si de naș, prilej cu care preotul citeste doua rugaciuni pentru curatirea mamei si trei pentru prunc, dupa care il imbisericeste, dandu-l nașului. Dacă copilul nu a fost botezat până atunci, i se poate face atunci această Sfântă Taină.


Care este rostul nașului la botez?

Nașul (nașa) iși asuma raspunderea unei bune educatii spirituale pe care o va da copilului. De aceea persoana care joaca rolul de naș marturiseste credinta in locul pruncului. Se cuvine deci ca nașul sa fie un crestin ortodox capabil sa asigure o buna educatie crestina pentru copilul in locul caruia a marturisit credinta. Daca dupa Botez intervin niste relatii reci si distante intre nași și familia celui botezat, aceasta e o mare greseala : intre nași și fini, atat de cununie, cat si de botez, exista rudenia spirituala de gradul I, intocmai ca intre parinti si fii si apropierea sufleteasca e mai mult decat necesara.


Este adevarat ca mama nu trebuie sa iasa din casa pana in ziua a 40-a dupa nastere?

Desigur ca nu. Nicaieri in Canoanele Bisericii si nici in istoria ei nu gasim prevederi referitoare la asa ceva. Problema insa trebuie pusa altfel: dupa nastere femeia este slabita si se recomanda repaosul si odihna chiar la pat daca e cazul, si nicidecum efortul fizic. De aceea se mai zice si ca, pana la 40 de zile, femeia care a nascut nu are voie sa faca nici una din treburile casei. Deci problema se pune mai mult din punct de vedere medical si nu religios.


Ce trebuie sa faca femeia care a nascut pruncul mort?

Trebuie sa mearga la biserica pentru ca preotul sa-i citesca rugaciunile corespunzatoare, in pridvorul bisericii, dupa care poate intra in biserica. De asemenea trebuie sa-si marturiseasca si acest pacat la Spovedanie, deoarece se socoteste a se fi intamplat asa din cauza pacatelor parintilor.

Este adevărat că, în caz de urgență, oricine poate boteza?

Surprinzător, răspunsul este da. Acest botez se numește botezul de necesitate. În mod normal, doar preotul sau episcopul poate săvârși botezul. Însă Canoanele 44 și 45 ale Sfântului Nichifor Mărturisitorul ne spun că în lipsa preotului poate boteza și călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creștin, bărbat sau femeie, și chiar tatăl pruncului. Cum? Afundând pruncul de trei ori în apă curată și rostind formula botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al Sfântului Duh, amin, acum și pururea și în vecii vecilor, amin”, sau mai pe scurt „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Deci oricine care este la rândul său botezat, deci este creștin ortodox, poate boteza pruncul, însa numai dacă pruncul este muribund. Dacă timpul îngăduie este de preferință ca cel care botează sa fie un creștin cu o viață mai îmbunătățită și să fie bărbat. Daca nu, chiar și părinții copilului îl pot boteza. Important e ca cel care botează să rostească formula botezului menționată mai sus. Dacă nu există condiții de afundare a pruncului, se poate boteza și prin stropire în chipul crucii. Iar dacă pruncul trăiește, părinții trebuie să-i spună preotului ce au făcut, iar preotul va săvârși toată slujba botezului, în afară de afundarea pruncului în apă. „De nevoie, și monahul simplu şi nepreoţit botează copil, aşişderea şi diaconul.” - Canonul 44 al Sf. Nichifor Mărturisitorul „Pruncii cei nebotezaţi, când nu este de faţă preotul, se cade a-i boteza oricine s-ar întâmpla, măcar şi însuşi tatăl lor, sau oricare altul, numai să fie creştin. Şi nu păcătuieşte.” - Canonul 45 al Sf. Nichifor Mărturisitorul „Se cuvine a şti iarăşi, că de va fi pruncul slab, precum mai sus s-a zis, şi nu s-ar întâmpla preot, atunci ca să nu moară pruncul nebotezat, orice parte bărbătească ortodoxă, sau nefiind nimenea dintre bărbaţi, atunci moaşa sau oricare altă femeie, luând apă, să-l boteze, zicând „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Iar de va trăi pruncul după acest Botez, trebuie să fie adus la preot, ca să plinească ungerea cu Sfântul și Marele Mir şi toată slujba Botezului, după cuviinţă.” - indicație din Molitfelnic; Molitfelnicul este cartea folosită de către preot, care cuprinde printre altele și rânduiala slujbei Botezului.


Se fac botezuri în post?

Fireste ca da. Cum s-ar putea ca un copil sa moara nebotezat din cauza ca este post? Botezul se poate savarsi in orice zi din an. Slujba Botezului nu are nici o legatura cu postul. Discutabila este insa petrecerea care se obisnuieste a se face in ziua botezului, aceasta intr-adevar neputandu-se face in post.


Ce este crâşma? Ce se face cu ea?

Crasma este o panza alba pe care nasa o tine pe maini pentru a primi de la preot copilul, dupa ce este cufundat in cristelnita. Ea simbolizeaza curatia sufletului pruncului celui nou botezat. Nasa infasoara copilul mai intai cu aceasta crasma, dupa ce i se face copilului si Taina Mirungerii. Copilul va ramane infasurat in aceasta panza pana cand i se face baie.


La botez, nașul (nașa) trebuie sa se infasoare cu crasma (panza alba) copilului?

Nu, acesta este un obicei babesc si trebuie inlaturat.


După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la botez, să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege usturoi la gât.

Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de post şi rugăciune, de biserici şi de slujbe religioase. Ne-am lega fiecare câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun în buzunar şi gata, ar fugi toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17;21).


CopiluI când se naşte este deja cu şapte păcate.

De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul lui Adam - NEASCULTAREA - datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat despre copilul născut orb Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate prin el slava lui Dumnezeu” (Ioan 9;3).


Dacă moaşa nu este curată la botez, copilul trebuie dus la vrăjitoare.

Nu poţi şti de la naştere cum va fi moaşa la botez. Şi apoi, ce să căutăm la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!” (Ieșire 22;18) şi tot acolo Dumnezeu prin proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul meu la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu morţii, nu se cade oare să alerge la Dumnezeul său?” (Isaia 8;19).


Femeia gravida nu are voie să intre în biserică.

Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în biserică pe cel care este neîmpăcat cu aproapele sau. „Dacă îţi vei aduce darul tău în altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Iasă darul tău acolo înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5;23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare nevoie sa intre în biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui Dumnezeu” ce-l poarta în pântece. Oare Fecioara Maria după Buna Vestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da!


Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte.

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.


Femeia gravida să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros.

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare” este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni!

Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi când se va face mare va fi hoţ.

Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora. Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă, Iisus spunea că sluga va face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte, spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an. Duminica să meargă la biserică, să postească măcar miercurea şi vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de televizor.


Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat pe lumea cealaltă nu mai este al părinţilor.

Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste poveşti.

Să nu speli lenjeria copilului după asfinţit că este păcat.

Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa: „Trebuie să fac, până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate sa lucreze” (loan 9;4), însă aceste cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală mama lui lenjeria (doar să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar, daca începând cu vârsta de 7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla astfel „cămaşa sufletului”.


Ce se face cu părul pe care îl tunde preotul de la noul botezat?

Aceasta este scrisă în carte (Molitfelnic) la rânduiala slujbei Botezului: părul tuns de la copilul nou botezat se pune in cristelniţă (vasul în care s-a făcut Botezul).



Cate lumanari trebuie sa aiba nasii la botez?

O singura lumanare pentru fiecare copil botezat.



Ce trebuie sa duca nasii la biserica pentru botez?

Lumanarea, crasma, faşa, un prosop şi un săpun, iar in unele locuri şi putin ulei.


Ce trebuie sa duca parintii la biserica pentru botez?

Certificatul de nastere al copilului si... copilul.


Cine trebuie sa tina copilul in brate? Nasul daca este un baiat sau nasa daca este fetita?

Nu e obligatoriu ca nasul sa tina doar baiat si nasa doar fata. Se poate si invers. Nu este o regula. Oricum este nevoie de ambii soti nasi deoarece cel care tine copilul nu poate tine si lumanarea.

sursa..
http://www.parohiamacin4.org/


Doamne ajuta