O SCRISOARE DE MUSTRARE CATRE PATRIARHUL ECUMENIST BARTOLOMEU ...

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic

din partea comunităților grec-ortodoxe din America

 

        O scrisoare deschisă-catapultă către Patriarhul ecumenic a fost trimisă din partea comunităților grec-ortodoxe din America, în care susțin că patriarhul Vartolomeu smintește plinătatea Bisericii și că acțiunile lui sunt împotriva Sfintelor Canoane.

            Urmează textul scrisorii:

            Preafericite,

            Suntem mădulare neînsemnate și smerite ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești, iar Preafericirea Voastră sunteți Patriarhul ecumenic. Sunteți Părintele nostru duhovnicesc, iar noi suntem fiii duhovnicești ai Preafericirii Voastre. Așa cum nu este cu putință ca fiii firești ai unui părinte să fie indiferenți, văzând pe tată lor că întreține legături extraconjugale, ilegale, cu femei străine, înșelând pe mama lor și că în fiecare noapte se întoarce acasă beat, tot astfel și noi, este cu neputință să rămânem indiferenți, văzându-Vă pe Preafericirea Voastră stând în locul cel dintâi și întreținând legături ilegale și interzise de Biserică cu tot felul de reuniuni eretice, că vă rugați împreună cu reprezentații lor nepocăiți – chiar și cu preotese și episcopese ale ramurilor protestante extreme, care binecuvintează căsătorii între homosexuali și susțin public mișcarea mondială homosexuală -, că disprețuiți dumnezeieștile și Sfintele Canoane Apostolice și ale Sinoadelor Ecumenice, că prevestiți abrogarea panortodoxă a tuturor Canoanele pe care le considerați piedică pentru menținerea acestor legături ilegale și, în general, că vă purtați ca unul amețit de dulcele și amețitorul vin al înaltei vrednicii și al stăpânirii arhierești, răsturnând Sfinte Canoane și tradiții, mutând și modificând „hotare veșnice pe care le-au pus” insuflații de Dumnezeu Apostoli și purtătorii de Dumnezeu Părinți, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.

            Nădăjduim ca tonul mustrător al prezentei să nu fie răstălmăcit. Mustrarea este absolut necesară în societatea umană și mai ales în Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor. Dumnezeu, așa cum cunoașteți, a dat glas omenesc unui măgar, ca să-l mustre pe proorocul Valaam pentru purtarea sa potrivnică voii dumnezeiești, iar Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus fariseilor că, dacă oamenii vor tăcea și vor ascunde adevărul, „pietrele vor striga”. Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului ecumenic.

Nu ne vom referi la rugăciunile Voastre în comun cu eterodocșii din Olanda și Germania, care au constituit, așa cum se vede, „probă generală” în vederea „maicii tuturor rugăciunilor în comun”, care a urmat cu papa la Ierusalim. De altfel, așa cum dovedesc lucrurile, aceste rugăciuni în comun v-au devenit o patimă nevindecată și numai o intervenție a lui Dumnezeu poate să vă slobozească de ea. „Neîncetat rugați-vă” al Apostolului Preafericirea Voastră l-ați schimbat în „Neîncetat rugați-vă în comun cu ereticii și cu cei de alte religii”. Iar aceasta o faceți continuu și fără opreliști. Nu putem trece cu vederea rugăciunea în comun a Preafericirii Voastre cu papa la Ierusalim, deoarece aceasta întrece în îndrăzneală și provocare orice altă rugăciune în comun și a provocat un mare cutremur în conștiințele credincioșilor ortodocși de pe întreg pământul, cu neasemănare mai puternic decât cutremurul (de avertizare?) care a zguduit locul Vostru de naștere cu o zi înainte de întâlnirea Preafericirii Voastre cu papa.

Pentru a vă arăta mărimea faptei necuviincioase în care ați căzut, Vă vom chema să comparați lucrarea Preafericirii Voastre cu lucrarea unui predecesor sfânt al Preafericirii Voastre, care a strălucit prin prezența sa tronul patriarhal al Constantinopolului cu 1679 ani mai înainte. Este vorba despre Sfântul Alexandru, care ne-a lăsat o pildă veșnică de evitare a legăturilor bisericești cu ereticii nepocăiți, pildă care, din nefericire, este disprețuită de arhiereii noștri de astăzi ecumeniști și globalizatori. Dar să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în anul 335, în Constantinopol.

Ereziarhul Arie, înșelându-l pe împărat și jurând strâmb că are același Crez cu cel al Bisericii, era gata, cu înșelăciune și obrăznicie, să intre în biserica ortodoxă și să liturghisească împreună cu ortodocșii. Presiunile și amenințările pe care Sfântul Alexandru le primea, ca să-l accepte pe ereziarh în comuniunea bisericească, erau sufocante și de nesuportat. Însă el nu ceda.

Sâmbătă seara, în ajunul zilei în care Arie voia să intre în biserica ortodoxă, patriarhul Alexandru a îngenuncheat plin de mâhnire înaintea Sfintei Mese și L-a rugat cu lacrimi pe Dumnezeu: „Dacă Arie se unește mâine (cu Biserica), slobozește-mă pe mine, robul Tău, și nu pune pe cel evlavios cu cei necredincioși; dacă cruți Biserica Ta (și știu că o cruți), caută la cuvintele celor din jurul lui Evsevie și nu da spre rușine și risipire moștenirea Ta; și ridică-l pe Arie, ca să nu intre în Biserică cu slavă și erezia să intre odată cu el, și astfel reaua credință să fie socotită dreaptă credință” (Theodorit al Cirului, Istoria Bisericească).

Rezultatul este cunoscut. Rugăciunea fierbinte și plină de îngrijorare a Patriarhului a fost auzită de Dumnezeu și Arie, a doua zi, fiind într-o stare de euforie, a fost cuprins de o nevoie trupească grabnică, pentru care a fost nevoit să intre într-un closet, din care nu a mai ieșit viu, din pricina nestăvilitei hemoragii a intestinelor. Astfel s-a lipsit nu numai de comuniunea bisericească cu ortodocșii, ci și de însăși viața sa. În Cetatea Voastră, Preafericite, s-au petrecut aceste evenimente minunate și străine, într-un loc aproape de patriarhia Voastră. Și deși, ca un cunoscător al Istoriei bisericești, le cunoașteți, totuși nu învățați din ele. Aceasta presupune o comparație între cele de atunci cu cele de astăzi.

Atunci era ereziarhul Arie, astăzi este ereziarhul Papa al Romei. Și oare Papa nu este ereziarh? Oare a încetat Roma să mai fie eretică, pentru că Preafericirea Voastră și cei care cugetă asemenea vouă o numiți „biserică soră”? Oare „Tainele” ei au dobândit validitate într-un mod magic, deoarece Teologia Baptismală protestantă, pe care o acceptați, recunoaște ca valid „botezul” ei? Oare ne puteți arăta cel puțin una din cele mai mult de douăzeci de înșelări și erezii ale papismului, pe care el le-a retractat, pe perioada dialogurilor noastre cu el? Nu puteți, deoarece Apusul, rămâne înțepenit în chip satanic în ereziile lui; nu le reneagă și nu se pocăiește. Continuăm comparația. Atunci împăratul și arienii îl constrângeau pe patriarh să-l primească pe Arie în comuniunea bisericească; astăzi, Preafericirea Voastră, de bună voie (!) ați luat parte la întronizarea ereziarhului papă, îl cinstiți, și-l chemați la istorica întâlnire cu Preafericirea Voastră la Ierusalim, mergând pe urmele înaintașilor voștri, Atenagora și Paul VI-lea, fapt care s-a săvârșit cu mult fast și „lovituri în timpane”.

Atunci patriarhul a îngenuncheat și-L ruga pe Dumnezeu ca mai bine să-l ia din această viață, decât să intre în comuniune cu Arie. Astăzi urmașul lui, foarte fericit, se roagă împreună cu ereziarhul în Biserica Învierii, numind amarul dulce, întunericul lumină și încălcarea legilor bisericești și fărdelegea „izvor de bucurie duhovnicească”, „dumnezeiască binecuvântare” și un strălucit „rod al unei evoluții plină de Har”. Atunci Sfântul Patriarh Îl ruga cu lacrimi pe Dumnezeu să nu-i îngăduie lui Arie să intre în Biserica Ortodoxă, deoarece împreună cu ereziarhul, ar fi intrat și erezia. La 25 Mai 2014, în urma invitației Voastre, Papa a intrat nu într-o oarecare biserică ortodoxă, nu în Biserica Sfântului Gheorghie de la Fanar, ci în Sfânta Biserică a Învierii, în Sfântul Mormânt, și împreună cu el a intrat, cu cinstiri din partea ortodocșilor, panerezia (potrivit Sfântului Iustin Popovici) Papismului, însoțită de dezgustătoarele ei surori și fiice, filioque, primatul, infailibilitatea papală, imaculata concepție a Născătoarei de Dumnezeu, azima, meritele Sfinților, purgatoriul și alte rătăciri și erezii. Și numai atât! „Aleasa” Voastră suită cuprindea reprezentanți și ai altor erezii, cum ar fi ai monofizitismului și ai altor doctrine.

Custodia, pe care a trimis-o Pilat, a păzit Trupul îngropat al lui Hristos afară de mormânt. Custodia paneretică a Preafericirii Voastre, care, cu înfricoșătoarele erezii, a sfâșiat cu totul Trupul divino-uman, a intrat, în urma invitației Voastre, înlăuntrul Sfântului Mormânt, de față fiind, din păcate, și Părinții de la Sfântul Mormânt, care, desigur, se gândeau câtă vreme, după această prăbușire, îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu le va mai îngădui să păzească cu îndrăzneală Sfintele Locuri.

În urma tuturor acestora, Preafericite, împrumutăm cuvântul tâlharului recunoscător de pe cruce și vă întrebăm: Nu vă temeți de Dumnezeu? Nu învățați din istorie? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea năprasnică și rea a patriarhului Iosif în 1439 și înmormântarea lui departe de turma sa, în pământul străin și neospitalier al Florenței, în biserica ereticilor dominicani? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință, de asemenea, moartea năprasnică și rea a mitropolitului filopapistaș Nicodim al Leningradului, în vârstă de numai 49 de ani, care și-a dat sufletul la 5 Septembrie 1978 la picioarele noului ales papă Ioan Paul I, cunoscut și ca „Papa celor 33 de zile”? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea mitropolitului Kerkirei, Timotei, întâmplată la 15 Martie 2002, după câteva zile de la întoarcerea sa de la Vatican? În sfârșit, nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea tragică a arhiepiscopului Atenei, Hristodul, care, după (prima în istorie) vizita Papei în Grecia, după organizarea (pentru prima oară) a întrunirii CMB-ului pe tărâm grecesc și după (prima pentru un arhiepiscop al Atenei) deplasare la Vatican, fără aprobarea Sfântului Sinod, a fost chemat să părăsească prematur și el această lume deșartă și astfel Biserica Greciei să se lipsească de conducătorul ei harismatic în celelalte? V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva aceste morți năprasnice, de care am amintit mai sus, au fost semne dumnezeiești, prin care Dumnezeu a dezaprobat abaterile arhierești, potrivnice voii Lui, „pildă pentru cei care vor săvârși fapte necuvioase”? Nu vă temeți că Dumnezeu vă va adresa și Preafericirii Voastre o întrebare asemănătoare cu aceea pe care a adresat-o fariseilor: „Distrugerea mediului natural știi s-o distingi, însă distrugerea mediului duhovnicesc de către ecumenism, pe care-l slujești și-l promovezi, nu-l poți cunoaște”? Record de vizitare a doborât o înregistrare video, pusă de câteva zile pe internet, ce prezintă un levit cu părul alb și foarte bătrân din Atena, care a albit în slujirea la Sfântul Jertfelnic, cum plânge ca un copil mic, cugetând la nenorocirile care ne vor ajunge din pricina trădărilor Credinței și apostaziei clerului și poporului.

Preafericite, pecetluim prezenta scrisoare cu o fiască și smerită rugăminte: Părăsiți calea înșelătoare a ecumenismului și întoarceți-vă la calea neînșelătoare a Ortodoxiei! Un Înger, asemenea cu cel care a închis calea lui Valaam și care avea „sabia ridicată în mână”, va închide și calea Voastră. Nu-l vedeți? Ce așteptați, ca să vă schimbați calea? Să vă vorbească marmurele Sfintei Sofia cu glas omenesc și să vă mustre? „Nu este cu putință să slujiți la doi stăpâni; nu este cu putință să slujiți și Ortodoxia, și panerezia ecumenismului”. Prima slujește lui Hristos, iar a doua lui antihrist și diavolului. Încetați să-L mai întărâtați pe Dumnezeu și să smintiți poporul Lui. Și să nu vă treacă prin gând să schimbați sau să anulați Sfintele Canoane ale Sfinților Apostoli și ale Sinoadelor ecumenice, deoarece astfel de samavolnicii strigătoare la Cer, chiar dacă vor avea acoperire „sinodală” și „panortodoxă”, nu vor putea fi primite și respectate de conștiința plinătății bisericești ortodoxe. Iar această conștiință, care aprobă sau leapădă hotărâri, chiar și ale Sinoadelor ecumenice, oricât ați disprețui-o și oricât de mult s-ar părea că este adormită și slăbită, să știți că ea veghează și este întotdeauna gata să se împotrivească la orice „fapte împlinite”, pe care le va hotărî viitorul Sinod ce se va aduna în 2016, dacă acestea sunt contrare Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiții și voii lui Dumnezeu. Nădăjduim să nu disprețuiți acest strigăt de agonie, pe care îl înălțăm din îndepărtata Canadă.

 

Cu respect,

 

Frăția misionară grec-ortodoxă „Sfântul Atanasie cel Mare”, Toronto,

Frăția misionară ortodoxă greco-canadiană „Apostolul Pavel”, Toronto,

Frăția misionară greco-canadiană „Glasul Ortodox”, Montreal.

 

 

sursa.. http://www.marturieathonita.ro/scrisoare-deschisa-catre-patriarhul-ecumenic/

REVOLUTIA ROMANILOR IMPOTRIVA MASONERIEI...NU MAI TOLERATI SISTEMUL FRACMASONIC

 

 

 

 

 

 

IMPRESIONANT... PLANG ICOANELE MAICII DOMNULUI CAT SI DOMNULUI IISUS HRISTOS IN UCRAINA SI RUSIA

Ένα απίστευτο φαινόμενο συντελείται τις τελευταίες ημέρες σε Ορθόδοξους ναούς της Ρωσίας και της Ουκρανίας. Δεκάδες εικόνες… δακρύζουν ταυτόχρονα.

Όπως μεταδίδουν τοπικά Μέσα Ενημέρωσης, σε πολλούς Ναούς τόσο της Ρωσίας όσο και της Ουκρανίας, πολλές ιερές εικόνες, του Χριστού, της Παναγίας αλλά και άλλων Αγίων, έχουν αρχίσει να δακρύζουν, μετά την κρίση που έχει ξεσπάσει στην Ουκρανία.

Αρκετοί είναι αυτοί που κάνουν λόγο για «μήνυμα από τον ουρανό», το οποίο εκλαμβάνεται ως κακός οιωνός, ενώ δεν είναι λίγοι αυτοί που σπεύδουν να προσκυνήσουν τις εικόνες ζητώντας το έλεος του Θεού απέναντι στη μεγάλη κρίση.

Δεν λείπουν ωστόσο και εκείνοι που αντιμετωπίζουν με ιδιαίτερο σκεπτικισμό και επιφύλαξη το φαινόμενο αυτό.

Είναι γεγονός πάντως πώς πολλοί Ορθόδοξοι ναοί, Εκκλησίες και Μονές στην Ουκρανία, κυρίως γύρω από το Κίεβο έχουν μπει στο στόχαστρο εξτρεμιστών, με τους πιστούς να έχουν σχηματίσει «ασπίδα» προστασίας και τη Μόσχα να έχει προειδοποιήσει με επιχείρηση σε περίπτωση πώς καταστραφούν τα ιερά σύμβολα.

Προφανώς η Μεγαλόχαρη και ο Υιός της και Κύριός μας δεν θέλουν να δουν τα πνευματικά Ορθόδοξα παιδιά τους να σκοτώνονται μεταξύ τους από τις δολοπλοκίες Καθολικών και Προτεσταντών, που προκειμένου να βλάψουν την Ορθοδοξία συμμαχούν ακόμα και με το Διάβολο (Ισλάμ)

Un fenomen de necrezut se intampla in ultimele zile in Bisericile Ortodoxe din Rusia si Ucraina.
Zeci de icoane....plang toate deodata.
 Asa cum transmit cei de la stiri,in multe Biserici din Rusia cat si din Ucraina,foarte multe Sfinte Icoane ale Lui Hristos si Maicii Domnului dar si ale altor Sfinti au inceput sa lacrimeze,dupa criza ce a inceput sa fie in Ucraina.
Destui sunt cei ce vorbesc si zic ca este transmis un...<< mesaj din cer>>care aduce a semn rau,dar..destui sunt si din cei ce se inchina la icoane si cer ajutorul si mila lui Dumnezeu in criza si haosul ce sa creat.
Nu lipsesc nici din cei ce au o parere personala cu o pozitie sceptica la fenomenul acesta..
Faptul este  real ca multe Altare crestine,Biserici si Manastiri din Ucraina,mai ales in jurul Kievului au fost vizate de extremisti( islamisti),iar credinciosii au format ''un scut ''uman de protectie,iar Moscova a avertizat cu interventie militara in caz ca se vor distruge simbolurile sacre ale ortodoxiei.
 Se pare ca Fecioarei Maria si Fiului ei si Domnul nostru nu vor sa vada copii ei crestini sa se omoare intre ei,din intrigile catolicilor si a protestantilor care au scop in a face rau Ortodoxiei chiar luand aliati pe diavol care este( islamul)

traducere admin
http://crestiniisecolului21.blogspot.ro/

Va redau si un filmulet cu stirile din Ucraina 

SURSA
http://www.athensmagazine.gr/portal/newsnpeople/85282#.UxgTzM6KgjJ

Doamne ajuta..
admin

DECLARATIA SI EXPERIENTA UNUI PREOT ORTODOX FOST ECUMENIST ..

Faceti misiune pana mai puteti! Faceti fapte bune pana vi se mai da voie! Luptati pentru Hristos astazi, cand inca nu vi se cere sangele pentru a ramane crestini!…”

Experiența unui fost preot ecumenist

“In ce priveste problema ecumenismului, am sa va marturisesc experienta mea ecumenista pe scurt.
Dupa ce am terminat facultatea vroiam sa vad si eu Europa, sa ma deschid, sa calatoresc, sa imi fac prieteni din toate colturile lumii, sa am acces la marile biblioteci. Si bineinteles ca prin facultatea mea nu am reusit sa prind o bursa, caci locurile la “Saint Serge” din Paris se dadeau numai la cei care faceau curat la profi si ingrijeau de pruncutii lor, asa ca am reusit numai printr-o fundatie ecumenista. Oricum, ideile lor s-au intalnit cu mentalitatea mea naiva de a dialoga, de a te deschide, de a cunoaste si ce gandeste celalalt. Credeam ca numai prin dialog si deschidere putem fi crestini adevarati. Ma preocupa unirea Bisericilor crestine intr-un singura Biserica crestina, asta pentru a da peste nas yoghinilor, budistilor, hindusilor, newagerilor care imi repetau mereu ca crestinismul e o religie depasita, si cum sa se converteasca ei la o religie faramitata in atatea biserici care se cearta intre ele?

Aceasta fundatie ecumenista mi-a oferit o bursa de un an. La rugaciunile lor, vorbeau in limbi, ceea ce m-a facut sa ma intreb daca mai sunt catolici sau penticostali. Am remarcat cat de newage-iste sunt capelele lor. Simboluri abstracte, statuete de inspiratie africana, tablouri expresioniste au inlocuit icoanele. Bisericile lor mai noi si capelele lor sunt de arhitectura newage-ista, numai bune ca sa se simta Anticrist bine in ele. Impresia mea a fost ca Biserica Catolica e pregatita spiritual si tehnic de catre decenii de aggiornamento ca sa primeasca pe Anticrist.
Au spus ca ei vor ca eu sa raman ortodox, sa nu trec la ei, ci doar sa ne adancim fiecare propria religie prin impartasirea experientei religioase proprii. Ei bine, am constatat ca asta nu se poate, pentru ca:

1. Ei nu invatau nimic de la ortodoxie si nici nu ii interesa. Am incercat sa le prezint pe Siluan, pe Simeon Noul Teolog, pe Staniloae, dar ii lasa rece.

2. La intalnirile lor ecumeniste cu protestanti de toate felurile, catolici si ortodocsi, ortodocsii erau de decor, ca sa “dea bine” in reportaje, ca uite, si ortodocsii sunt aici. De fapt, dialogau numai protestantii si catolicii, si parerea mea e ca azi catolicii s-au protestantizat foarte mult. Asa ca azi e si mai improbabila o unire efectiva a catolicilor cu ortodocsilor, caci catolicii s-au indepartat si mai mult de noi. Si oricum nici nu-i intereseaza.

3. Am intalnit catolici traditionalisti, care tin catolicismul de dinainte de Vatican 2. Sunt foarte suparati pe papa pentru spiritul newage-ist, pentru scurtarea liturghiei, pentru inovatii, pentru protestantizare. Si atunci care sunt roadele ecumenismului, daca si veterocatolicii il neaga? (si ei sunt considerati de catre majoritatea catolica drept “conservatori, invechiti, fundamentalisti, batuti in cap“).

4. Mie personal ecumenismul nu mi-a adus decat niste sentimente vagi de cosmopolitism, prietenii usurele cu tineri de toate credintele si din toate tarile, care nu s-au adancit in prietenii crestine statornice si care puteau fi obtinute si prin Yahoo Messenger sau mirc sau prin site-urile de facut prieteni pe net.

5. Nu am avut nici o imbogatire spirituala. Nu am invatat sa ma rog mai bine. Nu m-a facut mai tolerant. Nu m-a deschis spre intelegerea altora. In schimb am simtit pericolul sincretismului, al diluarii ortodoxiei, al indepartarii de practicarea serioasa in favoarea unei religii sincretiste ambigua si colorata.
 
6. Asupra mea ecumenismul nu a avut o influenta notabila, nici dupa un an de experimentare intr-un centru ecumenist din straintatate. Dar asupra celorlalti tineri ortodocsi romani, care nu cunosteau ortodoxia decat superficial, a avut. Ei nu s-au facut mai buni ortodocsi, ci mai buni ecumenisti. Astazi ei sunt pregatiti spiritual sa primeasca New-Age-ul, si atunci cand va aparea Anticrist, vor alerga la el ca mustele la miere, caci au fost pregatiti sa-i inteleaga ideile.

7. Primejdia ecumenismului consta tocmai in acest New-Age care va fi religia mondiala a lui Anticrist. Ideile ecumenismului le-am gasit pana la ultima pe pagina de internet a lui Maitreya, cel mai probabil candidat pentru rolul de Anticrist. Studiati si voi site-ul ShareInternational.

8. Ca preot ortodox, am constientizat prin rugaciune si misiune pe teren ca numai practicarea ortodoxiei “la sange” e cea mai sigura cale de evitare a ispitelor contemporane de tot felul.

9. Trebuie tinute canoanele ortodoxe, hotararile Sinoadelor Ecumenice, trebuie facuta ascultare, trebuie sa nu scurtam din Liturghie, sa nu aducem inovatii, sa fim moderni numai prin descoperirea tezaurului patristic, sa fim ortodocsi pana la jertfa muceniciei daca e nevoie. Nu trebuie sa ne rugam cu cei de alte credinte, caci le legitimam, si atunci cum le mai dam sansa sa treaca la ortodoxie?
Placide Desseille, Olivier Clement, David Huston, Seraphim Rose, Kalistos Ware, Peter Gilquist s-ar fi mai fi convertit la ortodoxie daca ziceam ca si religia lor e buna? Daca va cere Hristos din mana noastra la judecata sufletele celor pe care i-am lasat in credinta lor, pentru ca asa ne-a invatat o idee masonica, ecumenismul? Pavel nu era ecumenist, Sfintii Parinti nu erau. Ne-am trezit noi sa fim mai destepti.

10. Am descoperit ca puterea mea de a face misiune era slaba cata vreme nu respectam perceptele ortodoxe pana la ultima consecinta, insa pe masura ce ma adanceam in practicarea ortodoxiei, cugetul se intarea, inima se lumina, iar in jurul meu oamenii incepeau sa inteleaga si sa vina la Hristos euharistic, sa inceapa sa se roage si ei, sa porneasca pe drumul mantuirii.

11. Ce poate aduce nou ecumenismul care sa nu fie si in ortodoxie? Deschiderea, empatia, armonia, toleranta exista si in ortodoxie. Insa pericolele ecumenismului sunt imense. Ecumenismul e poarta prin care Anticrist va intra in Biserica. Nu degeaba ecumenismul e de origine masonica.
Am citit pe site-ul lui Maitreya ca prin ecumenism doreste sa-i aduca in staulul sau pe ortodocsii “fundamentalisti”, care, marturiseste el, ii vor da mult de furca, si cam o treime nu-l vor accepta. Oare cine il va primi? Nu cei ce cred ca toate religiile sunt bune, deci, logic, suma lor, Newage-ul, e cea mai buna fiindca le cuprinde pe toate?

12. Cine vor fi cei care nu-l vor primi pe Anticrist si religia lui mondiala sincretista? Ortodocsii ca mine, care vor fi acuzati ca sunt “fundamentalisti”, “conservatori”, “invechiti”, “depasiti”, “talibani”, “reactionari”, “teroristi”.
Nu va mirati. Aceste acuze vor fi cele prin care va fi justificata marea prigoana, asa cum “nu a mai fost si nu va mai fi”, prin care majoritatea Newage-ista de maine se va ridica impotriva minoritatii ortodoxe “care se opune noului si sunt indaratnici”.

13. In curand, peste cativa ani, va aparea Anticrist. Va vorbi telepatic intregii planete, va avea o forta de hipnotizare a oamenilor luciferica, va face minuni, va merge pe nori, va face paine din pietre, va oferi planetei pace, prosperitate, rezolvarea problemelor lumii a treia, o singura religie buna pentru toti, incetarea conflictelor religioase. Dar, va spune el, razboaiele sangeroase intre religii nu vor putea inceta pana cand minoritatea fundamentalista ortodoxa nu va disparea pentru totdeauna. Astfel, va prigoni pe toti ortodocsii.

14. Acum va intreb pe toti, cine credeti ca il va primi, si cine credeti ca nu il va primi? eu cred ca il vor primi: toate religiile necrestine, sectele, majoritatea catolicilor, protestantii, si acea parte din ortodocsi care e caldicica, usuratica, nu practica ortodoxia cu adevarat, precum si ecumenistii care sunt pregatiti spiritual sa-i accepte ideile geniale de pace mondiala si intelegere. Cum spune Pavel: “cand vor spune “pace, pace” atunci va veni sfarsitul“.

15. Si o ultima intrebare adresata tuturor, ecumenisti sau nu: daca eu nu reusesc sa fiu un bun ortodox, atunci cum as mai avea timp sa mai fiu ecumenist?

Nu reusesc sa ma rog cu adevarat, nu ma rog cat ar trebui pe zi, nu citesc patristica asa cum as dori, nu fac misiune asa cum as dori, nu am suficient timp ca sa fiu ortodox adevarat cum ar trebui, si atunci de ce sa-mi mai pierd timpul cu ecumenismul?
Voi reusiti? Petreceti macar 3-4 ore pe zi in rugaciune neimprastiata? Ati petrecut o noapte intreaga in rugaciune? Ati mers pe la spitale, azile, orfelinate, inchisori saptamanal, ca sa impliniti porunca Domnului, dupa care va fi judecata lumea?

Ati imbracat pe cei saraci, care cauta in gunoaie in fiecare zi in fata blocului vostru, v-ati ingrijit de cei ce dorm la groapa de guoaie a orasului, de cei ce si-au pierdut locuintele si dorm pe malul raului cu copii mici?
Ati luptat contra prapadului moral din randul ortodocsilor, v-ati luptat cu avorturile, betiile, desfraul, rockul satanic, sectele, bataile femeilor, alungarea copiilor in noapte, prin care diavolul secera in turma lui Hristos, prin care face prapad spumegand contra ortodocsilor?

Ati adus oameni la credinta inflacarata prin discutii, prin eforturi, vorbind de Hristos cu timp si fara timp? V-ati interesat cine sunt saracii de pe strada dumneavoastra, care mama cu copii multi nu are cu ce sa-si plateasca intretinerea si vrea sa se arunce pe geam, caci va fi scoasa afara si i se va vinde apartamentul?
V-ati luptat cu lipsa de informare din randul tineretului, cu ocultismul, religiile orientale, vrajitoria, satanismul care prolifereaza in randul tinerilor?

V-ati pus banii, calculatorul, timpul, inima, viata, puterile in slujba lui Hristos?…”
“Sunt unii care zic ca trebuie numai sa ne rugam. Eu spun ca trebuie intai sa ne rugam si apoi sa iesim sa cautam pe nenorociti, daca vrem sa ne asculte Dumnezeu rugaciunea. Uite ce spune parintele Arsenie Boca:
«Omul care poate sã facã bine si nu-l face, este o fiintã josnicã. Fãrã milostenie, însãsi rugãciunea este fãrã rod. Cu ce nãdejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu nu asculti rugãciunile oamenilor saraci? Cum vei cere cu credinciosii in Bisericã – „Dã Doamne” – când tu nu dai sãracilor, desi poti sã dai? Cu ce gurã vei spune: „auzi-mã Doamne”, când tu însuti nu-l auzi pe sãrac, sau mai adevãrat pe Hristos, care strigã spre tine prin sãrac? Asa cum ne purtãm noi cu aproapele, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. L-ai dispretuit pe sãrac? Si Dumnezeu te va dispretui pe tine. N-ai deschis celui ce bãtea? Nu ti se vor deschide nici tie portile împãrãtiei lui Dumnezeu. Nu ai auzit suspinul celui necãjit? Nu ti se va auzi nici strigãtul rugãciunii tale».
Deci, intai rugaciunea ne intareste ca sa facem binele, iar binele e fructul dulce al rugaciunii.
Acesta e adevarata deschidere spre lume, nu ecumenismul, acesta e adevarata toleranta, ramanand ortodox si adancindu-te in ortodoxie pana cand, tot jertfindu-ti timpul, banii, energiile pentru Hristos, ajungi sa-l iubesti atat de mult incat ti-ai da si viata pentru El!
Si mai mare iubire nimeni nu poate sa aiba, decat sa-si dea viata pentru Hristos.
Atunci vom fi pregatiti pentru a infrunta vitejeste tavalugul lui Anticrist, ca niste vrednici soldati ai lui Hristos cel ceresc, in lupta cu fortele raului.
Atunci, vom merita sa ne numim oameni, ortodocsi, crestini, urmatori lui Hristos!
Daca nu , Anticrist ne va matura de pe scena istoriei ca un viscol niste frunze netrebnice.
Aveti grija! Faceti misiune pana mai puteti, caci “vine intunericul, cand nimeni nu mai poate lucra faptele luminii”.
VINE PESTE CATIVA ANI VREMEA IN CARE ORTODOXIA VA FI PRIGONITA, LITURGHIA VA INCETA, MANASTIRILE INCHISE, CALUGARII VOR FI URMARITI PRIN MUNTI, PREOTII INCHISI, SI ORTODOCSII NU SE VOR MAI PUTEA ADUNA IMPREUNA LA RUGACIUNE SAU SA FACA FAPTE BUNE, CACI VA FI INTERZIS PRIN LEGE. VOR FI MONITORIZATI PRIN SATELIT, PRIN CIPURILE CARE VOR TRANSMITE SEMNALE LA ANTENE, SI MARELE FRATE ANTICRIST II VA URMARI PE MONITOARELE CALCULATOARELOR URIASE. IAR CEI CARE NU VOR PRIMI CIPUL, SE VA GASI AC SI DE COJOCUL LOR.

Faceti misiune pana mai puteti! Faceti fapte bune pana vi se mai da voie! Luptati pentru Hristos astazi, cand inca nu vi se cere sangele pentru a ramane crestini!…”


Sa ne ajute Dumnezeu Cel Treimic sa trecem peste aceste incercari.
Sa ne rugam unul pentru altul!

Trimiteti-mi numele voastre si ale celor cunoscuti ai vostri care sufera, si va voi trece la pomelnicul permanent, si il voi da tuturor preotilor din imprejurimi care se lupta pentru Hristos!
Uniti-va in orase si intalniti-va ca sa fiti mai puternici in fapta buna! Este foarte greu singur, este usor impreuna, caci unde sunt 2 sau 3 adunati in numele lui Hristos, acolo e si Hristos cu ei.
Maran Atha! Vino, Doamne!
Fie ca ori toti sa mearga in rai, ori niciunul in iad, cum spunea Paisie Aghioritul!
Sa fiti mantuiti, fratiorilor si surioarelor intru Hristos!”
Parintele Daniel, Satu Mare

sursa.. Parintele Daniel  Satu Mare

ECUMENISTII ASTEAPTA UNIREA SI ... MANTUIREA DIN LUME...

  Nu Hristos cere aşa-zisa unire a bisericilor, ci lumea.  Nu Hristos cere însoţirea minciunii cu adevărul, ci lumea caută să falsifice adevărul, să-l facă relativ si parţial.

Mântuire din lume

Dar de ce sunt creştinii noştri atât de uşor impresionati de predicile despre unirea
bisericilor? Şi, în loc să fie plini de zelul de a răspândi adevărul în această lume care duce atât
de mare lipsă de el, ei au iluzia păcii, încercând să vadă care lucruri cântăresc mai mult, cele
care îi separă sau cele care îi unesc pe creştini.
 Explicaţia acestui fapt este că ei înşişi nu cunosc adevărul. Cei mai mulţi dintre ei fiind membri ai unor organizaţii şi fraternităţi social creştine,au fost catehizaţi de timpuriu într-un sistem etico-filozofic cu spoială creştină, care ia făcut să creadă că scopul creştinismului este de a înfăptui coexistenţa paşnică a oamenilor în
spiritul dragostei. Veşnicia şi Revelaţia lui Dumnezeu sunt noţiuni foarte îndepărtate pentru aceşti creştini, şi adesea lipsite de interes.
Majoritatea dintre ei, fiind extravertiţi, sunt oameni de acţiune, care s-au alăturat creştinismului pentru a găsi un modus vivendi organizat şi îndrumat, un mod de viaţă în calitate de cetăţeni buni şi onorabili ai acestui pământ.
Pentru asemenea oameni, Dumnezeu este Marele Slujitor al intereselor lor personale, iar viaţa veşnică este o speranţă de restaurare bună, dar, din păcate, îndepărtată.
În astfel de creştini, predicile despre unire prind foarte uşor rădăcini. Ce bine ar fi,
într-adevăr, dacă cercul oamenilor noştri buni şi virtuoşi s-ar extinde în lumea întreagă.
 Am putea face negocieri fără a ne teme că suntem păcăliri; am putea avea relaţii bune şi paşnice fără efort şi fără a risca să fim persecutaţi. Cât priveşte adevărul, „Ce este adevărul?”.
Credem cu toţii în Hristos, acest lucru este suficient. În plus, în zilele noastre lumea trece printr-o perioadă grea. Creştinii trebuie să se unească cât mai repede pentru a face faţă comunismului, de exemplu.
 Ei se întreabă: „Cine va îndruma şi cine va mântui lumea în care trăim?”. „Doar o Biserică Creştină unică, unită”, răspund ei.

Dar Hristos nu S-a făcut om pentru a mântui această lume care stăruie în răutate. Mai degrabă, El a venit ca să-i mântuiască pe ai Săi din lume, să-i ducă departe de cel rău, să-i unească cu El, să-i îndumnezeiască prin har şi, laolaltă cu ei, să mântuiască întreaga creaţie suferindă. Lumea se îndreaptă spre moarte. Îl urmează pe stăpânitorul acestei lumi, pe duşmanul lui Dumnezeu. „Nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat” (Ioan 17,9).
Dar astfel de oameni iau partea lumii şi sacrifică nestematele credinţei si vieţii creştine pentru acea parte diabolică care nu va fi mântuită niciodată. Nu Hristos cere aşa-zisa unire a bisericilor, ci lumea.
 Nu Hristos cere însoţirea minciunii cu adevărul, ci lumea caută să falsifice adevărul, să-l facă relativ si parţial. Aşa se explică faptul că, atunci când se iscă o discuţie despre unirea bisericilor, se poate observa că cei ce o susţin cu entuziasm sunt îndeobşte oameni care nu au fost niciodată înainte interesaţi de probleme de religie.
Unirea este cea mai bună cale de a neutraliza creştinismul, calea pe care a descoperit-o „partea diavolului”. Este începutul dispariţiei creştinismului şi supunerea lui la capriciile politicii; este transformarea creştinismului într-un slujitor al intereselor lumii acesteia.
O dată cu unirea, creştinismul ar putea dobândi o mai mare putere pe plan mondial,dar îşi va pierde întreaga forţă spirituală, tocmai acesta fiind motivul care îngrijorează lumea.
Nu aşa s-a întâmplat deja cu „Biserica” romano-catolică? Setea de putere mondială a romanocatolicilor
i-a făcut să coboare drumul bătătorit al maşinaţiilor politice, care i-a transformat în unelte ale marilor curente politice.
Cei care vorbesc despre unire nu au înţeles de ce a venit Hristos în lume.
Ei cred că El a venit pentru a propovădui un mesaj etic şi artificial ca al lor, că El a venit pentru a ne învăţa
cum să trăim ca buni cetăţeni ai acestui pământ. Ei repetă întruna că oamenii trebuie să
urmeze legea lui Hristos pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să vină în cele din urmă pe pământ.
Unii vorbesc de o „Grecie creştină”, alţii de „democraţii creştine”, alţii de „împărăţii creştine”, si nici unul dintre ei nu îşi dă seama cât de mult seamănă aşteptările lor cu aşteptările evreilor, care doreau ca Mesia să fie un Rege pământesc.
Ei nu îl vor pe Hristos aşa cum este El; ei nu II vor pe Hristos Care a refuzat să Se supună, în pustiu, ispitirilor diavolului. Ei vor un Hristos care li se va supune lor. Vor unHristos care doreşte împărăţiile pământului, un Hristos care va preface pietrele în pâine pentru ca oamenii să se sature, un Hristos care va copleşi lumea cu minuni care inspiră teamă şi îi silesc pe oameni să se supună.
Cu alte cuvinte, aceşti oameni nu-L aşteaptă pe Hristos, ci pe Antihrist. 
 Până la a doua venire, Hristos va rămâne umil şi ascuns, departe de puterile lumeşti şi de plăcerile
pământeşti, fară să silească pe nimeni să-L urmeze şi doar cerându-le celor care vor veni lângă
El să I se asemuiască în smerenie şi să nu râvnească la nimic lumesc.
„Creştinii” care vorbesc despre „naţiunea lui Dumnezeu”, „o Grecie creştină”, „creştinism mondial” şi „unirea bisericilor” nu îşi doresc acest fel de Hristos.
La fel ca Marele Inchizitor al lui Dostoievski, ei sunt gata să-L arunce în foc pe Hristos cel adevărat, deoarece le strică planurile pe care le urzesc cu îndârjire de ani întregi. „Ai venit şi ne-ai propovăduit
un creştinism neomenos şi aspru”, îi spune Inchizitorul lui Hristos, „şi ne trudim de atâtea veacuri să facem din el o religie omenească. Şi acum, că am izbutit, ai venit să ne spulberi strădaniile? Dar n-ai să izbuteşti. Mâine am să te osândesc şi am să te ard pe rug, ca pe cel mai nelegiuit dintre eretici”.

Da, oamenii vor un Hristos care va vorbi despre lumea aceasta şi nu despre lumea cealaltă; un Hristos care va oferi plăcerile vieţii acesteia şi nu pe cele ale vieţii viitoare. Ei nu vor bogăţii care nu pot fi cântărite şi pipăite, ci bogăţii pe care poţi pune mâna aici şi acum. Ei nu vor un stăpânitor al vremii ce va să vină, ci al timpurilor de acum.
De aceea lor nu le pasă ce se va alege de adevăr când şovăitoarele si aşa-numitele biserici creştine se vor uni după o mie şi unu de compromisuri. De aceea nu îi preocupă ce se va alege de viaţa întru Hristos după ce pământul curat al Ortodoxiei va fi cotropit de atâţia barbari pioşi şi nătângi religioşi.
Adevărul nu îi preocupă; Hristos nu îi preocupă şi nici viaţa în Duh şi în har. îi interesează doar puterea pământească pe care o conferă unitatea şi stăpânirea lumii din perspectiva unei singure viziuni.

Aceşti oameni vor să fie numiţi creştini fără a fi cu adevărat creştini.
Majoritatea dintre ei cred că sunt creştini adevăraţi, întrucât ei nu ştiu ce este creştinismul şi îl confundă
cu teorii filozofice şi „teorii ale lumii”, pentru a folosi un termen preferat de ei. De fapt, ei sunt adepţi ai Antihristului la fel ca evreii din timpul lui Hristos, la fel ca evreii din orice timp.
Evreii L-au aşteptat pe Mesia secole la rând, şi, când a venit, nu L-au acceptat; în schimb, L-au
răstignit pe cruce. Şi de ce? Pentru că Hristos nu era ceea ce aşteptau ei. Şi din această cauză n-au fost în stare să-L recunoască pe Mesia în persoana Lui. Ei aşteptau un rege pământesc, un cuceritor al lumii. Ei aşteptau pe cineva care va supune toate neamurile lumii la picioarele poporului lui Israel, care îi va sili pe cârmuitorii romani ai lumii să i se închine şi să-l venereze, care va da putere şi glorie lumească adepţilor săi.

Când L-au văzut sărac şi umil, blând şi plin de pace, ca unul care nu oferea bunuri
pământeşti, ci vorbea despre lucruri cereşti (si nu numai atât, ci le-a cerut chiar să se lepede de
cele pământeşti şi tangibile, în aşa fel încât, eliberaţi, să poată ajunge la cele cereşti şi intangibile), şi-au dat seama că El nu era pentru ei. Nu era Mesia pe care-1 aşteptau ei, ci
tocmai opusul lui.
 El, Care a refuzat să prefacă pietrele în pâine pentru ca toţi să se sature,Care a refuzat să copleşească mulţimile cu puterea Lui şi nu a fost de acord să îngenuncheze împărăţiile pământului, El nu era conducătorul potrivit pentru ei. De-asta L-au răstignit şi au continuat să aştepte pe altul. Şi încă îl aşteaptă. Şi împreună cu evreii sunt milioane de oameni care îl aşteaptă pe Mesia evreilor, şi cei mai mulţi dintre ei se numesc creştini! Şi nu au nici cea mai mică idee că aşteaptă acelaşi Mesia ca şi evreii.

Mesia ecumenistilor...Antihristul

Tragedia este că Mesia pe care îl aşteaptă evreii are să vină. Acest lucru 1-au spus Hristos si Apostolii; se află scris în cărţile Noului Testament.
 Mesia evreilor are să vină. Are să ofere pâinea pe care Hristos a refuzat s-o dea, si, o dată cu aceasta, toate lucrurile materialepe care El a refuzat să le dea. Are să-i copleşească cu semne şi minuni care îi vor înfricoşa şi îi vor ului pe oameni de la un capăt la celălalt al pământului, şi ei vor veni târându-se să-i cadă la picioare. Are să unească toate naţiunile şi rasele şi împărăţiile lumii într-un singur stat.
Are să umple de bucurie inimile cărturarilor legii si ale fariseilor - inimile fiecărei rase de „evrei”. Da, Mesia evreilor are să vină. Are să fie ceea ce Hristos nu este, şi nu are să fie ceea ce Hristos este. Are să fie Antihristul. „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist...” (I Ioan 2, 18).6

„În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El,vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.
Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-1 opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează,până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel tară de lege,pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-1 va nimici cu strălucirea venirii Sale.
 Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni. Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, 1-12).

Antihristul nu îşi va face apariţia în istorie într-un mod înspăimântător şi zguduitor,prin care 1-ar putea recunoaşte oricine, nu va avea o înfăţişare respingătoare şi nici nu va
săvârşi fărădelegi. Va veni în aşa fel încât foarte puţini îşi vor da seama cine este. Va veni
după o pregătire lungă de secole, care a început în zilele dintâi ale Bisericii şi care continuă cu şi mai mare elan în zilele noastre. Omenirea îl va considera cel mai de seamă binefăcător al ei.
Atâtea secole de apostazie au cultivat omenirea şi au pregătit-o să-l accepte. Omenirea îl aşteaptă ca stăpânitor ideal al ei. întreaga evoluţie istorică duce la Antihrist.

Extras

Doamne ajuta...

CATOLICII VOR SA NEGOCIEZE PRIN EREZIA ECUMENISTA CU BISERICA ORTODOXA CREAND O CACIALMA INTERELIGIOASA

Cui îi foloseşte unitatea creştinilor? (despre unirea minciunilor cu adevărul) Inregistrare TVR 1, Emisiunea SEMNE, realizator Rafael Udrişte

MARTURISIREA DE CREDINTA CONTRA ECUMENISTILOR..BOALA CRESTINILOR DE ASTAZI

Va redau doua filmulete cu  Marturisirea de credinta a Protoiereu Theodoros Zissis mare teolog din grecia invitat de IPS Teodosie la Constanta , cuvantarea sa tinutpe 30 mai 2013 la Manastirea Sfintului Apostol Filip Adamclisi ...


vizionare placuta..

partea 2 

http://www.youtube.com/watch?v=qskNAWbclQs

IN ATENTIA IERARHILOR ORTODOCSI DESPRE FALSA UNIRE ASA ZISE ,,BISERICI,, ECUMENISTE

Trăim într-o vreme în care măştile făţărniciei s-au înmulţit şi au ajuns la un grad
uimitor de desăvârşire. Dintr-o clipă în alta suntem în pericolul de a fi înşelaţi de oameni care,
purtând masca de prieteni ai lui Dumnezeu, sunt, de fapt, duşmanii Săi incorigibili.
Aşa sunt şi cei care vorbesc despre „unirea bisericilor”. Ei sunt cei mai de temut
vrăjmaşi ai Bisericii, sunt proorocii mincinoşi ai Evangheliei.

„Nu-L putem păcăli pe Dumnezeu”

Cei care vorbesc cu atâta uşurinţă despre unirea bisericilor ar trebui să înţeleagă că
unitatea Bisericii este un dar tainic al prezenţei Dumnezeieşti. Nu este ceva care se decide la
conferinţe, ci este ceva care ori există, ori nu există. Nici o decizie a oamenilor nu îl poate
constrânge pe Dumnezeu.
Bineînţeles, este posibil ca unirea să se înfăptuiască în exterior, şi toţi - protestanţi,
catolici şi ortodocşi - putem afirma că suntem în cele din urmă o unică biserică, şi îl putem
comemora pe Papa de la Roma, iar Papa de la Roma îl poate comemora pe Patriarhul
Constantino-polului. Dacă putem cădea cu toţii de acord în privinţa unui „minimum de
adevăr”, în privinţa unui crez simplificat şi dacă găsim o soluţie pentru alte câteva probleme,
unirea poate exista. Va fi, în exterior, un sistem valid din punct de vedere juridic, dar va fi un
sistem fară nici o legătură cu Biserica lui Hristos, chiar dacă toate aparentele exterioare îl fac
să semene cu Biserica. „Nu-L putem păcăli pe Dumnezeu”. Când condiţiile prezenţei Lui nu
există în oameni, Dumnezeu nu vine la oameni.
Biserica lui Hristos nu a fost niciodată un sistem pământesc. Biserica s-a născut, nu a
fost făcută. Discuţiile oamenilor pot face ceva căruia îi pot da numele de „Biserică”. Dar acest
produs va fi lipsit de viaţă. Biserica cea vie nu va avea nici o legătură cu el. Ea va exista
undeva departe de toate aceste născociri, neschimbată, plină de adevăr şi lumină, nepângărită
de compromisuri false, Sfântul Duh luminându-i paşii şi învăluind-o asemenea luminii
soarelui şi călăuzind-o triumfal către „deplinătatea adevărului”.
Cât despre numărul creştinilor adevăraţi, acesta nu are nici o importanţă, chiar dacă ei
pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Ei vor fi purtătorii Tradiţiei, pe care nu doar că o vor
fi învăţat, ci o vor fi şi trăit cu adevărat, avându-i experienţa mereu vie. Creştinii trăiesc în
Tradiţie ca în elementul lor, aşa cum peştii trăiesc în apă.
Fie ca toţi cei ce-L caută cu adevărat pe Dumnezeu să nu mai vorbească despre
„unirea bisericilor”.
  Biserica nu acceptă unirea, întrucât ea nu a fost dezbinată niciodată în
esenţa ei mistică. Oamenii o părăsesc, chiar dacă păstrează multe dintre trăsăturile ei
exterioare. Fie ca toţi cei ce-L iubesc pe Dumnezeu să se întoarcă la Biserică şi să se
smerească spre a putea intra, căci poarta ei e îngustă şi trebuie să te pleci foarte jos ca să poţi
trece.

. Criteriul infailibil

În haosul şi ipocrizia lumii contemporane nu este însă uşor să desluşeşti Biserica lui Hristos şi să
 te apropii de ea, deoarece nu este de ajuns ca o Biserică să se numească ortodoxă
pentru ca ea să fie literalmente aşa. Din păcate, apostazia există chiar şi sub sutana ortodoxă,
şi sub cupolele ortodoxe, şi în rândul ortodocşilor practicanţi. Acesta nu este însă un lucru
nou, Biserica îl cunoaşte de la începuturile ei; doar că acum a atins dimensiuni neobişnuite.
Trebuie să învăţăm să desluşim Biserica în spatele aparenţelor. In ceea ce priveşte
aparenţele, astăzi în Biserica Ortodoxă prevalează confuzia şi haosul în exterior. Fiecare -
instruit sau neinstruit, credincios sau necredincios - are propria sa opinie despre ceea ce este
Creştinismul sau Ortodoxia, şi îşi susţine opinia cu fanatism. Ori, în această furtună, este cu
neputinţă să-ti găseşti calea fară o busolă.

Există însă un criteriu infailibil:  continuarea Tradiţiei.
Pretutindeni unde Tradiţia este păstrată vie si nepângărită, fără perturbări sau modificări, aşa cum era pe vremea Apostolilor,căci mulţi credincioşi - episcopi, preoţi şi mireni - trăiesc
 şi transmit această Tradiţie, acolo este Biserica Ortodoxă, şi credincioşii ei, mulţi sau puţini, alcătuiesc 
Trupul lui Hristos.
 Toţi ceilalţi, preoţi sau mireni, care doresc să fie numiţi ortodocşi fară să urmeze Tradiţia vie a
veacurilor, nu sunt altceva decât intruşi; sunt neghine în câmpul lui Hristos.
În ziua de azi, neghinele sunt foarte multe, iar spicele de grâu sunt foarte puţine; dar
câmpul este câmpul lui Dumnezeu, si deşi neghinele sunt de multe feluri, grâul rămâne acelaşi
din generaţie în generaţie, din sămânţă în sămânţă, la fel cu grâul cel dintâi pe care Sfântul
Duh l-a semănat în acelaşi câmp ceresc, în ziua de Rusalii.
Tradiţia cea vie nu a fost niciodată întreruptă, căci Hristos însuşi a făgăduit că „porţile
iadului nu o vor birui”. Şi Dumnezeu nu minte. Cei ce încearcă să găsească Tradiţia Bisericii
Creştine din primele secole sau din secolele de dinaintea schismei, pentru a o urma,
mărturisesc că, în fapt, au pierdut continuitatea Tradiţiei. Dar ei o vor găsi negreşit, căci
Tradiţia este ceva viu şi se transmite, la fel ca viaţa, de la cei vii la cei vii. Nu este ceva ce se
descoperă cu ajutorul unor studii erudite, nici ceva ce se dobândeşte în mod intelectual.

Biserica ascunsă, dar vie

Acele milioane de neghine care au răsărit în ultima vreme în sânul Bisericii Ortodoxe
au adus cu ele un spirit secular, astfel încât nici o Biserică ortodoxă nu a putut să-şi păstreze
trăsăturile exterioare neschimbate. Până si susţinătorii vechiului calendar, care în problema
calendarului au păstrat direcţia bună, în cazul iconografiei au trădat în mod evident Tradiţia.
Acesta este un păcat comun tuturor Bisericilor ortodoxe în ultimul timp.
Din fericire, abaterile de la Tradiţie pe care le-am prezentat nu au desprins până acum
din rădăcini Bisericile ortodoxe. Copacul rămâne în viaţă, viguros, în pofida tuturor
zorzoanelor care i se adaugă. Bisericile ortodoxe nu s-au veştejit, aşa cum s-a întâmplat cu
„Bisericile” Apusului. Dacă scuturi praful pe care l-a presărat peste ele spiritul secular, ai să
găseşti frunzele proaspete ale Tradiţiei autentice. Tradiţia nu a încetat să trăiască şi să fie în
vigoare în sfera Ortodoxiei, încă mai există călugări care trăiesc viaţa monahală ortodoxă,
încă mai există teologi care nu au pângărit adevărul, ci îl păstrează strălucitor si pur, departe
de orice amestec străin, încă mai există corişti bizantini şi adevăraţi purtători ai tradiţiei
iconogra-fîce ortodoxe, încă mai există preoţi asemenea celor din vechime, dedicaţi funcţiei
lor sfinte, a căror legătură constantă cu Dumnezeu nu le îngăduie să se frământe în privinţa
bărbilor lungi sau a vesmintelor negre, ci mai degrabă face ca aceste lucruri să răspândească
sfinţenie, încă mai există oameni simpli vrednici să vadă mari minuni.

Aşadar, adevărata Tradiţie - viaţa, experienţa duhovnicească, învăţămintele
Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi din toate timpurile, aceste urme ale Duhului Sfânt în inimile
creştinilor - există şi stăruie vie între cei vii, neîntreruptă din vremurile apostolice. Există, aceasta este regula de aur în funcţie de care fiecare trebuie să-si măsoare gândurile şi faptele,
văzând dacă se află înlăuntrul sau în afara Ortodoxiei. Semnele exterioare pot crea impresia că
această continuitate a fost perturbată sau întreruptă, dar de va privi cineva cu luare-aminte, va
observa că ea încă înfloreşte şi îi însufleţeşte pe cei ce o caută.
Tradiţia există şi va continua să existe până la sfârşitul lumii, dar, pe zi ce trece, ea
este tot mai greu de descoperit. Fiecare zi adaugă tot mai multe zorzoane copacului
Ortodoxiei, şi în felul acesta oamenii sunt dezorientaţi şi nu mai ştiu care este adevărul.

Arca Ortodoxiei

Mai devreme sau mai târziu, nimeni nu ştie cu exactitate când, „bisericile” şi religiile
se vor uni, în acel haos al falsităţii, până şi cei aleşi se vor afla în primejdia de a se rătăci. Va
fi vremea Antihristului.
Cum şi când va veni Antihristul, nimeni nu poate spune. Şi nu se ştie câţi vor fi în
stare să-l recunoască, întrucât el va veni în chip de binefăcător al omenirii. Deocamdată, un
lucru se poate spune cu siguranţă: toate aceste mişcări către unire în rândul naţiunilor şi al
bisericilor, toate aceste compromisuri, toată această uniformizare a umanităţii produsă treptat
sub cilindrul compresor al culturii tehnologice netezesc calea pentru venirea Antihristului.
Potrivit criteriilor lumii, această evoluţie a umanităţii este minunată. Dar potrivit criteriilor
creştine, ea este o evoluţie către distrugere.

Acest lucru nu îl surprinde, nici nu îl sperie pe creştin. El ştie că lumea şi-a semnat
condamnarea. Şi de aceea a refuzat Hristos să se roage pentru lume. „Nu pentru lume Mă
rog”. Cârmuitorul acestei lumi este diavolul, iar diavolul „de la început a fost ucigător de
oameni”.
Moartea va găsi lumea în culmea gloriei ei, în culmea trufiei, pe vârful Turnului
Babel, când omul îşi va fi înfăptuit străvechea tentativă de a deveni zeu prin propriile-i puteri,
departe de Dumnezeu. Când Fiul Omului va veni, El îl va găsi pe om în toată splendoarea
amăgitoare a nebuniei lui satanice.
Dumnezeu nu îi cere creştinului să mântuiască lumea. Orice încercare a creştinilor de
a schimba cursul lumii ar fi inutilă şi ridicolă. Lumea este o corabie care se scufundă, şi se
scufundă deoarece propria ei structură este putrezită. Dumnezeu nu îi cere creştinului să
mântuiască corabia, ci să mântuiască cât mai mulţi naufragiaţi îi stă în putinţă.
Noua Arcă a lui Noe, Biserica lui Hristos, se apropie de locul naufragiului. Oricine
doreşte să fie salvat trebuie să-şi caute adăpostul în ea. Dar, pentru a găsi adăpost, ei trebuie
să se lepede de lume, nu atât din punct de vedere geografic, cât din punct de vedere al esenţei.
„De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă
atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi” (II Corinteni 6, 17).

Dar aici încep dificultăţile. Cum te poţi lepăda de lume când întreaga ta viaţă este
cuprinsă în ea? Răspunsul la această întrebare nu se află în această carte. El se găseşte în
Sfintele Scripturi şi la Sfinţii Părinţi. De altminteri, întreaga viaţă în Hristos este o încercare
de eliberare din lume, din „Egiptul” patimilor, şi de refugiere în Arca Bisericii.
Dar, când vremea Antihristului va fi aproape, până si Arca Bisericii va fi greu de
desluşit. Mulţi vor spune: „Iată, aici este Hristos” şi „Acolo este Hristos”, dar ei vor fi
prooroci mincinoşi. Orice lucru va fi acceptat în mod oficial, întrucât Biserica, trădând încetul
cu încetul comorile Tradiţiei, va fi fost asimilată de amestecul indescifrabil, fals unificator,
care va retine majoritatea trăsăturilor exterioare ale Bisericii cu o dibăcie satanică.

 Ici-colo,grupuri mici de credincioşi, cu preotul lor în frunte, vor menţine încă vie adevărata Tradiţie.
Dar cine va putea să recunoască Biserica lui Hristos în acele grupuri mici şi dispreţuite
de credincioşi cărora le lipseşte orice splendoare pământească? Totuşi, la sfârşitul veacurilor,Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească va fi tocmai în acele mici parohii
uitate, dezbinate în aparenţă, care probabil nici nu vor şti unele de existenţa celorlalte, dar
care vor fi unite între ele prin legăturile tainice ale Trupului şi Sângelui Domnului în Sfântul
Duh, laolaltă cu Credinţa si Tradiţia pe care ele le vor păstra nepângărite.
În acele zile, până şi cei aleşi vor fi în pericolul de a se abate de la calea cea dreaptă.
Este nevoie de mult curaj ca să iei partea celor puţini şi să mergi împotriva curentului lumii,
cu riscul de a fi ridiculizat de cei „inteligenţi” si bruscat de cei puternici. Este nevoie de multă
înţelepciune să vezi adevărul exact acolo unde întreaga lume nu vede decât absurditate şi
prostie, în plus, adepţii minciunii vor avea miracolul de partea lor, minunea pe care diavolul Ia
cerut-o lui Hristos în pustiu, semnele şi minunile proorocilor si hristoşilor mincinoşi. „Căci
se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca
să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24). Câţi vor fi în stare să
găsească drumul, când toate semnele vor fi înşelătoare? Atunci, „cel ce va răbda până la
sfârşit, acela se va mântui”.

Măştile ecumenistilor

Fie ca toţi cei ce doresc să trăiască lângă Hristos să se silească să dobândească
înţelepciune, pentru a-i putea recunoaşte dinainte pe proorocii şi pe hristoşii mincinoşi; şi fie
ca ei să poarte armura credinţei astfel încât să-i poată birui pe aceia si pe adepţii lor.
Căci vremurile acestea sunt vremuri viclene, în care minciuna este deghizată şi otrava
este oferită în înveliş de zahăr, în care drumurile sunt pline de capcane şi de gropi bine
camuflate. Oricine se lasă înşelat de aparenţe este pierdut.

Trebuie să învăţăm să deosebim Biserica de lume, căci menirea Bisericii este una, iar
menirea lumii este alta. Trebuie să avem pe câtă neîncredere în lume, pe atâta credinţă în
Biserică, pe câtă ură faţă de lume (nu faţă de oameni, ci faţă de lume), pe atâta dragoste pentru
Biserică, şi pe cât pesimism faţă de lume, pe atât optimism pentru Biserică.
Lumea este tabăra, mentalitatea şi intenţiile celor care au respins prinosul lui
Dumnezeu, care s-au întors cu spatele când El a vrut să le vorbească, care s-au separat de El
pentru totdeauna. Aceşti oameni au preferat moartea în locul vieţii. Ei nu sunt pedepsiţi, la fel
cum nici demonii nu sunt pedepsiţi, căci nimeni nu le doreşte nici un rău. Nesiliţi de nimeni
au ales moartea, nesiliţi de nimeni au ales să fie duşmanii lui Dumnezeu şi să rămână foarte
departe de El.

Această alegere se face în timpul vieţii, în adâncul inimii noastre, şi este irevocabilă.
Libertatea separă fiinţele spirituale în două tabere. Există două feluri de oameni, aşa cum
există două feluri de îngeri: prieteni ai lui Dumnezeu şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.
Libertatea nu constă în acţiunile individuale, ci în întreaga fire a omului, în răspunsul
final, pozitiv ori negativ, pe care acesta îl dă la chemarea lui Dumnezeu. Libertatea constă în
sensul general al vieţii omului, iar nu în detaliile acelei vieţi. Detaliile sunt înşelătoare: ele tac
în aşa tel încât fariseii şi cărturarii să pară prieteni ai lui Dumnezeu, iar tâlharul, femeia
păcătoasă, vameşul şi Saul [Pavel] să pară duşmanii Lui.
Trebuie să fim în stare să recunoaştem, sub măştile făţărniciei şi ale slăbiciunii, pe
adevăraţii duşmani şi pe adevăraţii prieteni ai lui Dumnezeu.

Trăim într-o vreme în care măştile făţărniciei s-au înmulţit şi au ajuns la un grad
uimitor de desăvârşire. Dintr-o clipă în alta suntem în pericolul de a fi înşelaţi de oameni care,
purtând masca de prieteni ai lui Dumnezeu, sunt, de fapt, duşmanii Săi incorigibili.
Aşa sunt şi cei care vorbesc despre „unirea bisericilor”. Ei sunt cei mai de temut
vrăjmaşi ai Bisericii, sunt proorocii mincinoşi ai Evangheliei.
Duşmanii care nu poartă mască - ateii, materialiştii, comuniştii - nu pot păcăli pe
nimeni. Ei sunt cei care pot ucide trupul, dar nu pot ucide sufletul. Însă ceilalţi - patriarhi,
episcopi şi arhiepiscopi „ortodocşi”, lideri ai organizaţiilor creştine, teologi şi profesori de teologie 
- , toţi cei care vorbesc cu o prefăcută dragoste creştină faţă de „fraţii” noştri eretici şi
care răspândesc mesajul unirii, toţi aceşti purtători de măşti poate nu ucid trupul, dar ucid cu
siguranţă sufletul. De aceea, lupta împotriva lor trebuie să fie necruţătoare.

extras din 

 

Doamne ajuta.. sa stam bine sa luam aminte...

Semnati petitia si Sa spunem un Nu categoric saptamanii de rugaciune ecumenica!

Sa spunem un Nu categoric saptamanii de rugaciune ecumenica!

In perioada 18 ianuarie si 25 ianuarie va avea loc saptamana de uraciune ecumenica. Conform canoanelor Bisericii, impreuna-rugaciunea cu ereticii este un mare pacat. Acest pacat este mai mare decat a ucide un om.

Este necesar sa facem diferenta intre iubirea crestina, care trebuie sa se manifeste fata de orice om, indiferent de religia lui, rasa sau statutul lui social, dupa modelul samarineanului milostiv care a ajutat pe aproapele sau, si compromisul dogmatic si calcarea cu buna stiinta a canoanelor Bisericii. Putem fi buni prieteni cu eterodocsii, trebuie sa ii iubim, dar asta nu insemna ca putem sa ne si rugam impreuna cu ei, ci trebuie sa facem deosebirea intre iubire si compromis dogmatic. Nu poate fi folosita iubirea ca argument pentru compromisul dogmatic, atata timp cat Dumnezeu, care este iubire, a descoperit Dogmele, care sunt rodul iubirii Lui fata de oameni. Impreuna-rugaciunea cu eterodocsii duce la pierderea mantuirii. Acest pacat este pacat impotriva Duhului Sfant, Cel care a inspirat canoanele Bisericii.

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli spune: “Daca cineva s-ar ruga chiar si in casa cu cel oprit de la Sfanta Impartasanie (afurisit), acela sa se excomunice.” Canonul Canonul 64 al Sfintilor Apostoli: ” Daca vreun cleric sau mirean va intra in adunarea iudeilor sau a ereticilor spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”Canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea confirmat de Sinodul VI Ecumenic prin canonul 2 spune: Sa nu fie ingaduit ereticilor sa intre in Casa lui Dumnezeu, daca staruie in eres. Nu numai impartasirea din “Potirul comun” este oprita de canoanele Bisericii, ci si simpla rugaciune in casa, in biserica, etc.

Vecerniile cu participarea eterodocsilor sunt vatamatoare si se opun canoanelor Bisericii, participarea la ele de catre ortodocsi ducand la pierderea mantuirii. Aici nu este vorba de o simpla participare, ci de o saptamana de rugaciune organizata cu un scop precis: unitatea crestina, dar nu in ortodoxie, ci dupa modele straine invataturii Bisericii. Prezenta episcopilor ortodocsi la aceste intalniri de impreuna-rugaciune atrage urgia lui Dumnezeu asupra poporului ortodox.

Saptamana de rugaciune ecumenica este o caricaturizare a a randuelilor Bisericii si are consecinte dezastruoase. Este un tribut platit diavolului, pe care unii din ierarhii nostri il platesc in fiecare an. Sa cerem ierarhilor ortodocsi sa nu organizeze o astfel de saptamana de uraciune ecumenica, sa nu le permitem eterodocsilor accesul in bisericile ortodoxe cu scopul acestei rugaciuni!

Parintele Paisie Aghioritul a primit la chilia sa, cu multa dragoste, un grup de preoti papistasi. Acestia au ramas impresionati de dragostea parintelui fata de ei si i-au spus: Parinte, hai sa spunem “Tatal nostru” impreuna! Parintele Paisie insa le-a raspuns ca nu este posibil. Atunci ei au spus: Parinte, dar nu suntem si noi copiii lui Dumnezeu? Parintele Paisie le-a raspuns: Da, sunteti copiii lui Dumnezeu, dar sunteti afara din Casa Lui, sunteti fiii risipitori!

Va rugam sa semnati aceasta petitie in care cerem Patriarhului Romaniei si Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca sa nu se organizeze in tara noastra o saptamana de “rugaciune ecumenica”.

SURSA:  http://www.petitieonline.com/spunem_nu_nu_categorig_saptamanii_de_rugaciune_ecumenica

REACTIA NEGATIVA A CATOLICILOR ECUMENISTI...CONTRA IEROMONAHULUI LEONTIE FUSA...

Leontie Fusa, preotul din Slobozia care a criticat papalitatea la doar citeva ore dupa moartea lui Ioan Paul al II-lea, sustine ca nu a gresit, ci doar ca a ales prost momentul sa o faca

La citeva ore de la trecerea in lumea celor drepti a Papei Ioan Paul al-II-lea, preotul Leontie Fusa i-a tulburat pe enoriasii prezenti la Sfinta Liturghie. In predica sa, acesta a criticat Biserica Catolica si institutia papalitatii. Intimplarea a avut loc in biserica Manastirii Sfintii Voievozi, din Slobozia. Gestul parintelui i-a nemultumit pe credinciosii din oras; oamenii au considerat ca nu se cadea ca Biserica Catolica si, implicit, Papa sa fie criticati in acele momente.

La citeva zile de la incident, cu ajutorul Prea Sfintitului Damaschin, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, am reusit sa stam de vorba cu parintele Leontie Fusa

Parinte, ce s-a intimplat de fapt duminica, 3 aprilie?
Era Duminica Sfintei Cruci si am predicat despre temeiurile Cinstirii Sfintei Cruci, aceasta fiind tema principala a predicii mele. Am amintit, printre altele, si despre diferentele doctrinare dintre diferitele culte, mai ales despre cele dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica. Am vorbit la modul general despre primatul papal, infailibilitatea Papei, despre Purgatoriu, dar nu am rostit numele Papei Paul Ioan al II-lea.

De ce nu sinteti de acord cu aceste lucruri?
Acestea sint catalogate de Biserica Ortodoxa ca fiind gresite, nefundamentate pe Sfinta Scriptura. Spre exemplu, infailibilitatea Papei. Pretentia Papei ca, atunci cind vorbeste ex-catedra, invataturile sale sint revelatii si sint infailibile, adica Papa cind vorbeste ex-catedra nu greseste. Biserica Ortodoxa considera ca infailibilitatea este un act public care apartine Bisericii, nu unei singure persoane. Alta diferenta este primatul papal, pretentia episcopului Romei ca este episcopul-episcopilor, succesor al lui Petru, singurul care detine cheile Imparatiei Cerurilor, adica are suprematia universala. Ortodoxia spune ca episcopul este un slujitor al lui Hristos, el il prezinta si il reprezinta pe Hristos, dar nu il inlocuieste, cum spune in Biserica Catolica.

Nu credeti ca discutarea acestor diferente la citeva ore de la moartea Suveranului Pontif a fost o idee nefericita?
Subiectul principal al predicii nu a fost acesta. A fost doar ca o paranteza la predica mea. Poate nu a fost inspirat momentul ales de mine sa spun ce am spus, dar nu regret ca am facut acest lucru. Nu este un obicei sa vorbesc despre aceste diferente dintre Biserici; a fost prima data cind am facut-o.

In urmatoarele predici veti mai atinge acest subiect?
Nu, nu voi mai vorbi despre aceste aspecte, pentru ca am fost inteles gresit. Oamenii au fost rau-intentionati si au vrut sa-mi faca rau. Eu am vizitat si Vaticanul, dar ramin inclinat spre inestimabilele comori spirituale ale ortodoxismului. Ne doare sufletul din pricina dezbinarii si dorim unirea celor doua Biserici. Insa aceasta unire trebuie sa se faca nu sub controlul Papei, ci sub patronajul Bisericii Ortodoxe.

Petronel Tudor

sursa...

 http://www.greco-catolica.org/a37-popa-anti-papa.aspx

Doamne ajuta....

CE INSEAMNA ...A FI ECUMENIST ??

-            A crede şi a spune că nu contează “biserica”, religia, credinţa din care faci parte, că toate sînt bune, că toţi avem acelaşi “dumnezeu”, dar numit în diferite chipuri, după “tradiţii”. 

-            A crede şi a spune că Vechiul şi Noul Testament sînt schimbate, răstălmăcite, falsificate, greşit scrise ori traduse de Sfinţii Părinţi şi de istoricii Bisericii, cu sau fără intenţia de a ascunde adevărul înşelînd pe credincioşi. 

-            A crede şi a spune că Biserica nu are, nu cunoaşte şi nu vesteşte: adevărul, mila, pacea, dragostea, dreptatea etc., aşa cum au fost acestea arătate şi lăsate nouă de Hristos la vremea sa, ci că dimpotrivă, ele sînt nesigure şi relative în Biserica Ortodoxă.

-            A crede şi a spune că Biserica încă nu există (şi că Biserica Ortodoxă e doar o parte a “bisericii adevărate” ce va fi “cîndva”), ci se formează în timp, începînd de acum, înaintînd spre viitor, prin urirea tuturor credinţelor şi religiilor lumii, creştine şi păgîne, rămînînd însă fiecare cu credinţa sa, ca şi pînă acum, dar sub o conducere mondială unică. 

-            A crede şi a spune că Biserica nu e numai una, ci mai sînt şi altele, “surori”: catolică, greco-catolică, protestantă, anglicană, baptistă, adventistă etc., uitînd că, precum un singur Hristos există, o singură Biserică avem. 

-            A te ruga, a sluji, a te împărtăşi la un loc cu ereticii creştini (chiar avînd poruncă de la duhovnic, stareţ, episcop). 

-            A moderniza Biserica şi legile ei (dogme, canoane, tradiţii, pravile şi rînduieli administrative, juridice, morale), prin reforme înnoitoare hotărîte de instanţe civile şi bisericeşti, după mintea lumii şi împotriva rînduielilor ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Bisericii. 

-            A crede şi a spune că important e să “crezi”, să ai “credinţă” - fără a preciza cum să crezi, ce să crezi, în cine să crezi, ce credinţă să ai – să fii “bun”, “liniştit”, “paşnic”, “cuminte”, “cinstit”, “harnic”, “muncitor” etc., neştiind că atît ereticii creştini, cît şi păgînii au în chip firesc aceste virtuţi, fără a fi însă ortodocşi, botezaţi în Biserica lui Hristos. 

-            A crede, a susţine, a propovădui următoarele înşelări drăceşti: spiritism (vorbirea cu morţii), yoga, reiki, zen, shiatsu, ki-kong, întemeiate pe credinţa în reîncarnare, nirvana, karma, suflet cosmic, lumi paralele, civilizaţii extraterestre, spaţii astrale, puterea horoscopului (zodiac), bioenergie şi radiestezie. 

-            A crede şi a practica felurite autovindecări: mantre, tratamente naturiste, energia palmelor, antrenarea reflexelor, folosirea cristalelor, pietrelor, culorilor, sunetelor, muzicii, rîsului, hipnozei, stimularea imaginaţiei, a gîndirii pozitive, educarea minţii / sinelui / conştiinţei, sacroterapiei. 

 

-            A citi publicaţii ocultist-eretice-sataniste, care popularizează cele de mai sus: Biblia ortodoxă ilustrată, Credinţa ilustrată, Formula As, Bărbatul As, Femeia As, Magazin, Paranormal, Revista fenomenelor paranomale, Lumea misterelor, Revista misterelor, Dracula;

Precum şi cărţi de felul acestora: Medicina isihastă, Gîndirea pozitivă, Programul Terra, Apocalipsa decodificată, Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi sfînt tratat de medicină, Calea spre desăvîrşire, OZN-uri de pe celălalt tărîm, Fenomenul Valentina, Puterile gîndului, Programaţi-vă succesul, Divina iubire, Bioritmuri, Îndepărtează frica, Rezolvarea conflictelor, Reiki tradiţional, Yin-yang: secrete şi reţete, Dezvăluirea aurei, Fenomenul psi – spirit şi destin, Psihometria – capacitate paranormală, Fenomene parapsihologice, Hipnoza, Terapia destinului, Reîncarnarea într-o nouă perspectivă, Călătorii astrale etc;

Cărţi de demonizare a copiiilor. Colecţiile: Pokemon, Harry Potter, Micul vampir, Ştrumfii şi seria Aventurilor baronului Munchausen, Broscuţele ninja etc.; 

Cărţi fals-ortodoxe: Epistolia, Visul Maicii Domnului, Talismanul, evangehliile apocrife: după Toma, cea Eseniană, Cartea apocrifă a lui Enoh.  

 A viziona filme de felul: Stăpînul inelelor, Highlander, Frenkenstein, Secrete şi dezvăluirii, Extratereştri, Vrăjitoarele din Salem, Dracula, Cei şapte gladiatori, Un înger pentru May, Formula mortală, Întoarcerea morţilor, Zombi, Godzilla, Evadare imposibilă etc; 

Şi desene animate: Omul de tinichea, Omul păianjen, Batman, Frumoasa şi bestia, Broscuţe ninja, Vrăjitorul din Oz, Ştrumfii etc. 

- A crede şi a admira “puterile” marilor vrăjitori contemporani: Gregorian Bivolaru, Mihai Dogaru, Valeriu Popa, “fenomenul” Mudava, Ana Pricop, Desanca, Valentina, Ioan Negrea, Marian Zidaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu; şi a înşelaţilor din Biserică: preot Vrăjitoru’ (Liteni-Suceava), preot Daniel Horga (Călugăreni – Suceava), preot Gabriel Nicu (Brăneşti – Ialomiţa), ieromonah Ghelasie Gheorghe (Frăsinei – Vîlcea); 

- A crede şi a admira puterile marilor “artişti magicieni”: Jozefini, David Copperfield, precum şi altor circari şi fachiri. 

-            A crede şi a spune că toate cele pomenite nu sînt erezii, nici înşelări, ci doar: “adevăr privit din mai multe unghiuri”, “părţi ale aceluiaşi adevăr”, “noi moduri de a percepe adevărul”, “moşteniri culturale şi etnice diferite”.