O PREDICA DESPRE TOTI CRESTINII CARE BARFESC IN BISERICA...

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli.

Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.

Părintele a continuat:

- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.

Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei – se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.

- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti.

Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă……

Extras din Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004

SFATURI DESPRE MOARTE SI VIATA VIITOARE...RAI SI IAD... PR.PAISIE AGHIORITUL

 La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gânditi-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poţi suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute. Cum dar vei putea suferi să fii veşnic

Morţii vinovaţi

– Părinte, atunci când omul moare, conştientizează imediat în ce stare se află?

- Da, îşi revine şi spune: “Ce am făcut? Dar ce folos!”. Precum un om beat, care, de pildă, îşi omoară mama, râde, cântă, deoarece nu-şi dă seama ce a făcut, iar atunci când se trezeşte plânge, se tânguieşte şi spune: “Ce am făcut?”, tot astfel şi cei care în această viată fac neorânduieli sunt ca nişte beţi. Nu-şi dau seama ce fac, şi nu-şi simt vinovăţia lor. Însă abia atunci când mor le pleacă această beţie şi îşi revin. Li se deschid ochii sufletului lor şi îşi conştientizează vinovăţia lor, pentru că sufletul, atunci când iese din trup, se mişcă, vede şi percepe totul cu o repeziciune foarte mare.
Unii întreabă când va fi a Doua Venire. Însă pentru omul care moare se face într-un fel a Doua Venire, deoarece este judecat potrivit cu starea în care l-a aflat moartea.

- Părinte, cum sunt acum cei din iad?

- Sunt vinovaţi şi întemniţaţi, chinuindu-se potrivit cu păcatele pe care le-au făcut, şi aşteptând să se facă Judecata de Apoi. Există acolo condamnaţi cu pedepse mari, există însă şi vinovaţi cu pedepse mai uşoare.

- Dar Sfinţii şi tâlharul?

- Sfinţii şi tâlharul sunt în Rai, dar nu au primit încă slava desăvârşită, aşa cum nici vinovaţii din iad nu au primit osânda deplină. Deşi Dumnezeu a spus de atâtea veacuri: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor, cu toate acestea adaugă timp, amânând sfârşitul, deoarece aşteaptă să ne îndreptăm. Dar noi rămânând în ticăloşiile noastre, îi nedreptăţim pe Sfinţi, pentru că nu pot primi slava desăvârşită pe care o vor lua după Judecata de Apoi.

Rugăciunea şi parastasele pentru cei adormiţi 

– Părinte, morţii vinovaţi se pot ruga?

- Îşi vin întru simţiri şi cer ajutor, dar nu se pot ajuta pe ei înşişi. Toţi cei care se află în iad numai un singur lucru şi-ar dori de la Hristos: să trăiască cinci minute pentru a se pocăi. Noi, cei care trăim, avem posibilităţi de pocăinţă, în timp ce sărmanii răposaţi, nu-şi mai pot îmbunătăţi ei singuri starea lor, ci aşteaptă ajutor de la noi. De aceea suntem datori să-i ajutăm cu rugăciunea noastră.
Îmi spune gândul că numai zece la sută din morţii vinovaţi se află în stare demonică şi acolo unde sunt îl hulesc pe Dumnezeu precum fac diavolii. Nu cer ajutor, dar nici nu vor să primească ajutor. Ce poate să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceştia? Se aseamănă unui copil care se depărtează de tatăl său, îi risipeşte toată averea, iar pe deasupra îl mai şi înjură. Ei, atunci ce să-i mai facă tatăl său? Însă ceilalţi vinovaţi care au puţină mărime de suflet îşi simt vinovăţia lor, se căiesc şi suferă pentru păcatele lor. Cer ca să fie ajutaţi şi într-adevăr sunt ajutaţi de rugăciunile credincioşilor. Adică Dumnezeu le dă posibilitatea să fie ajutaţi mai înainte de a se face a Doua Venire. Şi precum în această viaţă, dacă cineva este prieten cu împăratul poate mijloci şi ajuta un vinovat, tot astfel şi cel care este prieten cu Dumnezeu poate mijloci la El prin rugăciunea sa şi astfel să mute pe morţii vinovaţi dintr-o “temniţă” în alta mai bună, dintr-o “celulă” în alta mai bună. Sau îi poate muta chiar într-o “cameră”, sau într-un “apartament”.

Aşa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi cu sucuri răcoritoare, etc, pe care le ducem atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciunile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic.
Dumnezeu vrea să-i ajute pe cei adormiţi, deoarece suferă pentru pierzania lor, dar nu o face pentru că are nobleţe. Nu vrea să-i dea diavolului dreptul să-I spună: “Cum îl mântuieşti pe acesta de vreme ce nu s-a ostenit?” Însă atunci când noi ne rugăm pentru cei adormiţi, îi dăm dreptul lui Dumnezeu să intervină. El se înduioşează mai mult atunci când facem rugăciune pentru cei răposaţi decât pentru cei vii.
De aceea şi Biserica noastră are rânduiala parastaselor. Parastasele sunt cel mai bun avocat pentru sufletele celor adormiţi. Au puterea să scoată un suflet chiar şi din iad. Şi voi să faceţi la fiecare Sfântă Liturghie colivă pentru cei adormiţi. Grâul are semnificaţia lui, căci spune Scriptura: “Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune”. În lume sunt unii care se îngreuiază să fiarbă puţin grâu şi duc la biserică stafide, covrigi, colaci, ca să facă preoţii parastas. Dar în Sfântul Munte vezi nişte bătrânei, sărmanii, care la fiecare Sfântă Liturghie fac colivă pentru morţi şi pentru Sfântul pe care îl prăznuiesc pentru a primi binecuvântarea lui.

- Părinte, cei care au murit de curând au mai multă nevoie de rugăciune?

Atunci când intră cineva în temniţă, nu-i vine mai greu la început? Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu, pentru ca să facă ceva şi pentru ei. Şi mai ales când ştim că cineva a fost nemilostiv – vreau să spun că părea a fi nemilostiv, pentru că se poate să credem că a fost aşa, dar în realitate să nu fi fost  şi a avut o viaţă păcătoasă, atunci să facem mai multă rugăciune. Sfinte Liturghii, Patruzeci de Sfinte Liturghii pentru sufletul aceluia şi să dăm milostenie săracilor pentru mântuirea sufletului său, pentru ca, rugându-se săracii “Dumnezeu să-l ierte“. Acela să fie înduplecat şi să-i miluiască. Şi astfel ceea ce nu a făcut acela facem noi pentru el. În timp ce un om care a avut bunătate, adică a avut intenţie de a face bine, chiar dacă viaţa lui nu a fost creştinească, numai cu puţină rugăciune este ajutat foarte mult.
Cunosc multe cazuri care mărturisesc cât de mult sunt ajutaţi cei adormiţi de rugăciunea oamenilor duhovniceşti. Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus plângând: “Părinte, nu am făcut rugăciune pentru un oarecare cunoscut de al meu care a murit şi de aceea mi-a apărut în somn spunându-mi: «De douăzeci de zile nu am mai primit nici un ajutor de la tine. M-ai uitat şi acum sufăr». Şi într-adevăr, îmi spuse acela, de douăzeci de zile m-am luat cu diferite treburi şi nici pentru mine nu m-am rugat”.

- Părinte, atunci când moare cineva şi rudele lui ne cer să ne rugăm pentru el, este bine să facem în fiecare zi câte un şirag de metanii (o sută de rugăciuni) până la împlinirea celor patruzeci de zile?

- Dacă faci rugăciune pentru el, pune şi pe alţi adormiţi. De ce să meargă un tren la destinaţie numai cu un singur pasager de vreme ce mai încap şi alţii? Câţi răposaţi, sărmanii, nu au nevoie de ajutor, dar nu au pe nimeni care să se roage pentru ei! Unii fac parastase foarte dese, dar numai pentru vreun apropiat de-al lor. Dar în felul acesta nu este ajutat nici acela, pentru că rugăciunea lor nu este atât de bine plăcută lui Dumnezeu. Dacă tot fac atâtea parastase pentru acel suflet, să facă în acelaşi timp şi pentru străini.

- Părinte, mă preocupă uneori mântuirea tatălui meu, pentru că nu a avut nici o legătură cu Biserica.

- Nu poţi şti judecata lui Dumnezeu şi nici dacă acela nu s-a pocăit în ultima clipă. Dar când te preocupă aceasta? În fiecare sâmbătă?

- Nu am urmărit acest lucru. Dar de ce să mă preocupe în fiecare sâmbătă?
- Pentru că pe această zi o pretind cei morţi.

- Părinte, morţii care nu au oameni să se roage pentru ei sunt ajutaţi de rugăciunile celor care se roagă pentru toţi morţii în general?

- Desigur că sunt ajutaţi. Eu, atunci când mă rog pentru toţi cei adormiţi, îi văd în somn pe părinţii mei, pentru că şi ei se mângâie de rugăciunea pe care o fac. De fiecare dată când se face Sfânta Liturghie la Coliba mea, fac şi un parastas de obşte pentru toţi adormiţii, şi mă rog pentru împăraţi, arhierei, etc, iar la urmă spun “şi pentru cei ale căror nume nu s-au pomenit”.
Dacă vreodată nu fac rugăciuni pentru cei adormiţi, îmi apar înainte morţi cunoscuţi. Pe o rudă de a mea care a murit în război am văzut-o stându-mi înainte după Sfânta Liturghie, în vremea parastasului, pentru că numele ei nu-l pomenisem la parastas alături de numele celorlalţi adormiţi, deoarece fusese pomenită la Proscomidie împreună cu eroii care au căzut în luptă. Şi voi să nu daţi să se pomenească la Sfânta Proscomidie numai numele bolnavilor, ci şi numele morţilor, pentru că mai multă nevoie de ajutor au aceştia.

Cel mai bun parastas pentru cei morţi

Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare aminte, nevoinţa pe care o facem pentru a ne tăia neputinţele şi a ne curăţa sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale şi de patimile sufleteşti, pe lângă faptul că ne pricinuieşte nouă uşurare, are ca rezultat şi uşurarea sufletelor celor adormiţi din tot neamul nostru. Cei adormiţi se bucură atunci când un urmaş de-al lor se află lângă Dumnezeu. Dacă noi nu suntem într-o stare duhovnicească bună, atunci suferă părinţii noştri adormiţi, moşii şi strămoşii şi tot neamul nostru. “Uită-te ce nepot am făcut!” spun ei şi se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună, se bucură pentru că şi ei au contribuit la naşterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit fel este obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiţi este străduinţa noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai şi astfel să trăim cu toţii împreună în viaţa cea veşnică.
Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nostru cel vechi ca să se facă nou, astfel încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalţi oameni, ci să se ajute atât pe sine însuşi, cât şi pe ceilalţi, fie ei vii sau morţi.

Îndrăzneala drepţilor la Dumnezeu

- Părinte, în Epistola Sfinţiei Voastre către fraţii începători scrieţi: “Cu toate că adevăraţii monahi îşi dau seama că bucuria de care se desfată în această viaţă este doar o parte din bucuria Raiului şi că în Rai va fi mult mai multă, totuşi, din multa lor dragoste faţă de aproapele, vor să trăiască pe pământ pentru a-i ajuta pe oameni cu rugăciunea, ca astfel Dumnezeu să intervină şi lumea să fie ajutată”.

- Scrie: “Vor să trăiască pe pământ ca să pătimească împreună cu oamenii şi să-i ajute cu rugăciunea”.

- Părinte, dar oare în cealaltă viaţă un călugăr virtuos nu va putea ajuta cu rugăciunea sa pe oameni?

- Da, şi în cealaltă viaţă va putea ajuta cu rugăciunea, însă nu va suferi. În timp ce aici împreună pătimeşte, nu petrece în bucurie, cu faţa zâmbitoare şi privire veselă. Şi cu cât suferă mai mult pentru aproapele său, cu atât mai mult este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască, iar aceasta este într-un anumit fel şi vestirea că aproapele este ajutat. Această bucurie paradisiacă este răsplătirea dumnezeiască pentru durerea ce o simte pentru fratele său.

- Părinte, adică Sfinţii pe care îi chemăm să ne ajute nu suferă împreună cu noi?

- Acolo nu este durere, copilaşul meu! In Rai să sufere? Oare nu se spune: “Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”? Iar Sfinţii privesc numai la răsplata dumnezeiască pe care o vor primi toţi oamenii care se chinuiesc în această viaţă şi aceasta îi face să se bucure. Dar oare Dumnezeu, Care are atâta dragoste, atâta milostivire, cum suferă această mare durere a oamenilor? O suferă deoarece ştie cât de mare este răsplata dumnezeiască care îi aşteaptă. Aşadar cu cât mai mult se chinuiesc oamenii aici, cu atât mai multă răsplată le pregăteşte Dumnezeu în cer. In timp ce noi nu vedem toate acestea şi de aceea pătimim împreună cu cei ce suferă. Iar cel care vede puţin aceste lucruri nu suferă atât de mult.

- Părinte, atunci când îl rugăm pe Dumnezeu pentru un oarecare răposat care nu are nevoie, se pierde această rugăciune?

- Cum să se piardă? Atunci când spunem “odihneşte pe robul Tău cutare“, iar acela în cealaltă viată se află într-o stare bună, nu se supără, ci mai degrabă este înduioşat. “Ia te uită, spune el, eu sunt într-o stare bună, iar aceia se neliniştesc”. De aceea, cuprins de mărinimie, ne ajută mai mult, rugându-se lui Dumnezeu pentru noi. Dar de unde poţi şti în ce stare se află acela? În mod firesc, mai întâi faci rugăciune pentru cei despre care ştii că prin viata lor au mâhnit pe Dumnezeu numai după aceea te rogi pentru toţi cei adormiţi.

Judecata de Apoi

- Părinte, cum se curăţă sufletul?

- Când omul lucrează poruncile lui Dumnezeu, săvârşeşte o lucrare lăuntrică şi se curăţă de patimi atunci mintea i se luminează, ajunge la înălţimea contemplaţiei, iar sufletul străluceşte şi devine aşa cum a fost mai înainte de căderea celor întâi zidiţi. Dar în această stare se va afla după învierea morţilor. Însă omul îşi poate vedea învierea sufletului său mai înainte de învierea obştească dacă se va curăti cu desăvârşire de patimi. Trupul lui va fi atunci îngeresc, nematerialnic şi nu va mai dori hrana cea pămâtească.

- Părinte, cum se va face Judecata de Apoi?

- La Judecata de Apoi se va descoperi într-o clipă starea fiecărui om şi el se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie. Fiecare va vedea ca la televizor halul sufletului său şi starea duhovnicească a celuilalt.
Se va oglindi în aproapele său, după care va pleca capul şi va merge la locul lui. Atunci nu va putea spune, de pildă, o noră ce stătea picior peste picior înaintea soacrei ei care cu piciorul rupt îngrijea de nepoţelul ei: “Hristoase, de ce o bagi pe soacra mea în Rai, iar pe mine nu?”, deoarece îi va apărea înaintea ochilor ei acea scenă. Îşi va aduce aminte de soacra ei care deşi avea piciorul rupt îngrijea de nepoţel şi nu va avea îndrăzneala să meargă în Rai, căci nici nu va încăpea în el. Sau monahii vor vedea greutăţile, încercările pe care le-au avut mirenii şi cum le-au înfruntat şi, dacă nu au trăit cum trebuie, îşi vor pleca capetele şi se vor îndrepta singuri într-acolo unde vor trebui să fie. Şi monahiile care nu au plăcut lui Dumnezeu vor vedea acolo mame eroine, care nici făgăduinţe nu au făcut, nici binecuvântările şi posibilităţile lor nu le-au avut, dar care s-au nevoit şi au ajuns la o stare duhovnicească înaltă. Iar ele, călugăritele, se vor ruşina, văzând cu ce fel de lucruri josnice s-au ocupat şi s-au chinuit. Aşa îmi spune gândul că va fi Judecata. Adică Hristos nu va spune: “Tu, vino-ncoace! Ce ai făcut?” sau: “Tu vei merge în iad, iar tu în Rai”, ci fiecare se va compara pe sine cu celălalt şi se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie.

Viaţa ce va să fie

- Părinte, am adus dulciuri să le împărţiţi.

- Uită-te cum se bucură! În cealaltă viată vom spune: “De ce lucruri neînsemnate ne bucuram! Cât demult ne emoţionau acelea!”. În timp ce acum ne tresaltă inima văzându-le.

- Părinte, cum vom putea înţelege aceasta încă de acum?

- Dacă o veţi înţelege de acum, nu o veţi spune în cealaltă viată. Oricum, cei care se află acolo sus o duc bine. Ştii ce lucru de mână fac ei acolo sus în cer? Slavoslovesc pe Dumnezeu.

- Părinte, de ce trupului mortului i se mai spune şi “rămăşiţe pământeşti”?

- Deoarece este ceea ce rămâne de la om aici pe pământ, după moartea lui. Căci adevăratul om, care este sufletul, se suie la cer. La Judecata de Apoi Dumnezeu va învia şi trupul, deoarece cu el a trăit şi a păcătuit. In cealaltă viată toţi vor avea acelaşi trup – trup duhovnicesc – aceeaşi înălţime şi cei scunzi şi cei înalţi, aceeaşi vârstă şi tinerii şi bătrânii şi pruncii, deoarece sufletul este acelaşi. Adică va exista o vârstă îngerească.

- Părinte, în cealaltă viată cei care vor fi în iad îi vor vedea pe cei care vor fi în Rai?

- Ascultă, aşa cum în vreme de noapte cei care sunt afară în întuneric îi văd pe cei care sunt înlăuntrul unei camere luminate, tot astfel şi cei care se află în iad îi văd pe cei care sunt în Rai. Iar aceasta va fi pentru ei un iad şi mai mare. Şi iarăşi, precum cei care în timpul nopţii se află în lumină şi nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care se vor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiţi ar suferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora şi astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo “nu este durere…”. Şi nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-şi vor aduce aminte că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. “In ziua aceea vor pieri toate gândurile lui”, spune psalmistul. Pentru că de şi-ar aduce aminte, cum ar mai fi Rai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alţi oameni, şi nici nu-şi vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-şi vor aduce aminte de păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gândul că L-au mâhnit pe Dumnezeu.
Iar cantitatea de bucurie a fiecărui suflet din Rai va fi diferită. Unul va avea un degetar de bucurie, altul un pahar, iar altul un bazin întreg. Insă cu toţii se vor simţi deplini şi niciunul nu va cunoaşte mărimea bucuriei şi a veseliei celuilalt. Bunul Dumnezeu le-a rânduit astfel pentru că, dacă ar cunoaşte unul că celălalt are mai multă bucurie, atunci nu ar fi Rai, deoarece ar exista nemulţumirea: “De ce acela să aibă mai multă bucurie, iar eu mai putină?”. Adică în Rai fiecare va vedea slava lui Dumnezeu potrivit cu curăţia ochilor sufletului său. Iar măsura în care fiecare va vedea slava lui Dumnezeu nu va fi hotărâtă de El, ci va depinde de propria curăţie.

- Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai.

- Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistentă, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta. Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.
Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, desnădejde sau este stăpânit de ură, invidie, etc, atunci trăieşte iadul. In timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate, etc, atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucuria şi durerea. Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: “A venit fratele tău din America“, etc, şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare sufletul este cel care simte. Toate acestea nu le creează probleme de conştiinţă? Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai trezit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: “Bine că a fost numai un vis!”. Adică sufletul participă şi la bucurie şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gânditi-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poţi suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute. Cum dar vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte?  în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?

- Părinte, de atâta vreme ne nevoim să nu mergem în iad, şi oare acolo să sfârşim?

- Dacă nu avem minte, acolo vom merge. Eu mă rog ca să meargă ori toţi în Rai, ori niciunul în iad. Nu spun bine? Este foarte dureros ca, după atâtea pe care le-a făcut Hristos pentru noi oamenii, să mergem în iad şi astfel să-L mâhnim. Dumnezeu să păzească ca nu numai om, dar nici măcar pasăre să nu meargă în iad.
Bunul Dumnezeu să ne dea pocăinţă adevărată pentru a ne găsi moartea într-o stare duhovnicească bună şi astfel să ne sălăşluim în Împărăţia Lui cea cerească. Amin“.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicesti vol 4, Viata de familie

Doamne ajuta si post binecuvantat in urcare treptelor sale spre urcusul Invierii lui Hristos...

BISERICA ORTODOXA ESTE IN PERICOL DE ECUMINICIZARE..STRIGATUL MUT AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN KANDIOTIS

BISERICA NOASTRĂ ESTE ÎN PERICOL!

Citiţi şi: Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos şi Sfântul Vlasie: SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL DESPRE CATOLICI

Sfântul Marcu, Mitropolitul Efesului, Evghenicul. Se numeşte aşa pentru că este altul decât Sfântul Marcu Evanghelistul. Vom spune câteva cuvinte despre Sfântul Marcu al Efesului.

***

 

Dar a trăit într-o perioadă foarte dificilă. Într-o perioadă în care Bizanţul era în declin. Bizanţul a fost statul pe care l-a întemeiat Constantin cel Mare, cu capitala la Constantinopol. A fost cel mai mare stat al lumii antice, stat care, ca un arbore imens, şi-a întins ramurile în Răsărit şi în Apus. A fost ce sunt astăzi America şi Anglia; sau, mai bine zis, Anglia şi America nu sunt nimic în comparaţie cu Imperiul Bizantin. Slavă mare. Acolo, biserici strălucitoare (Sfânta Sofia), acolo, părinţi şi dascăli, acolo, flori şi roade ale Bisericii, tot ce are lumea mai frumos. A ţinut Bizanţul – câţi ani? – O mie de ani! Şi a propovăduit Evanghelia în mod misionar în întreaga lume. Dar acum, în epoca Sfântului Marcu, erau deja ultimii ani ai Imperiului Bizantin. Bizanţul „îşi trăgea ultimele răsuflări”, îşi dădea duhul, murea. Pentru că, după cum mor oamenii, mor şi popoarele. Şi au murit popoare şi popoare până acum. Dar mă tem, fraţii mei, ca nu cumva şi poporul nostru să moară, un popor istoric, care durează de cinci mii de ani. Există acest pericol, dacă nu ne trezim toţi, mici şi mari, din toate partidele şi taberele, şi nu dobândim o unitate creştină.

Acest mare sfânt şi mărturisitor al Credinţei noastre Ortodoxe s-a născut în 1392. Unde s-a născut, în ce cetate? O, cetatea care l-a născut! Nu este elin şi nu este creştin ortodox cel care aude numele acestei cetăţi şi nu se emoţionează. S-a născut în cetatea visurilor noastre, în Constantinopol!
S-a născut din părinţi binecinstitori şi bogaţi, care şi-au dorit realizarea copilului lor. Inteligent şi studios cum era, a studiat la diferite şcoli şi a audiat mulţi profesori. În felul acesta, a dobândit o aleasă educaţie. Îl ştia pe Homer pe de rost! Acum, dacă vei întreba vreun copil de elin, nu ştie nici măcar un vers din Homer. Păcat de banii pe care îi cheltuieşte statul cu şcolile. Englezii îl ştiu pe Homer, germanii îl ştiu pe Homer. Noi? Nimic. O, patrie, unde ai ajuns cu politicienii care se laudă în Parlamentul elinilor că au „îngropat” – ei, groparii – frumoasa limbă elină!…
Aşadar, Marcu Evghenicul a studiat operele antice. Însă, înainte de toate, citea zi şi noapte şi avea sub perna sa – ce carte? – Sfânta Scriptură. A învăţat foarte bine Scriptura şi a devenit unul din cei mai înţelepţi profesori din Constantinopol. Cu această zestre, a devenit apoi monah, diacon şi preot al Bisericii, iar, în cele din urmă, mitropolit al istoricei cetăţi Efes.

Aşadar, atunci, statul îşi trăgea ultimele suflări. Cetatea era ameninţată de un duşman îngrozitor. Era ameninţată de Mahomed, care a pornit din Arabia şi a ajuns până în Constantinopol şi l-a împresurat. Împărat era Ioan Paleologul, fratele lui Constantin Paleologul, ultimul împărat. În această clipă dificilă – ce-a făcut Ioan? Şi-a întors privirile sale nu spre Dumnezeu, Tatăl nostru, ci a căutat o alianţă cu Occidentul. Ca şi noi, care căutăm alianţă când cu Occidentul şi America, când cu Orientul şi cu Rusia, şi niciodată cu Dumnezeu! În timp ce Elada singură, dar cu Dumnezeu, este atotputernică. „Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi,… căci cu noi este Dumnezeu”! (Isaia 8, 9-10 şi Pavecerniţa Mare).
Aşadar, Ioan Paleologul şi-a întors privirile spre Occident. Dar acolo, stăpânea papa atunci. Avea putere. Ridica şi cobora principi şi împăraţi. Înaintea sa, stăteau drepţi guvernatorii Italiei, ai Franţei, ai Germaniei şi alţii. Aşadar, Ioan a făcut păcatul de a cere ajutor de la papă împotriva lui Mahomed, care împresurase Constantinopolul. Şi s-a dus în Occident, luând cu el o mare suită. Printre membrii suitei, era şi Marcu Evghenicul, ca om educat şi erudit, ce era capabil să întreţină convorbiri cu catolicii.
S-a dus la papa. Slăviţii strănepoţi ai lui Constantin cel Mare s-au prezentat înaintea lui ca nişte cerşetori, tremurând înaintea lui. Şi acesta ce pretenţii avea? Să i se închine şi să-i sărute pantoful! Ce să facă?! S-au închinat şi i-au sărutat pantoful.
Apoi, a început dialogul. Este mare istoria, nu este posibil să le povestim pe toate. În cele din urmă, când la Ferrara şi când la Florenţa (1438-1439), a avut loc înţelegerea, un pact dezonorant. Adică: a făcut papa un document şi i-a obligat pe ortodocşi să semneze că acceptă toate rătăcirile şi ereziile lui şi primatul, dictatura şi sistemul totalitar cu care conduce.
Erau mulţi însoţitorii lui Ioan Paleologul. Şi toţi semnau, semnau, semnau… Deodată, apare un „nu”. Cineva a spus: „Eu nu semnez”. Unul era. Îl roagă patriarhul, îl roagă ceilalţi episcopi, îl roagă împăratul.
- Nu, zice. Eu nu trec de partea papei, voi rămâne ortodox. În felul acesta, s-a semnat pactul de dezonoare. Papa a întrebat:
- Au semnat toţi?
- Toţi, Sanctitate, în afară de unul.
- Cine este acesta?
- Marcu al Efesului.
- A, zice papa, el n-a semnat? Nu am făcut nimic…
Vedeţi?! O singură semnătură a unui singur luptător pentru Ortodoxie are valoare mai mare decât o mulţime de semnături ale oamenilor mici şi lipsiţi de importanţă.
S-au întors în Constantinopol. Poporul, revoltat împotriva acestei înţelegeri trădătoare, a ieşit şi l-a primit cu cinste doar pe Marcu Evghenicul. Deoarece acesta, un singur om, a ţinut Ortodoxia, urmând Sfântului Atanasie cel Mare. După cum Marele Atanasie a ţinut 50 de ani Ortodoxia pe umerii săi, ca un alt Atlas, aşa şi Marcu Evghenicul a ţinut Credinţa noastră Ortodoxă în acele vremuri grele. De aceea, suntem recunoscători Sfântului Marcu pentru rezistenţa sa eroică.

***

Câţi ani au trecut de atunci? Calculaţi. Aproape 500-600 de ani. Şi iarăşi, acum şi noi suntem ameninţaţi ca neam care i-a succedat Bizanţului. Şi micul nostru neam şi chiar Biserica noastră sunt în pericol. Duşmanii sunt mulţi! Doar cei nesimţiţi nu-i zăresc, doar aceia al căror gând este doar la bani, la mâncare, la erotisme… Mici şi neimportanţi, oameni cu deprinderi de fiară am ajuns, oameni împietriţi, fără idealuri lăuntrice mari.
Iubiţii mei, Biserica noastră este în pericol:
- Este în pericol de la Răsărit, de la Apus, de la Miazăzi şi de la Miazănoapte, este în pericol din toate părţile.
- Este în pericol din partea ereziilor, a francilor (catolicilor) şi a papei, care e unul şi acelaşi lucru. Toţi câţi se duc în afară, în Australia şi la Toronto, îl văd acolo pe papa, care încearcă să distrugă elenismul ortodox.
- Este în pericol din partea protestanţilor.
- Este în pericol din partea iehoviştilor, biciul umanităţii, taifunul sionismului.
- Este în pericol din partea ateilor marxişti, care, deşi nu-L acceptă pe Dumnezeu, promit „paradisuri”, pentru a instaura pe pământ iadul.
- Este în pericol…, este în pericol…, este în pericol…
După cum a spus un sfânt din zilele noastre, dacă nu vom fi atenţi, va veni vremea în Elada în care unii vor fi catolici, alţii – protestanţi, unii – iehovişti, alţii – penticostali, unii – atei, alţii – necredincioşi, unii – marxişti, alţii… Şi ortodocşi? Nu vor exista!
O, fraţii mei, cui vorbesc? La morţi, la pietre? Vouă vă vorbesc! O simţiţi? Nu vorbesc ca să treacă timpul. Eu simt în adâncul sufletului că Ortodoxia este mama noastră, dulcea noastră mamă. Dacă se stinge Biserica, s-a stins soarele. Mai bine să se stingă soarele, decât Ortodoxia. De aceea, să repetăm şi noi cuvintele poetului Kristalli:
„O, Ortodoxie! Dulce mamă,
Ce glas frumos trimiţi prin clopot
Şi cât de mult urneşte inima noastră acest glas!
Acea cruce din clopotniţele noastre, răspândind atât de multe raze de aur,
Varsă în adâncurile noastre, în suflet, atât de multe nădejdi dulci şi de aur!”. 

(Omilia Mitropolitului Augustin Kandiotis al Florinei, Prespelor şi Eordeei, în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, duminică, 19.01.1986)

Sursa: http://acvila30.ro

Doamne ajuta...

Arhim. Ioil Konstantaros: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

Arhimandrit Ioil Konstantaros:

 Lectura apostolică din

Duminica de după Botezul Domnului

(Efeseni 4: 7-13)

Fraţii mei, lectura apostolică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici, este plină de importante şi înalte înţelesuri. De aceea, este nevoie să privim această lectură şi într-o scurtă traducere şi apoi să ne oprim asupra a două puncte foarte importante, pe care le subliniază Apostolul neamurilor:

Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: „Suindu-se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor”. Iar aceea că: „S-a suit” – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi i-a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

 a) Din atâtea înţelesuri revelatoare, să luăm aminte pentru început la acela pe care-l subliniază apostolul iniţial, că s-au împărţit diferite harisme duhovniceşti „după măsura darului lui Hristos”. Şi subliniază că s-au oferit „fiecăruia”. Adică fiecărui credincios. Nu există credincios care să nu fi primit măcar o harismă. Şi aceste harisme Domnul le-a împărţit potrivit Înţelepciunii şi Dreptăţii Lui, în asemenea mod, încât fiecărui om să i se potrivească harismele, analog cu puterea şi rezistenţa lui.

Aceasta înseamnă, pe de-o parte, că absolut nimeni nu are dreptul să se laude în mod egoist cu harismele sale, deoarece toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, nu trebuie niciodată să-i invidieze pe aceia care au primit harisme mai multe sau mai înalte.

Toate, dar toate, sunt darurile Domnului pe care în Atotînţelepciunea Sa a considerat că trebuia să le dăruiască.

Acum, care sunt aceste harisme şi daruri ale lui Dumnezeu? Deja apostolul le-a prezentat tuturor credincioşilor. Unul, de pildă, poate să dispună de credinţă, iar altul să formuleze şi să exprime cu acrivie dogmatică această „credinţă predată sfinţilor o dată” (Iuda 3). Unul poate că a primit harisma rugăciunii şi desigur a rugăciunii inimii. Altuia poate că i s-a dat rara harismă misionară şi râvna de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu la alte popoare, care nu L-au cunoscut încă pe Hristos. De asemenea, la altul poate că există harisma administrativă, de care atâta nevoie are Biserica noastră Luptătoare, iar altul poate că drept-învaţă Cuvântul Adevărului, fără a se teme de ameninţările mai marilor săi, şi aceasta, deoarece propovăduieşte Adevărul exact (cu acrivie) şi nu are a se teme de nimic, încât să i se găsească ceva şi pentru asta să fie „legat”. Şi, în general, există atât de multe harisme, încât ar fi necesar foarte mult spaţiu numai pentru a le enumera cineva.

b) După această constatare atât de importantă ajungem la al doilea punct principal. Care este scopul pentru care Dumnezeu ne dăruieşte aceste importante harisme? La această întrebare răspunde din închisoare marele Apostol şi ne subliniază: „12. spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea Trupului lui Hristos, 13. până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”. 

Aşadar, scopul harismelor noastre este în mod deosebit vrednic de luare aminte. El este pentru a le folosi în înaintarea noastră duhovnicească şi la „desăvârşirea” noastră. Fireşte, nu numai a noastră, ci şi pentru folosul şi zidirea celorlalţi fraţi ai noştri. Adică fiecare din noi trebuie să valorifice talanţii şi harismele lui. Să le cultive pe cât mai mult posibil, pentru că în ultimă instanţă, acest dar al harurilor este cel care ne duce la ceea ce numim „după asemănare” şi ne deschide drumul către Biserica Triumfătoare, „împreună cu toţi sfinţii”. 

Într-adevăr, cât ar putea să ajute la „zidirea Trupului lui Hristos” cel care dispune de harisma de a învăţa-drept şi de a mărturisi astăzi, când toate arată că râvna pentru tradiţiile strămoşeşti se veştejeşte? Cât ar fi de întăriţi simpli credincioşi ai Bisericii noastre, când cei care sunt puşi să păzească Termopilele cel duhovnicesc s-ar ridica împreună împotriva„barbariilor” blestematului ecumenism şi a cancerigenului sincretism religios? Şi cât de mult ar ajuta apoi atâtea suflete, în multe altele nobile, însă aflate în înşelare şi erezie, suflete care însetează de adevăr, ca să afle harul lui Dumnezeu, care se află doar în Biserica noastră Ortodoxă? Şi, fireşte, în aceste condiţii putem să vorbim în continuare şi despre actele de binefacere şi de iubire, care sunt atât de necesare societăţii noastre, însă fapte care trebuie să fie întemeiate nu doar pe un simplu sentimentalism sau pe orice tip de umanism, ci pe unicul Adevăr pe care îl deţine, îl păstrează şi îl propovăduieşte Biserica noastră. Însă un singur lucru este sigur: În fiecare epocă, însuşi Conducătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, arată aceste diamante ale harului – adică pe sfinţii, care drept-învaţă cu orice preţ şi consecinţă  – şi continuă să călăuzească Trupul Bisericii la adevărata unitate a Sfinţeniei, departe de variatele „folcloruri religioase”, care pe toţi cei neştiutori îi lasă să persiste în înşelare, iar tuturor celor care cunosc teologia şi cunosc şi persoane şi lucruri, şi fapte, le creează o mare amărăciune, dar şi o dreaptă indignare.

1. Fraţii mei, este vrednic de multă cinste şi răsplată creştinul care prin darurile harului aduce ca roadă virtutea spre slava sa, dar în acelaşi timp se interesează şi de desăvârşirea şi creşterea credincioşilor. Dimpotrivă, e vrednic de pedeapsă, iar dacă nu există pocăinţă o va primi numaidecât, cel care, deşi are harisme „spre zidire”, fie le lasă necultivate, sau – mai rău – le foloseşte spre scandalizarea credincioşilor şi spre necăjirea Bisericii noastre Luptătoare. 

Fie ca acest dar al Domnului nostru Iisus Hristos să ne desăvârşească, să ne încălzească şi să ne zidească, aşa încât viaţa noastră de fiecare zi să ne arate nu căldicei, ci mai degrabă creştini-ortodocşi râvnitori. Amin. 

sursa

http://acvila30.ro/arhim-ioil-konstantaros-duminica-de-dupa-botezul-domnului/

O PREDICA CONTRA ECUMENISTILOR SI TUTUROR EREZIILOR DIN LUME...

Predica Parintele Matei Vulcanescu...

Doamne ajuta...

PREDICA LA DUMINICA A DOUA DUPA RUSALII..MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS AL FLORINEI..

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA PREDICĂ LA DUMINICA A DOUA DUPĂ RUSALII

MAREA ŞI “PESCARII DE OAMENI”

“În vremea aceea Iisus umbla pe lângă Marea Galileei…”

(Matei 4 ,18)

*

Iubiţii mei, aţi auzit Evanghelia? Întreb, pentru că mulţi au urechi, dar nu numai că nu vor să asculte Evanghelia, ci îşi bat şi joc de ea. Zic: Evanghelia s-a învechit, astăzi nu mai este valabilă…

Acestea le zic oamenii aşa-numiţi cultivaţi. Au învăţat ceva carte, să scrie şi să citească, au primit o hârtie şi-şi închipuie că au rezolvat toate problemele şi că numai mai au nevoie de acum de Dumnezeu. Şi în zilele noastre aceştia s-au înmulţit. Evanghelia a fost pentru „în vremea aceea”, – zic ei cu ironie. Ce le vom răspunde?

Odată, pe când eram în Tesalonic, păşind pe drum am văzut pe cineva căţărându-se pe un stâlp de telegraf, şi de acolo scuipând continuu.

- Ce faci acolo? i-au strigat.
- Voi stinge soarele! zice.
Nu era în toate minţile. Aşadar, dacă e nebun, cel ce va crede că prin nebunia lui va stinge până şi soarele – care desigur că odată se va stinge singur, ca şi candela -, incomparabil mai nebuni sunt cei care cred că prin cuvintele lor vor putea să stingă Evanghelia lui Hristos, care este Soarele cel Neapus.
Despre Domnul nostru Iisus Hristos zicem “acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin”.
Şi, într-adevăr, au trecut atâtea veacuri, dar cuvintele pe care le-a spus Hristos sunt valabile, au putere, se referă şi la noi, sunt aplicabile, toate au fos rostite pentru toţi oamenii fără excepţie.

***

În Palestina, la Sfintele Locuri, există un lac, care se numeşte Lacul Galileii sau al Tiberiadei sau, pentru că este întins, îi zic şi mare. De sus, din avion, crezi că are formă de harpă – chitară; cei care au fost la Sfintele Locuri l-au văzut. Apele lui sunt foarte curate; provin din izvoarele munţilor înalţi acoperiţi de zăpadă. De acolo coboară gârliţe şi râuleţe şi ajung în el. Acolo vine şi râul Iordan. Apele lui se varsă în lac, şi toate apele care prisosesc pleacă din cealaltă parte a ei şi continuă. Binecuvântat râu, binecuvântat lac.

Sunt frumoase lacurile. Ia, închipuiţi-vă pământul să fi fost în întregime uscat, secetos, fără nici un strop de apă, cum este Luna. Închipuiţi-vă această uscăciune, ca în Sahara. Gârliţele, râuleţele, lacurile, mările dau o frumuseţe şi un har deosebit planetei noastre, unică în univers. Însă va veni o zi – o spune Apocalipsa – când – ce se va întâmpla? – apele cele curate în care trăiesc peştii, pe care i-a zidit Dumnezeu pentru om, vor deveni amare şi din cauza apelor amare vor muri mulţi oameni (vezi Apocalipsa 8:11). Şi lucrul acesta deja îl vedem.
Mitropolia Florinei are multe lacuri. Eu o numesc Mitropolia cu cele cinci lacuri. Unul din acestea este Vegoritida sau Lacul Sfântului Pantelimon. Am mers deci acolo şi am văzut nişte pescari trişti.
- Nu e peşte, mi-au spus.
- De ce?
- Pentru că apele au devenit amare…
- Cum s-au făcut amare?
- De la canalizările fabricilor care se varsă aici. Pleacă peştii!

Îmi spunea un bătrân pescar din Vegoritida că bunicul lui prindea mai demult acolo un peşte care se numeşte somn. Era de 40 kg şi mâncau în casă o săptămână din el. Acum… Şi nu doar în lacurile mici. Un lac mare este şi Marea Mediterană, lacul marilor state: Spania, Franţa, Italia, Elada, Turcia, Cipru, Egipt, Libia, Maroc, toate în ea privesc. În acest mare lighean, cad murdăriile de canal a cca. 70 mari oraşe. Şi deja oamenii de ştiinţă sună clopoţelul pentru poluare; peste puţin timp nu va mai exista peştişorul.
Dar ce-am păţit de vorbesc despre lacuri şi mări? Evanghelia mi-a oferit prilejul. Am auzit astăzi spunându-se că Hristos „mergea pe lângă Marea Galileii” (Matei 4, 18). Acolo s-a dus Hristos, Care iubeşte cele frumoase, făpturile pe care El însuşi le-a plăsmuit. Se plimba pe lângă acel lac fermecător. De ce S-a dus acolo? Oare ca să respire aer curat? S-a dus pentru un scop mult mai înalt. S-a dus, ca să-şi aleagă pe ucenicii Lui, personalul prin care avea să înoiască lumea. Nu s-a dus nici la Roma, nici la Atena, nici în vreun alt loc din centrele culte. S-a dus la mare, lângă pescari.

A văzut acolo două bărci. Într-una, doi fraţi, Petru şi Andrei, aruncau mreaja să pescuiască. În cealaltă, alţi doi fraţi, Ioan şi Iacov împreună cu tatăl lor Zevedeu, dregându-şi şi aranjându-şi mrejele lor. Şi i-a chemat. Lăsaţi, zice, aceste mreje, urmaţi-Mă şi Eu vă voi da Har; vă voi face , veţi pescui suflete. Şi ei? „Îndată” L-au urmat (Matei 4, 19-22). Acest cuvânt „îndată” cântăreşte mult. Ce vrea să însemneze „îndată”? „Imediat”, fără ezitare. N-au spus mâine, poimâine, după o lună, după un an. Imediat au spus „prezent”, cum face soldatul faţă de ofiţer. Au lăsat bărci, mreje, rude, şi-au venit lângă Hristos.

***

Iubiţii mei, dacă ar veni astăzi Hristos şi ar spune “Veniţi cu Mine, lăsaţi toate şi urmaţi-Mă!”, cine L-ar urma? Unul va zice: Ce zici acum, sunt nebun să las toate?… Altul va zice: Cât îmi vei da?… Vor bani. Dacă Hristos ar fi rânduit un profit, mulţi ar fi acceptat; aşa…, nici unul.

Din alte neamuri, (Italia, Franţa, Germania şi altele), pornesc misionari pentru Africa şi Asia şi muncesc, punându-şi viaţa în primejdie. Din Elada? Trei milioane au plecat în afară; însă nu pentru misiune, ci ca să muncească şi să facă bani. Odată plecau şi de la noi şi se duceau în altă parte, ca să propovăduiască Evanghelia. Dacă, de pildă, în Rusia, în Bulgaria, în Serbia sunt astăzi creştini ortodocşi, aceasta se datorează faptului că nişte tineri minunaţi au plecat din Constantinopol şi din Tesalonic şi s-au dus acolo şi i-au făcut creştini. Acum, rar se mai găseşte vreun misionar. Un asemenea om a fost pururea pomenitul Ioan Aslanidis, un copil harismatic şi minunat, inteligent, foarte înzestrat. Acesta m-a ajutat şi am înălţat la 1020 m de Florina, crucea aceea mare de 30 m, lucrare la care altul nu s-ar fi angajat. Îi spuneau atunci unii: Câţi bani îţi dă episcopul? Şi când au aflat că nu e plătit, îi spuneau: Tu eşti prost? Dacă nu primeşti bani, de ce stai lângă episcop?… S-a scârbit de mentalitatea lor şi a plecat. S-a dus jos în Africa, a devenit misionar cu numele de Cosma (a luat numele Sfântului Cosma Etolianul), şi a adus pe mulţi la Hristos.

Rari sunt astfel de oameni în vremurile noastre. Biserica cheamă la misiune şi “creştinii de apă dulce” zic: Eu nu mă fac misionar, este un lucru greu. Cheamă la preoţie, dar părinţii nu-şi dau nici măcar un copil să slujească Bisericii ca cleric. Un copil bun îi spune tatălui său că vrea să se facă preot. Şi acesta, mai-mai să-l omoare!

Deci, misionar nu te faci, preot nu te faci. Ei, atunci îţi cer altceva, cel mai uşor lucru. Nu-ţi spun să ridici un munte; te pun să ridici o pietricică. Ce pietricică? Mersul la biserică. Auzi clopotul că bate? Te cheama Hristos. Du-te la biserică. Du-te să te închini şi să-L adori pe Dumnezeu. Du-te să-I spui un mulţumesc. Am spus-o şi altă dată: 168 de ore are săptămâna. O oră ne cere Dumnezeu, atât durează Dumnezeiasca Liturghie de la “Binecuvântată este împărăţia Tatălui…” până la “Pentru rugăciunile…”. Intră în biserică, adu-ţi aminte că eşti om, spune un “Slavă Ţie, Dumnezeule”, un “Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului”, un “Pomeneşte-mă Doamne”.

Altfel? Asta n-o facem, cealaltă n-o facem, iar la sfărşit ne va pedepsi Dumnezeu. Şi vin zile rele şi viclene…

***

Iubiţii mei, vedeţi ce prilejuri şi ce teme de discuţie ne oferă Evanghelia, despre care unii cred că s-a învechit? Şi nu am trecut la tâlcuire. Doar ne-am atins de versetul, care zice: “Iisus mergea pe lângă mare”.

Fie ca aceste cuvinte sărace să le împlinim şi să trăim evanghelic. Şi Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi pe toţi. Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Sfântului Gherman, Prespe 21-06-1987.

Sursa.. http://acvila30.ro/predica-la-duminica-a-doua-dupa-rusalii-marea-si-pescarii-de-oameni-mitropolitul-augustin-de-florina/


Doamne ajuta...

PREDICA PS LONGHIN( PR.MIHAIL JAR ) LA CONSTANTA 29 IUNIE 2013

Un sfat si cuvinte de folos pentru preoti cat si mireni de la IPS LONGHIN ca invitat de onoare a IPS TEODOSIE de ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel la Constanta..

Doamne ajuta...

A SOSIT VREMEA DRAGII MEI CAND TREBUIE SA MARTURISIM ADEVARUL..PR MELCHISEDEC VELNIC

Dragii mei, poate va spune cineva că va fi doar o lege, dar noi ne vom vedea de viața și de credința noastră mai departe. Nu, dragii mei! Legiferarea păcatelor împotriva firii, a sodomiei, a gomoriei – păcate pentru care în Vechiul Testament, vă amintiți foarte bine, Dumnezeu a trimis foc din cer –, legiferarea acestora atrage pervertirea firii, are consecințe asupra întregului neam.




Au sosit vremurile, dragii mei, când trebuie să mărturisim Adevărul. Au sosit vremurile când trebuie să ne detașăm, să despărțim apele tulburi de apele limpezi. E timpul să spunem răului că este rău și binelui că este bine, nu să amestecăm binele cu răul.

Doamne ajuta...

PREDICA LA ZIUA SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL..PR..LEONTIE FUSA

Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli, mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, stapanului tuturor rugativa, pace lumiii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Condacul 1:

Pe cei ce impreuna cu oamenii s-au aratat mai inainte ingereste cugetand, si acum cu ingerii fiind, cu cantari ingeresti si lui Dumnezeu cuvioase, sa laudam pe intai statatorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbavitorii sufletelor noastre, strigand: Bucurati-va Petru si Pavele, Apostolilor!

Icosul 1:

Fara de inceput fiind cu vremea, inceput de vreme a luat facatorul vremurilor Dumnezeu-Cuvantul si, trimis fiind la noi de la Tatal, apostol preales te-a aratat pe tine, Petre. Pentru aceea cantam tie:



Bucura-te, al cetei ucenicilor incepatorule;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos tainuitorule;

Bucura-te, decat toti cuvantatorii de Dumnezeu mai inaltule;

Bucura-te, decat iconomii duhului mai intaiule;

Bucura-te, ca pe Hristos tie Tatal L-a descoperit;

Bucura-te, ca pe acesta Adevarat Dumnezeu l-ai propovaduit;

Bucura-te, piatra a Bisericii prea nesfaramata;

Bucura-te, temelie a marturisirii prea intemeiata;

Bucura-te, incepatura cea in chipul stihiilor a credintei;

Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;

Bucura-te, prin care Hristos s-a slavit;

Bucura-te, prin care satana a fost rusinat;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 2:

Vederea ta cea intelegatoare curatind-o, ai intrat in sanurile parintesti, o, minune, si printr-insele ai vazut, fara ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu impreuna fara de inceput cu Tatal si cu Duhul; si propovaduindu-L pe dansul ai strigat: Aliluia!

Icosul 2:

Luminat fiind de fulgerari neapropiate intelegerii, cand ti s-a aratat din cer Lumina, care biruia lumina soarelui, ai fost tras, Pavele, spre credinta indumnezeita, si vas alegerii te-ai facut. Pentru aceea auzi:



Bucura-te, privitorule al luminii celei nemarginite;

Bucura-te, tainuitorule al tainelor lui Hristos;

Bucura-te, ritorului cel bine graitor al Bisericii;

Bucura-te, preaintelepte propovaduitor al lumii;

Bucura-te, ca intru tine vietuieste Hristos, Care pentru lume S-a rastignit;

Bucura-te, ca pana la al treilea cer te-ai suit;

Bucura-te, ca la inaltimea Raiului ai fost rapit;

Bucura-te, mare invatator al neamurilor;

Bucura-te, al credinciosilor prin duhul nascator;

Bucura-te, cel prin care lumea s-a luminat;

Bucura-te, cel prin care intunericul s-a alungat;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 3:

Trecand toata firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos cel iubit al tau, si te-ai aratat impreuna cu dansul un duh, numai lui Hristos vietuind, pe Hristos indragind, pe Hristos socotindu-L rasuflare, lumina si dragoste, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 3:

Intrand in norul cel mai presus de lumina al privirii, ti-ai muiat buzele tale, Petre; si umplandu-te intai de dumnezeire, ne-ai impartasit pe noi de dumnezeiescul dar, cu graiurile tale cele de Dumnezeu scrise; pentru aceea glasuim tie acestea:



Bucura-te, indumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;

Bucura-te, nascutule al lumii celei neinserate;

Bucura-te, pescarule, al pescarilor mai intaiule;

Bucura-te, cerule decat cerurile mai inaltule;

Bucura-te, ca te-ai aratat al dumnezeiestii firi partas;

Bucura-te, ca pe fii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;

Bucura-te, sfatuitorule de trebuinta al bisericii;

Bucura-te, batran folositorule al turmei lui Hristos;

Bucura-te, indulcire preadesfatata a mintilor;

Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;

Bucura-te, cel prin care credinta s-a latit;

Bucura-te, cel prin care ratacirea s-a zadarnicit;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 4:

Graiuri de viata vesnica a rostit Petru catre piatra Vietii zicand: La cine, afara de Tine, vom merge si sa fim vii? Aratand astfel dragostea cea catre Stapanul, a strigat catre El: Aliluia!

Icosul 4:

Ai fost rapit la inaltimile cele vesnice si ai trait, Pavele, in afara de cele simtite si gandite, nu cu gandul, ci intru Duhul care era unit cu trupul, sau era fara de trup, Dumnezeu stie; pentru aceasta strigam tie:



Bucura-te, indragirea lui Hristos cea neoprita;

Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;

Bucura-te, cel ce ai cunoscut taina rapirii;

Bucura-te, camara tacerii celei intelegatoare;

Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate gunoaie le-ai socotit;

Bucura-te, ca toate le-ai facut ca pe cei multi sa ii mantuiesti;

Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult incapator;

Bucura-te, Apostole al darului celui din lege aratator;

Bucura-te, al lui Hristos deasa indeletnicire;

Bucura-te, al lui Iisus dulce gandire;

Bucura-te, miros de viata purtator pentru uni;

Bucura-te, miros omorator pentru altii;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 5:

Luminile cinstitelor tale trimiteri, in toate zilele indumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei intelegatori cu adevarat ajung la indumnezeire si oglindesc slava lui Dumnezeu, strigand: Aliluia!

Icosul 5:

Ne-ai castigat la brau aur sau argint de-al tau, pe pamant, o, Simon Petre ci avand infricosator numele lui Iisus, ai impartasit zestre fericita si prinr-Insul minunile lucrai celor ce striga tie acestea:



Bucura-te, straina hrana a sufletului;

Bucura-te, prea dulce bautura a trupului;

Bucura-te, dumnezeiasca alifie a celor orbiti;

Bucura-te, neauzita doctorie a celor ce bolesc;

Bucura-te, ca pe Tavita, care murise, vie ai ridicat-o;

Bucura-te, ca pe Safira moarta dintr-o data ai aratat-o;

Bucura-te, cel ce pe Anania, dintr-o data mort l-ai facut;

Bucura-te, cel ce numai cu un cuvant pe slabanog l-ai indreptat;

Bucura-te, izvor care varsa sanatate;

Bucura-te, fantana odraslitoare de vindecari;

Bucura-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;

Bucura-te, cel ce cu rugaciunea pe Simon ai omorat;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 6:

Tras ai fost, Petre, de frumusetea dumnezeirii lui Hristos, care ai fulgerat in munte. Pentru aceea vazand-o impodobita ca pe o camara de nunta cu stralucirile lumii celei nemarginite, inspaimantat m-ai strigat: bine este a petrece aici cantand: Aliluia!

Icosul 6:

Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preainalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scotindu-le din cele neapuse, le talcuiesti mai presus de fire, ridicand pe cei credinciosi cu minune a striga tie:



Bucura-te, minunea Apostolilor cea laudata;

Bucura-te, frumusete cea incuviintata a scripturii celei noi;

Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;

Bucura-te, noianul intelegerilor celor inteleptite de Dumnezeu;

Bucura-te, inaltule talcuitor al dumnezeiestii intrupari;

Bucura-te, carte inchipuita de Dumnezeu, mintii la vedere inspaimantatoare;

Bucura-te, camara dumnezeiasca a cerestilor comori;

Bucura-te, materia cea trebuincioasa a celor invatatori;

Bucura-te, cel ce ai luat spre propovaduire neamurile;

Bucura-te, cel ce savarsesti minuni dese;

Bucura-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;

Bucura-te, cel ce te-ai aratat mare mester al cortului nou;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 7:

Minune mare s-a vazut la sfarsitul vietii tale celei dumnezeiesti, o, fericite Pavele: caci, taiat fiind capul tau, de trei ori la inaltime de la pamant a saltat cu saltarile ca si cu niste cantari, laudant Treimea asa: Aliluia!

Icosul 7:

Popor nou ai facut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia nasterii de Dumnezeu innoindu-l, pururea pomenite Petre, si locas darului aratandu-l, strigand tie:



Bucura-te, surpatorule al umbrei legii;

Bucura-te, stalp intaritor al adevarului;

Bucura-te, cel ce pe Israel din slava l-ai schimbat;

Bucura-te, cel ce intru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;

Bucura-te, ca in Tabor lumina Dumnezeirii ai vazut;

Bucura-te, ca alt soare cu totul luminos te-ai facut;

Bucura-te, cel ce ai fost ales sa auzi glasul parintesc;

Bucura-te, cel ce legea duhului ai luat;

Bucura-te, cel ce ai fost numit fericit de Hristos;

Bucura-te, cel ce in cuvinte te-ai imbogatit de stapanire;

Bucura-te, cel ce pe credinciosi in rabdare I-ai mantuit;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 8:

Strain pe munte, indoita patima ai patimit, dupa simtire si gandire, Petre; caci biruite fiind cele firesti ale tale de asupreala luminii, singur Dumnezeu se vedea, prin suflet si prin trup, Caruia si cazand jos indumnezeit ai strigat: Aliluia!

Icosul 8:

Cer intelegator te-ai aratat, tuturor povestind Pavele, slava lui Dumnezeu; si vestirea ta a iesit in tot pamantul, propovaduind pe Treimea cea nezidita, si pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce striga tie asa:



Bucura-te, cel ce cu adancurile duhului te imbogatesti;

Bucura-te, cel ce cu cunostinta cea nejefuita te falesti;

Bucura-te, casa cea preacinstita a Treimii;

Bucura-te, Biserica celor doua firi;

Bucura-te, necuprinsa latime a dragostei celei indoite;

Bucura-te, lungime a dumnezeiestii randuieli celei mai inalte de veci;

Bucura-te, neapropiata inaltime a teologiei;

Bucura-te, nevazuta adancime a iconomiei;

Bucura-te, vazatorule al sfaturilor lui Dumnezeu;

Bucura-te, minte ascutita a descoperirilor;

Bucura-te, focul atotvederii de Dumnezeu;

Bucura-te, fantana adanca a intelepciunii de Dumnezeu;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 9:

Cu dor pipaind ascunsurile cele nemasurate ale adancului celui preainalt, o, Pavele, ai aflat in acestea margaritare, tacere intelegatoare, spaima si uimire, odihna si bucurie, impreuna a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Pe ritorii cei zadarnici in cuvinte si intelepti, ca pe niste neintelepti I-a aratat Petru cel simplu, luand grai al inteleptirii de Dumnezeu si limba de foc a Dumnezeiescului Duh, ridicand pe cei ce cred, ca sa-I strige lui din inima:



Bucura-te, gura cinstita a Mangaietorului;

Bucura-te, limba cu foc ingradita;

Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;

Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;

Bucura-te, Petre, porumbita cea alba a bucuriei;

Bucura-te, de Dumnezeu inchipuita tablita tuturor fericitilor;

Bucura-te, primitorule al cheilor Imparatiei Cerurilor;

Bucura-te, vistierul tainelor lui Hristos;

Bucura-te, cugetarea cea veche a credinciosilor;

Bucura-te, podoaba darului cea preamarita;

Bucura-te, saratura a focului ceresc;

Bucura-te, invatatura a Luminii celei neasemanate;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 10:

Semn al dragostei Sale aratand Hristos pasterea oilor, ti-a zis tie: Daca Ma iubesti Petre, paste cu osardie oile Mele. Pecare le-ai si pascut, bucurandu-te pentru dumnezeiasca indragire si strigand: Aliluia!

Icosul 10:

Ce-mi este mie bogatia si slava si desfatarea, cea care se strica, Biserica lui Hristos striga. A mea bogatie si slava si desfatare este Pavel, dulce graind si preainalt ritoricind; pe care si sarutandu-l strig:



Bucura-te, trambita adevarului;

Bucura-te, chitara teologiei;

Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;

Bucura-te, randuneaua lui Hristos, cea mult glasuitoare;

Bucura-te, vioara care ai viersuit Evanghelia lui Luca;

Bucura-te, organ insuflat de suflarile Mangaietorului;

Bucura-te, limba de foc suflatoare care faci sa rasune cele dumnezeiesti;

Bucura-te, canon, alauta, si muza a duhului;

Bucura-te, indulcire cuviinta a urechilor mele;

Bucura-te, odihna a tamplelor mele;

Bucura-te, cel prin care de idoli m-am slobozit;

Bucura-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 11:

Covarsind doimea materiei cea care este cu neranduiala, ai cunoscut doimea firii lui Hristos, si curatindu-te la cele trei parti ale sufletului, singur vazator, nematerialnic al Treimii te-ai vazut, fara materie unindu-te si Acesteia din inima cantand, Pavele: Aliluia!

Icosul 11:

Lumina cea intai, care din Fecioara a stralucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a aratat lumii, cu fulgerarile cele prealuminoase ale cunostintei de Dumnezeu luminand pe toti si desteptand cu laude multumitoare a canta tie:



Bucura-te, lumina celor intunecati;

Bucura-te, calea celor rataciti;

Bucura-te, al minunilor lui Hristos mai intaiule propovaduitor;

Bucura-te, al patimilor lui preaalesule marturisitor;

Bucura-te, ca tu singur lamuresti a iadului pogorare;

Bucura-te, ca tu intai ai vestit popoarelor invierea;

Bucura-te, cel ce ai cuvantat revarsarea Mangaietorului la popoare;

Bucura-te, cel ce ai invatat Evanghelia pe Marcu;

Bucura-te, cel intai luminator al neamurilor;

Bucura-te, calul lui Hristos cel preaales alergator;

Bucura-te, disc luminos al soarelui;

Bucura-te, urmare a neurmaritului Dumnezeu;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 12:

Te bucuri negrait intru cele inalte, o, Petre, cu Hristos iubitul invatator ca un Dumnezeu, fara mijlocire cu Dumnezeu cel din fire, care cu punerea acum stai, si de slava cea dumnezeiesti incepatoare te umpli strigand neincetet: Aliluia!

Icosul 12:

Canti lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce vietuire, cantarea cea intreit Sfanta, Pavele, si cu duhul, cu cuvantul si cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvant si pe duh prin inchipuire pe cel intai chip, Dumnezeu spre Dumnezeu; pentru aceea auzi:



Bucura-te, icoana a frumusetii celei intai inchipuite;

Bucura-te, stapanirea docmelor lui Dumnezeu;

Bucura-te, descoperirea din nou a lumii celei gandite;

Bucura-te, aratare a celor gandite;

Bucura-te, gura cea graitoare de Hristos, rasuflarea lui Gura de Aur;

Bucura-te, preaindumnezeita zare a mintii lui Dionisie;

Bucura-te, privitorule al vederilor celor nevazute;

Bucura-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;

Bucura-te, cel plin de roadele Duhului;

Bucura-te, cel indestulat de darurile Lui;

Bucura-te, cel prin care Treimea a fost propovaduita;

Bucura-te, cel prin care Unimea a fost preaslavita;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 13:

O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Doamne ajuta..

PREDICA LA DUMINICA CINCIZECIMII PARINTELE LEONTIE FUSA

Troparul Pogorârii Duhului Sfânt

“Binecuvantat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai aratat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.”

predica audio

Doamne ajuta...

PREDICA IN DUMINICA RUSALIILOR..IPS. BARTOLOMEU ANANIA

Deşi suntem un popor predominant ortodox, foarte puţini oameni cunosc importanţa Cincizecimii. Această sărbătoare e cunoscută sub mai multe denumiri: Pogorârea Duhului Sfânt (care aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în respectiva zi), Cincizecimea (dat fiind faptul că acest lucru s-a întâmplat la cincizeci de zile de la Înviere) şi - în popor - Rusaliile. Din punct de vedere dogmatic, această sărbătoare este la fel de importantă ca Învierea Domnului.

VA REDAU O PREDICA FRUMOASA DE LA IPS BARTOLOMEU ANANIA VREDNICUL DE POMENIRE...

Poate o sa va placa si asta..

http://paisiee.blogspot.ro/2012/06/cincizecimezi-de-nastere-bisericii.html?utm_source=BP_recent


DOAMNE AJUTA..

SFANTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA,PREDICA AUDIO PR.GHEORGHE ANITULESEI

predica audio..

Poate o sa va placa si astea..

http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/predica-ips-teofan-la-hramul-sf-ioan-de.html?utm_source=BP_recent

http://paisiee.blogspot.ro/2013/05/pe-toate-sa-le-infruntaticu-iubirecu.html?utm_source=BP_recent

Doamne ajuta...

DUMINICA ORBULUI,predica Parintele Leontie Fusa 2013

O predica despre orbirea noastra sufleteasca si trairea crestinului in lume dupa evanghelie..mai multe aveti predica audio de la Parintele Ieromonah Leontie Fusa

poate o sa va placa si astea..

http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/indiferenta-clericilor-pentru-mantuirea.html?utm_source=BP_recent

http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/indiferenta-clericilor-pentru-mantuirea.html?utm_source=BP_recent

Doamne ajuta.

DESPRE FEMEIA BUNA SI FEMEIA REA,predica Parintele Leontie Fusa

Va redau o predica despre femeile crestine din trecut si femeile moderne din zilele noastre ce si cum se practica in ortodoxia noastra crestina si aparenta doar la suprafata si nu din interior..in rest morminte varuite si impopotanate..predica Parintele Leontie Fusa

Poate va este de folos si asta..
http://paisiee.blogspot.ro/2013/05/mironosite-in-trecutfemei-crestine.html?utm_source=BP_recent

http://paisiee.blogspot.ro/2013/05/mormant-varuit-pe-dinafaraputregai-pe.html?utm_source=BP_recent

http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/vestimentatia-femeilor-crestinesi-moda.html


Doamne ajuta..

DUMINICA SAMARINENCII..PREDICA PR.LEONTIE FUSA

Doamne ajuta..

SFANTUL IOAN RUSU 27mai 2013 PREDICA PARINTELE LEONTIE FUSA

Va redau o un cuvant de folos cu viata Sfantului Ioan Rusu din Evia Grecia atat iubit si de catre crestinii romani,predica Parintele Ieromonah Leontie Fusa..

Predica audio

Poate o sa va placa si asta..
http://paisiee.blogspot.ro/2013/05/acatistul-sfantului-ioan-rusu-din-evia.html

Doamne ajuta..

MIRONOSITE IN TRECUT..FEMEI CRESTINE, EMANCIPATE IN ZIUA DE AZI..PREDICA PR.GHEORGHE ANITULESEI

O predica de la Parintele Gheorghe Anitulesei din Radauti,Suceava  despre femeile Mironosite de pe vremea Mantuitorului si deosebirea femeilor crestine din vremea in care traim..cuvant de invatatura pentru cei ce doresc sa se mantuiasca..

Doamne ajuta...

Poate o sa va placa si asta..

http://paisiee.blogspot.ro/2013/05/duminica-mironositelorpredica-parintele.html

DUMINICA MIRONOSITELOR..PREDICA PARINTELE LEONTIE FUSA..

MARCU 15  43-47  , 16  1-8

43. Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemînd pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.
45. Şi aflînd de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.
46. Şi Iosif, cumpărînd giulgiu şi coborîndu-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormînt care era săpat în stîncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.
47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

1. Şi după ce a trecut ziua sîmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii (Duminică), pe cînd răsărea soarele, au venit la mormînt.
3. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormîntului?
4. Dar, ridicîndu-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.
5. Şi, intrînd în mormînt, au văzut un tînăr şezînd în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmînt alb, şi s-au spăimîntat.
6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimîntaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.
8. Şi ieşind, au fugit de la mormînt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

HRISTOS A INVIAT

Doamne ajuta...