NOUL BULETIN CU CIP..BILET FARA INTOARCERE SI CALE SIGURA CATRE LEPADARE DE HRISTOS

NOUL BULETIN BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE

Sâmbătă, 6 octombrie 2012 a avut loc conferinţa organizată de Centrul de Studii Patristice împreună cu Sfânta Mitropolie a Pireului şi cu youtuber-ii greci, pe tema „Noul act de identitate: bilet fără întoarcere”.

Guvernare electronică şi consimţământ. Mijloace de protecţie juridică

de Chrístos Papasotiríou, Avocat al Curţii Supreme de Justiţie

Înaltpreasfinţia-Voastră kir Serafim, Mitropolit al Pireului, Preacinstiţi Părinţi, domnilor şi doamnelor,

Încă din noiembrie 2010, Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice introducerea cardului cetăţeanului. Potrivit conţinutului propunerilor de dezbatere, ca subiecte de problematizare şi exprimare a părerilor în acest sens au fost propuse de Minister următoarele:

Valorificarea şi extinderea serviciilor electronice existente şi dezvoltarea altora noi de către adminitraţia publică.

Protecţia datelor personale şi a vieţii private a cetăţenilor. Protecţia siguranţei tranzacţiilor.
Introducerea şi valorificarea serviciilor electronice inovatoare.

Propuneri tehnice pentru proiectarea şi realizarea cardului. De altfel, scopurile şi cadrul de folosire a cardului cetăţeanului sunt în primul rând şi totdeauna în conformitate cu Ministerul, identificarea firească a cetăţenilor prin înlocuirea actualului act de identitate eliberat de poliţie.

În acelaşi timp, se propune folosirea cardului cetăţeanului în întreaga viaţă cotidiană, pentru a se ajunge treptat la înlocuirea diferitelor documente şi certificate personale în tranzacţiile cetăţeanului cu domeniul public.

De asemenea, potrivit Ministerului, se prevede ca însuşirea principală a cardului cetăţeanului să fie încorporarea cipului electronic, în vederea atingerii scopului acestuia şi a realizării cadrului de utilizare a cardului, adică pentru a fi cuprinse în acesta toate informaţiile şi datele, legate de scopurile şi cadrele de mai sus. Încorporarea cipului în card permite responsabilului şi executantului procesării informaţiilor şi datelor, dar şi oricărui terţ, ca în orice moment să ia cunoştinţă atât de tranzacţiile pe care le operează deţinătorul, cât şi de locul exact unde se află persoana asupra căreia se află cardul, cu rezultatul că se eludează astfel dreptul de liberă mişcare a cetăţeanului în ţară, care drept constituie o manifestare principală a dreptului la libertate personală.


Prin urmare, pentru atingerea acestor scopuri ale cardului cetăţeanului era nevoie de decretarea legii cu privire la crearea unei baze tehnologice, electronice şi la întemeierea şi funcţionarea unei baze electronice centrale, în care vor fi colectate informaţii şi date despre deţinător ce vor constitui obiect de procesare electronică.

Din acest motiv, însuşi Ministerul de Interne, Decentralizare şi Guvernare Electronică a adus spre negociere publică un proiect de lege cu privire la această lege care a devenit lege a statului, intitulată: ”Guvernarea Electronică”.

Potrivit conţinutului propunerilor pe această temă ale Ministerului, scopurile Legii menţionate sunt următoarele:

Îmbunătăţirea deservirii cetăţenilor şi a firmelor de către servicii ale administraţiei publice, în termeni de eficienţă şi transparenţă.

Diminuarea birocraţiei prin valorificarea tehnologiilor informatice şi de Comunicaţii.

Protecţia datelor personale şi a vieţii private a cetăţenilor. Protecţia siguranţei tranzacţiilor.

Însă problemele care reies din introducerea cardului cetăţeanului şi a guvernării electronice sunt de netrecut şi determinante în ce priveşte cele mai importante drepturi individuale constituţionale, adică cele ale libertăţii personale şi ale libertăţii de mişcare în interiorul ţării şi al respectului faţă de personalitatea individului.

Prin urmare, reglementările propuse atât pentru cardul cetăţeanului, cât şi pentru guvernarea electronică încalcă dispoziţiile constituţionale şi cu valabilitate supralegislativă care privesc drepturile individuale despre care vorbim.

În acest punct trebuie semnalat care este cadrul juridic existent, care consacră şi protejează drepturile libertăţii personale şi al respectului personalităţii individului. Concret, potrivit articolului 5 al Constituţiei, se subliniază că:

„1. Fiecare persoană are dreptul de a-şi dezvolta liber personalitatea şi de a participa la viaţa socială, economică şi politică a ţării, atât timp cât nu prejudiciază drepturile altora şi nu încalcă Constituţia şi bunele moravuri.

2. Toţi cei care se află pe teritoriul elen se bucură de absoluta protecţie a vieţii, a onoarei şi a libertăţii, indiferent de naţionalitate, de rasă, limbă şi convingeri religioase sau politice. Excepţiile sunt permise doar în cazurile prevăzute de dreptul internaţional.

3. Libertatea personală este inviolabilă. Nimeni nu poate fi persecutat sau arestat sau închis, nici în vreun alt mod îngrădit, decât atunci şi în modul pe care îl prevede legea.

Potrivit paragrafului 4 al articolului 5 al Constituţiei, se prevede că: se interzic măsuri administrative individuale care restricţionează mişcarea sau instalarea liberă în ţară, precum şi ieşirea şi intrarea liberă în aceasta a oricărui cetăţean grec. Asemenea măsuri restrictive pot fi impuse doar ca pedeapsă stabilită în urma unei decizii a tribunalului penal, în condiţii excepţionale de necesitate şi doar pentru prevenirea unor delicte penale, după cum prevede legea”.

Mai mult încă, dispoziţia care consacră prin excelenţă dreptul nostru de a refuza aderarea la sistemul de control prin intermediul cardului cetăţeanului şi al guvernării electronice, dar şi dreptul de a ne proteja împotriva colectării, procesării şi utilizării datelor noastre personale prin mijloace electronice, este articolul 9A, recent adăugat în Constituţie, care prevede următoarele: „Toate persoanele au dreptul la protecţia împotriva colectării, procesării şi utilizării, mai ales prin mijloace electronice, a datelor personale, după cum prevede legea. Protecţia datelor personale este asigurată de o autoritate independentă care se constituie şi funcţionează după cum prevede legea”.

De asemenea, potrivit articolului 25 al Constituţiei, care consacră principiul proporţionalităţii, adică obligaţia autorităţilor statale de a evita măsuri care restricţionează în mod disproporţionat drepturile individuale, când scopul la care aspiră măsurile luate poate fi atins prin mijloace mai puţin onoroase, sunt prevăzute următoarele:

“1. Drepturile omului ca individ şi membru al societăţii şi principiul statului social de drept sunt garantate de stat. Toate organele de stat sunt obligate să asigure exercitarea neîngrădită şi eficientă a acestora. Aceste drepturi sunt valabile şi în relaţiile dintre persoanele cărora le sunt adecvate. Restricţiile de orice tip care pot fi impuse, potrivit Constituţiei, drepturilor acestora trebuie să fie prevăzute fie direct de Constituţie, fie de lege, în condiţiile în care există o reţinere faţă de aceasta din urmă, şi să se respecte principiul proporţionalităţii.

2. Recunoaşterea şi protecţia drepturilor fundamentale şi inalienabile ale omului de către stat urmăreşte realizarea progresului social în libertate şi dreptate”.

Dar şi Legea 2472/1997 cu privire la procesarea datelor cu caracter personal, la articolul 5, paragraful 1, prevede următoarele:

„1. Procesarea datelor cu caracter personal este permisă doar când subiectul datelor şi-a dat consimţământul”.

Prin articolul 9A al Constituţiei Elene – un articol constituţional care într-adevăr are caracter de pionierat – pentru prima oară în Europa se atribuie dreptului individual revendicarea cetăţeanului faţă de stat de a fi protejat de colectarea, procesarea şi utilizarea datelor personale prin mijloace electronice. În paralel, autoritatea constituţională sub care a fost aşezat acest dreptul individual concret şi menţionarea termenului de protecţie statală nu lasă loc de nici o contestare juridică sau logică asupra faptului că adunarea, procesarea şi utilizarea datelor noastre personale prin mijloace electronice constituie un amestec ilegitim în viaţa personală a cetăţeanului. Aşa încât orice lege, dispoziţie, orice decizie sau măsură ministerială care permite colectarea, procesarea sau utilizarea datelor personale este anticonstituţională şi încalcă acest drept individual concret. Singura excepţie legală de la această regulă de drept constituţional o poate constitui dispoziţia prevăzută la al 2-lea alineat al paragrafului 4 al articolului 5 al Constituţiei: ori de câte ori este vorba de necesitatea lăurii de măsuri restrictive care se impun în virtutea unei pedepse hotărâte de tribunalul penal, este permisă încălcarea acestui drept numai în cazuri excepţionale, pentru prevenirea unor delicte, atunci când, de exemplu, este nevoie de verificarea cazierului şi, desigur, când cetăţeanul îşi dă consimţământul.

În plus, prin dispoziţii analoge sunt protejate drepturile noastre mai sus menţionate şi în cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Aşadar, potrivit articolului 5, paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă”.

De altfel, potrivit articolului 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se prevede că:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi familiale, a locuinţei şi corespondenţei sale.

2. Nu este permis ca autoritatea publică să intervină în exercitarea acestui drept, în afară de cazul în care intervenţia aceasta este prevăzută de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranţa naţională, pentru siguranţa publică, pentru bunăstarea economică a ţării, pentru apărarea ordinii şi prevenirea delictelor penale, pentru protecţia sănătăţii sau moralităţii sau pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora”.

Acesta este cadrul legal de protecţie privitor la cardul cetăţeanului şi la guvernarea electronică oferit de drepturile constituţionale care apără libertatea personală şi respectul persoanei şi a vieţii sale private. De aceea, şi problemele juridice care vizează anticonstituţionalitatea acestui demers legislativ şi care au apărut încă de la decretarea Legii despre guvernarea electronică şi cardul cetăţeanului, aşa cum s-a menţionat, sunt următoarele: încorporarea cipului în cardul cetăţeanului, face posibilă în orice clipă identificarea şi localizarea oriunde în ţară a purtătorului cardului.

Astfel, sunt încălcate direct drepturile cetăţenilor stabilite prin Constituţie care consfinţesc respectul absolut al personalităţii acestora, al vieţii personale şi private şi al libertăţii lor personale, în care este cuprins şi dreptul de liberă mişcare în Grecia. În acelaşi timp, este încălcat principiul proporţionalităţii prevăzut de dispoziţia articolului 25 al Constituţiei, de vreme ce această lege permite crearea unei situaţii de disproporţionalitate între ceea ce se pretinde că ar fi scopul cardului cetăţeanului – adică identificarea fizică şi facilitarea tranzacţiilor dintre cetăţean şi autorităţile publice în general – şi mijloacele prin care se atinge acest scop. Şi aceasta, deoarece scopul legii, care constă în primul rând în identificarea persoanei se poate realiza şi prin alte mijloace – nu atât de oneroase precum cele pe care le presupun noul card cu cip – şi fără să se prejudicieze întru nimic drepturile individuale mai sus menţionate, şi anume prin păstrarea modalităţilor de indentificare deja instituţionalizate (de exemplu, prin actul de identitate eliberat de poliţie, prin paşaport).

De altfel, scopul propus de Minister, şi anume identificarea cetăţeanului şi înregistrarea tranzacţiilor sale cu domeniul public prin intermediul cardului, într-un mod care să facă posibilă în orice moment localizarea acestuia în interiorul ţării, constituie o măsură nu doar disproporţionată în relaţie cu scopul propus, dar şi absolut deloc necesar într-o societate democratică. Actele de identitate existente sunt suficiente în vederea menţinerii siguranţei naţionale şi publice, a bunăstării economice a ţării, pentru apărarea ordinii şi prevenirea delictelor penale şi protecţia drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Aşadar, scopul actului de identitate nu poate fi altul decât identificarea cetăţeanului. Şi pentru că în orice lucru, oricât ar părea de rău, se găseşte şi ceva bun, prevederile deciziei din 12 decembrie 2002 a Tribunalului European al Drepturilor Omului, la recursul care a avut loc în legătură cu actul de identitate elen din care s-a eliminat menţionarea credinţei religioase, constituie nişte baze necesare pe care se întemeiază dreptul cetăţenilor de a refuza primirea noului act de identitate, care ni se prezintă sub denumirea de „card al cetăţeanului”, pentru că în cazul mai sus menţionat au fost acceptate, între altele şi următoarele:

a) Tribunalul consemnează mai întâi părerea autorităţii însărcinate cu protecţia datelor personale, „potrivit căreia, ţinând seama de scopul procesării datelor care se înscriu pe un act de identitate, adică controlul identităţii deţinătorului, nu sunt necesare următoarele elemente: amprentele digitale, numele şi prenumele soţului, sexul, profesia, cetăţenia, adresa locuinţei”.

b) În continuare, Tribunaul „recunoaşte că buletinul de identitate, ca atare, nu este necesar pentru viaţa cetăţenilor, nici pentru funcţionarea statului. Dovadă în acest sens este faptul că multe state au ales să nu introducă un sistem asemănător de recunoaştere a identităţii cetăţenilor, ci să folosească în acest scop alte acte oficiale, precum paşaportul sau permisul de conducere. Cu toate acestea, ori de câte ori un stat alege introducerea sistemului de recunoaştere prin buletin de identitate, se impune să accepte că respectivele buletine de identitate constituie doar documente oficiale, care permit identificarea şi recunoaşterea persoanelor care au calitatea de cetăţeni şi asta în relaţiile lor cu ordinea legală a statului”.

Prin urmare, în legătură cu acest caz care a preocupat Tribunalul European, s-a precizat clar şi integral definiţia actului de identitate, care nu poate fi nimic mai mult decât un mijloc de identificare şi de recunoaştere a cetăţeanului în relaţiile sale cu autorităţile şi în acelaşi mod s-a stabilit scopul legii cu privire la noile acte de identitate, care nu poate devia de la menirea specializată concretă a actelor de identitate.

Astfel, orice alt scop, diferit de menirea concretă a identificării şi recunoaşterii persoanei deţinătorului şi care se aplică într-un mod contrar hotărârii Tribunalului European, prejudiciază principiul proporţionalităţii, este prin definiţie ilegal şi anticonstituţional, de vreme ce identificarea se poate realiza cu cea mai mare uşurinţă prin actualele acte de identitate eliberate de poliţie şi statul ar trebui să se conformeze deciziei judecătoreşti menţionate, prin care este obligat – în virtutea articolului 44 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului – în loc să formuleze scopuri suplimentare, fără nici o legătură cu unicul scop legal, cel al identificării, care se leagă exact cu noţiunea, dar şi cu utilitatea practică a actului de identitate – să respecte definiţia şi scopul real al actului de indentitate. Fără îndoială, această decizie a Tribunalului European, oricât de paradoxal ar fi acest fapt, pentru că a reprezentat punctul de plecare al eliminării credinţei religioase din actele de identitate eliberate de poliţie, totuşi astăzi ea dobândeşte o utilitate extrem de actuală şi constituie o armă eficace în abordarea problemei „cardului cetăţeanului” şi a „guvernării electronice”, pe care urmăreşte să ni le impună în Grecia Noua Ordine a Lucrurilor care prinde şi la noi contur.

De altfel, protecţia cetăţeanului împotriva colectării, procesării şi utilizării prin mijloace electronice a datelor personale, prevăzută prin Constituţie, poate fi anulată doar prin acordul expres prealabil al cetăţeanului, acord acceptat într-o societate democratică.

Practic, nimeni nu poate să primească şi să folosească noul act de identitate, aşa cum a fost prezentat acesta oficial, adică şi pentru alte scopuri în afara celor ale identificării. Prin urmare, cetăţeanul are dreptul să refuze să primească noul buletin şi să nu îşi dea consimţământul pentru colectarea, procesarea etc. informaţiilor şi datelor lui. Trebuie să poată continua să fie identificat prin modalităţile deja existente care sunt mai puţin oneroase în comparaţie cu cele pe care le presupune cardul cetăţeanului. Altfel este încălcat principiul proporţionalităţii. În cazul în care statul reuşeşte să impună un asemenea act de identitate precum anunţatul „card al cetăţeanului”, atunci persoana prejudiciată are dreptul să recurgă la Justiţie şi, invocând dispoziţiile mai sus menţionate, coroborat cu întregul context al deciziei judecătoreşti a Tribunalului European, să ceară în faţa tribunalelor administrative invalidarea oricărei acţiuni administrative care depinde de deţinerea sau nu a cardului cetăţeanului. Dacă sunt încălcate în procese judecătoreşti dispoziţiile constituţionale şi cu valabilitate supralegislativă menţionate mai sus ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi se semnalează cumva o îndepărtare de prevederile deciziei cu privire la această chestiune a Tribunalului European, atunci cel prejudiciat va avea dreptul, după ce au fost epuizate toate mijloacele juridice interne, să recurgă la Tribunalul European, care nu poate decât să constate încălcarea propriei sale deciziei precedente.

Cu toate acestea, văzând ineficacitatea şi întârzierile de ani de zile în acordarea dreptăţii, situaţie care, în esenţă, echivalează nu refuzul de a face dreptate, nu e nevoie de multă gândire ca să priceapă cineva de ce, în primul rând, ţara noastră s-a transformat într-un stat al corupţiei şi într-un refugiu internaţional pentru tot felul de delincvenţi inexorabili, dar şi de câtă luptă şi răbdare este nevoie în patria noastră, ca oamenilor cinstiţi şi drepţi să li se facă dreptate faţă de cei nedrepţi.

Înaintea dezamăgirii şi deznădejdii, pe care ar putea să o trăiască cineva constatând tragismul acesterealităţi, care se desfăşoară zilnic înaintea ochilor noştri, nu putem decât să semnalăm uimirea noastră înaintea măreţiei sufleteşti pe care o arată semenii noştri de aceeaşi credinţă, care îndurând cu răbdare şi tenacitate marile suferinţe, deja sunt prigoniţi pentru credinţa ortodoxă şi pentru principiile indestructibile şi tradiţiile Neamului şi ale Ortodoxiei noastre, a căror respectare constituie în cele din urmă o opţiune personală a fiecăruia dintre noi, astăzi mai mult decât oricând.

Pentru că astăzi, nu mâine când vom avea cardul, există oameni care refuză să primească şi să folosească numărul matricol de asigurare socială (AMKA), cu urmarea că sunt lipsiţi, într-un mod cinic şi inuman, de pensiile lor, bătrâni fiind şi neavând nici un alt venit, sunt lipsiţi de asistenţă medicală şi farmaceutică, deşi suferă de boli incurabile şi grave, mortale chiar, sunt lipsişi de alocaţiile pentru familiile cu mulţi copii, deşi sunt poate şomeri şi au mulţi copii, iar unii sunt lipsiţi chiar şi de salarii, deşi prestează muncă, având un caz semnificativ în acest sens, pe învăţătoarea din Thíra.

Pentru că gravitatea problemelor, care survin prin introducerea cardului, nu constă doar în cardul ca atare, ci şi în deja anunţata încorporare în acesta a numărului matricol al asigurării sociale, adică a celebrululi „AMKA”.

Şi aceasta, pentru că articolul 153, care în întregul lui este anticonstituţional şi care cuprinde prevederile legale referitoare la „AMKA”, al Legii 3655/2008, chiar urmăreşte şi deja provoacă nu doar eliminarea individului din viaţa socială şi economică, dar şi, fără exagerare, exterminarea lui biologică şi totala distrugere, în cazul în care nu foloseşte „AMKA”, de vreme ce refuzul de a primi „AMKA” este însoţit de privarea de drepturile constituţionale de bază pentru supravieţuirea individului prin intermediul unor ameninţări foarte grave şi total disproporţionate şi fără precedent.

Concret, potrivit articolului 153 al Legii 3655/2008 cu referire la „AMKA” se stabileşte că de la data intrării în vigoare a acestei Legi, „nimeni nu poate să lucreze ca salariat sau liber profesionist, să fie asigurat sau să depună cotizaţii pentru asigurări, să obţină sau să îşi reînnoiască carnetul de sănătate, să aibă dreptul să încaseze pensiile sau, mai general, indemnizaţii de orice natură, alocaţii şi ajutoare, dacă nu dispune de „AMKA”, care se înscrie obligatoriu pe evidenţele financiare corespunzătoare menţionate mai sus”.

Numărul matricol al asigurării sociale (AMKA) şi foarte gravele urmări cu care suntem ameninţaţi în cazul nefolosirii acestuia, prejudiciază personalitatea individului şi urmăresc „legalizarea” abuzului şi a anulării drepturilor individuale fundamentale la muncă, asigurare socială, asistenţă medicală, spitalicească şi farmaceutică, precum şi la protecţie juridică.

Sancţiunile prevăzute mai sus sunt anticonstituţionale, deoarece încalcă în mod vădit principiul proporţionalităţii sau al echilibrului rezonabil prevăzut de către dispoziţia articolului 25 al Constituţiei, pentru că sunt strigător la cer de disproporţionate faţă de pretinsul scop al legii mai sus menţionate cu privire la „AMKA”, pe care urmăresc să îl asigure, adică transparenţa şi facilitarea tranzacţiilor celui asigurat cu autorităţile juridice şi statale şi cu serviciile de sănătate. Câtă vreme ameninţările legii despre care vorbim prejudiciază în mod ilegal dreptul consacrat prin Constituţie la respectul absolut al personalităţii. Dar şi privarea de dreptul protecţiei juridice, prevăzută de articolul 153 al aceleiaşi legi este cu totul de neconceput şi scandaloasă, pentru că până şi condamnaţii dovediţi cu probe că sunt delapidatori ai banului public sau cei care au acceptat să primească importante şpăgi prelectorale, au dreptul şi primesc protecţie juridică fără să li se ceară AMKA, evident datorită faptului că nu e necesar în exercitarea dreptului individual despre care vorbim, fapt care constituie o dovadă a încălcării în acest sens a principiului echilibrului rezonabil la care conduce demersul legislativ în cauză.

Acest avorton legislativ care este numărul matricol de asigurare socială AMKA, sub ameninţarea ratificărilor pe care le-am pomenit, prin care se urmăreşte impunerea acestuia prin constrângere, constituie un caz unic de integrare în sistemul legislativ al ţării noastre a unei dispoziţii atât de evident anticonstituţionale şi antidemocrative.

Sancţiunile prevăzute în cazul omiterii folosirii acestuia echivalează cu totala exterminare, economică, profesională, socială, dar şi biologică a cetăţeanului, de vreme ce, neputând nici măcar să fie liber profesionist, nu îi mai rămâne decât mila celorlalţi ca să supravieţuiască.

Dacă cetăţeanul nu foloseşte AMKA, nu va putea să facă absolut nimic pentru supravieţuirea sa şi a familiei sale, va fi considerat în ilegalitate şi va fi pus în afara cadrului social.

Şi ne putem întreba pe bună dreptate: Dar este posibil să constuie scop al legii o asemenea excludere economică, socială şi profesională, precum este aceea cu care ameninţă această lege?

Însă, nu e vorba de simple ameninţări cu sancţiuni. Deja persecuţiile împotriva creştinilor care refuză să se supună este o realitaet şi anume într-un asemenea mod, încât prigoanele lui Nero sau Diocleţian încep să pălească. Pentru că astăzi, în civilizata Uniune Europeană, în Grecia contemporană şi „democrată”, mii de oameni suferă excluderi fără precedent. Concret, au fost înregistraţi şi sunt sprijiniţi pe căi juridice cazuri de oameni – pensionari, oameni în vârstă şi suferinzi de boli incurabile, precum cancerul, episoade cerebrale şi insuficienţă cardiacă şi care sunt bolnavi la pat şi cărora statul le refuză nu doar acordarea pensiei – care le-a fost acordată pentru că au dreptul la ea, pentru că au lucrat şi s-au ostenit decenii la rând – prin acţiuni administrative ale instituţiilor de asigurări social, dar li se refuză şi cele elementare resurse ale supravieţuirii lor, asistenţa medicală şi farmaceutică, orice îngrijire şi ajutor, numai şi numai, pentru că refuză să se încorporeze în sistemul de guvernare electronică, şi anume să accepte AMKA.

Şi suntem martori ai unui fenomen deprimant, ca anumiţi oameni de ştiinţă şi funcţionari publici să se arate indiferenţi faţă de viaţa şi sănătatea semenilor lor.

Această ruşinoasă dispoziţie anticonstituţională se aseamănă cu Kírki, vrăjitoarea homerică, pentru că a alterat deja conştiinţele multor profesionişti cu siguranţă valoroşi şi recunoscuţi ai patriei noastre şi, deşi este vorba despre un text de lege, fără trup, el aduce, cu toate acestea, şi mişcă înfricoşător oasele stricăciunii şi căderii celei din veac.

Dar această Kírki nu a reuşit să strâmbe întru nimic cugetul şi etosul creştin fără pereche al acelor oameni vârstnici şi bolnavi, al părinţilor cu mulţi copii şi al celor care lucrează fără plată, care cu răbdare şi slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, suferă aceste prigoane şi atacuri brutale în însăşi existenţa lor.

Toţi aceştia ne amintesc de calea Virtuţii, a Răbdării şi a Nădejdii, care conduce cu siguranţă la Mântuire, a cărei aşteptare neutralizează toate piedicile şi poate să îl încununeze pe omul bolnav cu laurii slavei veşnice.

Mă rog ca Domnul să întărească credinţa noastră, a tuturor.

Traducere Mihail Ilie (G.O.)


Urmează Impunerea globalizării şi a Noii Ere prin intermediul supravegherii electronice şi al actelor de identitate electronic de Arhim. Athanasios Anastasiou, Stareţul Sfintei Mânăstirii a Marelui Meteor

Întreaga conferința aici:
 http://graiulortodox.wordpress.com/marturisirea-de-credin%c8%9ba/teme-antieretice/conferinta-noul-act-de-identitate-bilet-fara-intoarcere-pireu-6-octombrie-2012/

Sursa: Graiul Ortodox

Doamne ajuta..si sa luam aminte

O MINUNE A SF MUCENITE EUFIMIA

Minunea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia, prin care s-a întărit dreapta credinţă (Calcedon 451)
„Dumnezeul meu, Tu eşti cunoscătorul inimii, Tu, Care stăpâneşti tainele înţelepciunii şi dăruieşti comori nepreţuite, Creatorule al cerurilor; Tu, Care ai întins pământul şi l-ai împodobit; Tu, Care cu cuvântul pe toate le-ai adus la viaţă; Tu, Care ai izvorât lumina; Tu, Care cu bunăvoinţa Ta L-ai trimis din ceruri pe Unul Născut Fiul Tău ca să dezlege durerile morţii şi să lege pe stăpânul trufiei; Tu, Care eşti alături de oştenii Tăi, cei care luptă cu tot sufletul pentru numele Tău şi pe care îi înarmezi cu tăria credinţei; Tu, Care ai fost întru toate ajutorul meu, izbăveşte sufletul meu cu rugăciunile sfinţilor Tăi care sunt în închisoare şi aleargă împreună cu Tine pe calea spre dumnezeirea Ta, păzeşte-mă pe mine, roaba Ta, şi sprijineşte-mă să mă unesc cu Duhul Tău Sfânt, căci Tu eşti Cel ce nu pomeneşti răul şi ne mântuieşti în vreme de necaz!” (rugăciune înălţată către Dumnezeu de Sfânta Eufimia în timpul martiriului)

Sfânta Mare Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lângă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Iar pe 11 iulie se pomeneşte acea minune care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon la anul 451, prin care minune s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre împărtăşirea celor rău credincioşi. Şi s-a început această lucrare de aici: Dioscor, patriarhul Alexandriei şi Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, pe când încă era viu dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecând cele două firi ale Lui, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească, într-una singură. Şi pe mulţi din rânduiala duhovnicească şi mirenească i-au amăgit cu această rea credinţă a lor; iar pe bărbaţii şi boierii care erau în palatul împărătesc i-au vătămat cu acel eres şi aveau mare ajutor de la ei. Iar când s-a ţinut în Efes sinodul cel de loc (După cel de al treilea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu muţi ani înainte), iar mai degrabă să zicem adunarea cea tâlhărească, la care preasfinţitul Flavian (Pomenirea lui la 18 februarie), patriarhul Constantinopolului şi mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gând cu Dioscor şi cu Eutihie, atunci s-a întărit mai mult acel eres şi era primit ca o credinţă dreaptă, iar credinţa ortodoxă era lepădată ca o rea credinţă oarecare. Deci era de trebuinţă să se adune al patrulea Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei credinţe. In vremea aceea, binecredinciosul împărat Teodosie a trecut din această viaţă către Domnul. Iar după el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfânta Pulheria. Aceşti râvnitori ai dreptei credinţe, văzând Biserica tulburată de eresuri şi feluritele certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului sfinţii părinţi din toată lumea creştină, ca să cerceteze şi să hotărască toate cele pentru dreapta credinţă. Deci s-au adunat Sfinţii Părinţi în număr de 630, cu preasfinţitul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Papa Romei. Şi au fost de faţă şi răi credincioşii, între care începători erau Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rânduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, şi ceilalţi arhierei de un gând cu ei, şi Eutihie cu cei de o socoteală ai săi, încât mulţimea ereticilor era fără de număr. Şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul, adunându-se în biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre Bosfor; pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului şi era foarte mare, încât putea să încapă în ea mult popor. In ea se odihneau şi moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească. In ziua sfintei ei pomeniri, în care a pătimit pentru Hristos, în toţi anii izvora sânge din cinstitele ei moaşte, ca şi cum ar fi curs dintr-o rană, şi se lua de acolo astfel: Mormântul ei era de marmură şi acoperit de o lespede tot de marmură, având înăuntru moaştele sfintei, puse într-un sicriu de lemn. In acel mormânt de marmură, în partea stângă, era o ferestruie mică, cât încăpea o mână omenească. Ferestruia era încuiată cu tărie şi se deschidea numai la vremuri cuvioase. Prin acea ferestruie, numai episcopul singur, după cântarea rugăciunilor de toată noaptea şi înaintea Sfintei Liturghii, scotea acel sânge cu un burete legat de o vărguţă lungă de fier. Băgând acolo buretele uscat, îl scotea plin de sânge şi îl storcea într-un vas cinstit, pregătit pentru aceasta. Iar poporul văzând sângele acela, înălţa slavă atât lui Dumnezeu, cât şi Sfintei Muceniţe Eufimia şi se ungea cu el spre binecuvântare şi tămăduirea neputinţelor lor. Racla cu Sfintele Moaşte al Sfintei Muceniţe Eufimia, în care părinţii de la Calcedon au pus cele două mărturisiri de credinţă Acel sânge era foarte bine mirositor, ca şi cum era amestecat cu un mir de mult preţ, însă nici un fel de mir din cele pământeşti nu putea să fie asemănător cu acela. Pentru că sângele acela covârşea cu neasemănare toate aromatele şi tămăduia toate bolile. Iar sfânta mu-ceniţă izvora din cinstitele ei moaşte un sânge mirositor şi tămăduitor ca acela, nu numai în vremea prăznuirii sale de peste an, ci uneori şi în alte vremi, şi mai ales când arhiereul acelei biserici era bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu viaţă îmbunătăţită. Se făceau încă şi arătări multe, pentru că sfânta se arăta de multe ori celor ce se rugau ei cu credinţă: uneori celor ce zăceau în boli, alteori celor ce alergau la biserică şi la mormântul ei, iar alteori celor ce erau în felurite primejdii şi o chemau în ajutor. Şi alergau spre închinare cu credinţă la dânsa în Calcedon popoare din toate ţările şi cetăţile, dar mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunându-se Sinodul Sfinţilor Părinţi celor din toată lumea, împăraţii au poruncit ca acolo să se săvârşească. La acel sinod, făcându-se multă neînţelegere şi ceartă a dreptcredincioşilor creştini cu ereticii, pentru că rău credincioşii nu voiau nicidecum să se supună la dogmele cele drepte, atunci Preasfinţitul Anatolie, sfătuindu-se cu ceilalţi sfinţi părinţi, a zis către eretici: „Să scrieţi voi într-o carte mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră şi amândouă scrisorile, pecetluindu-le, să le punem în mormânt la preacinstitele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, apoi să ne rugăm soborniceşte lui Dumnezeu cu post, ca, prin această sfântă plăcută a sa, să ne descopere care este credinţa cea dreaptă”. Aceasta zicând Sfântul Anatolie, toţi au lăudat sfatul lui. Deci au scris două cărţi: dreptcre-dincioşii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu-le cu peceţile lor şi descoperind mormântul sfintei, au pus amândouă scrisorile pe pieptul ei. Şi iarăşi acoperind mormântul, l-au întărit cu pecete împărătească şi cu strajă şi s-au rugat trei zile cu postire. Şi sosind ziua a patra, împăratul împreună cu tot sinodul s-au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia şi, desfăcând pecetea împărătească, când au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor dreptcredincioşi şezând în dreapta sfintei, iar scrisoarea celor răucredincioşi zăcând la picioarele ei. Şi de mirare era şi aceasta, că ea şi-a întins mâna sa spre împărat şi spre patriarh ca o vie, dându-le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte. Atunci toţi s-au umplut de bucurie negrăită şi au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântări de laudă şi de mulţumire sfintei muceniţe şi închinându-se cu fierbinte dragoste moaştelor ei făcătoare de minuni. Şi îndată toţi au propovăduit credinţa cea dreptmăritoare, ca una ce era întărită de Dumnezeu şi adeverită prin sfânta şi marea muceniţă, iar credinţa ereticilor au dat-o anatemei. Şi mulţi dintre eretici, văzând acea minune, au trecut la dreptcredincioşi, iar pe cei care se mai împotriveau, pe aceia i-au scos din dregătoriile lor şi i-au trimis la închisoare. Din acel timp, zugravii au început a închipui în icoane pe Sfânta Mare Muceniţă Eufimia cu scrisoarea în mâna dreaptă, spre aducere aminte de acea preaslăvită minune, care s-a făcut în timpul sinodului. Şi precum atunci, aşa şi după aceea, sfânta muceniţă n-a încetat a face minuni şi a izvorî din cinstitele ei moaşte sânge mirositor ca mirul. Iar după ce au trecut mulţi ani, împărăţia a luat-o Mavrichie. Acest împărat, fiind binecredincios, mai târziu a cam slăbit în credinţă, îndoindu-se de minunile sfintei şi de sângele care curgea din rănile ei, socotindu-l că este prefăcut, iar nu adevărat. De aceea, vrând să se încredinţeze şi să afle adevărul, a făcut astfel: Mai înaintecu multă vreme de a se face pomenirea cea de peste an a sfintei şi marii muceniţe, a întărit atât mormântul, cât şi fereastra mormântului cu pecetea sa împărătească. Deci, sosind ziua praznicului, s-a dus singur de la Constantinopol la Calcedon şi, desfăcându-şi pecetea sa, a deschis ferestruia. Şi îndată a ieşit miros foarte plăcut, încât a umplut biserica, iar sângele, mai bine-zis mirul cel asemenea cu sângele, a curs din cinstitele moaşte ale sfintei, mai mult ca de obicei, pentru că nici într-un an n-a curs atât de mult sânge ca în acela, spre înfruntarea puţinei credinţe a împăratului şi spre întărirea credinţei fără îndoire în puterea lui Dumnezeu, Care poate să le facă pe toate mai presus de fire. Căci Domnul, Care a putut scoate lui Samson izvor de apă vie din osul cel uscat al fălcii de măgar, oare nu putea ca din moaştele cele nestricăcioase ale plăcutei Sale să izvorască sânge şi mir? Deci împăratul, cunoscând greşeala sa, s-a căit şi a câştigat mare credinţă şi evlavie către Sfânta Eufimia. După aceasta, în timpul împărăţiei lui Eraclie, a fost, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, mare năvălire a perşilor asupra ţării Bitiniei şi asupra hotarelor Calcedonului. Şi cuprinzând ei toată cetăţuia aceea, au pustiit-o, după obiceiul barbar. Apoi, intrând în biserica sfintei marii muceniţe, au luat toate cele ce le-au găsit, dar voind să deschidă mormântul sfintei, nicidecum n-au putut. Deci, ostenindu-se mult, nimic n-au sporit, pentru că nu numai lespedea de marmură de deasupra era nemişcată, dar nici ferestruia nu se putea deschide. Atunci perşii, adunând mulţime de lemne şi de vreascuri, au împresurat mormântul şi, făcând pe dânsul ca un stog, au pus materii arzătoare şi le-au dat foc, aşteptând să se risipească marmura din acea cumplită ardere. Dar nici aşa n-au sporit ceva, pentru că arzând toată materia aceea, s-a prefăcut în cenuşă, dar mormântul sfintei a rămas nevătămat, Dumnezeu făcând pe plăcuta Sa minunată. Iar după plecarea perşilor, împăratul cu patriarhul au ţinut sfat pentru moaştele Sfintei şi Marii Muceniţe Eufimia şi au socotit să le mute din Calcedon la Constantinopol, temându-se de năvălirea din nou a barbarilor împotriva Calcedonului. Deci zidind în Constantinopol, aproape de hipodrom, o biserică mare şi frumoasă în numele sfintei, după asemănarea celei de la Calcedon, au adus într-însa cu cinste sfintele moaşte, împreună cu mormântul cel de piatră, iar pe mitropolitul Calcedonului l-au rânduit să fie lângă dânsele, spre mai mare cinste a sfintelor moaşte. Iar mormântul l-au pus în altar în locul dumnezeieştii mese, şi pe el se săvârşea jertfa cea fără de sânge, înăuntru fiind cinstitele moaşte ale Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, de la care se săvârşeau minuni, precum în Calcedon, şi sângele cel mirositor şi dătător de tămăduire ca mirul, izvora la timpul obişnuit. Deci, trecând mulţi ani şi schimbându-se mulţi împăraţi, şi Sinoadele Sfinţilor Părinţi a toată lumea, al cincilea şi al şaselea săvârşindu-se, a venit ca împărat al Constantinopolului Leon Isaurul, cel cu nume şi obicei de fiară. Acela mai întâi a început a tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul luptării de icoane, numind sfintele icoane idoli; iar către cei de un gând cu el zicea: „Iată, acestea sunt de care zice proorocul: Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud, gură au şi nu vorbesc…”. Şi i se împotrivea lui Preasfinţitul Patriarh Gherman, însă el l-a izgonit cu necinste din scaun şi în locul lui a rânduit pe un eretic de un gând cu dânsul. Asemenea i-a izgonit şi pe ceilalţi arhierei dreptcredincioşi, care nu se învoiau la ereticia lui, batjocorindu-i. Iar el hulea nu numai sfintele icoane, ci şi împotriva moaştelor sfinţilor lătra fără de ruşine, ca un câine cu neînfrânată limbă, defăimându-le cu totul. Deci, văzând şi auzind de minunile ce se făceau de sfintele moaşte ale Sfintei şi Marii Muceniţe Eufimia, i se rupeau rărunchii de zavistie, dar nu îndrăznea să facă la arătare ceva rău moaştelor, temându-se de ridicarea şi de tulburarea poporului. Deci a aflat ticălosul un meşteşug ca acesta: s-a dus noaptea în ascuns cu cei de un gând ai săi în biserica Sfintei Eufimia şi a descoperit mormântul ei, pe care perşii nu l-au putut descoperi, pentru că Domnul Hristos a slobozit să se atingă mâinile celor răucredincioşi de cinstitele moaşte ale miresei Sale, pe care le-a păzit neatinse de mâinile necredincioşilor păgâni. Căci perşii greşeau în neştiinţa lor, iar creştinii cei răucredincioşi, ştiind, îndrăzneau. De aceea le-a îngăduit lor, spre mai mare osândă, ca să necinstească pe acea sfântă. Deci împăratul Leon, descoperind mormântul, a scos de acolo racla cea de lemn în care erau moaştele nestricate cele făcătoare de minuni ale Sfintei Eufimia, iar în locul acelora a băgat în mormântul cel de piatră nişte oase putrede şi puturoase, pe care le pregătise înadins şi, acoperindu-le iarăşi cu lespedea, s-a dus, luând cu sine tâlhăreşte acele sfinte moaşte, pe care le-a pus într-o cameră din palatul împărătesc. Iar surorile împăratului şi cu fiicele sale, tăinuin-du-se de el, mergeau la sfintele moaşte şi le cădeau cu miruri şi le aprindeau lumânări, cinstindu-le cu osârdie şi închinându-se lor cu dragoste. Dar răucredinciosul împărat, înştiinţându-se degrabă despre aceasta, îndată a luat racla cu sfintele moaşte şi a aruncat-o noaptea în mare. Iar a doua zi, strângând adunare din cei răucredincioşi, ocăra la arătare pe poporul cel dreptcredincios, hulind şi defăimând moaştele sfintei marii muceniţe, zicând: „O, oameni nebuni, mergeţi şi vedeţi înşelăciunea cu care vă înşelaţi, spunând că sunt nestricăcioase şi făcătoare de minuni moaştele prealăudatei Eufimia; descoperiţi mormântul şi vedeţi care este adevărul!” Deci îndată a trimis pe oamenii săi ca să descopere mormântul şi tot poporul a văzut oasele cele putrede şi puturoase. Drept aceea ereticii au început a râde şi a batjocori pe cei dreptcredincioşi, numindu-i închinători de oase puturoase, iar dreptcredincioşii, minunându-se de un lucru neaşteptat ca acela, nu ştiau ce se întâmplase şi s-au umplut de ruşine şi de jale. Atunci mulţi au socotit că toate minunile sfintei sunt înşelăciuni, şi scuipând oasele acelea puturoase, le-au aruncat afară. Asemenea şi mormântul acela de marmură l-au scos afară şi biserica lui Dumnezeu au prefăcut-o într-o urâciune a pustiirii, căci au necinstit-o foarte. Şi era biserica aceea ca o peşteră oarecare pustie sau ca un ocol de animale; încă şi mai rea, pentru că toate spurcăciunile şi necurăţiile se puteau face acolo. Astfel, fierarii îşi făcuseră înăuntrul bisericii cuptoare de fierărie şi lucrau într-însa meşteşugurile lor. Şi, unde mai înainte se auzea glas de cântări dumnezeieşti, acum ieşea de acolo sunetul ciocanelor care băteau fierul pe nicovală şi se auzeau cântece necuviincioase, cuvinte spurcate şi ceartă între oameni fără de rânduială. Şi petreceau acei meşteri în acea biserică pustiită, cu femeile şi cu copiii lor. Iar în Sfântul Altar, ca într-un loc ascuns, îşi aveau locul unde îşi făceau nevoile trupeşti. Şi a răbdat Dumnezeu îndelung acele fapte rele omeneşti, care spurcau până într-atât sfinţenia Lui, până ce pe cei răi i-a pierdut rău şi iarăşi a ridicat dreapta credinţă, curăţind şi sfinţind locul Său, pe care l-a făcut iarăşi sălăşluire a slavei Sale. Iar cinstitele moaşte ale întru tot lăudatei muceniţe, fiind aruncate în mare, atunci trecea pe acolo o corabie, după rânduiala lui Dumnezeu, de la portul care se numea “al Sofiei”. Acea corabie avea stăpâni doi fraţi, Serghie şi Sergon. Şi văzând ei sicriul purtat de valuri aproape de corabia lor, l-au luat în corabie, socotind că într-însul este vreo vistierie lumească. Deci, dând drumul la pânze, au plecat. Şi sosind la portul care se numeşte “al lui Avid”, au deschis sicriul şi văzând moaştele nestricate şi cu bună mirosire ale sfintei muceniţe, s-au bucurat de acea comoară duhovnicească, iar mai ales când s-au adeverit în vedenie de sfinţenia acelor moaşte. Pentru că în noaptea următoare au văzut în vis o slavă mare deasupra moaştelor şi un sfeşnic în care ardeau lumânări şi nişte bărbaţi prea luminoşi cântând şi lăudând pe Dumnezeu. După vedenia aceea, ei s-au rugat lui Dumnezeu să le descopere ale cărui sfânt sunt acele moaşte. Deci, plutind, s-au apropiat de insula ce se numea Lemnos. In insula aceea se aflau moaştele făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir ale Sfintei Muceniţe Glicheria (Pomenirea ei la 13 mai.). Şi rămânând ei lângă insula aceea, au văzut în vedenie pe Sfânta Muceniţă Glicheria venind spre corabia lor, iar din corabie ieşind în întâmpinarea ei o fecioară foarte frumoasă, şi amândouă s-au îmbrăţişat cu dragoste. Iar fecioara care venise a zis către cea care ieşise din corabie: „Bucură-te, muceniţa lui Hristos, fericită Eufimia!” Iar aceasta, de asemenea, i-a răspuns: „Bucură-te, muceniţă a lui Hristos, fericită Glicheria!” Şi sărutându-se una cu alta, s-au despărţit - Sfânta Glicheria s-a dus la locul său, iar Sfânta Eufimia s-a întors în corabie. Această vedenie s-a făcut la amândoi fraţii şi s-au bucurat foarte mult, fiindcă s-au înştiinţat ale cui sunt moaştele acelea. Deci, rugându-se cu căldură către Sfânta Mare Muceniţă Eufimia, au căzut cu osârdie la sfintele ei moaşte şi le sărutau, plângând de bucurie. Şi voiau să ducă acea vistierie fără de preţ în patria lor, dar Dumnezeu şi sfânta cea plăcută Lui n-au voit aşa. Căci, după ce corăbierii au ridicat pânzele corăbiei şi au pornit spre ţara lor, fiind acum departe de insula aceea, deodată s-a ridicat o furtună şi o învăluire mare, încât corabia, fiind purtată de valuri, iarăşi a venit la aceeaşi insulă. Şi liniştindu-se marea, corăbierii au pornit din nou în călătoria lor. Dar iarăşi, din porunca lui Dumnezeu, valurile ridicându-se fără de veste, au adus corabia înapoi la insulă. Şi aceasta s-a întâmplat nu de două ori, nici de trei ori, ci de mai multe ori, iar cei din corabie erau în mare nepricepere. Deci, în noaptea următoare, li s-a arătat muceniţa lui Hristos, zicându-le: „Pentru ce vă siliţi să mă duceţi pe mine încoace şi încolo? Nu se poate ca eu să ies de aici, nici nu voiesc să mă duc acolo unde voiţi să mă duceţi voi!” Apoi iarăşi a zis: „Oare nu-mi ajunge acea mutare din Calcedon în Constantinopol şi aducerea mea aici? Pentru ce mai voiţi să mă duceţi în părţile cele de jos? Aceasta nu vă este cu putinţă. Deci să nu vă mai osteniţi cu aceasta, ci să-mi faceţi în insula aceasta o casă mică ca să mă odihnesc într-însa”. Zicând acestea, sfânta s-a făcut nevăzută, iar acei fraţi cinstiţi, Serghie şi Sergon, îndată s-au supus cu osârdie poruncii sfintei şi, fiind în port, au ieşit din corabie la uscat. Şi ducându-se ei, au spus episcopului insulei de moaştele Sfintei Eufimia, de arătarea şi de porunca ei. Iar episcopul s-a bucurat de aceasta şi le-a poruncit să păstreze în taină sfintele moaşte, căci şi în acea insulă a ajuns porunca cea groaznică a împăratului cel răucredincios, ca să se lepede şi să se dea focului sfintele icoane şi cinstitele moaşte ale sfinţilor. Din pricina acestei porunci a răucredinciosului împărat, erau ascunse sub obroc şi moaştele Sfintei Muceniţe Glicheria, care izvorau mir. Apoi, căutând un loc ales, episcopul a binecuvântat pe Serghie şi pe Sergon să zidească o biserică mică pentru muceniţa lui Hristos, nu departe de malul mării. Şi săvârşindu-se iute zidirea, episcopul a mers de a sfinţit biserica, iar cinstitele moaşte le-a pus în altar, sub pământ, ca să nu afle de ele luptătorii de icoane. Apoi, săvârşindu-se aceasta, acei doi fraţi s-au sfătuit şi s-au făgăduit către sfânta, zicând: „Sfântă mare şi prealăudată Muceniţa Eufimia, nu te vom lăsa pe tine niciodată şi nici nu ne vom depărta de la sfintele tale moaşte, ci aici îţi vom sluji ţie până la sfârşitul vieţii noastre!” Făcând ei o făgăduinţă ca aceasta, şi-au vândut toate negu-ţătoriile lor ce le aveau în corabie şi, lepădându-se de lume, vieţuiau în postiri şi rugăciuni lângă acea biserică. Şi nu după multă vreme, plăcând lui Dumnezeu, s-au mutat la viaţa cea fără de moarte prin mijlocirile Sfintei Muceniţe Eufimia, căreia i-au slujit cu osârdie. Iar mai înainte de sfârşitul lor, au pus pe mormântul sfintei muceniţe o lespede de piatră, ca să nu se uite locul acela, în care se păzea acea vistierie de mult preţ, iar pe piatră au scris: „Noi, Serghie şi Sergon, fraţi de un pântece, înotând cu corabia pe Elespont, am luat din mare aceste cinstite moaşte ale Sfintei şi prealăudatei Muceniţe Eufimia, care erau purtate de valuri, şi le-am pus aici, după porunca ei”. După aceasta, episcopul acelei insule a zidit o biserică aleasă şi voia să mute într-însa moaştele Sfintei Eufimia. Şi venind el în acea mică biserică zidită de acei doi fraţi, a săvârşit rugăciunile de toată noaptea; apoi, dormitând, i s-a arătat sfânta, zicând: „Cuvioase părinte, să nu începi a face ceea ce gândeşti, pentru că nu te voi asculta întru aceasta; ci să mergi la sora mea, la Sfânta Muceniţă Glicheria, şi s-o rogi pe ea, căci o voi ruga şi eu, şi ea va voi să se mute în biserica ta. Iar pe mine să mă laşi ca să mă odihnesc în locul acesta, până ce mă voi întoarce iarăşi la locul meu”. Iar episcopul, deşteptându-se din somn, s-a înspăimântat şi nu a mai îndrăznit să se atingă de acel lucru la care se gândea. Deci, ducându-se la Sfânta Muceniţă Glicheria, care se păzea în alt loc, şi făcând rugăciuni către ea, a mutat-o în biserica sa şi a pus-o sub ţărână. Pentru că aşa erau tăinuite moaştele sfinţilor înaintea luptătorilor de icoane, care vrăjmă-şuiau împotriva lor. Şi deşi erau sub ţărână, însă cei dreptcredincioşi se adunau la ele şi săvârşeau prăznuirile lor cu cinste, căci de la acele plăcute ale lui Dumnezeu se dădeau tămăduiri de toate bolile şi neputinţele. Iar într-un an, în ziua pomenirii Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, săvârşindu-se praznicul aceleia în biserica ei, s-a întâmplat unui voievod oarecare, iubitor şi râvnitor al eresului luptătorilor de icoane, că mergea cu oastea în corăbii pe lângă insula aceea şi, ieşind la uscat, a văzut lângă biserica ce era aproape de port o adunare mare de oameni. Şi întrebând el de pricina acelei prăznuiri, i s-a spus că poporul săvârşeşte praznic pentru moaştele Sfintei Muceniţe Eufimia, care se odihnesc acolo. Atunci răucredinciosul acela s-a umplut de mânie şi pornind cu oaste spre biserică, a risipit poporul, strigând şi zicând: „Oare aşa vă poruncesc vouă împăraţii, o, închinătorilor de idoli şi slujitorilor de oase moarte?” Astfel a batjocorit ticălosul pe creştinii cei dreptcredincioşi şi a risipit acea biserică aproape până la temelie. Iar moaştele sfintei s-au păzit întregi sub ţărână, dar s-a pustiit locul acela pentru o vreme. După moartea împăratului Leon Isaurul, a venit la împărăţie fiul său Constantin, care se numea Copronim, odrasla cea prea rea a rădăcinii celei rele. Acesta nu numai că lepăda cinstirea icoanelor, dar s-a lepădat în taină şi de Insuşi Hristos Dumnezeu, iar pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu o hulea cu spurcata lui limbă şi batjocorea pe sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu. El se deprinsese din tinereţe la toată răutatea şi la viaţa cea spurcată, căci a învăţat vrăji şi farmece, şi sângele omenesc îl vărsa fără cruţare. Constantin Copronim era mai cumplit decât tatăl său şi a ucis mulţi bărbaţi nevinovaţi şi drepţi, şi a pierdut cu totul rânduiala monahicească din Constantinopol. El a împărăţit mult, prin îngăduinţa dumnezeiască, pentru păcatele oamenilor, şi făcând răutăţi fără de număr, a murit cu amară moarte. Iar după el a luat împărăţia fiul său Leon, care era tot asemenea luptător de icoane, dar nu se arăta atât de râvnitor ca tatăl şi bunicul lui. Apoi luându-şi Leon sfârşitul vieţii, a împărăţit după el Constantin, fiul său, cu maica sa Irina, cea numită cu numele păcii, căci ea a adus cu adevărat pace Bisericii lui Hristos. Fiul ei fiind încă mic, în anii copilăriei, ea singură ocârmuia bine şi cu plăcere dumnezeiască împărăţia grecească, îndreptând toate cele răsturnate şi risipite de împăraţii cei luptători de icoane. Deoarece era binecredincioasă şi iubitoare de Dumnezeu, ea a întors de la surghiun pe Sfinţii Părinţi care fuseseră izgoniţi pentru cinstea sfintelor icoane. Ea a adunat al şaptelea Sinod a toată lumea, cu Preasfinţitul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului. Astfel s-a dăruit sfintelor biserici împodobirea icoanelor, iar eresul cel luptător de icoane a fost dat blestemului de Sfinţii Părinţi. Atunci şi biserica aceea din Constantinopol, care este aproape de hipodrom, a Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, de care s-a vorbit mai sus că a fost pustiită de Leon Isaurul, s-a reînnoit iarăşi de binecredincioasa împărăteasă Irina, pentru că ea a poruncit s-o cureţe de spurcăciuni şi să-i înnoiască toată risipirea, înfrumuseţând-o cu toate podoabele, cu icoane bine încuviinţate, cu veşminte sfinţite şi cu vase de mult preţ. Deci după ce biserica a fost sfinţită, iarăşi se săvârşeau într-însa ca mai înainte slujbele dumnezeieşti şi mitropolitul Calcedonului petrecea lângă ea. Iar împărăteasa Irina, iubitoarea lui Hristos, avea multă sarguinţă pentru căutarea moaştelor prealăudatei Muceniţe Eufimia, pentru că din vremea aceea când Leon Isaurul a luat tâlhăreşte moaştele sfintei şi le-a aruncat în mare, s-a răspândit vorba între cei dreptcredincioşi de fapta cea rea şi tăinuită a împăratului. Deci se povestea că cinstitele moaşte s-au aflat într-un loc şi se păzesc de credincioşi şi se îngrijea împărăteasa să afle unde sunt. Iar Domnul, Cel ce face voia celor ce se tem de El, a dat de ştire împărătesei, despre moaştele sfintei muceniţe cele dorite de dânsa, în chipul acesta: În insula aceea care se numea Lemnos, unde se păzeau moaştele sub ţărână, precum s-a zis, era un bărbat oarecare slăvit, cu dregă-toria comit şi cu numele Anastasie. Aceluia i-a venit ca moştenire acel loc, pe care cei doi fraţi pomeniţi mai înainte, Serghie şi Sergon, au zidit biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, şi în care au ascuns cinstitele ei moaşte, punând deasupra mormântului o lespede de piatră scrisă. Acel Anastasie comitul, văzând că biserica prealăudatei muceniţe era risipită, a zidit una nouă pe temelia celei dintâi şi a înfrumuseţat-o cu cuviincioasă podoabă. Iar după o vreme oarecare i s-a întâmplat de a căzut într-o ispită, pentru nişte clevetiri nedrepte ale unor oameni pizmuitori, şi a fost lepădat din dregătoria sa fără nici o vină. Deci s-a dus la Constantinopol să se apere de învinuirile cele nedrepte şi să-şi câştige iarăşi dregătoria sa. Şi căutând el acolo un mijlocitor către împărăteasă, i s-a spus de unii că mitropolitul Calcedonului este puternic să-i mijlocească, pentru că are mai multă îndrăzneală decât alţii, ca să folosească celor ce au strâmbătate. Iar Anastasie, căutând pe mitropolit, l-a găsit în palatele împărăteşti şi, căzând la dânsul, i-a spus pricina venirii sale, rugându-l să-i fie mijlocitor şi ajutător. Dar mitropolitul se lepăda, zicând: „Nu pot să fac aceasta, pentru că nu-mi stă în puterea mea”. Aceasta zicând-o mitropolitul, s-a dus din palatul împărătesc la casa sa, iar Anastasie, urmând după dânsul până la curtea arhierească, a văzut biserica deschisă şi a intrat într-însa să se roage. Şi rugându-se el din destul cu plecarea genunchilor, a şezut la un loc, pentru că nu era cântare bisericească într-acel ceas. Iar unul din clerici, fiind de rând în acea săptămână, a venit la dânsul şi l-a întrebat cine şi de unde este. Şi i-a spus Anastasie acelui cleric toate cele despre sine şi mâhnirea sa. După aceea, a întrebat pe cleric, zicând: „A cărui sfânt este biserica aceasta?” Clericul a răspuns: „Această biserică este a Sfintei Marii Muceniţe Eufimia, cea prealău-dată”. Auzind Anastasie aceasta, îndată şi-a pus cu dragoste mâna dreaptă la piept şi a zis: „O, Sfânta mea Eufimia!” Clericul a zis: „Pentru ce o numeşti a ta?” Anastasie i-a răspuns: „Am pe moşia mea în biserică cinstitele ei moaşte; deci pentru aceea o numesc «a mea» cu îndrăzneală”. Clericul a zis: „Cum se poate să fie aceasta? Oare adevărat grăieşti? Omule, păzeşte-te să nu fie mincinoase cuvintele tale, că-ţi vei aduce singur primejdie asupra ta, fiindcă împărăteasa are mare grijă de aceasta, căutând să afle moaştele Sfintei Eufimia, şi a poruncit mitropolitului să se roage lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să dea înştiinţare despre cinstitele moaşte ale mucenitei Sale”. Anastasie a zis: „Să mă crezi pe mine, cucernice părinte, că la mine sunt moaştele prealăudatei Eufimia, care au fost în Calcedon!” Aceasta auzind-o clericul, l-a rugat să aştepte puţin la locul acela, iar el, alergând cu bucurie, a spus cele auzite mitropolitului Andrei. Auzind acestea mitropolitul, s-a umplut de bucurie şi chemând pe Anastasie, l-a întrebat de moaştele sfintei. Iar el a spus toate cu de-amănuntul, câte le auzise de la cei ce trăiau în insula aceea, despre cinstitele moaşte ale Sfintei Eufimia. A spus, aşijderea, şi ceea ce este scris pe lespedea de piatră de către cei doi fraţi, care au scos moaştele sfintei din mare. Iar cuviosul mitropolit s-a dus îndată la preasfinţitul patriarh Tarasie şi i-a spus acestea. Atunci Preasfinţitul Patriarh Tarasie a mers împreună cu mitropolitul la împărat şi la maica lui, ducând cu dânşii şi pe Anastasie. Iar acela a spus împăratului şi maicii sale toate cele ce le ştia despre cinstitele moaşte ale muceniţei lui Hristos şi toţi s-au bucurat şi au mulţumit lui Dumnezeu, iar lui Anastasie i-au dăruit multe daruri şi l-au rânduit în cea dintâi dregătorie. Deci, gătind fără de zăbavă o corabie aleasă, au trimis la insula Lemnos bărbaţi cinstiţi din rânduiala duhovnicească şi din palatele împărăteşti, împreună cu Anastasie comitul, ca să aducă moaştele sfintei de acolo la Constantinopol. Iar ei mergând cu bine, au ajuns la insula aceea. Insă locuitorii de acolo, aflând că dregătorii Constanti-nopolului au venit să ia de la ei moaştele Sfintei Muceniţe Eufimia, s-au adunat cu mânie, voind să se împotrivească trimişilor împărăteşti şi să nu-i lase să ia din insula lor acea vistierie duhovnicească nepreţuită. Şi se mâniau mai ales împotriva lui Anastasie comitul, numindu-l vânzător, şi se făcea ceartă în popor. Şi abia a potolit poporul episcopul acelei insule, zicând: „O oamenilor, nu vă împotriviţi la o voinţă ca aceasta a lui Dumnezeu, nici să porniţi pe împărat spre mânie, pentru că mânia împăratului este ca mânia leului”. Şi liniştindu-se poporul, au descoperit mormântul sfintei şi au scos dinăuntrul pământului cinstitele moaşte ale miresei lui Hristos, ca pe o floare preafrumoasă, şi s-a umplut văzduhul de mirosul lor de bună mireasmă. Deci le-au dus pe ele în corabie cu cântări de psalmi, cu lumânări şi cu tămâieri. Iar poporul le-a petrecut cu lacrimi, plângând că se lipseşte de o bogăţie aşa de scumpă ca aceea; şi a stat pe malul mării, petrecându-le cu ochii, până ce corabia nu s-a mai văzut. Şi ajungând corabia în Constantinopol, toată cetatea împreună cu împăratul şi maica împăratului şi cu preasfinţitul patriarh au ieşit întru întâmpinarea cinstitelor moaşte ale muceniţei lui Hristos şi le-au primit cu bucurie, veselindu-se şi prăznuind. Apoi le-au dus cu slavă în biserică, de unde fuseseră scoase în taină de eretici, şi le-au pus în acelaşi mormânt de piatră, precum fuseseră mai întâi. Astfel Sfânta şi Marea Muceniţă Eufimia cea prealăudata şi-a luat cinstitul său loc de mai înainte în Constantinopol, iar Dumnezeu, cel proslăvit întru sfinţii Săi, Se slăvea întru minunile ei. Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă, acum şi de-a pururea şi în vecii vecilor. Amin

Sursa:
 http://ro.netlog.com/go/out/url=-aHR0cDovL29ydG9kb3hpZXNpdmlhdGEuYmxvZ3Nwb3QuY29tLw__