“Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!”
Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi aduce ziua de azi.
Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine.
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le
primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate
cele spuse şi făptuite de mine.
Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să
primesc tot ce vine în ziua aceasta.
Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să
cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.
„POMENEŞTE-MĂ, DOAMNE, CÂND VEI VENI ÎNTRU ÎMPĂRĂŢIA TA!” (Luca 23, 42)
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei, dăruieşte-l mie, slugi Tale.


Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

CRUCE FACATOARE DE MINUNI DIN ATENA

Se afișează postările cu eticheta mama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mama. Afișați toate postările

17.05.2013

DUMINICA MIRONOSITELOR..PREDICA PARINTELE LEONTIE FUSA..



MARCU 15  43-47  , 16  1-8

43. Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemînd pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.
45. Şi aflînd de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.
46. Şi Iosif, cumpărînd giulgiu şi coborîndu-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormînt care era săpat în stîncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.
47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

1. Şi după ce a trecut ziua sîmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii (Duminică), pe cînd răsărea soarele, au venit la mormînt.
3. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormîntului?
4. Dar, ridicîndu-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.
5. Şi, intrînd în mormînt, au văzut un tînăr şezînd în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmînt alb, şi s-au spăimîntat.
6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimîntaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.
8. Şi ieşind, au fugit de la mormînt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

HRISTOS A INVIAT



Doamne ajuta...

18.08.2012

„Mamă, îţi mulţumesc că mă ajuţi să trăiesc!” de vorbă cu Violeta Ş., o mamă a cărei fiică este imobilizată la pat de 28 de ani




Cred că una din suferinţele sufleteşti cel mai greu de suportat este ca un părinte să-şi vadă copilul răpus la pat de o boală fără leac. Mulţi Sfinţi au scris despre boala privită ca mucenicie. Sfântul Ioan Gură-de-Aur a scris şi despre mucenicia celui ce are grijă de bolnav. Referindu-se la suferinţele mamei, el spune: „De va suferi cineva durerile şi va mulţumi, a luat cununa de mucenic. Iar dacă copilul este bolnav şi mama sa Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, lucrul acesta maicii îi este cunună”.


Violeta Ş. este o femeie care îşi asumă cu multă dragoste crucea pe care Domnul a rânduit-o pentru ea, ştiind că în felul acesta îşi plăteşte aici pe pământ o parte din păcatele săvârşite. Fata ei, Daniela, este imobilizată la pat de 28 de ani, suferind de o boală cruntă, care a făcut multe victime de-a lungul timpului: panencefalita sclerozantă. Daniela îşi mişcă doar capul în stânga şi dreapta, şi pentru că nu poate vorbi scoate din când în când nişte sunete pe care doar mama ei, cea care o îngrijeşte, le poate înţelege. Violeta a înfiat-o pe Daniela şi, împreună cu soţul ei, şi-a făurit multe vise în care îşi vedeau fiica aşezată la casa ei, iar pe dânşii îngrijindu-şi nepoţii. Domnul însă a rânduit altfel. Violeta Ş. ne-a povestit despre felul cum a evoluat boala fetei ei, despre mentalităţile celor din jur, despre rugăciune şi despre modul cum această încercare a apropiat-o de Dumnezeu.

- Ţin minte că m-au sunat odată de la grădiniţă, spunându-mi că Daniela a făcut o criză. M-am speriat foarte tare. Această criză semăna cu epilepsia. Între 3 şi 6 ani au fost mai multe astfel de crize, dar fetiţa noastră a urmat un tratament şi crizele au încetat, iar noi, sperând că s-a făcut sănătoasă, am dat-o la şcoală.

Danielei îi plăcea foarte mult să meargă la şcoală, să înveţe, să se întâlnească cu colegii. Pe la sfârşitul clasei a doua au reînceput crizele. De data aceasta, erau ceva mai complicate. De multe ori, copila nu mai avea logică în ce spunea, practic nu îşi mai putea exprima ideile. Un doctor mi-a dat diagnosticul, panencefalită sclerozantă, şi mi-a explicat că i s-a distrus cerebelul; din această pricină, în timp, nu va mai putea să vorbească şi nici să se mişte. Pe lângă toate acestea, i s-a modificat fizionomia feţei – arăta hidos. Medicul a fost foarte dur cu mine: de faţă cu Daniela mi-a zis că în şase luni va muri. În acele momente am simţit cum mă cuprinde deznădejdea. Ajunsă acasă, am început imediat să mă interesez despre boală. Doream cu orice chip ca Daniela să trăiască. Am luat legătura chiar cu persoane din străinătate şi am primit de la ele diferite tratamente. Daniela era conştientă de situaţia ei şi, văzând efortul pe care-l făceam ca să trăiască, în rarele momente când vorbea cu sens îmi spunea: „Mamă, îţi mulţumesc că mă ajuţi să trăiesc!”



Doctorul care o trata avea altă concepţie: „De ce nu o dai, ca să scapi de ea, căci oricum va muri?!” Auzind aceste cuvinte, pe care nici un medic nu ar trebui să le rostească faţă de un pacient, Daniela îmi zicea cu lacrimi în ochi: „Mamă, eu sunt bătrâneţile matale, am să-ţi fiu un sprijin la bătrâneţe!”

- Cât de des se manifestau crizele?

- Mai tot timpul. Ţinea ochii închişi permanent, avea contracţii, se zbătea ca un peşte şi în momentele de criză ţipa foarte tare, încât auzeau şi oamenii din faţa blocului. Am început rugăciunile. Şi rezultatul lor s-a simţit. Figura ei a devenit frumoasă după circa un an. Şi cel mai important lucru este faptul că ea trăieşte.

Au fost 400 de copii diagnosticaţi atunci cu panenecefalită – Daniela e singura care mai trăieşte. Când avea crize puternice şi credeam că moare, strigam cu lacrimi în ochi către Maica Domnului: „Măicuţa Domnului, nu mi-o lua, nu pot trăi fără ea!”

- Cum a început legătura dumneavoastră cu Dumnezeu?

- De când starea de sănătate a Danei s-a agravat, am început să-L caut pe Dumnezeu şi am înţeles că tot ceea ce Domnul îngăduie, deşi nouă ni se pare greu, este spre mântuirea noastră. Nu i-am cerut niciodată socoteală lui Dumnezeu, dar spuneam adeseori că nu mai pot… Au fost momente foarte grele pentru mine. Când trăia soţul meu, în ultima parte a vieţii sale era foarte bolnav şi făcea dializă, iar eu îngrijeam doi bolnavi. În plus, aveam bolnavii mei de la spital, de care trebuia să mă ocup atunci când mergeam la muncă (d-na Violeta Ş. a fost asistentă medicală – n.red.). Însă în momentul în care am înţeles de ce mi-a dat Dumnezeu această cruce şi că Dumnezeu este cu mine am început să văd altfel lucrurile. Situaţia prin care treceam nu mi se mai părea grea. Sunt conştientă de faptul că suferinţa este pentru plata păcatelor şi cu cât îţi plăteşti mai mult păcatele aici pe pământ, cu atât vei fi mai aproape de Dumnezeu, dincolo, în Ceruri.

- Aşa, căutându-L pe Dumnezeu, aţi început să mergeţi la mănăstiri, să vă întâlniţi cu mari duhovnici…

- Da, Dumnezeu a rânduit să-i întâlnesc pe părintele Sofian, pe părintele Argatu, pe părintele Arsenie Boca. De la părintele Arsenie am înţeles că totul este din vina mea, din cauza păcatelor mele, în primul rând a avorturilor făcute.

Părintele Arsenie Boca mi-a zis: „De ce ai înfiat această fetiţă?” I-am povestit că îmi doream foarte mult copii, dar avortasem de frica de a nu se transmite genetic vreo boală din familie. Soţul meu avea un psihic mai labil. „Trebuia să-ţi ţii copiii dumitale! Cu ei nu se întâmpla ce s-a întâmplat cu Daniela. Ea duce toate păcatele neamului ei!”

Atunci nu o cunoşteam pe mama ei şi nu am înţeles cuvintele părintelui Arsenie. Ulterior am aflat că mama ei fusese blestemată de către propria mamă (bunica Danielei) întrucât rămăsese însărcinată la 13 ani. Şi fata aceasta de 13 ani s-a încăpăţânat să păstreze copilul, deşi mama ei se împotrivea. Aşa s-a născut Daniela, care a fost dusă imediat la leagănul de copii.

- Aţi pomenit şi de părintele Sofian. Părintele era aici, lângă dumneavoastră, şi bănuiesc că, asemeni multor credincioşi, alergaţi des la dânsul.

- Părintele Sofian m-a ajutat enorm. De câte ori mergeam la sfinţia sa mă întreba: „Ce face Daniela? Mi-e tare milă de ea. Să-ţi dea Dumnezeu putere să îţi duci crucea aceasta, pe care ţi-a dat-o Domnul!” Odată, la Antim am simţit aşa ceva deosebit în suflet, o bucurie imensă, greu de descris în cuvinte! Parcă îmi venea să zbor şi să înalţ cântări către Dumnezeu. Am crezut iniţial că am înnebunit. Cum puteam să simt aşa o stare de bine, când eu o ştiam pe Dana singură acasă şi ştiam de crizele pe care le avea şi care o făceau să sufere groaznic? Şi l-am întrebat pe părintele: „Părinte, credeţi că am înnebunit?” „Nu, măicuţă! Acesta este Duhul Sfânt! Să-ţi dea Dumnezeu să-L simţi mereu!”

Am înţeles mai bine ce am trăit atunci când, cu altă ocazie, părintele Sofian ne-a vorbit despre Sfântul Serafim din Sarov şi despre scopul vieţii creştine. Sfântul Serafim, în discuţia avută cu ucenicul său Motovilov, i-a spus că scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt; i-a explicat atunci cum se poate dobândi şi cum poate fi simţit Duhul Sfânt. Aş dori ca tot mai mulţi dintre creştini să simtă măcar puţin din căldura Duhului Sfânt.

- Cum comunicaţi cu Daniela?

- Îmi vorbeşte prin expresia feţei. O întreb: „Dana, o iubeşti pe mama? Dacă da, închide ochişorii”. Şi ea închide ochii. Îi zic: „Dana, roagă-te la Măicuţa Domnului!” Şi ea priveşte la icoana de deasupra patului şi zâmbeşte. Apoi întoarce privirea către mine şi, din expresia ei, înţeleg că s-a rugat şi pentru mine, ca să-mi dea Domnul putere să merg mai departe. Uneori, noaptea, simte când mă agit şi nu dorm. Ea ştie atunci că nu sunt bine şi scoate anumite sunete. Eu mă duc, o mângâi şi vorbesc cu ea.

- Aveţi deja o vârstă. Sănătatea vă ajută la a face efortul, nu mic, de a îngriji de un om imobilizat la pat?

- Am de ceva timp o durere foarte puternică de spate, de la osteoporoză şi de la faptul că am tot ridicat greutăţi: Dana, soţul, bolnavii pe care i-am îngrijit în spitalul unde am lucrat. Eu nu mă rugam cât aş fi dorit. De când a început această durere, mă rog mai mult. Cred că de asta a îngăduit Dumnezeu această ispită cu spatele, ca să mă rog mai mult. Îi chem în ajutor pe Sfântul Nectarie, pe alţi Sfinţi şi pe Măicuţa Domnului. Să ştiţi că altfel simt rugăciunea acum, cu toată durerea pe care o am. Parcă Dumnezeu îmi vorbeşte. Este adevărat ce am citit într-o carte şi anume: cu cât te rogi mai mult, cu atât Îl simţi mai puternic pe Dumnezeu în suflet. Ştiu că nu sunt singură. O vecină, văzând atât de multe icoane în casă, mi-a zis că s-ar sufoca să aibă atât de multe. Dar pentru mine fiecare icoană este importantă! Îmi vorbeşte fiecare Sfânt pe care-l am în casă, îmi vorbeşte Măicuţa Domnului din icoană.

Pe lângă durerea de spate, sufăr cu inima, sunt cardiacă. Am şi o infecţie urinară. Dar mă ajută Bunul Dumnezeu să trec peste durerile provocate de aceste boli… Pentru că Domnul spune: „Puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte” (2 Cor. 12:9). Dacă toţi oamenii necăjiţi L-ar căuta pe Dumnezeu, ar simţi imediat ajutorul Său, ar simţi cum totul devine dintr-o dată mai uşor. Pentru că nimic altceva nu te poate ajuta să treci peste greutăţi decât credinţa în Dumnezeu.

- Vă gândiţi la Dana în perspectivă, ce va face peste câţiva ani?

- Desigur. Pentru ea trăiesc. Dar ştiu că am o vârstă, mă apropii de 70 de ani. De aceea am dat casa unei nepoate, ca atunci când va trebui să plec din această lume să aibă Dana unde să stea, să nu meargă la un cămin. Am făcut actele ca nepoata mea să aibă casa doar cu condiţia să aibă grijă de Dana.

- Sunt persoane care nu înţeleg atitudinea dumneavoastră?

- Da. Cu durere o spun, multe persoane mă întreabă de ce o mai ţin şi nu o duc undeva, că este o legumă. Această expresie mă doare foarte mult! Pentru mine, Daniela este o fiinţă care vrea să trăiască. Când îi dau doctoriile şi îi spun că sunt medicamente care îi fac bine, le înghite foarte uşor. De curând şi-a rupt piciorul. Din cauza faptului că nu s-a mai mişcat de 28 de ani, a făcut osteoporoză. Am vrut să o ridic puţin, dar femurul a plesnit. Medicul la care am mers mi-a zis: „De ce o mai ţineţi?” I-am răspuns: „Ce fel de om sunteţi, domnule doctor? Îl aveţi pe Dumnezeu?” „Vă chinuiţi foarte mult cu ea”, mi-a răspuns. „Acesta nu-i chin, domnule doctor. Ea este fericirea mea. Dumnezeu mă ajută mult. Vă doresc să simţiţi şi dumneavoastră dragostea şi mângâierea Mântuitorului Iisus Hristos”. Daniela a înţeles discuţia noastră şi mi-am dat seama din expresia chipului ei că s-a speriat.

Am întâlnit prin spitalele pe unde am umblat cu Dana mulţi părinţi cu copii foarte bolnavi. Din nefericire, unii dintre ei, văzând-o în ce stare este şi aflând de cât timp este aşa, mi-au zis că dacă ar fi fost în locul meu de mult ar fi dat-o, că n-ar fi fost în stare să o îngrijească. Mulţi doctori s-au mirat cum de nu are o escară şi cum de mai trăieşte.

- O îngrijiţi cu multă dragoste pe Daniela. De unde atâta dragoste în sufletul dumneavoastră?

- De la Dumnezeu şi din educaţia primită de acasă. Mama m-a învăţat de mică să iubesc omul. Tatăl meu a fost comandant de regiment. Ţin minte că aduna copii orfani băgaţi în armată – se numeau „copii de trupă” – şi îi aducea acasă să le dăm să mănânce. Mi-o aduc aminte cu drag şi pe mama, care se îngrijea de oamenii nenorociţi, le dădea haine curate, le dădea alimente. Constat cu durere că astăzi nu mai este aceeaşi grijă faţă de aproapele căzut în nevoi ca pe vremea copilăriei mele. Unii ar zice că acum sunt vremuri foarte grele, că este criză. Dar şi atunci erau vremuri grele. Dar era mai multă credinţă în Dumnezeu…

Ţin minte că tata a rămas fără serviciu, iar mama, deşi avea diplomă de profesoară, nu a mers la muncă ca să poată să stea acasă şi să aibă grijă de mine şi de fratele meu. Aşa era atunci. Femeia stătea acasă şi se ocupa de copii. Odată am rămas fără mâncare. Mama s-a dus la o cantină, a făcut curăţenie acolo şi a căpătat ceva de-ale gurii. A venit acasă şi a împărţit ce a căpătat cu o altă familie vecină care avea patru copii. Acum oamenii sunt mai egoişti. Sunt preocupaţi mai mult de bunăstarea lor şi nu le mai pasă de cel de lângă ei. Zic că nu au bani, dar magazinele sunt pline. Cumpără lumea în neştire, de multe ori lucruri nefolositoare. Sunt atraşi ca într-o vrajă de reclama care se face. Am citit din întâmplare, într-un ziar, că într-una din serile trecute la un mare magazin din Bucureşti, noaptea, între orele 22:00-3:00, se făceau reduceri masive la cumpărături. Sunt convinsă că oamenii s-au îngrămădit buluc. Dacă i-ai fi chemat la o priveghere la aceleaşi ore târzii din noapte, nu ştiu câţi dintre ei ar fi venit.

Revenind la educaţia primită în familie, aş dori să le transmit tuturor părinţilor să pună pe primul plan educaţia copiilor lor. Să-i înveţe de mici să le fie milă de omul aflat în nevoie. Copiii, ceea ce văd la părinţi, fac şi ei. Părinţii mei au iubit foarte mult omul şi mi-au transmis şi mie această dragoste faţă de aproapele. Dacă iubeşti omul, treci peste orice şi ajuţi pe oricine este în dificultate, fără a face vreo diferenţă între oameni. Eu, de câte ori am dat, Dumnezeu mi-a dat înapoi. Un doctor mi-a zis odată: „Fericirea nu este că iei bani, ci că ajuţi un om căzut!”. Într-adevăr, este o mare bucurie să ajuţi omul de lângă tine care este căzut, dar nu pentru o recompensă, ci din dragoste pentru Dumnezeu. Şi eu, pentru că o ajut pe Dana, sunt fericită, dar fericită în durere.



Cuvintele din finalul discuţiei avută cu doamna Violeta mi-au readus în minte vorbele pe care mi le tot spunea un bătrân monah mutat la Domnul: „Omul este om în măsura în care se jertfeşte pentru cel de lângă el”. Dacă facem o radiografie a societăţii de astăzi, constatăm că sunt tot mai puţini Oameni, după cuvântul părintelui. Dar aceşti puţini Oameni, prin nevoinţa, prin jertfa şi prin dragostea lor, ne dau şi nouă celor slăbănogiţi duhovniceşte puterea de a merge mai departe pe Calea lui Hristos, oricât de mari ar fi încercările, ştiind că Dumnezeu ne dă întotdeauna atât cât putem duce.



Raluca Tănăseanu

sursa  www.familiaortodoxa.ro 

 Doamne ajuta

29.06.2012

ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE NAȘTERE, BOTEZ ȘI DESPRE COPIII MICI ȘI MAMELE LOR





De la cate zile se poate boteza copilul?

Botezul copilului ar fi bine sa se facă la 40 de zile. Daca pruncul este in primejdie de moarte se poate chiar din prima zi.


Ce este cristelniţa?
Cristelniţa este vasul din metal in care se face Sfantul Botez.


La botez se pun bani in cristelnita?
Nu se pun bani in cristelnita si nici altceva in afara de untdelemn sfintit, pe care-l pune preotul.


Taierea motului este o datina sau o rânduială bisericească; daca se face si ce reprezinta?
Aceasta nu este ceva legat de credința ortodoxă, ci o datina batraneasca si un prilej de veselie intre neamuri. Deci nu are nici o legatura cu credinta.

In cazul in care a pierdut sarcina, mama trebuie sa respecte toate randuielile de lauzie?
In acest caz lauza trebuie sa respecte toate rânduielile lauziei, dar sa spuna preotului ca a pierdut sarcina, pentru a i se citi o rugaciune speciala.


Exista in unele locuri obiceiul, dat de unii preoti drept canon, pentru ispasirea pacatului avortului, anume de a boteza copii, iar la botez sa aprinda atatea lumanari si sa foloseasca atatea crâsme, cate avorturi are. Este bun acest obicei?

A increstina copii este bine si se poate face aceasta milostenie. Aprinderea mai multor lumanari si folosirea mai multor crasme este un obicei pe care nu-l gasim nicaieri in cartile sfinte. Este o inventie. Dar, ca la orice pacat, pentru a fi iertati de Dumnezeu in primul rand trebuie pocainta si hotararea de a nu mai face astfel de pacate.

Este corect a se repeta botezul?

Dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel care zice „un Domn, o credinta, un botez” (Efeseni 1;5) nu, pentru ca pacatul stramosesc nu se poate repeta si atunci savarsirea unei alte Taine a Botezului in numele Sfintei Treimi ar fi inutila. Pacatele personale savarsite dupa Botez se iarta printr-o alta Sfanta Taina, cea a Spovedaniei, care se mai numeste si „al doilea Botez”. Botezul se poate repeta si este strict necesara repetarea lui daca nu a fost savarsit in numele Sfintei Treimi. Orice Botez este considerat valabil doar daca a fost savarsit in numele Sfintei Treimi. In acest caz, daca un credincios apartinand Bisericilor Romano-Catolica, Calvina sau Lutherana, ori altor culte neoprotestante care savarsesc Botezul in numele Sfintei Treimi, trece la ortodoxie, acestuia i se administreaza doar Taina Mirungerii. Precum este imposibil ca un om sa primeasca de doua ori preotia, asa este imposibil ca acelasi om sa fie din nou botezat (acela care a fost corect botezat ).

Este corect botezul prin stropire?

Nu. Pentru cei botezati la varsta maturitatii, se pot folosi vase mari. Exceptional, oamenilor batrani si bolnavi li se poate face Botezul stand in pat si turnand apa peste ei de trei ori, ca si cum s-ar afunda in apa, pentru ca Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre „baia nasterii celei de-a doua” (Tit

Copiii morți se botează? Dar cei lepădați sau avortați?

Sfintele Taine, acele lucrari sfinte si sfintitoare, se administreaza doar persoanelor vii pentru ca acestea sa-si poata exprima vointa lor in raport cu lucrarea Tainei. Chiar daca la botez credinta e marturisita de nasi, vointa copilului nefiind capabila atunci pentru un asemenea act, botezul nu se poate administra copiilor morti. „S-a hotarat sa nu se dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: <> (Matei 26;26), dar trupurile mortilor nu pot lua si nici manca” (canonul 83 al sinodului al VI-lea ecumenic). „Presbiterii sa nu boteze din nestiinta pe cei care au murit deja...” (canonul 18 al sinodului de la Cartagina). „Daca copilul moare nebotezat din neglijenta parintilor sai, parintii se inlatura de la Impartasanie pe trei ani, mancand in acesti trei ani mancare uscata si sa se roage, ca sa capete milostivire” (canonul 37 al Sfantului Ioan Postitorul). Asa expun canoanele aceasta problema. Deci parintii unui prunc mort nebotezat trebuie sa marturiseasca in scaunul Spovedaniei, tinand cont de sfatul preotului duhovnic. Referitor la copiii avortati, in Moldova exista chiar un obicei de a boteza acesti copii in ziua Sfantului Ioan Botezatorul (7 ianuarie). Este chiar o bataie de joc fata de Taina Sfantului Botez! Aceasta inseamna de fapt o Taina savarsita fara prezenta primitorului, adica a celui asupra caruia actioneaza harul celor 7 Sfinte Taine. Un slujitor care face o astfel de slujba nu este decat un fur de cele sfinte. Daca Biserica ar fi gasit necesara o asa practica, ar fi existat o slujba sau un ritual care sa faca exceptie de la slujba obisnuita a Botezului. Ori, asa ceva nu exista. Exista insa o „randuiala” foarte ciudata: stropirea unui mormant cu apa sfintita si rostirea formulei botezului. Insa niciodata botezul unui mormant nu poate fi unul si acelasi cu botezul unui prunc viu! Iar referitor la pruncii avortati botezul lor e chiar un paradox: incercarea de a sfinti o crima. Avortul este de fapt ucidere, caci stiinta a dovedit existenta unei fiinte vii imediat dupa momentul fecundatiei, iar Sfantul Vasile cel Mare a spus: „Femeile care-si omoara copilul in pantece prin mestesugire se supun canonisirii ucigasilor” (canonul 2). Deci se cuvine ca atat femeia care a savarsit pacatul, cat si sotul sau sa-si marturiseasca pacatele, ascultand sfaturile duhovnicului.


Copiii epileptici sunt cei carora nu li s-au citit la botez rugaciunile de exorcizare (lepadarile)?

Bineinteles ca nu, deoarece efectul Botezului nu este conditionat de citirea sau necitirea exorcismelor. Se stie ca un botez savarsit in graba, prin rostirea doar a formulei botezului, este valabil la fel ca un botez la care s-a oficiat toata slujba. Insa si citirea exorcismelor isi are rostul ei : inlaturarea celui rau. Din acest motiv recitirea exorcismelor pentru copilul epileptic mai poate fi ingaduita; repetarea Botezului insa nu. Insa si aceasta repetare a exorcismelor pune multe semne de intrebare, deoarece impotriva celui rau avem alte slujbe (exemplu Molitvele Sfantului Vasile cel Mare ).


Daca se boteaza mai multi prunci la aceeasi slujba a botezului, doar primul este cel botezat deplin?

Categoric nu. Puterea sfintitoare a apei ramane aceeasi pentru toate persoanele care s-ar cufunda in ea. Ea ramane apa sfintita chiar si dupa savarsirea Botezului, dar pentru ca in ea s-au cufundat pruncii, nu se consuma, ci se varsa intr-un loc curat, special amenajat numit umivalnita. Validitatea Botezului mai multor copii in aceeasi apa este atestata si de practica veche a Bisericii, de a boteza multimi de catehumeni in bazine special amenajate. Ce s-ar face oare un preot care boteaza, spre exemplu, un orfelinat intreg?


Botezul se face cu apă caldă sau rece?

In toata istoria crestinismului nu este mentionat nici un caz in care s-a folosit apa calda. Crestinii de azi insa, mai ales pe timpul iernii, dintr-o slabiciune a credintei lor si necunoasterea lucrarii Botezului, obisnuiesc sa ceara apa calda. Desi grija lor este oarecum justificata, totusi ea devine exagerata. Nu se cunosc cazuri de copii care sa se fi imbolnavit in urma Botezului.



Este bine ca mama și tatăl să participe la botezul propriului său copil?

In toate canoanele Bisericii Ortodoxe nu se gaseste nicaieri interdictie asupra parintilor de a participa la Botezul propriului prunc. Raspunsul este insa urmatorul, si vom vedea si de ce: daca botezul se face pana la a 40-a zi de la nastere, mama nu poate intra in biserica; daca Botezul se face dupa cele 40 de zile de la nastere, mama poate participa la slujba, insa cu conditia ca mai inainte sa i se fi citit „Rugaciunile care se citesc dupa 40 de zile femeii care a nascut”. In ceea ce-l priveste pe tată, el nu are nici o restrictie de a nu participa la botezul propriului copil. In zilele noastre se neglijeaza foarte mult randuiala femeii dupa nastere in cele legate de biserica. Exista astfel „Randuiala in ziua intai la femeia lauza”, apoi in a 8-a zi de la nastere „Rugaciunile la femeia lauza” si „Rugaciune la insemnarea pruncului”, iar in ziua a 40-a slujba mai sus mentionata. De asemenea dupa randuielile canonice, in conditii normale pruncul trebuia botezat in ziua a 7-a de la nastere (canonul 37 al Sfantului Ioan Postitorul), sau mai tarziu (secolul al XI-lea), cel mult in a 40-a zi. Se interzicea depasirea acestui termen. Acest obicei, ca mama sa nu participe la Botezul pruncului sau s-a pastrat din aceste vremuri. In vremurile actuale ele insa nu se mai respecta si, cum am aratat mai sus, mama poate sa participe la slujba dupa ce i s-a oficiat randuiala la 40 de zile, dar si celelalte randuieli, nu toate deodata, ci fiecare la timpul ei.


Ce este „Rânduiala în ziua întâi la femeia lăuză”?

Este o sfintire mica si speciala a apei, legata direct de aceasta zi. Cineva din membrii familiei sau moasa (nu doar moasa, cum se obisnuieste in unele locuri) vine la preot cu putina apa intr-un vas. Preotul o sfinteste si din ea gusta lauza si se stropeste ea si pruncul. Se mai obisnuieste ca din aceasta apa sa se toarne in baia (scaldatoarea) pruncului. La ziua intai se face deci sfintirea apei de catre preot, pe care o poate folosi lauza in loc de alte sfintenii pentru ea si pentru copil. Este o slujbă specială, care durează foarte putin, 3-4 minute doar.


Care este rânduiala în ziua a 8-a de la naștere?

„Rugaciunile la femeia lauza” sunt molitfe de curatire pentru mama si celelalte femei care s-au atins de ea, rugaciuni care se citesc la 8 zile dupa nastere. Cu acest prilej preotul stropeste casa cu apa sfintita si insemneaza pe prunc la frunte, la gura si la inima, binecuvantandu-l. „Rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele” este pentru punerea numelui copilului si incheie molitfa la 8 zile dupa nastere. Din nefericire aceasta randuiala nu se pastreaza dect pe alocuri, mama si pruncul rezumandu-se, in cel mai fericit caz, sa vina la biserica sa i se citeasca aceasta randuiala, ceea ce este partial bine deoarece nu se stropeste casa cu apa sfintita si mama nu are voie sa intre in biserica. Pe de alta parte, mama poate fi inca slabita si acest efort ii poate dauna. La 8 zile, i se citesc mamei de catre preot rugaciunile speciale. In cartea de slujbe numita Molitfenic, este scris ca preotul trebuie sa mearga la casa lauzei si sa citeasca aceste rugaciuni. Nu am vazut nicaieri sa se respecte aceasta randuiala. Majoritatea femeilor care au nascut fie sar peste aceasta molitfa de 8 zile, fie vin la biserica la 20 de zile dupa nastere cerand sa li se citeasca „jumatate de molitfa”. Cel mai bine este sa respectam ceea ce se spune in Molitfelnic, adica la 8 zile dupa nastere, sa chemam preotul acasa pentru a ne citi respectivele rugaciuni.


Cum se procedează în ziua a 40-a de la naștere?

Pruncul e adus la biserica chiar de mama lui, care trebuie sa fie insotita si de naș, prilej cu care preotul citeste doua rugaciuni pentru curatirea mamei si trei pentru prunc, dupa care il imbisericeste, dandu-l nașului. Dacă copilul nu a fost botezat până atunci, i se poate face atunci această Sfântă Taină.


Care este rostul nașului la botez?

Nașul (nașa) iși asuma raspunderea unei bune educatii spirituale pe care o va da copilului. De aceea persoana care joaca rolul de naș marturiseste credinta in locul pruncului. Se cuvine deci ca nașul sa fie un crestin ortodox capabil sa asigure o buna educatie crestina pentru copilul in locul caruia a marturisit credinta. Daca dupa Botez intervin niste relatii reci si distante intre nași și familia celui botezat, aceasta e o mare greseala : intre nași și fini, atat de cununie, cat si de botez, exista rudenia spirituala de gradul I, intocmai ca intre parinti si fii si apropierea sufleteasca e mai mult decat necesara.


Este adevarat ca mama nu trebuie sa iasa din casa pana in ziua a 40-a dupa nastere?

Desigur ca nu. Nicaieri in Canoanele Bisericii si nici in istoria ei nu gasim prevederi referitoare la asa ceva. Problema insa trebuie pusa altfel: dupa nastere femeia este slabita si se recomanda repaosul si odihna chiar la pat daca e cazul, si nicidecum efortul fizic. De aceea se mai zice si ca, pana la 40 de zile, femeia care a nascut nu are voie sa faca nici una din treburile casei. Deci problema se pune mai mult din punct de vedere medical si nu religios.


Ce trebuie sa faca femeia care a nascut pruncul mort?

Trebuie sa mearga la biserica pentru ca preotul sa-i citesca rugaciunile corespunzatoare, in pridvorul bisericii, dupa care poate intra in biserica. De asemenea trebuie sa-si marturiseasca si acest pacat la Spovedanie, deoarece se socoteste a se fi intamplat asa din cauza pacatelor parintilor.

Este adevărat că, în caz de urgență, oricine poate boteza?

Surprinzător, răspunsul este da. Acest botez se numește botezul de necesitate. În mod normal, doar preotul sau episcopul poate săvârși botezul. Însă Canoanele 44 și 45 ale Sfântului Nichifor Mărturisitorul ne spun că în lipsa preotului poate boteza și călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creștin, bărbat sau femeie, și chiar tatăl pruncului. Cum? Afundând pruncul de trei ori în apă curată și rostind formula botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al Sfântului Duh, amin, acum și pururea și în vecii vecilor, amin”, sau mai pe scurt „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Deci oricine care este la rândul său botezat, deci este creștin ortodox, poate boteza pruncul, însa numai dacă pruncul este muribund. Dacă timpul îngăduie este de preferință ca cel care botează sa fie un creștin cu o viață mai îmbunătățită și să fie bărbat. Daca nu, chiar și părinții copilului îl pot boteza. Important e ca cel care botează să rostească formula botezului menționată mai sus. Dacă nu există condiții de afundare a pruncului, se poate boteza și prin stropire în chipul crucii. Iar dacă pruncul trăiește, părinții trebuie să-i spună preotului ce au făcut, iar preotul va săvârși toată slujba botezului, în afară de afundarea pruncului în apă. „De nevoie, și monahul simplu şi nepreoţit botează copil, aşişderea şi diaconul.” - Canonul 44 al Sf. Nichifor Mărturisitorul „Pruncii cei nebotezaţi, când nu este de faţă preotul, se cade a-i boteza oricine s-ar întâmpla, măcar şi însuşi tatăl lor, sau oricare altul, numai să fie creştin. Şi nu păcătuieşte.” - Canonul 45 al Sf. Nichifor Mărturisitorul „Se cuvine a şti iarăşi, că de va fi pruncul slab, precum mai sus s-a zis, şi nu s-ar întâmpla preot, atunci ca să nu moară pruncul nebotezat, orice parte bărbătească ortodoxă, sau nefiind nimenea dintre bărbaţi, atunci moaşa sau oricare altă femeie, luând apă, să-l boteze, zicând „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Iar de va trăi pruncul după acest Botez, trebuie să fie adus la preot, ca să plinească ungerea cu Sfântul și Marele Mir şi toată slujba Botezului, după cuviinţă.” - indicație din Molitfelnic; Molitfelnicul este cartea folosită de către preot, care cuprinde printre altele și rânduiala slujbei Botezului.


Se fac botezuri în post?

Fireste ca da. Cum s-ar putea ca un copil sa moara nebotezat din cauza ca este post? Botezul se poate savarsi in orice zi din an. Slujba Botezului nu are nici o legatura cu postul. Discutabila este insa petrecerea care se obisnuieste a se face in ziua botezului, aceasta intr-adevar neputandu-se face in post.


Ce este crâşma? Ce se face cu ea?

Crasma este o panza alba pe care nasa o tine pe maini pentru a primi de la preot copilul, dupa ce este cufundat in cristelnita. Ea simbolizeaza curatia sufletului pruncului celui nou botezat. Nasa infasoara copilul mai intai cu aceasta crasma, dupa ce i se face copilului si Taina Mirungerii. Copilul va ramane infasurat in aceasta panza pana cand i se face baie.


La botez, nașul (nașa) trebuie sa se infasoare cu crasma (panza alba) copilului?

Nu, acesta este un obicei babesc si trebuie inlaturat.


După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la botez, să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege usturoi la gât.

Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de post şi rugăciune, de biserici şi de slujbe religioase. Ne-am lega fiecare câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun în buzunar şi gata, ar fugi toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17;21).


CopiluI când se naşte este deja cu şapte păcate.

De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul lui Adam - NEASCULTAREA - datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat despre copilul născut orb Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate prin el slava lui Dumnezeu” (Ioan 9;3).


Dacă moaşa nu este curată la botez, copilul trebuie dus la vrăjitoare.

Nu poţi şti de la naştere cum va fi moaşa la botez. Şi apoi, ce să căutăm la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!” (Ieșire 22;18) şi tot acolo Dumnezeu prin proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul meu la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu morţii, nu se cade oare să alerge la Dumnezeul său?” (Isaia 8;19).


Femeia gravida nu are voie să intre în biserică.

Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în biserică pe cel care este neîmpăcat cu aproapele sau. „Dacă îţi vei aduce darul tău în altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Iasă darul tău acolo înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5;23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare nevoie sa intre în biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui Dumnezeu” ce-l poarta în pântece. Oare Fecioara Maria după Buna Vestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da!


Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte.

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.


Femeia gravida să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros.

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare” este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni!

Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi când se va face mare va fi hoţ.

Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora. Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă, Iisus spunea că sluga va face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte, spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an. Duminica să meargă la biserică, să postească măcar miercurea şi vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de televizor.


Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat pe lumea cealaltă nu mai este al părinţilor.

Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste poveşti.

Să nu speli lenjeria copilului după asfinţit că este păcat.

Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa: „Trebuie să fac, până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate sa lucreze” (loan 9;4), însă aceste cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală mama lui lenjeria (doar să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar, daca începând cu vârsta de 7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla astfel „cămaşa sufletului”.


Ce se face cu părul pe care îl tunde preotul de la noul botezat?

Aceasta este scrisă în carte (Molitfelnic) la rânduiala slujbei Botezului: părul tuns de la copilul nou botezat se pune in cristelniţă (vasul în care s-a făcut Botezul).



Cate lumanari trebuie sa aiba nasii la botez?

O singura lumanare pentru fiecare copil botezat.



Ce trebuie sa duca nasii la biserica pentru botez?

Lumanarea, crasma, faşa, un prosop şi un săpun, iar in unele locuri şi putin ulei.


Ce trebuie sa duca parintii la biserica pentru botez?

Certificatul de nastere al copilului si... copilul.


Cine trebuie sa tina copilul in brate? Nasul daca este un baiat sau nasa daca este fetita?

Nu e obligatoriu ca nasul sa tina doar baiat si nasa doar fata. Se poate si invers. Nu este o regula. Oricum este nevoie de ambii soti nasi deoarece cel care tine copilul nu poate tine si lumanarea.

sursa..
http://www.parohiamacin4.org/


Doamne ajuta

FISIERELE MELE TRILULILU..