CE TREBUIE SA FACA UN CRESTIN CA SA MOSTENEASCA VIATA VESNICA..

Ca să primească mântuirea, creştinul trebuie să facă următoarele:

1. Să-L iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său şi să ţină poruncile sfinte. De asemenea, să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Domnul a spus: Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea (Ioan 15, 10). Şi: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35).

2. Să-şi smerească sufletul dinaintea lui Dumnezeu, căci duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmii 50, 18), şi niciodată să nu-şi umilească aproapele. Să jelească pentru păcatele sale. Să se întristeze pentru păcatele aproapelui său. Să se bucure atunci când aproapele său este fericit şi să nu-l invidieze pentru fericirea lui. Să aibă răbdare faţă de cei care îi sunt împotrivă şi să-i sfătuiască cu bunătate. Să săvârşească mereu fapte bune, care contribuie la păstrarea curăţiei sufletului său.

3. Să fie milos cu cei nefericiţi. Să slujească pacea cu toate puterile sale, aşa cum vrea Domnul, ca să fie numit fiu al lui Dumnezeu (Matei 5, 9). Să nu îşi piardă cumpătul atunci când este batjocorit sau nedreptăţit şi nici măcar atunci când urmează să fie ucis în numele dreptăţii lui Dumnezeu şi al credinţei Sale.

4. Să lupte împotriva oricărei învăţături eretice şi să primească învăţătura dreaptă a Bisericii despre Dumnezeul Treimic.

5. Să iubească adevărul şi să nu-şi murdărească nicicând limba cu minciuni. Să nu facă niciodată rău semenului său.

6. Să nu judece pe nimeni. Să nu batjocorească pe nimeni niciodată. Să nu facă nimic din cele pe care legea lui Dumnezeu le interzice.

7. Să facă milostenie, măcar din ce îi prisoseşte.

8. Să se roage pentru cei care îl blestemă. Dacă cineva îl sileşte să meargă cu el o milă, el să meargă două (Matei 5, 41). Să nu se jure niciodată, ci să facă aşa cum spune Domnul: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).

9. Să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se roage Lui cu evlavie.

10. Să se gândească mereu la moarte, la judecata viitoare şi la răspunsul pe care îl va da pentru faptele sale. Să se gândească tot timpul la păcatele sale, rugându-L pe Dumnezeu să i le ierte.

11. Să săvârşească mereu fapte bune, fără să se laude cu ele, ca fariseul.

12. Să se ferească de lăcomie, de beţie, de a jura, de a vorbi fără rost, de invidie, de neînţelegeri, de răutate, de câştigul necuvenit, de desfrânare şi, în general, de poftele necuviincioase.

13. Să nu aibă nici o legătură cu magia, să nu facă vrăji şi să nu meargă niciodată la vrăjitori şi ghicitori. Să se păstreze curat, ca să fie vrednic de împărtăşirea cu Trupul lui Hristos.

14. Să aibă grijă de orfani, de văduve şi de străini. Să dea ajutor celor care au nevoie. Să dea cu împrumut fără dobândă celor care îi cer, căci tot ce are este de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu.

15. Să îi fie milă de duşmanii credinţei, ca de nişte orbi duhovniceşte şi să se lupte din toată puterea pentru luminarea lor, dar să fugă departe de cei care îl pot duce şi pe el la orbire.

16. Să fie tot timpul bun, evlavios, curat la suflet şi dedicat lui Dumnezeu. Să facă totul după voia lui Dumnezeu, aşa cum spune psalmul: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururi (Psalmii 15, 8).

17. Să nu ţină răutate în sufletul său, ci să-l ierte imediat pe cel care i-a greşit, căci Domnul a spus: De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14).

18. Să judece lucrurile cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu. Să nu judece pe nimeni şi să nu-şi dispreţuiască aproapele pentru păcatele sale, pentru că Domnul a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1).

19. Să îl certe cu dragoste pe aproapele său, atunci când greşeşte. Să-l apere pe cel nedreptăţit şi pe cel slab. Să-l ajute pe cel neputincios. Să-l povăţuiască pe cel rătăcit.

20. Să citească din cărţi sfinte, să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să poarte discuţii de suflet folositoare.

21. Să-şi cinstească părinţii şi să nu vorbească niciodată rău despre ei.

22. Să meargă la sfintele slujbe care se săvârşesc în biserică. Să nu se îndoiască de minunile pe care le face Dumnezeu în toate epocile.

Dacă omul trăieşte astfel, avându-L mereu în inimă pe Hristos, va moşteni Împărăţia cerurilor, care a fost pregătită pentru sfinţi de la începutul lumii şi pe care nădăjduiesc să o moştenim cu toţii, cu harul şi cu iubirea de oameni a lui Hristos, Căruia I se cuvine slava şi cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.


Sfantul Ioan Gura de Aur
Problemele vietii

Doamne ajuta

DESPRE NEVREDNICIA UNUI PREOT IN A SLUJI CELE SFINTE CARE A TRAIT 370 ANI CATERISIT DE UN INGER

In vremea cand l-a marturisit pe Hristos Sfantul Mare Mucenic Mercurie (secolul al IV-lea), era un preot intr-o cetate mica, betiv, care mai intotdeauna sedea la carciuma cu betivii.
Intr-o zi, o slujnica trimisa de un boier al cetatii aceleia, a venit la casa preotului si, afland numai pe preoteasa, i-a zis:
  -Unde este Parintele?
  - Nu stii ca este la carciuma? a raspuns preoteasa.
Stapanul meu m-a trimis sa-i spun ca maine vrea sa faca Liturghie spre pomenirea parintilor lui,zise slujnica si apoi pleca.
Insa in acea noapte,fiind cufundat in betie, preotul a cazut si in pacate trupesti.Aceste pacate,dupa canoanele Bisericii Dreptmaritoare,opresc preotul de a mai sluji Sfintele Taine si randuielile bisericesti.
Dimineata,venindu-si in simtire preotul,a priceput lucrul ce-l savarsise.Preoteasa,auzind unele ca acestea,s-a mahnit mult si a plans.Dar preotul i-a zis:
  -Taci,ca nu cumva sa ajunga la urechile stapanitorilor unele ca acestea,pentru ca ne vor pedepsi.Iar pe Dumnezeu o sa-l imblanzesc prin marturisire,ca este Indurat si Multmilostiv.
Atunci si-a citit putina lui pravila si rusinandu-se de boierul acela,s-a dus sa slujeasca.Si la sfarsitul proscomidiei,cand a zis rugaciunea:,,Dumnezeule,Dumnezeul nostru,Cel ce Painea cea cereasca...'',a venit un Inger ca sa savarseasca Tainele si ,vazand pe preot,i-a zis:

-O, afurisitule de Dumnezeu!Cum ai indraznit sa intri si sa slujesti Sfintele Taine?Nu sti ca esti intinat si spurcat pentru pacatul ce l-ai facut in noaptea aceasta?Noi, fiind netrupesti si fara de materie,ne sfiim sa privim fata Fericitei Dumnezeiri,ci, acoperindu-ne fetele cu aripile,stam cu frica inspaimantati,iar tu,defaimand,ai indraznit sa savarsesti Sfintele Sfintilor si cu gura voiesti sa le mananci?

Atunci preotul a zis catre inger;

 -Fiindca asa ma infricosezi sa fii si tu afurisit!Si, o, minune! Indata i-au cazut aripile Ingerului si a ramas ca un om, in biserica.Iar preotul,nestiind aceasta,dupa Dumnezeiasca Liturghie a venit in casa boierului si, ospatandu-se in ziua aceea,s-a intors la casa sa.Dupa cateva zile a murit un om in acea cetate mica si au fost chemati mai multi preoti la inmormantarea lui,printre care si acest preot,despre care ne este cuvantul.

Dar cand a venit randul preotului cel betiv sa zica ecfonisul:,,Ca Tu esti invierea si viata si odihna...''

o,minune!, mortul s-a sculat si a zis catre el:

 Desi ai inviat morti,insa a pune epitrahilul sau a lucra ceva din cele sfinte nu vei putea,caci nu esti vrednic.

Zicand mortul aceste cuvinte,a adormit iarasi.Iar poporul si preotii,vazand aceasta minune proslavita,s-au spaimantat si au zis catre preot:

-Ce este aceasta minune mare si infricosata?
Atunci preotul cel vinovat si-a marturisit pacatul inaintea tuturor.Iar ceilalti preoti,auzind de acestea,i-au zis:

 -De acum,nu ne mai insotim cu tine.Fa ceea ce voiesti!Ducandu-se acasa,a zis catre preoteasa lui:

-Ce sa fac acum?Altceva afara de cele preotesti nu stiu sa fac.Cum sa va hranesc?
Decat numai sa mergem in alt loc,departe ,unde nu ne cunoaste nimeni si acolo sa petrecem cealalta ramasita a vietii noastre.
Sculandu-se,au mers in alt loc,unde nu-l cunostea nimeni si slujea acolo.Si,o, minune!,dupa ce l-a afurisit Ingerul pe el,asa a ramas,numai fata lui s-a schimbat,inegrindu-se.Si murindu-i preoteasa si copii,el a trait 370 ani.
In acel timp,se afla in orasul acela un mitropolit vrednic in cuvant si foarte drept.Si venind pomenirea Marelui Mucenic Mercurie,unul din boierii orasului aceluia a facut praznuire la pomenirea Sfantului si a chemat si pe mitropolit.Si printre cei de fata se afla si preotul cel afurisit.La masa,arhiereul a inceput sa spuna cu amanuntime viata si patimirile Mucenicului celor ce ascultau,iar acest preot,taind vorba arhiereului,a zis:
 -Preasfintite Stapane,tu din carte stii viata si mucenicia Sfantului Mercurie,dar eu o stiu mai bine,ca eram de fata si am vazut bine pe Mucenicul care se nevoia si patimea.El era vecin cu mine si de multe ori am mancat impreuna cu el.
Iar arhiereul,auzind s-a mirat si, privindu-l,a zis:
-Tu abia ai 40 ani si acum zici ca ai vazut pe Sfantul?Ca de cand a marturisit el, sunt mai bine de 300 de ani.Nici nascut nu erai si zici ca l-ai vazut pe el?
Iar preotul a raspuns:
-Adevarul zic si nu mint!
Atunci arhiereul a inteles ca este ceva cu el si, luandu-l la o parte,i-a zis:
-Spune-mi toate cele despre tine,marturisind curat.
Atunci preotul i-a spus toate cate a facut,cum a cazut in pacat si cum a fost afurisit de Inger si a ramas nedezlegat.Apoi arhiereul i-a spus:

-Sa stii ca esti legat de Inger si de aceea ai trait pana acum si vei trai asa mereu,pana ce vei fi dezlegat de Inger.Mergi,dar ,la biserica aceea unde te-a afurisit Ingerul,care si acum se afla acolo,fiindca unul pe altul v-ati legat.
Preotul a zis: Preasfintite Stapane,nu pot sa fac aceasta,pentru ca drumul pana acolo este lung si bani cheltuiala nu am si nici cal de incalecat.
Atunci arhiereul ia zis:
-De nu vei merge acolo,nici nu te vei sfarsi,nici Ingerul nu se inaripa,ca sa zboare la Ceruri.Apoi ,milostivindu-se de el,arhiereul ii zise iarasi:
-Fiindca zici ca nu ai bani de cheltuiala,eu voi face mila cu tine si-ti voi da cele de trebuinta si cal de incalecat si voi merge si eu impreuna cu tine.
Gatindu-se indata,au purces la drum.Si ajungand la asezarea unde locuise preotul,n-au aflat nimic acolo,nici casa,nici altceva,fiindca cetatea cea mica se pustiise.Si a intrebat arhiereul:
-Acesta este locul de unde vii?
-Acesta este,dar s-a pustiit,Preasfintite Stapane,a raspuns preotul.
-Nu cunosti unde a fost biserica? a intrebat arhiereul.Iar preotul,privind printre copacii care crescusera din pricina lungimii vremii, a zis:
-Socotesc ca acolo,unde sunt copacii aceia.Mergand acolo,au aflat locasul daramat,fara numai putina parte din Sfantul Altar,care ramasese.Dupa ce au descalecat de pe cai,a zis arhiereul:
-Mergi in Altar!
Si intrand preotul in locasul Altarului,a aflat pe Inger sezand acolo.Si i-a zis Ingerul:
-Inca traiesti,sarmane preot?
-Da, traiesc.Dar tu,tot aici stai?a zis preotul.
-Bine ai venit!Hai sa ne iertam amandoi.zise Ingerul.
Atunci preotul a zis Ingerului; Binecuvinteaza,sfinte Ingere al lui Dumnezeu si ma iarta!
Dar Ingerul a zis:
-Iarta-ma tu mai intai pe mine si apoi eu pe tine.Ca de te voi ierta eu intai,tu te risipesti deindata,si eu voi ramane legat.
Atunci preotul a zis:
-Dar daca te voi dezlega eu mai intai,tu iti vei lua aripile tale si vei zbura la Cer,iar eu voi ramane legat.
Ingerul a raspuns:
Ma jur pe Scaunul lui Dumnezeu cel nemiscat,ca nu te voi lasa legat!
Iar arhiereul,stand afara auzea toate.Atunci,preotul a zis catre Inger:
-In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,sa fii iertat de mine.pacatosul.
Si indata,o minune!Ingerul s-a inaripat si zbura catre Cer.Si a zis si el catre preot:
-Sa fii si tu iertat,preotule!
Si mai inainte de a ispravi cuvantul,oasele preotului s-au facut gramada,in locul in care statea.Atunci arhiereul a zis catre Inger:
-O sfinte Ingere,implineste-mi o dorinta a mea,rogu-te.Canta-mi o lauda ingereasca,pentru ca sa aud si eu.
Dar Ingerul a zis:
-Aceasta nu este cu putinta,caci in clipa in care vei auzi glasul ingeresc,te vei topi deindata.
Ca nu poate trup stricacios sa auda glas ingeresc si sa fie viu!
Insa,fiindca ne-ai facut acest bine la amandoi,mie si preotului,asteapta putin,pana ce mai voi sui la al treilea cer,ca de acolo cantand,sa poti suferi.
Si suindu-se Ingerul pana la al treilea cer,a cantat un ,,Aliluia''.
Iar arhiereul,din pricina dulcetii acelui glas,a cazut la pamant ca un mort,vreme de trei ceasuri.Si abia venindu-si in sine,s-a intors in eparhia lui.Si s-a scris istorisirea aceasta a preotului spre folosul multora,ca auzind si noi, cei lenesi,sa ne indreptam si sa ne facem mai cu luare-aminte si mai osardnici spre toata fapta buna.
Sa pricepem,dar de aici,ca nu este altceva mai mare ca preotia.Dar, cel ce este nevrednic de Dumnezeiasca lucrare a Sfintelor Taine si nu se lasa de a sluji,de-l va afla moartea nepocait,se va osandi cu vanzatorul iuda iscarioteanul in muncile cele nesfarsite.
Iar noi,cei care citim acestea si le auzim,sa ne ferim de tot pacatul,si mai ales de judecare a preotilor,facand voia lui Dumnezeu,ca sa ne invrednicim partii celei de-a dreapta,impreuna cu toti alesii Lui,la a doua Venire a Sa.Amin.


sursa. Fapte minunate de la Parintii Atoniti,pp.(90-96)

Doamne ajuta...

ATMOSFERA CEREASCA SI ATMOSFERA IADULUI

Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita


Părtăşia cu Dumnezeu

Omul va afla Impărăţia lui Dumnezeu in sine. Pogoară în inima ta vei afla acolo scara pe care să urci la impărăţia lui Dumnezeti, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.

Sfânta Scriptură Invaţă că Impărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace si bucurie intru Duhul Sfănt (Romani 14:17). Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina incredinţare de sine in mainile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează, si nu omul.

Părtăşia cu Dumnezeu inseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască in noi, El să lucreze in noi; cu El să se Inveşmânteze sufletul nostru si El să ne călăuzească cugetul, voia si simţirile. Atunci, noi sântem, de bună voie, armă in mâinile Sale El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, in cuvintele si lucrarea noastră.

Cum se păzeşte de măndrie omul care a ajuns la o treaptă duhovnicească inaltă?

Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Părtăşia cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viaţă. Păcatul l-a indepărtat pe om de această viaţă si de aceea el trebuie să o recâştige. In fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă.

Vederea duhovnicească

Când impărăţia lui Dumnezeu se sălăşluieşte in inima omului, Dumneezeu îi descoperă acestuia taine. "Invaţă" impreună cu Dumnezeu care este fiinţa lucrurilor şi inţelege taina lor.

Toată cunoaşterea este la Dumnezeu, şi când Domnul voieşte, după mila Sa descoperă omului taine. Astfel, si un monah simplu si neinvăţat, prin mila lui Dumnezeu cunoaşte taine mari: despre viaţă, despre moarte, despre rai si iad, cunoaşte si cum este orânduită lumea aceasta.

Când Impărăţia lui Dumnezeu s-a sălăşluit in inima omului, Dumnezeu sfaşie neştiinţa minţii ca pe un văl. Omul va inţelege atunci nu doar tainele Zidirii, ci si taina propriei sale persoane, si in cele din urmă, intr-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, si se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe impăratul Slavei aşa cum priveşte soarele in apa limpede. Atunci omul este una cu Dumnezeu şi Dumnezeu lucrează in el. Acesta trăieşte numai cu trupul pe pământ, iar cu duhul este in Impărăţia cerurilor, impreună cu Ingerii si Sfinţii,si Il contemplă pe Domnul.

Adeseori, când puneam vreo intrebare părintelui Tadei, el imi răspundea scurt, după care adăuga: Despre asta a scris cutare şi cutare Sfânt Părinte. Să merg să iau cartea să citim.'Fireşte că incuviinţam bucuros, iar preţ de o clipă părintele răsfoia cartea si citea fragmentele respective, iar apoi vorbea de la sine. Nu am mai intalnit un om care să se descurce cu atâta iuţeală in aceste cărţi.

Despre asprime

Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă. Cei aspri inaintează numai până la o anumită măsură si rămân la nevoinţa trupească. In purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, ingăduitori.

Părintele Tadei mi-a istorisit atunci un vis anume al său:

Abia adormisem, şi visez că am murit. Doi tineri m-­au dus intr-o incăpere si m-au aşezat pe un suport, intre ei. De-a dreapta mea se aflau judecătorii. in spate, la stânga, cineva mă invinovăţea si grăia astfel: iată, acesta este cel care nu se poate inţelege cu nimeni! Am tăcut mirat. Atunci, acelaşi glas, din colţ, a repetat aceste cuvinte. Tânărul care se afla In partea mea dreaptă imi spune: Nu te teme! Nu-i adevărat că nu te poţi intelege cu nimeni! Doar pe tine insuţi nu te poţi "inţelege!

Atmosfera cerească şi atmosfera iadului

Omul care poartă in sine Impărăţia lui Dumnezeu răspândeşte in jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Impărăţia lui Dumnezeu făureşte in noi atmosfera Impărăţiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte in jur omul ce poartă in inima sa iadul. Rolul creştinilor in lume este să curăţească atmosfera in lume si să lărgească impărăţia lui Dumnezeu.

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti in noi, căci de vom pierde impărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mantui nici noi si nici semenii noştri. Cel ce poartă in lăuntrul său impărăţia lui Dumnezeu, acela o va impărtăşi in chip nevăzut şi celor­lalţi. Oamenii vor fi atraşi de pacea si căldura noastră, vor dori să fie impreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvori din noi şi in tăcere, sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar si fără ca noi să ne dăm seama de asta.

In cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Impărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi intotdeauna să se facă voia lui si nu voia lui Dumnezeu. In impărăţia cerurilor nu sânt cu putinţă impărăţii in impărăţie. Asta au vrut "duhurile căzute si de aceea au căzut de la Domnul, Impăratul Slavei.

Sufletul care a căzut in cercul vălmăşagului gân­durilor, in atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, incearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulbu­rat ceva in lăuntru, in sufletul nostru, simţim un gol, o mahnire. Aceasta se intâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am imprăştiat, şi atmosfera iadului "se pogoară" (părintele Tadei intrebuinţa des acest cuvânt) asupra noastră.

Despre propovăduire

Nu trebuie propovăduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inimă atinge inima celuilalt. Să nu atacaţi niciodată, nu fiţi potrivnici nimănui. Dacă cel ce propovăduieşte vrea să-i intoarcă pe oameni de la vreun rău, să o facă cu blândeţe, smerenie si mare frică. de Dumnezeu.

Despre smerenie

Cum este un om smerit?

Cei smeriţi socotesc pe orice om mai presus decât ei - nu numai pe om, ci şi toată făptura.
Cum putem socoti o faptură mai presus de noi, clacă Dumnezeu ne-a impodobit cu minte, ne-a numit fii ai Săi?

Dacă veţi pune mâna pe inimă si veţi fi sinceri cu voi inşivă, veţi inţelege că sânteţi mai mici decât multe făpturi. Luati aminte la albină, cum zoreşte si trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună si o jumătate de zi, si adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai intoarce la stupul ei. Si cât se gândeşte omul la sine si cât işi plânge de milă. Sau priviţi furnica, cum nu osteneşte să poarte neincetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică si işi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm irnediat ceva în mâini, ne luăm degrabă mainile de pe acel lucru.

Eram de fată, odată, când o bunică l-a intrebat pe părintele Tadei ce să facă ca nepoţii ei să fie credincioşi. Trebuie ca bunica lor să fie totdeauna blândă, bună, să nu se supere niciodată, să fie totdeauna binevoitoare, să asculte totul - când, iată, nu vor să o asculte. Poate că acum nepoţii nu vor fi credincioşi, dar cândva, mai târziu, işi vor aminti de bunica lor şi amintirea ei îi va face mai buni...

Din cartea: Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita - Cum iti sant gandurile asa iti este si viata, Predania, 2005