“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

Se afișează postările cu eticheta PREDICI AUDIO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PREDICI AUDIO. Afișați toate postările

09.02.2014

DUMINICA DE DUPA BOTEZUL DOMNULUI..PREDICA PARINTELE LEONTIE FUSA


Iar a venit o predica destul de smerita si plina de invatatura despre galileea neamurilor ..rostita de Parintele Leontie la Schitul Closca in Duminica de dupa Botezul Domnului..2014


Doamne ajuta

08.02.2014

PREDICA PARINTELE LEONTIE FUSA..DUMINICA DINAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI



CU BINECUVANTAREA PARINTELUI LEONTIE FUSA
VA REDAU O PREDICA SI UN CUVANT DE INVATATURA TINUT LA SCHITUL CLOSCA LA DUMINICA DINAINTEA BOTEZULUI  DOMNULUI


Doamne ajuta..

11.01.2014

REACTIA NEGATIVA A CATOLICILOR ECUMENISTI...CONTRA IEROMONAHULUI LEONTIE FUSA...

Leontie Fusa, preotul din Slobozia care a criticat papalitatea la doar citeva ore dupa moartea lui Ioan Paul al II-lea, sustine ca nu a gresit, ci doar ca a ales prost momentul sa o faca

La citeva ore de la trecerea in lumea celor drepti a Papei Ioan Paul al-II-lea, preotul Leontie Fusa i-a tulburat pe enoriasii prezenti la Sfinta Liturghie. In predica sa, acesta a criticat Biserica Catolica si institutia papalitatii. Intimplarea a avut loc in biserica Manastirii Sfintii Voievozi, din Slobozia. Gestul parintelui i-a nemultumit pe credinciosii din oras; oamenii au considerat ca nu se cadea ca Biserica Catolica si, implicit, Papa sa fie criticati in acele momente.

La citeva zile de la incident, cu ajutorul Prea Sfintitului Damaschin, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, am reusit sa stam de vorba cu parintele Leontie Fusa

Parinte, ce s-a intimplat de fapt duminica, 3 aprilie?
Era Duminica Sfintei Cruci si am predicat despre temeiurile Cinstirii Sfintei Cruci, aceasta fiind tema principala a predicii mele. Am amintit, printre altele, si despre diferentele doctrinare dintre diferitele culte, mai ales despre cele dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica. Am vorbit la modul general despre primatul papal, infailibilitatea Papei, despre Purgatoriu, dar nu am rostit numele Papei Paul Ioan al II-lea.

De ce nu sinteti de acord cu aceste lucruri?
Acestea sint catalogate de Biserica Ortodoxa ca fiind gresite, nefundamentate pe Sfinta Scriptura. Spre exemplu, infailibilitatea Papei. Pretentia Papei ca, atunci cind vorbeste ex-catedra, invataturile sale sint revelatii si sint infailibile, adica Papa cind vorbeste ex-catedra nu greseste. Biserica Ortodoxa considera ca infailibilitatea este un act public care apartine Bisericii, nu unei singure persoane. Alta diferenta este primatul papal, pretentia episcopului Romei ca este episcopul-episcopilor, succesor al lui Petru, singurul care detine cheile Imparatiei Cerurilor, adica are suprematia universala. Ortodoxia spune ca episcopul este un slujitor al lui Hristos, el il prezinta si il reprezinta pe Hristos, dar nu il inlocuieste, cum spune in Biserica Catolica.

Nu credeti ca discutarea acestor diferente la citeva ore de la moartea Suveranului Pontif a fost o idee nefericita?
Subiectul principal al predicii nu a fost acesta. A fost doar ca o paranteza la predica mea. Poate nu a fost inspirat momentul ales de mine sa spun ce am spus, dar nu regret ca am facut acest lucru. Nu este un obicei sa vorbesc despre aceste diferente dintre Biserici; a fost prima data cind am facut-o.

In urmatoarele predici veti mai atinge acest subiect?
Nu, nu voi mai vorbi despre aceste aspecte, pentru ca am fost inteles gresit. Oamenii au fost rau-intentionati si au vrut sa-mi faca rau. Eu am vizitat si Vaticanul, dar ramin inclinat spre inestimabilele comori spirituale ale ortodoxismului. Ne doare sufletul din pricina dezbinarii si dorim unirea celor doua Biserici. Insa aceasta unire trebuie sa se faca nu sub controlul Papei, ci sub patronajul Bisericii Ortodoxe.

Petronel Tudor
sursa...
Doamne ajuta....

02.07.2013

PREDICA LA ZIUA SFANTULUI IERARH LEONTIE DE LA RADAUTI..PR LEONTIE FUSA


Lavrentie ieromonahul a trăit la sfârşitul veacului al XIV-lea şi prima parte a celui de-al XV-lea, în zona Rădăuţiului, la Mănăstirea Laura. A fost unul dintre călugării cu viaţă aleasă, fiind considerat sfânt, încă din timpul vieţii, de cei care îl căutau pentru a-i cere sfatul, la mănăstirea Laura. După înfiinţarea scaunului episcopal de la Rădăuţi în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), smeritul monah Lavrentie a primit cinstea episcopatului. Mănăstirea Laura a fost lăsată în grija celui mai destoinic ucenic al său, nimeni altul decât binecunoscutul Daniil Sihastrul, sfătuitorul voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt.


Spre bătrâneţe, vlădica Lavrentie s-a retras din scaunul episcopal, pentru a duce viaţă de schimnic (cea mai înaltă consacrare monahală), noul său nume fiind Leontie. După moarte, trupul său a rămas neputrezit şi, atât datorită amintirii rămase în mintea credincioşilor, cât şi faimei moaştelor sale de a fi făcătoare de minuni, a fost cinstit foarte curând după trecerea la Domnul ca sfânt, la data de 1 iulie.

În iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Leontie. Data pomenirii sale a fost păstrată la 1 iulie, după vechea tradiţie.



Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Doamne ajuta..

09.03.2013

PREDICA LA DUMINICA SEC DE CARNE..PR.LEONTIE FUSA





„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire
 şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.



Ascultati aici o frumoasa predica la lasat sec de carne de la Parintele Leontie Fusa slujitor in catedrala din Slobozia



Doamne ajuta...

05.03.2013

PREDICA LA DUMINCA VAMESULUI SI A FARISEULUI..PARINTELE LEONTIE FUSA...

Va redau o predica de la Pr Leontie Fusa la Duminica Vamesului si a Fariseului  icoane vii si din sufletele noastre in zilele in care traim,deci sa luam aminte in a carui icoana ne infatisam si noi insusi cei care vom asculta predica aceasta..daca ne aflam in icoana Vamesului atunci sa tot continuam asa..iar daca cumva ne aflam in icoana Fariseului mandru..atunci suntem de plans cu jale pana la umilinta noastra,va rog sa ascultati cu atentie predica si sa ne schimbam viata in bine ca vremurile rele sunt si nu mai este timp de pierdut in distractii si desertaciunile vietii trecatoare si ca sa vedeti realitatea va rog sa cititi si aici despre marturisirea diavolilor de ce si cum inseala crestinii in fiecare zi si cum marturisesc ei ca vine sfarsitul lumii si judecata de apoi... http://crestiniisecolului21.blogspot.ro/2013/03/puterea-sfantului-masluminuni-din.html

   



    


va rog daca va placut sa faceti milostenie duhovniceasca si cu alti frati in Domnul ,sa da-ti si lor sa asculte si sa se foloseasca..cine stie poate se va salva un suflet de la caderea in plasa celui rau..
Doamne ajuta...

FISIERELE MELE TRILULILU..