SE MAI GASESC PREOTI CU VOCE SI CURAJ CARE INCEP SA SE DEZMORTEASCA DIN LASITATEA MARTURISIRI SI ASCULTARII DE IERARHI ECUMENISTI SI DAU GLAS ..ADEVARULUI

Cu multa durere in suflet, dar satul de tacerea, lasitatea, frica celor ce de mult trebuiau sa spuna cu voce tare aceste lucruri, scriu aceste cuvinte de o maxima importanta in vederea mantuirii fiecarui om in parte si mai ales al clerului ortodox chiar de pretutindeni.
Astazi, mai mult ca oricand, observam niste evenimente in masa ce au loc la nivel mondial, evenimente care daca nu ar duce la lepadarea crestinului de Dumnezeu ar fi mai usor de inteles nepasarea (frica, cel mai des) celor ce sunt in masura de a lua atitudine, insa din pacate ele duc la lepadare, la drumul cel mai scurt si sigur spre iad. Dintre aceste evenimente le mentionez in special pe cele mai grave si des intalnite astazi si anume ecumenismul si monstruoasa masonerie. A fi ecumenist sau mason, de cele mai multe ori sunt impreuna, inseamna in mod clar si fara alte interpretari naive a fi lepadat de Dumnezeu, lepadat de insasi taina Sfantului Botez primit la nastere, “nebotezati” dupa cum ii numea marele marturisitor parintele Ioanichie Balan. In sprijinul la cele spuse as vrea sa reamintesc ca ecumenismul a fost numit “panerezia acestui veac” de catre parintele Dumitru Stăniloaie iar masoneria a fost blestemata cu blestemul anatemei de mai multe sinoade inclusiv de cel al Romaniei in 1937.
Acum as vrea sa nuantez un pic efectele acestor lepadari prin ecumenism si masonerie mai ales in randul clericilor deoarece, din pacate, cei ce s-au lepadat deja prin cele spuse, raman in functiile in care erau, de parca totul ar fi bine, insa aici e marea durere, ca ei (clericii) s-au lepadat deja, e problema lor, dar ramanand in statutul de diacon, preot, episcop, patriarh…in fata oamenilor, nu si a lui Dumnezeu, ii duc si pe ceilalti pe drumul pierzarii, caci sa fie clar pentru toata lumea: un ecumenist sau mason cleric fiind nu mai are lucrare harica, in potir raman paine si vin, nu mai are valabilitate in fata lui Dumnezeu nimic din ce savarseste ca si cleric! A nu se uita aici canonul “ca o taina sa fie valida in fata lui Dumnezeu trebuie sa indeplineasca toate conditiile”, deci aviz celor naivi, lasi, care isi ascund necredinta dupa expresia “pentru credinta omului Dumnezeu va lucra…” nu este asa, la clericul lepadat lucrare harica nu mai gasesti pentru nici o credinta. Am auzit intamplari minunate, de pilda, inseland, niste oameni au adus un lemn vechi pretinzand ca este din lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului si nu mica le-a fost mirarea ca la acel lemn chiar se faceau minuni, in astfel de intamplari e valid cuvantul “pentru credinta omului…”, insa cand e vorba de lepadare, lucrurile stau cu totul altfel iar lucrare harica nu mai gasesti. De asemenea cu un cleric lepadat nu iti este permis sa slujesti nici un fel de Sfanta Taina, fiind coliturghisitor, te faci partas de pacatul lui, la fel si locasurile, in care slujesc acesti lepadati, se spurca, fiind ele chiar locasuri de cult, frecventarea lor nefiind de folos nimanui.
Realitatea este trista,de aceea trebuie multa trezvie, multa atentie si cercetare inainte de a ne pune nadejdea in cineva, sa fim atenti ca nu cumva sa fie ecumenist sau mason altfel ne va fi spre pierzare orice fel de contact cu acea persoana. Dupa cum elegant si plin de intensitate zicea si parintele Iustin Parvu “și neștiinta poate duce la lepădare…”, asa ca multa atentie si mereu cu Sfintele Canoane ca unitate de masura. Stiu si inteleg ca e greu, insa mantuirea sufletului va compensa orice nevointa dusa aici pe pamant. Insa pentru aceasta mantuire este nevoie ca fiecare in parte, nu numai clericii, sa ne revizuim viata dupa randuiala lui Dumnezeu, dupa Sfintele Canoane care nu sunt nici invechite nici depasite ci normative pentru mantuire.
Sunt multe de adaugat, insa ma opresc aici.

　　　　 Cu sufletul trist dar cu nadejdea mantuirii, semnez,

 

parintele Cristian

 

　　　　 Întreruperea comuniunii din motive de credinta este stabilita de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: “cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfintii Parinti se despart de împartasirea cea catre întâiul statator al lor care predica eresul în public si cu capul descoperit îl învata în Biserica, unii ca acestia din pricina îngradirii de sine de împartasirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ci si de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor învrednici, caci n-au osândit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-învatatori; si n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbavi Biserica de schisme si dezbinari.” (vezi Pidalion).

Notă admin:

 

Despre faptul că unii ierarhi sunt masoni, nu avem dovezi clare. Dar că sunt ecumenişti se vede cu ochiul liber.
Şi eu sunt de părere că e lepădare, în mod clar!
Numai că… mă gândesc că, aşa cum în ziua de azi aproape toţi episcopii români sunt ecumenişti, cu patriarhul în frunte, ar însemna că preoţii şi episcopii hirotoniţi de ei nu mai au Har. Ar însemna că succesiunea apostolică se pierde în Biserica Ortodoxă Română.
Îmi vine greu să cred acest lucru.
Cred, mai degrabă, că după iconomia lui Dumnezeu, Harul încă exista, la un episcop sau preot ecumenist, DEŞI ACESTIA SUNT LEPĂDAŢI DE FACTO.

 

sursa..http://danielvla.wordpress.com/2014/08/02/lepadarea-prin-masonerie-sau-ecumenism/

Doamne ajuta..

 

DUMINICA DE DUPA BOTEZUL DOMNULUI..PREDICA PARINTELE LEONTIE FUSA

Iar a venit o predica destul de smerita si plina de invatatura despre galileea neamurilor ..rostita de Parintele Leontie la Schitul Closca in Duminica de dupa Botezul Domnului..2014

Doamne ajuta

Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri:

” Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricand, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă.
Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”

Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă.

Acum 20 ani, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;

” Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.

Intâlneşti astazi oameni care sunt îngrijoraţi doar de bucata de paine şi de confortul familiei, care îşi pierd zilele in dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu le pasă de durerile altora, nu-i frămantă sufletul cu întrebări dezmorţitoare. Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Trist, dar aceştia sunt creştinii zilelor noastre;oameni care au devenit creştini doar pentru că cineva ia dus la biserică şi ia botezat, iar nu prin asumarea conştientă a învăţăturii ortodoxe în viaţa personală.

Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi – apostazia – începe să-şi arate primele roade. Apostazia aceasta seamănă într-un fel cu cea a primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii si în Vieţile Sfinţilor, dar şi în perioada din inainte de revoluţie, pentru că te desparte tot de Hristos, tot de mântuire, tot de Biserică, dar este mult mai periculoasă astăzi. De ce?

Apostazia zilelor noastre a îmbrăcat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste”„drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit în perioada din inainte de revoluţie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant şi lucrul aceste era vizibil şi-ţi dădea posibilitatea de a identifica duşmanul şi de a te apăra, de a te împotrivii, de a rezista. Dovadă sunt martirii închisorilor comuniste. Astăzi nu mai este aşa. În numele democraţiei, apostazia, este prezentă peste tot, ne pândeşte ca un fur, la şcoală ( a se vedea încercarea de scoatere a Sfintelor Icoane din sala de curs), la locul de muncă şi chiar prin casnicii noştrii, părinţi fraţi şi surori. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem in vizorul ei.

Adevăratul creştin ortodox al zilelor noastre este hărţuit din toate direcţiile. Astăzi nu se mai strigă ” Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”, se strigă altceva. Oare pentru ce s-a întrupat, răstignit şi înviat Domnul Iisus? Pentru confortul nostru, pentru mărirea salariilor pe care să le cheltuim pe lucruri trecătoare?! Orice drept măritor creştin ortodox ştie că nu.

Ceea ce este şi mai trist, este că omul zilellor noastre nu mai sesizează că a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, că a călcat poruncile Bisericii şi ale Mântuitorului Hristos, săvarşeşte păcatul şi apoi, nepăsător se bucură mai departe de viaţă fără frământări şi mustrări de conştiinţă.

Părintele Paisie Aghioritul numea lumea de astăzi “Generaţia nepăsării”, zicând că “nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”

Într-adevăr datorită nepăsării astăzi asistăm la multiple lepădări; lepădări de dragoste pentru semenii noştrii, lepădări de curaj, lepădări de dreptate, lepădări de adevăr, lepădări de credinţă, lepădări de Biserică. Sfantul părinte Ignatie Briancianinov spune: ” In vremurile din urmă oamenii vor cădea din duh in trup, din vieţuirea cea duhovnicească în vieţuirea cea trupească. Vor uita cu desăvarşire de cer şi de veşnicie. 

 Se vor ocupa întru totul de organizarea treburilor pămanteşti, vor căuta să-şi facă o societate şi un trai perfect pe lume. Vor căuta să aducă raiul pe pământ. Şi-n lumea asta vor uita cu desăvarşire de Dumnezeu Îşi vor satisface poftele în cea mai mare parte a lor…”

Dacă asistăm astăzi la atatea lepădări, acestea nu se datorează numai lor, celor ce s-au lepădat, ci în mare măsura, cred, şi acelora care sunt puşi să fie călăuză, au iubit greşit pe Dumnezeu şi nu au dat exemplu de trăire cu Hristos.

Cineva îmi spunea că a ascultat o caseta cu predica unui fost preot ce a trecut la baptişti şi că în aceea predică respectivul mărturisea că până nu a trecut la baptişti, fuma, înjura şi făcuse multe grozăvii. Cine era de vină pentru toate acestea? Binenţeles, Ortodoxia.
Poate că am păcătuit, dar mi-am zis: “Bine că a plecat”?. Ortodoxia noastră, cu adevărat, astăzi este supusă unui tir teribil care loveşte în ea

Deci a spune doar “Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox”

A fi creştin ortodox înseamnă a gandi potrivit cu învăţătura dreaptă, a respecta Cuvantul lui Dumnezeu şi al lăuda pe Dumnezeu potrivit învăţăturii sănătoase. A fi creştin ortodox, înseamnă a fi căutător de Hristos şi de fraţi.

“Dar nu este uşoară această slujbă. Greutăţile ei ni le arată şi istoria lui Iosif. Iosif a căutat pe fraţii săi, dar ce s-a întamplat cand i-a aflat? Fraţii l-au întampinat de departe cu batjocuri, strigand:”Iată vine visătorul” (Facerea 37,19) Aşa se întâamplă – şi se va întâmpla – şi cu noi.

Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeştii cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri ca acestea: Iată vine „pocăitul”!….iată vine iar “sfântul acela” …” 

Dragul meu, poate că nu am reuşit să mă fac înţeles, poate că ţi se va părea că am fost părtinitor, dar nu uita:

Nu-i deajuns să spunem;” Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox.”, dar în acelaş timp să mergem la Biserică doar la Paşti şi la Crăciun.

“Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să”ratezi” o zi de distracţie…… Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale….” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri).

www.ortodoxiatinerilor.ro

 Doamne ajuta...