“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire
şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Se afișează postările cu eticheta slobozia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta slobozia. Afișați toate postările
05.03.2013
PREDICA LA DUMINCA VAMESULUI SI A FARISEULUI..PARINTELE LEONTIE FUSA...
Va redau o predica de la Pr Leontie Fusa la Duminica Vamesului si a Fariseului icoane vii si din sufletele noastre in zilele in care traim,deci sa luam aminte in a carui icoana ne infatisam si noi insusi cei care vom asculta predica aceasta..daca ne aflam in icoana Vamesului atunci sa tot continuam asa..iar daca cumva ne aflam in icoana Fariseului mandru..atunci suntem de plans cu jale pana la umilinta noastra,va rog sa ascultati cu atentie predica si sa ne schimbam viata in bine ca vremurile rele sunt si nu mai este timp de pierdut in distractii si desertaciunile vietii trecatoare si ca sa vedeti realitatea va rog sa cititi si aici despre marturisirea diavolilor de ce si cum inseala crestinii in fiecare zi si cum marturisesc ei ca vine sfarsitul lumii si judecata de apoi... http://crestiniisecolului21.blogspot.ro/2013/03/puterea-sfantului-masluminuni-din.html
va rog daca va placut sa faceti milostenie duhovniceasca si cu alti frati in Domnul ,sa da-ti si lor sa asculte si sa se foloseasca..cine stie poate se va salva un suflet de la caderea in plasa celui rau..
Doamne ajuta...
03.06.2012
VIATA VESNICA..Predica Pr.LEONTIE FUSA
In articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «invierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare.
Moartea este încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.
Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).
Ceasul mortii nu ne este cunoscut. Si aceasta pentru ca să fim totdeauna pregătiti de moarte, sa fim în orice clipă împăcati cu semenii nostri si cu Dumnezeu; să priveghem, totdeauna gata fiind de călătorie spre patria cerească. «Luati aminte '' ne grăieste Domnul '' privegheati si vă rugati, că nu stiti când va fi acea vreme» (Marcu XIII, 33) ; să nu ne lenevim la gândul că moartea este departe, dar nici să nu ne ingrozim la gândul că ea este aproape.
Predica audio.Pr.LEONTIE FUSA
Doamne ajuta...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




