Podoabele nu sunt ale unei femei ce se roagă (cum şi pentru ce venim în Biserică)
Ar trebui să fie extrem de simplu, însă o complică tare mult dracul folosindu-se de slăbiciunile şi păcatele omului.
Capul acoperit, nesulemenită şi îmbrăcată pentru a nu ispiti.
Iar după ce a intrat în biserică, dacă a întârziat, să-şi găsească un
loc şi acolo să încremenească, fără a sporovai cu prietenele.
Să
nu se apuce să aprindă lumânări şi să se fâţâie de colo colo sărutând
icoanele. Să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a trece cât mai
neobservată.
Şi aici ar trebui să se încheie articolul, dar nu-i aşa de simplu …
Poate o femeie să meargă la biserică nefardată, nerujată, nerimelată? Mai greu, dar cât de cât, poate.
Când e vorba însă de acoperământul capului şi mai ales de veşminte …
Păi să fie batic sau ce? Dacă e batic, cum să fie legat? La spate sau
sub barbie? Dar pantaloni de ce nu? Dar fusta? Lungă, dar cât de lungă?
Mulată sau largă? Subţire sau groasă? Vara, rochia e bună? Dacă nu e
rochie, o bluză e bună? Nedecoltată, dar cât de nedecoltată? Cu mâneci
sau fără? Cât de fără mâneci? Subţire sau groasă? Mulată sau largă? Dar
încălţămintea? Pantof sau sandă? Cu toc sau fără? Cât de fara toc?
Multe grii pe capul bietelor femei. Şi mai ales a celor tinere, desigur.
În vechime era un obicei. Femeile nu stăteau nici în dreapta, nici
în stânga, ci în spate. Nu ştiu cât de generalizat era, dar era un
obicei bun. Căci femeia ispiteşte. Şi când nu vrea, dar cu atât mai mult când vrea…
Ce te sluţeşti aşa femeie…
Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa, pe toate le-a creat bune şi
frumoase. Natură, animale – toate cu perfecţiune. Pe om l-a creat după
Însuşi Chipul Său, căci la asemănarea cu El este chemat să ajungă. Tu,
omule, eşti făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, eşti creaţia supremă
în care a pus această nepreţuită comoară –
sufletul!
Psalmistul David spune: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te
laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi
ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !” Eşti o fiinţă minunată,
femeie; eşti creată de un Meşter ! Rămâi aşa cum te-a „ţesut” El.
De ce
eşti întotdeauna nemulţumită de felul cum arăţi, de felul cum te-a lăsat
Dumnezeu ? De vreme ce aduci modificări la ceea ce a făcut El, înseamnă
că te consideri imperfectă sau…incompletă. Ori, Dumnezeu, nu greşeşte
niciodată ! Însuşi Creatorul l-a făcut pe om frumos, însă nicăieri nu
scrie că i-a dat voie să se „corecteze”!
În mândria ta îţi schimbi culoarea părului, a ochilor…părul care
trebuie să fie podoaba capului la femeie, tu l-ai retezat şi l-ai
sluţit. La unghii te asemeni cu demonii, căci ei au gheare; la port te
asemeni cu bărbaţii, căci ei poartă pantaloni; chipul l-ai îndepărtat de
Cel al lui Dumnezeu şi ai preferat să te asemeni cu un clown…
Toate acestea Îl supără pe Dumnezeu fiindcă treci peste voia Lui,
peste ce a creat El, şi Îl corectezi tu. Eşti jucăria demonilor căci
devii cea mai bună cursă de sminteală pentru bărbaţi.
Prin aceste
podoabe ale tale pe mulţi duci în ispită, căci femeia, de multe ori
ispiteşte şi fără să vrea. Cu cât eşti mai dezgolită, cu atât se
scârbeşte Dumnezeu de tine.
Mai grav este când îndrăzneşti cu neruşinare să păşeşti astfel
îmbrăcată, şi în Casa Domnului – în Biserică.
Prin portul tău atragi
atâtea priviri asupra ta, iar acela care a venit la Biserică să se
roage, nu mai poate fi atent la rugăciune pentru că i-ai distras
atenţia, i-ai tulburat liniştea inimii. Şi păcatul smintelii este foarte
mare deoarece una este să faci un păcat de care să dai socoteală
înaintea lui Dumnezeu numai tu şi alta e să răspunzi şi pentru păcatele
altora fiindcă i-ai smintit. Ori, la Biserică venim să ne rugăm şi nu să
ne prezentăm hainele, culoarea părului sau formele corpului.
Şi crezi tu oare că îţi mai e rugăciunea ascultată de Dumnezeu ? Vai
de rugăciunea ta pe care o înalţi la Cer, căci ca plumbul cade la
pământ.
La Biserică se vine cuviincios îmbrăcată, curată, acoperită, ca să te
arăţi smerită şi plăcută înaintea Stăpânului şi astfel să-ţi fie primită
şi rugăciunea.
Deşi aspectul exterior este extrem de important, trebuie să
avem grijă să nu cădem în altă capcană, aceea de a aplica celorlalţi cu
forţa anumite criterii. Sunt mulţi care încearcă să corecteze mereu
viaţa altora atacând ceea ce ei consideră că sunt obiceiuri rele. Să nu
uităm că în drumul nostru pe Cale ne aflăm pe diferite trepte de
înţelegere. Iar schimbarea stilului vestimentar este o consecinţă a
convertirii sufletului de către iubirea lui Dumnezeu, nicidecum o cauză
sau un început.
Dacă ne dorim să fim creştini nu doar cu numele, şi să trăim
fiecare clipă în prezenţa lui Dumnezeu, înfăţişarea exterioară va fi un
martor tăcut şi fidel al identităţii noastre creştine. Ea va transmite
lumii că noi trăim pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi nu pe noi înşine.
luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com
Doamne ajuta...
